|
|
Depinde din ce punct de vedere privești această determinare,
Depinde ce valori și scopuri ai
Dar mai depinde și de cât curaj ai în tine –
Fie curajul de a fi un laș
Fie lașitatea de a fi un curajos
Oximoronul la putere
Și o să te întrebi de ce
Iar eu o să îți sugerez că e vorba de câmpuri magnetice și mișcări ale planetelor.
Expresia ta: de milioane 
Keep living by imploring others to accept you
I will just follow my way!
Cu siguranta exista si sursa inspirationala!
Cu siguranta va fi un cantec!
Si cu siguranta te va duce cu gandul la cineva!
La cineva drag si scump, pentru care incerci sa nu ai regrete pentru ca devii un alt Tu!
Acel Tu care nu ai mai fost niciodata, dar care ti-ai dorit intodeauna sa fii, desi nu stiai exact cum!
Bilet spre fericire
Clasa: Premium
Companie: Viata ta
Tip zbor: Dus
Bagaje din trecut: Exclus
-Va rog sa va cuplati centura de siguranta! Calatorie placuta!
Da, stiu!
Am schimbat un pic sensul si motivatia intrinseca a acestui proverb! Se mai intampla!
Pana la urma, e ceva normal ca fiecare persoana sa aiba un scop si o motivatie pentru indeplinirea acestuia! Ieri am privit un video fain, in care un tip vorbea despre cat de monotoni suntem noi oamenii, petrecand 5 zile la serviciu, asteptand weekend-ul si supravietuind printre facturile de la sfarsit de luna.
Ce pot sa zic? Are omul un sambure de adevar in ceea ce spune! Intrebarea e urmatoarea: pe cine sa dam vina? Pe familie? Pe societate? Pe cei de la conducere? Pe cei de la Salubrizarea Publica care nu curata orasul? #forglodsake
Sau pe noi?
Daca dam vina pe noi, atunci ne victimizam, apare depresia si dispare motivatia! La naiba, un cerc vicios!
(Aici teoretic ar trebui sa fac o legatura dintre noroiul in care traim si asa zisa “zona de confort” sau lipsa de initiativa in directia schimbarii, dar prefer sa las o mica lacuna, pentru eventuale “fizolfii”- da, ia takaya!)
Apare o alta intrebare: Merita sa risti? Dar, sa risti ce?
Merita sa risti ca sa fii fericit? Multi ar raspunde la aceasta intrebare ca “Da”, iar noi am avea impresia ca ii intelegem, pe cand nu cunoastem nimic despre ce inseamna fericirea pentru ei.
Si apare o alta intrebare! #forglodsake
Stim oare ce inseamna fericirea pentru noi?!
Pentru mine fericirea inseamna… Hmm.. I need to meditate about this..
Dar pentru tine? Fericirea e … ?
Multi sunt cei care vorbesc despre normele sociale, moravuri de breasla sau educatia de acasa!
Ai impresia ca deciziile si actiunile tale iti apartin in totalitate, adevarul insa, paradoxal spus, este pe departe acesta. Fara sa stii detii in mana ta soarta multor persoane, care la randul lor cred in forta Fortunei si Destin, implicit, matricea continua.
Puterea de te accepta ca fiind ceea ce esti, de a te promulga prin fapte si actiuni iti revine inca de la prima nota a maturitatii.
Autoconvingerea nu este altceva decat parerea si impresia ce ti-o cladesti in timp, prin prisma viziunilor expuse de multe ori de alte persoane. Poate ma vei contrazice, ferm negand cele adineaori citite. Poate. Mereu exista un relativ in tot ceea ce faci sau spui. Iar linia de plutire intre realism si idealism apare prin actiunile pe care cu adevarat simti ca vrei sa le faci.
In acest context, ramane sa alegi partea optima a ceea ce ti se potriveste, convins fiind de faptul ca puterea si acceptarea nu sunt altceva decat extreme ale aceluiasi echilibru pe care il cauti.
Dacă e ceva ce mă fascinează la făptura umană, atunci sigur abilitatea acesteia de a se adapta oricărei situații, indiferent de cât de mult efort nu ar presupune această acțiune, invincibila ființă umană va triumfa.
Spuneam că mă fascinează?!
Ei bine, paradoxal, mă și îngrozește…
Prin perfidia ei făr-de-rușine, și prin non-sentimentalismul exprimat atât de sentimental..
