Mănăstirea Zloţi

1.Taina Sf Maslu si a Spovedaniei. 2.Dezlegare de blestem. 3.Dezlegare de farmece. 4.Dezlegarea cununiei. 5.Dezlegarea drumului in viata. 6.Pentru calatorie. 7.Molitvele Sf.Vasile cel Mare.

…Taina Sfântului Maslu se savârseste în Biserica Ortodoxa pentru vindecarea bolnavilor. “Este cineva în suferinta ? Sa se roage… Este cineva bolnav între voi ? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mântui pe cel bolnav si, de va fi facut pacate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 13-15) Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post cu trei, cu cinci sau cu sapte preoti. Iar credinciosii bolnavi si rudele lor, care participa la aceasta taina si doresc cu adevarat sa-si usureze suferinta trupului si a sufletului, trebuie sa vina la Sfântul Maslu cu mare credinta în Dumnezeu, împacati cu toti, spovediti, postiti si întariti cu multe rugaciuni. Participantii la Taina Sfântului Maslu trebuie sa aduca la biserica putina faina, ulei si o haina sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi sa asculte cu credinta slujba Sfântului Maslu. Acasa sa faca mici turtite din faina si ulei sfintit, pe care sa le manânce bolnavii în loc de anafura. Sfântul Maslu cu mai multi preoti, facut cu credinta si post pentru cei bolnavi si ungerea lor cu untdelemn sfintit formeaza cea mai puternica slujba si rânduiala de vindecare si alinare a bolilor sufletesti si trupesti în Biserica Ortodoxa. Timpul cel mai potrivit pentru savârsirea Sfântului Maslu este perioada postului, atât în cele patru posturi, cât si în zilele de miercuri si vineri. În aceste zile, crestinii care participa la Sfântul Maslu trebuie sa posteasca pâna seara, sa se roage mai mult si sa-si marturiseasca mai întâi pacatele la duhovnic. În cazuri grele de boala si primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate savârsi în orice zi, ori de câte ori este nevoie, în casele celor suferinzi, dupa ce mai întâi bolnavii sunt spovediti din copilarie si împacati cu toti, spre a lor alinare si iertare, ca sa nu plece la Hristos fara aceasta Sfânta Taina. La urma, cei grav bolnavi trebuie împartasiti cu Trupul si Sângele Domnului, ca sa fie pe deplin pregatiti pentru marea calatorie la cer. Aceasta este cea mai buna si cea mai completa pregatire pentru moarte, pe care o ofera Biserica Ortodoxa fiilor ei pe pamânt. Adica, Spovedania, Sfântul Maslu si Sfânta Împartasanie. Iata pentru ce parintii îsi duc copiii la Sfintele Slujbe sau cei sanatosi îsi duc bolnavii sau macar hainele lor la Sfântul Maslu, ca, prin atingerea de Evanghelie, de Cruce, de agheasma si de mâinile si de vesmintele preotilor sa-si vindece bolile sufletesti si trupesti, sa se izbaveasca de patimi, de diavoli, de vrajitorie, de toata rautatea si sa se întoarca sanatosi la casele lor.

Aceasta sfinta Taina se savirseste si la manastirea noastra in fiecare saptamina in ziua de VINERI…

17:00 – Vecernia şi Utrenia

22:00 – Sfinţirea apei mici, Sfintele Maslu, Rugăciunile Sf.Vasile pentru bolnavi

1:30 – Ceasurile 3 şi 6, Sfînta liturgie şi citirea Paraclisului Maicii Domnului

Aceasta este o cruce moştenită de la vechea mănăstire închisă în anul 1949. Are o înălţime de 5 metri.

După ce a fost închisă şi distrusă Mănăstirea Zloţi, Sfînta Cruce a fost dusă de creştini în Satul Nou, r.Cimişlia pentru a fi pusă în localitate. Crucea fiind prea înaltă oamenii au încercat să o scurteze cu ferestrăul şi de îndată a început a curge sînge din ea şi n-au mai scurtat-o.

