Vrei sa fii sotia mea, uitindu-ma in telefonul colegei mele am citit acest mesaj. Am vrut sa pling, dar in acelas timp si sa rid. Niciodata nu am primit sau auzit astfel de cuvinte, e ceva extraordinar sa stii ca cineva intratit tine la tine ca doreste sa fii o viata linga el. A fi sotie e o raspundere mare, de aceea cind vrei sa raspunzi la intrebarea „Vrei sa fii sotia mea”trebuie sa te gindesti mult si bine, merita si vei fi tu fericita.
Alyce_OleseaViața mea de jurnalist |
Comentează
Am fost inspirată de o persoană să scriu aceste rînduri. Persoana dată este însărcinată în luna a şasea şi îmi povesteşte uneori cum te simţi cînd porţi în burtica ta un omuleţ, nu contează dacă e fată sau băiat, e o fiinţă vie căreia tu ai decis să-i dai viaţă. Nici nu observi cînd trec acele 9 luni şi apare ceea ce ai aşteptat tu cu atîta nerăbdare. Un pui de om care ţi se pare că seamană cu tine şi cu el, cu tatăl lui, ce te-a ajutat ca rodul vostru să continuie. Are niste mînuţe drăgălaşe, şi se pare cel mai frumos om din lume, pentru că e al tău.Picioruşele lui mici le săruţi de mii de ori, pentru că ştii că devenind mai mare deja nu vei mai avea posibilitate. Cînd îl ţii în braţe îi zici şi lui şi ţie că devenind mare v-a deveni medic, sau cosmonaut, sau preşedinte. Întotdeauna ne gîndim că el va creşte şi va fi ajutorul nostru cel mai mare. El îţi va aduce canea cea cu apă, cînd tu nu o să ai posibilitate.
Mergînd într-o zi la servici, din microbus am observat două feţe îmbătrînite însă foarte fericite. Erau doi oameni în vîrstă care se ţineau unul pe altul, mergeau încet, fără să se grăbească. Au ajuns la bătrînețe și nu are cine îngriji de ei, ei singuri își poartă de griji. Sunt două suflete, care au ajuns la această vîrstă, împreună au îndurat multe, dar iată că oricum sunt fericiți, au mers împreună, la bine și la greu. Fiecare din noi vom ajunge astfel, vom ajunge bătrîni, așa vrea bunul Dumnezeu, să îndurăm cea mai mare boală a vieții, bătrînețea. Cînd ești tînăr și vezi cum doi bătrîni merg pe drum, te gîndești că nu ai dori să ajungi și tu bătrînă, să arăți la fel ca ei. Dar nu tu decizi cît vei trăi și cum, unu Dumnezeu știe, el îți dă viață, el ți-o ia. Bătrînețea nu este un fenomen atît de strașnic, el este și plăcut, pentru că ajungi să-ți vezi copii mari, să-ți vezi nepoții, să vezi că cineva totuși rămîne în urma ta. Dar cel mai important, să vezi că persoana care ai iubito o viață, este pînă acum alături de tine. Da, nu este ușor să trăiești cînd ești bătrîn, dar trebuie să te gîndești că ai fost și tu cîndva ca ei, iar ei vor ajunge ca tine…
Fiecare din noi cunoaște ce pensii primesc în Republica Moldova,, dar nu fiecare știe care e pensia din Transnistria. Pensia unui om în Republica Moldova este de la 500-700 de lei, însă aici apare o diferență, pensia unui locuitor din Transnistria este de 1000-1500 de lei. Ce discriminare, prin ce se deosebesc unii de alții? nu tot sunt pensionari? de ce dar să primească mai mult sau mai puțin? Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice pensionar din Republica Moldova trebuie să primească o pensie de cel puţin 40 % din salariul mediu pe ţară. Asta înseamnă că în 2007 cea mai mică pensie urma să fie de 1.000 lei. Realitatea însă arată altfel. În 2007, pensia medie pe ţară a fost de 550 lei şi acoperea doar 28 la sută din bugetul minim de consum. Astăzi, pensia medie în R. Moldova este de circa 550 lei şi este cea mai mică în Europa de Sud-Est şi CSI. Asemenea pensii primesc majoritatea pensionarilor care au lucrat în învăţământ, medicină, agricultură, industrie etc. Dar sunt şi unele categorii de angajaţi, precum deputaţii, membrii guvernului, judecătorii, procurorii, funcţionarii publici, pensiile cărora se stabilesc după alte criterii. Ca urmare a modificărilor operate de Parlament, în 2003, în Legea nr. 156-XIV din 1998, pensia şefului statului este de cca 7500 lei, a procurorilor şi judecătorilor – 4452 lei, a deputaţilor – 4300 lei etc. Oricum, pensionarii și de pe malul drept si de pe malul stîng sunt mereu nemulțumiți. Mereu nu le ajung bani. Dar în fiecare zi sunt rînduri nebune la lapte, salam…. Dar dacă să luăm din alt aspect….cei din Republica Moldova cît de puțin primesc, dar oricum își achită și drumul în troleibus, însă cei din PMR merg gratis cu troleibusul. De aceea si sunt rînduri mari la stații, așteaptă transportul lor gratis. Chiar nu înțeleg, parcă nu trăim în aceeași republică, parcă suntem separați, parcă nu suntem aceeași oameni, parcă nu suntem toți moldoveni…