Pentru că, ”De ce să fiu sincer, și eu cel adevărat cu oamenii?! Când pot să-mi port masca și să-mi joc rolul mai bine decât orice actor”, spun alții…
Deoarece, jucându-ți rolul, vei deveni la un moment dat incapabil să distingi acea fină barieră dintre Tu cel Real, și tu – Actorul.
Dintre Tu cel Real, și tu – Arogantul.
Dintre Tu cel Real, și tu – Efemerul.
Dintre Tu cel Real, și tu cel Perfid.
Dar totuși, spre marea mea uimire, pe lângă asupritoarea groază care mi-o provoacă OMUL, totuși mă fascinează, paradoxal, știu, dar oare, nu e viața întreagă un paradox?
Un paradox care, odată perceput, te face să vezi și cealaltă parte a lucrurilor, cea paradoxală 
Mult succes Vă doresc!
Dimineața totul pare mai nou, mai plin de viață, mai colorat și mai viu, deși plouă și e un cer întunecat…
Dimineața se uită toate supărările, sau se accentuează o ură demult înrădăcinată… pentru că dimineața, poate fi un început al speranțelor, sau un început al disperării.
Dimineața sădește speranțe, îți reamintește că încă mai există o șansă, o șansă pentru tine și sufletul tău, pentru tine și viața ta, pentru tine și cei dragi ție.
O să te întrebi de ce seara nu ar oferi speranțe… iar eu îți voi spune că e bună întrebarea. Mereu zic că o întrebare e bună atunci când nu îi știu răspunsul. Să aibă oare dimineața răspunsurile? Sau să izvorască altele mult mai încâlcite?
Bună întrebarea!
Eu zic să așteptăm seara pentru a afla! O zi excelentă Vă urez!
Universul în milimetri!
Exact, ai citit corect! În milimetri! Deoarece, acest termen nu poate fi asociat decât astfel! Paradoxal de adevărat, știu… Mie îmi plac paradoxurile, îmi aduc aminte mereu de cât de diferiți suntem toți, și totuși cât de tare ne asemănăm!
De ce are nevoie o persoană pentru a fi fericită? Bună întrebare! Mereu încercam să găsesc răspunsul… și ghici, exact atunci când am mai încetat să îl caut, l-am găsit!
Câteodată nu facem altceva decât să ne complicăm existența cu întrebări, păreri, gânduri, care ne încețoșează și mai mult rațiunea..
Greșit? Hm, uneori da, uneori… DA!
Fiecare persoană trăiește în propriul Univers, și aici nu fac aluzie la nebunii din spitale
Doar că Noi suntem cei care alegem pe cine primim în viața și sufletul nostru, cui să ne descărcăm sufletul, alături de cine să luptăm, pe cine să îi evităm, pe cine să iubim, și alături de cine să ne contopim destinul, în astă Galaxie a Vieții.
Și DA! În fiecare din noi există un Univers, un Univers al speranțelor, al visurilor, al dorințelor, al ambițiilor și al fericirii, care nu încetează să coexiste în pură simbioză cu abisul dezamăgirii…
Si NU! Nu vroiam să monopolizez acest monolog cu pesimism, doar cu puțin realism, care, la naiba, te trezește din lumea roz, cu îngerași și unicorni în care ne place să trăim.. Uneori realitatea îți mai toarnă o galeată cu apă rece în cap, pentru a te ajuta să vezi, cu ochii tăi, toată mizeria ce ne spală creierul și care nu încetează să ne tot pună bețe în roate…
Oricum, Universul, comprimat în milimetri, există în fiecare dintre noi… Iar gândurile, vorbele și faptele noastre, nu semnifică altceva decât Lumea în care alegem să trăim, mereu în căutarea altui Univers, ce ne va completa pentru totdeauna vastitatea milimetrilor lipsă..
Demult nu mi-am mai descarcat sufletul, poate din prea multa nesiguranta, poate din prea multa frica, poate… cine stie ce motive mai tese inima mea naiva
Dar ceva am realizat – in viata totul se rezuma la chimie, desi in scoala, putin spus, uram aceasta disciplina, acum tind sa ii devin adepta pentru tot restul vietii
Si da, daca nu exista acea chimie, nu exista nimic, nici simbioza, nici dorinta, nici contemplare, nimic, platonic vorbind, bineinteles
Si am mai realizat ceva, ca unii oameni nu dau 2 bani pe aceasta “chimie”, invocand tot felul de motive mercantile sau stereotipizate
Ziceam aici pe blog sa evit monologurile, gen “cum sa cuceresti o femeie?” sau “ce ii atrage pe barbati?” pentru ca le consideram destul de nesarate, insa acum o sa imi iau inima in dinti, si o sa rezum cateva ganduri, simple, dar sincere.