Sfînta Cruce a fost apoi dusă în cimitirul din sat, unde s-a păstrat pînă la redeschiderea mănăstririi în anul 1995. Aceasta a fost reîntoarsă în mănăstire în 1996 de către arhimandritul Tobie.

Prin această sfîntă icoană ne-a fost trimis ajutor  nouă, călugărilor ca să înălţăm o aşa frumoasă mănăstire. Întocmai la ea vine o lume întreagă din Republica Moldova spre ajutor. Ea este numită făcătoare de minuni – Maica Domnului a tuturor scîrbiţilor. Pe parcursul acestui răstimp începînd din 1995 pînă în prezent o mulţime de creştini au primit diferite tămăduir, cît sufleteşti, atît şi trupeşti.

În fiecare zi înaintea acestei sfinte icoane se citeşte paraclisul şi acatistul Maicii Domnului şi se pomenesc sute de nume a creştinilor care au diferite greutăţi în această viaţă.

Marea parte a creştinilor vin la Mănăstirea Zloţi pentru a se închina acestei sfinte icoane şi a fi înscrişi pentru a fi pomeniţi în sfintele rugăciuni către Maica Domnului.

Aceste particele cu sfinte moaşte sunt ale cuvioşilor părinţi din or.Kiev (Свято-Успенская Киево-Печерская Лаврв) şi sunt aduse în 1996 de stareţul mănăstirii, arhimandritul Tobie cu binecuvîntarea preasfinţitului episopul Anatolie.

Credincioşii creştini, venind la Mănăstirea Zloţi  au posibilitatea de a se închina sfintelor moaşte şi a primi un ajuor duhovnicesc şi trupesc de la sfinţii cuvioşi, care se roagă la Dumnezeu pentru noi.

Acest iconostas a fost făcut din lemn de tei în anul 2005 în or.Chişinău şi a fost instalat în interiorul bisericii în acelaşi an.In acest an sfintele icoane au fost puse pe iconostas.Aducem multumiri tuturor crestinilor care au contribuit financiar la aceasta lucrare.

Aceste sfinte clopote au fost cumpărate în anul 1997 din Federaţia Rusă, or.Iaroslavli de către ctitorul mănăstirii Evteev Pavel şi dăruite Mănăstirii Zloţi. Clopotele luate la un loc cîntăresc 470 kg.

Aceasta este biserica principală a Mănăstirii Zloţi cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Ghoerghe. Hramul mănăstirii este sărbătorit la 6 mai.

Locul bisericii a fost sfinţit în anul 1996 de către episcopul Dorimedont. În anul 2001 a fost înălţată şi acoperită, iar prima slujbă a avut loc în anul 2005 la sărbătoarea de Crăciun. În timpul de faţă biserica este terminată atît în interior, cît şi în exterior şi în ea se săvîrşesc sfintele rugăciuni regulat.

Paraclisul Maicii Domnului în cinstea icoanei tuturor scîrbiţilor. Acest paraclis a fost înfiinţat în anul 1998.

Schitul Zloti, cu hramul “Sfantul Gheorghe”, la 1 septembrie 1995 intrunea 2 preoti-calugari, 4 calugari si 4 frati. Staret e arhimandritul Tobie (in lume Serghei Boboc). Schitul a fost inchis in anul 1949 si apoi sters de pe fata pamantului. Si-a reluat activitatea in martie 1995. Dispune de 5 hectare de pamant, 1 tractor si 2 masini, 1 cal. Se afla la o distanta de 30 km de centrul raional Cimislia, 2 km de la gara Ciuflesti si la 15 km de Cainari.