Mama-cuvîntul care primul l-am rostit, unicul cuvînt care are o semnificație mare, de: grijă, dragoste, înțelegere, respect, ……………..o mulțime de cuvinte care nu poți acum să le rostești, pentru că spunînd cuvîntul mamă îmi apar lacrimi în ochi. Am fost și sunt o fată naivă, cu o inimă înghețată, nu știu de ce s-a înghețat ea așa, dar simt că nu mai pot schimba nimic. M-am îndepărtat de ea, de mămica mea, unicul om care întotdeauna te înțelege și te iartă, e unicul om cu o inimă mare. Dumnezeu a dat-o pentru noi, dar noi, ce facem noi?există noi, copiii ei, nemulțumiți. Noi, suntem ființele care o distrug, o îmbătrînesc, și tot noi ajungînd la bătrînețea ei plîngem că a înălbit, dar dacă e să dăm timpul înapoi, cine e vinovat de aceasta, nu tot noi? Mama, primul om care te-a văzut cum apari pe lume, nu mai zic de faptul că ți-a dat viață. Mama, omul care ți-a văzut primul pas care l-ai făcut, omul care te-a hrănit de mică, te-a îngrijit, ca tu crescînd mai mare, să nu ai o inimă ca ea, mare. Întotdeauna credeam că scopul mamei e ca să-ți dea viață și să te îngrijească pînă o să împlinești majoratul, pînă o să te pui pe picioare și pe urmă te vei descurca singură, dar nu e așa, întotdeauna cînd ții mai greu, te duci la ea, apelezi la ea, cît nu te-ar ocărî ea, dar oricum te va ajuta cu un sfat, cu o vorbă, chiar și cu acele cuvinte dureroase. După ce ți le spune, înțelegi, că iarăși a avut dreptate. Poate la moment,îți pare că nu te înțelege, că nu vrea să te asculte, că nu vrea să te ajute, dar ea prin înțelepciunea ei, prin gîndurile ei, te ajută să înțelegi că nu ai procedat corect într-o situație sau alta. Mama, persoana care o iubești, dar nu poți să-i demonstrezi, iar ea, te iubește și poate să-ți demonstreze.
Conform dexului, om înseamnă ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat. Nu toți pot fi numiți oameni, măcar că în linii generale se aseamănă cu ei. După cîțiva ani, am aflat și eu că trăind 23 de ani nu am cunoscut acest om cu literă mare, doamna Ana sau mai bine zis, nana Ana. Este o femeie extraordinară pe care Dumnezeu a înzestrato cu toate. De fiecare dată cînd vorbesc cu ea, mă simt în altă lume, o lume a trecutului, frumos. Povestea de dragoste dintre ea și soțul ei, este o poveste frumoasă de 4 zile. Deja trebuia să se căsătorească, se întîlnise cu soțul ei 2 ani și cînd colo apare el, care în 4 zile a cucerito și a făcut ca să renunțe la tot numai pentru el, măcar că era cel mai rău băiat din sat, dar așa i-a fost soarta. O poveste care mi-a dat și mie speranțe că o să-mi găsesc sufletul pereche și voi trăi cu el o viață. Stînd la un ceai, a sunato, i-a spus să aibă grijă de ea și să nu se culce tîrziu și alte cuvinte care m-au făcut să apară lacrimi pe obraji, acești oameni au cîte 70 de ani, dar pînă acum au o dragoste unul față de altul frumoasă. Intrînd însă în salon, te apucă frica, uiți și de dragoste, și de cuvinte frumoase, vezi doar fotografia fiului lor care a decedat recent. Avea doar 30 de ani, în urma unui accident a decedat. Pînă acum toți sunt nedumeriți, cum s-a produs accidentul și de ce anume el a decedat?așa a vrut Dumnezeu. Fotografia lui stă pe perete, cum nu te-ai uita, el te privește și parcă îți spune că totul va fi bine. A rămas un copil, un nepoțel, care vine la bunica odată în lună, sau odată în două luni, nu are timp sau așa vrea mama copilului. Suferința acestei femei se citește mereu în ochii săi, întotdeauna e cu gîndul la el, la fiul său. Dumnezeu a creat omul pentru bucurii, suferințe, dragoste, de aceea trebuie să le primim și îndurăm pe toate, vrem noi asta sau nu vrem.