Deci:
Femeia se cucereste cu privirea, nu cu bicepsii mega ultra umflati si antrenati, pentru ca idealuri sunt putine si rareori se gasesc unul pe altul (pentru perfectionisti si idealisti);
Femeia se cucereste cu atentie;
Femeia se cucereste cu parfumul, si aici nu vorbesc de Dior, Coco Chanel s.a, ci despre acea chimie, ce-ti inunda simturile pana in oase si simti, repet SIMTI ca asta este parte din Eul tau, parte din tine.
Iar pe barbati, ce ii atrage? nu am idee, multi zic ca inteligenta, altii zic ca formele bine sculptate, multi sunt idealisti, altii nu prea. Se zice ca femeile sunt de neinteles, insa barbatii, si mai si
Nu vreau sa ii categorizez acum, pentru ca nu sunt atat de feminista incat sa ii impart pe grupe, desi ele exista, o stim cu totii
Ceea ce vreau cu adevarat sa zic este ca nu face sa ne lasam mult prea impresionati de Arome, caci ele sunt trecatoare, si deloc trainice.
Astfel, metaforizand in cel mai simplu mod posibil, imi inchei monologul interior si Va doresc o seara frumoasa!
Dacă e ceva de ce m-am convins până acum, este că în viața asta, nu trebuie să aștepți nimic, de la nimeni, nicicând. Trebuie să-ți continui drumul contribuind cu tot sufletul și toată ființa la îndeplinirea scopurilor tale (spun scopuri pentru că a avea un scop în viață e trecător, mereu vor apărea alte culmi ce tind a fi cucerite).
În pofida tuturor greutăților, trebuie să mergi înainte, deși drumul nu pare deloc ușor, dar, în viață trebuie să alegi drumul cel greu, deoarece acolo vei întâlni mai puțini concurenți, căci, până la urmă, nu contează atât de mult destinația finală, cât drumul făcut până acolo și toate persoanele care te-au marcat într-un mod sau altul.
Tind să cred, de fapt sunt covinsă de asta, că fiece persoană pe care o întâlnim are un rol anume, pe care îl sezizăm la momentul potrivit, dar… până e să fie momentul potrivit, trec multe alte momente, la fel de potrivite…
Și trecem orice simțire prin suflet, suntem nesiguri și acționăm destul de sigur, poate asta e greșeala făcută de noi, pentru noi.
Oricum, viața are o filosofie cimentată, diferită pentru fiecare, unică pentru toți. Totul e să ne urmăm drumul, simțind cu sufletul și făurind cu ființa.
O vară frumoasă Vă doresc!
Nimic, dar nimic nu e mai important decat familia decat acele persoane care te cunosc pana in maduva oaselor si iti simt fiecare abatere a respiratiei, fiecare strangere de suflet… doar din EI si alaturi de EI iti iei Energia Vietii energie care te ajuta sa te inalti, sa crezi in tine, sa treci peste obstacole si sa fii TU poate departarea e cea care te ajuta sa constientizezi asta, dar, doar apropierea te face sa simti pana in adancul sufletului ceea ce este cu adevarat important – FAMILIA si da, poate sunt o familista innascuta, dar asta e ceea ce ma defineste si da, poate sunt o carierista inraita, dar asta nu e deloc important acum
in acest moment binecuvantat si fericit!
Eu voi avea o familie mare si frumoasa.
Eu deja am o familie mare si frumoasa.
Am o familie mare, frumoasa si binecuvantata!
Deci.. precum observi titlul e unul destul de sugestiv
pentru că.. dăăăăăă..
cum pot unii să fie atât de monotonizați? atât de gri? atât de supărați?
da, înțeleg
sunt griji, sunt probleme, sunt zile mai proaste
dar, omule
când ieși în oraș, la plimbare cu copii, în astă atmosferă de sărbătoare,
ZÂMBEȘTE!
știu, judec prea aspru.. da, pe bune?
ok, nu mai critic
dar, voi da sfaturi, utile, zic eu )
deci ZÂMBEȘTE
FII MAI BUN
FII MAI DARNIC
cumpără vreo 10 kg de mandarine pentru mine glumesc. vreo 15
ia-ți o căciuliță de Moș Crăciun
scapă naibii de fruntea încruntată!