Ploase abundent. Si in ajun, dis-de-dimineata. Taranii, lipsiti de posibilitatea de a iesi in camp, stateau in palcuri pe la rascruci de drumuri punand tara la cale. Cei de la rascruci de drumuri punand tara la cale. Cei de la Chircaiesti (Cainari) ne-au lamurit cum sa ajungem pana la schitul Zloti, dar si-au exprimat indoiala ca vom putea acolo cu “Volga” dupa o ploaie atat de mare, caci de la marginea padurii de la Baurci trebuia s-o luam pe drum de tara, nepietruit. Cei de la Baurci au concretizat ca trebuie sa tinem soseaua pana vom da cu ochii de indicatorul “Manastirea Sfantul Gheorghe”. Toate s-au intamplat asa cum ni s-a spus, caci, vorba filosofului, taranul nu-i politician ca sa toarne minciuni. Indicatorul arata spre stanga, spre gara Ciuflesti. Drumul se strecura printer doua lanuri de porumb si de floarea soarelui, asteptandu-si clipa recoltarii. Ii parcurgem, ca si toti credinciosii porniti la manastire, pe jos, sin u regretam. Ba chiar simtim o bucurie nespusa, mai ales cand ne intampina o alta padure, cu frunza spalata de ploaie, cu podoabele toamnei la cingatoare. Iata maciesul incarcat cu ulciorasele lui, stralucind ca niste boabe de margean.

Coboram in vale, urcam panta opusa, si dintr-odata ochiul distinge, acolo unde se ingemaneaza cerul cu pamantul, o rastignire si doua clopote atarnand de o bara. Mai apoi iti apar in fata niste vagonase, o casuta inca nefinisata, un sopron.

– Aici a fost manastirea, ne spune, ajungandu-ne din urma, fratele Ioan, un tanar viguros, pe care il vazusem trebaluind langa tractorul din vale. Cautam macar vreo urma a vechii manastiri. Nu gasim. Nici nu putem, caci nu numai ea a fost stearsa de pe fata pamantului, dar si solul a fost rasluit si dus de aici. Arhimandritul Tobi, staretul schitului in curs de constructie, isi are chilia intr-un vagonas. – Schitul Zloti cu hramul Sfantul Gheorghe a fost intemeiat in 1941 de egumenul Serafim Dabija si ieromonahul Grigorie de la manastirea Noul Neamt, a avut o biserica si o casa, unde locuiau 40 de frati, ne povesteste. Schitul dispunea de multe vite, 50 hectare de pamant: vii, livezi, padure.. Au ramas ca amintire doar doi copaci si o fantana… A fost inchis in 1949. Toata averea a fost transportata la manastirea Suruceni. Biserica a fost demolata. Se spune ca in ea, dupa inchidere, au tinut si porci! – Din alte surse am aflat ca schitul a fost uintemeiat in 1943, competam pauza ce s-a creat. – Anul 1941 figureaza in toate scrisorile credinciosilor, care au cerut redeschiderea schitului. Apoi mai stiu ca parintele Dimitrie de la biserica din Cimislia si arhimandritul Irinah, duhovnic la Noul Neamt, au fost printer primii frati de aici in 1941. – Ce s-a facut cu piatra din zidul fostei biserici? – Cu ea au intarit versantul opus, care se naruia si punea in pericol drumul de fier. Sfanta piatra de manastire, ingropata adanc in pamant! Dar cei ce au facut asemenea sacrilegiu n-au fost in stare sa ingroape si amintirea populatiei din imprejurimi. Datorita insistentelor credinciosilor schitul a fost redeschis in martie 1995. “Redeschis” e un fel de a spune. Caci, sosind aici de la Noul Neamt, arhimandritul Tobi s-a pomenit pe un loc viran. Peste doua saptamani i-a adus incoace pe calugarul Calistrat si fratele Nicolae – de la aceeasi manastirea – mama le-a procurat un vagonas, ca sa aiba unde se dosi de vanturi, frig si ploi. Apoi au mai sosit de acolo ierodiaconul Filaret, fratele Roma si monahul Iov, frate de sange cu staretul Tobi, in lume fiind Serghei si Mihail Boboc, fiii lui Dimitrie si ai Cristinei Boboc din raionul Falesti. Astfel s-au adunat o echipa de tineri calauziti de lumina dumnezeiasca intru savarsirea unei fapte bune. Nazuinta lor e de a inalta cat mai repede locasul de credinta in aceste meleaguri pitoresti. Si trudesc cu osardie pentru asi atinge scopul. Proiectul bisericii a fost elaborat de arhitecti de la Tighina. Temelia ei este pus ape cel mai inalt loc, astfel sfanta cruce va domina imrejurimile, iar dangatul clopotelor va cutreiera aceste vai si dealuri, vestind lumii ca aceste locuri se apropie de cer prin rugaciunile monahilor si ca peste ele a pogorat din nou binecuvantarea lui Dumnezeu.