Parcă trăiesc într-o lume diferită. O lume alcătuită din două părţi, una din cea transnistriană şi cea din RM. De ce oamenii sunt atît de diferiţi, vin acasă, parcă nimeresc într-o altă ţară, într+un alt continent. Am fost uimită de zăpada care era acoperită pe pămîntul transnistrian şi pămîntul negru din RM. Intrînd în oraş, intrînd în microbus, parcă nu eşti din lumea lor şi nu te acceptă, toţi se uită la tine straniu. Este uimitor faptul ăsta, dar asta e. Au fost alegerile şi a cîştigat cel care l+au ales mulţi, însă în celaltă parte nicidecum nu se pot înţelege cine să vină la putere, cine să fie primul pe scaun. E o deyordine peste tot şi ei încă caută să se împace şi să se unească, se vor uni doar atunci cînd oamenii cei de sus vor înţelege una, suntem un neam, un popor care trebuie să fim uniţi dar nu separaţi. Oamenii sunt diferiţi,dar pe toţi îi uneşte aceeaşi limbă, aceeaşi istorie, acelaş teritoriu.
Straniu lucru se întîmplă la noi în țărișoară, pe fiul domnului Voronin îl chemă Oleg și pe fiul domnului Smirnov tot Oleg. Parcă s-au înțeles din start să-și numească fiii anume așa. O coincidență mare, dar dacă să analizăm din alt punct de vedere, anume ei amîndoi, Voronin și Smirnov întotdeauna se împăcau cel mai bine. Pentru ei nu exista problema transnistreană, doar probleme la trecerea hotarului. Acum recent am auzit o știre, dacă se va adeveri afirmația că Oleg Smirnov a furat de la stat, atunci trebuie judecat. A mai fost și Oleg Voronin pe la judecătorie și pînă acum nimic nimeni nu a demonstrat, e curat ca lacrima, nimeni de nicăieri nu fură, toți lucrăm doar pentru stat, în folosul lui și nu furăm, ci luam așa cu binișorul pentru o viață mai bună.
Interesant cît o să mai supotăm aceste minciuni, eu nu știu care din ei minte, dar cineva totuși ia de la stat, pentru că banii nu dispar cu una cu doua, hai mai înțeleg să dispară sute de lei, dar aici se vorbește de mii, milioane de lei care se îvîrtesc nu știu unde.
Unde și te întorci hotele, restaurante se construiesc în Chișinău, magazine…..dacă încerci să afli cine e proprietar nu mai dai de sfîrșit.
Așa și în Tiraspol, a cui e Sheriful, sigur că a lui Oleg Smirnov, doar asta e evident doar el lucrează și are bani ca să întrețină așa centru. Chiar și benzinăriile aparțin unui milionar, după documente, dar interesant neoficial, cui îi aparțin?
Numai Oleg și Oleg, dar cînd o să auzim de oameni de rînd? Cînd cei simpli vor deveni mai puternici? atunci cînd cei puternici vor deveni la egal cu cei simpli.
Sub auspiciile începutului de toamnă, la Centrul Expozițional ”Constantin Brîncuși” am păşit într-un spaţiu cu totul nou pentru mine, într-o lume privită din lumea mea. Am intrat în universul lui Sergiu Cuciuc-omul care răspunde cu pirosinţă idealului unui artist plastic bine format.
Într-o atmosferă de vis am deschis uşa spre lumină, intrînd în spaţiu radiind de frumuseţea tablourilor. Această expoziţie deschisă pe 13 septembrie a devenit simfonia inimii pînă 1 noiembrie.
Chiar de la prima răsuflare am început să citesc biografia artistului, cel care a reuşit să creeze frumosul, rămînînd profund impresionată de lumina ce se revărsa din ochii lui Cuciuc.