și nu mai călca oamenii pe degetul cel mare de la picioare )
Sărbători fericite și muuuulte zâmbete tuturor !!!
mereu m-am intrebat ce sau cit ii trebuie fiintei umane pentru a se simti implinita, pentru a fi impacata cu gindurile sale pentru a fi FERICITA…
sunt oameni a caror fericire nu cunoaste limite mai indepartate decit cele ale familiei, pentru ca acolo se simt protejati, iubiti si doriti.
unii prefera misticismul drumului, necunoscutul ce ii astepta si noul ce vor sa descopere unii prefera monotonia si culoarea gri unii inca nu stiu ce ii face sa se simta impliniti… si aici apare ARTA
.. si atunci.. nu mai ai scapare… si te lasi imbatat de suprematia ei, de imperfectiunea atit de perfecta ce ti-o reda.. de micul univers in care esti doar tu.. tu si altii.. imbatati de arta
ARTA
un simplu cuvint… un simplu univers
fiecare om, in adincul sufletului poseda o arta… putini sunt capabili sa materializeze acea mica amprenta a Supremului.. putini.. foarte putini
si ma tot intreb… poate oare aceasta fiinta efemera ce-si tiriie zilele pe Pamint sa-si lase ARTA in eternitate?
eu zic ca DA! .. tu ce zici?
despre noi, cei care am fost si inca am mai putut fi… despre liniste si implinire… despre revelatie si pace.
despre tot ce-ar fi creat doar lumina si iubire, saruturi si contopiri.. eternitate si dainuire…
despre imbratisari pline de caldura si siguranta, despre sufluri si sperante, despre viitor si soare, despre multi copii frumosi… despre vise si uitare – efemer de spatii ros…
despre ceea ce a fost.. despre ceea ce va fi, stai aici, al vietii rost… impreuna vom zari.
scena rupata dintr-o melodrama adolescentina…
drumul.. ploios si rece..
el si ea, mai indragostiti ca niciodata, mergeau pe aleea ninsa de frunze cazute
iar ritmul inimii suna-ntr-un ecou rar intilnit
intr-un unison al increderii si sigurantei
al iubirii si al… sufletului tinar.. lipsit de rani sau cicatrici..
mina-i puternica o tinea aproape, aproape de umaru-i de Barbat, alaturi de care nici un obstacol pare periculos
alaturi de care suflul isi intilni perechea spirituala
zimbetul.. ahh.. acel zimbet dulce si sincer reflectat in oglinda in care era imbracata cladirea din fata… inunda sufletul de siguranta si iubire.. de parca ai prinde aripi de la o simpla contractie a muschilor faciali .. dar.. asa e… aripi … in universul nou nascut.. in universul lor…
iar soarele de dupa nori se pierdea in balaiul parului, lasind doar zimbetul sa insoteasca acea umila amintire din acest ciudat si neasemuit de frumos vis..
Pe platoul cu eroi… mii de soldati mor strapunsi de sageata soartei ca frunzele galbejite ale unui copac adormit care.. ciudat de frumos.. lasa o amintire inca vie a ceea ce a fost si poate va mai fi dar.. asta e.. tablou tomnatic.. aramiu si neasemuit de frumos
se zice ca toamna e anotimpul amintirilor si parerilor de bine, a regretelor si a dezamagirilor perioada de amortire a simturilor si a suflului ce zace in tine… asteptind din nou primavara invierii…
se zice.. dar cine stie…
o toamna frumoasa tuturor!
complicat titlu
dar ce ciudat
acum il inteleg mai bine ca oricind
acum vad cum “acea lume” e mai prezenta in sufletul tau mai mult ca oricind
si lupti sa scapi de ea
dorind-o in acelasi timp din rasputeri
paradoxal..
dar de.. nu e toata viata un “hodeacii” paradox .. acum te nasti.. pina la 100 de ani mori..
cine are noroc traieste mai mult.. dar stii vorba “prost sa fii.. noroc sa ai”
deci..schimbarile sunt multe.. venite .. mai bine zis cazute in cap.. voluntar bineinteles…sa fi fost involuntar.. inebuneam si eu si tu
stabilitatea sociala? adica nu acel statut social.. ci abilitatea de a interactiona cu noul si puterea psihologica de a rezista (adica de a nu inebuni) e un subiect din ce in ce mai prezent in mine..
si deci.. (incalcarea regulei gramaticale :D.. mi-o permit)
la tema poftiti song-ul
Categoric,
Categoric dau naibii toate persoanele care nu cred in mine
Categoric inving toate greutatile
Categoric o sa obtin ceea ce vreau
Categoric voi depune tot ce am mai bun
Categoric voi reusi!