E construita deja casa pentru frati. Se aduce si se prepara pe loc material de constructie. – Ne bucuram de ajutorul multor oameni de buna credinta, zice staretul Tobi. Aici lucreaza o brigade de constructori din Falesti. Parintele Valentin Baltag din Cainari a venit cu mirenii de acolo la o claca de facut chirpici. La fel a procedat si parintele Nicolae din Porumbia. Ne sustin si credinciosi din Satul Nou, Codreni, Suric si alte sate, gospodariile agricole din imprejurimi, sectorul de exploatare a drumurilor din Cimislia si, evident, manastirea Noul Neamt, care ne asigura cu piatra, ciment, alte materiale de constructie, a trimis incoace la ascultare 8 seminaristi.

Urcam drumul pe care veniseram la schit. Se zvantase. Padurea parea si mai vesela. Mi-am aruncat privirea inapoi: pe fundalul cerului siniliu se profila Rastignirea de la schit. Dupa inchiderea vechiului schit, credinciosii au mutat-o la cimitirul din Satul Nou. Avand in lungime 6 metri, ea nu venea la locul predistinat, ne spuse staretul Tobi, si cineva a propus s-o scurteze, dar cand au atins-o cu ferestraul , cica, din ea a pornit sa picure sange, atunci taranii au renuntat la intentia lor. E o legenda? Poate. Dar ea ne avertizeaza: nu lovi in ceea ce e sfant, nu-I interzice omului sa creada in Dumnezeu, caci el, omul, se naste liber si este liber sa creada in El.

Dupa: Vasile Trofaila. Zloti.

In: „Manastiri basarabene”, Chisinau, 1995, pag.265-269

Mănăstirile noastre, întemeiate în locuri pitoreşti, irepetabile, anume alese de Dumnezeu pentru închinare şi rugăciuni, au fost dintotdeauna o mare bogăţie materială a Bisericii şi o podoabă morală a poporului. Adăposturi religioase, cetăţi de eroism şi rugăciune în vremuri de restrişte, centre de cultură de-a lungul anilor , ele, mănăstirile au păstrat nestinsă făclia credinţei în Dumnezeu, candela conştiinţei naţionale, au fost spijinul moral al omului împovărat de grijile existenţei.

Neavînd susţinerea necesară unei adevărate prosperităţi, veşnic în nelinişte şi nesiguranţă, multe din ele au dispărut încă din veacul trecut. Altele, care mai rămăseseră, au fost supuse unei crude umilinţe de către ateismul militatnt din secolul nostru, fiind batjocorite, închise, distruse. Dar mare e puterea lui Dumnezeu. El voit-a să renască aceste locaşuri de credinţă creştină, să le sporească numărul. Nu e deloc uşoară această operă, dar cu mila şi îndrumarea Tatălui Ceresc ea a început să ia amploare, fapt ce constituie şi un bun prilej pentru cronicarii timpului de a aduna în cărţi istoria nefalsificată a mănăstirilor.

E de datoria noastră să ne cunoaştem trecutul, căci fără de el nu există prezent şi viitor.

După: „Mănăstiri basarabene”, Chişinău, 1995, pag.3.