Simbioză.. mereu m-a înfricoșat termenul ăsta încă de cind priveam desenul animat cu SpiderMan (you know.. childhood ), dar în realitate, mă înfricoșează și mai tare..
si ma face sa meditez din ce in ce mai mult la viata si moarte.. la iubire si ura.. la fierbinteala soarelui si la racoarea unui vint de iarna… pentru ca.. de n-ar fi una.. n-ar exista cealalta..
ciudat..
ca veni vorba de “viata de apoi”.. sa fie oare simbioza.. un canal sau o cale de dainuire vesnica..? cine stie..
si totusi.. o lume fara simbioza e o lume pierduta.. pentru ca simbioza exista si dincolo de moarte.. dincolo de hotare si dincolo de inchipuriri
dar iubirea… e si ea o simbioza.. a doua suflete materializate trupeste sau poate a doua corpuri fara de suflet.. doar ca atunci nu mai e iubire.. a atractie.. un alt gen de simbioza..
sau atunci cind devii dependent de ceva/cineva anume.. cind despartirea iti face ca lumea sa se intoarca cu susul in jos. iar tu sa nu fii decit o molecula volanta de ici-colo..
dar nu despre asta e vorba… ci despre faptul ca oricit de mult ai iubi viata, ea coexista in perfecta simbioza cu moartea… si.. oricit de mult nu am dori noi sa fringem aceasta legatura, suntem neputiinciosi, chiar daca avem arme nucleare si am explorat cosmosul.. raminem neputiinciosi si singuri… trist..
astazi am decis sa vorbesc despre putere un termen atit de complex, si atit de simplu in acelasi timp abordata in diverse contexte, puterea poate fi interpretata destul de diferit
mereu i-am admirat pe oamenii cu tarie de caracter, pe cei care, indiferent de obstacole isi ating scopul.. dar care in acelasi timp, calca personalitati si demnitati in picioare.. hmm.. da oare nu-i puterea acea moneda cu 2 fete? una iti inspira incredere si posibilitati, iti deschide usi, iti ofera tot ce ti-ai dori dintodeauna.. iar cealalta iti sterge tot ce ai mai omenesc in tine, si devii o fiara fara de sentimente, materialista si urita sufleteste
la noi in tara, daca nu ai cunoscuti, bani, cumetri.. esti lasat sa mori.. fie de boala, fie de dezamagire, fie de lasitate si neputinta…
daca nu “ungi” buzunarele, ochii, demnitatea… pur si simplu nu esti acceptat de aceasta societate infecta si putrezita de dogma coruptiei..
cica omul, fiinta sociala nu poate trai fara societate,
deci, deducem, o societate infecta include in sine oameni infecti, uriti sufleteste si fara de demnitate
P.S. nu e o caracteristica aferenta intregii societati, ca, de.. cum n-ai da.. exista si persoane cu demnitate si stima de sine, dar… dar…. si inca o data dar… asta e un caz rar intilnit…
Meditand destul de mult la tot ceea ce ma inconoara zi de zi, persoane, lucruri, stari… Am concluzionat, ca desi traim intr-un “haos organizat”, oamenii uita sa fie oameni Uita sa fie oameni si se transforma in fiare egoiste, fara sentimente sau stima de sine, sau, pt semeni oamenii uita sa fie oameni cind in maxi-taxi o fac pe mutii fara spirit de observare cind injura in strada cind au impresia ca banii rezolva orice problema cind isi tradeaza prietenii cind te privesc in ochi si te mint cu nerusinare cind isi incalca promisiunile si iti inseala increderea cind egoismul depaseste orice limita, iar critica devine o conditie sine-qua-non existentei mizerabile a lor
Oamenii uita sa fie oameni!!! DA! e un adevar dureros pentru unii, poate avantajos pentru altii traim intr-o epoca in care clasicul si bunul simt, adevarata etica si demnitate sunt banalitati, si, de ce voi… Oameni importanti sa va pierdeti timpul pe asa prostii??