După ce m-am informat despre viaţa sa, am admirat creaţiile lui Cuciuc căruia i-a reuşit să trimită lumină în întunericul din inima omului, datorie sfîntă pentru un artist.Toate tablourile se condiţionează reciproc şi în toate se simte pulsaţia vieţii.
Privind fiecare lucrare în parte uşor îţi da-i seama că artistul a fost profund influenţat de modul de trai al poporului său, întrucît impresiile de neuitat ale coloritului său a devenit o importantă sursă de inspiraţie, acestea fiind conturate viu în toate tablorurile sale. Unul din ele, ”Cocostîrcii”, m-a impresionat foarte mult. Mi-am adus aminte de acele clipe frumoase ale copilăriei mele, cînd priveam în sus și cocorii plecau departe de mine. Anume sentimentul plecării, sentimentul rămînerii în singurătate am citit în acest tablou. Un alt tablou ce reprezintă neamul din care facem parte este ”Casa Mare”. El îmi aduce aminte de bunica, de casa ei mare unde ținea toate lucrurile vechi și în acelaș timp frumoase din viața ei și a întregii familii. Sergiu Cuciuc a reușit să transmită dragostea față de pămînturile natale prin ”Dealul auriu”, dealul ce de multe ori îl ridicam pentru a ajunge la vîrf și a privi acel peisaj care îl vedeam în fața mea și nu mai doreai să cobori, parcă te simțeai pe o altă lume. Dar iată că lumea din sală m-a făcut să revin la acele momente care se petrec în sală înainte de sărbătoare.
”În cadrul sărbătorii municipiului Chișinău, ne impunem și noi îndeosebi ultimii ani cu expoziții care vin într-un șir de activități culturale și anul acesta suntem onorați cu prezența maestrului Sergiu Cuciuc.” – astfel a început discursul domnul Ghenadie Jalbă, pictor basarabean.
Viceministrul culturii, Gheorghe Postică nu a întîrziat să îi mulțumească domnului Cuciuc: ”Această expoziție emană multă lumină, deschidere, culoare. Îi multumesc domnului Cuciuc pentru abordarea destul de vastă a domeniului, pentru abordarea culturii în Republica Moldova, pentru promovarea culturii naționale prin cele mai diferite căi. Noi toți, avem nevoie de valoare, avem nevoie de creație. Iar creația este axată pe adevărate valori naționale ce izvorăște din acest pămînt. În centrul creației domnului Cuciuc un rol important îl ocupă peisajul și cultura noastră tradițională.”
Amintindu-și de anii tinereții, președintele secției cultură, directorul Muzeului de Artă, Tudor Zbârnea a remarcat: ”Generația noastră este atașată de acest artist nu numai prin găzduirea acelor valori caracteristice, dar și ca om care ne inspiră nădejde. Un artist ca Sergiu Cuciuc care ne dovedește de la început cu lucrările sale un bun potențial promițător. Artistul care știe să-și tensioneze trăirile interioare ca să ajungă la exprimări artistice de înaltă calitate.”
Nu a întîrziat cu critica sa nici Constantin Spânu, critic de artă:”Serghei Cuciuc este un artist al acestui pămînt. În timpul cînd o mare parte de plasticieni au tins spre elucidarea personalității, să se afirme în popor, Sergiu Cuciuc a tins spre a elucida altceva, cu o cumsecădenie, o omenire, o timiditate. Întreaga lui creație este o tendință de a cultiva în sine influențele ce au avut loc în viața culturală din Republica Moldova.”
Ascultînd toate cuvintele frumoase, artistul, pictorul Sergiu Cuciuc a spus: ”Una este cînd vezi opera la tine în atelier și alta e cînd o vezi la o expoziție de acest fel. Nu știu în ce măsură am izbutit să mă afirm în arta plastică, însă pot spune cu certitudine că anume natura meleagului nostru m-a format și m-a modelat ca pictor, în special, și ca om de artă în general. Contactul direct cu adevăratele opere de artă au contribuit la îmbogățirea mea sufletească. Creația, în accepția mea, este un proces continuu de selectare a imaginilor plastice care se suprapun în conștiința. Mi-e greu să constat acum cine m-a format mai mult – școala sau viața.”
Rămîne doar să privim aceste tablouri și să constatăm singuri, cine l-a format pe autor, școala sau viața.
Republica Moldova întotdeauna la capitolul artă a fost mai înainte decît celelalte compartimente ale culturii. Ion Bolocan este artistul care se supune în exclusivitate artei și pe care viața reală îl inspiră la creații filosofice.Plasticianul Ion Bolocan a reușit timp de 14 ani să organizeze cea de-a doua expoziție a sa la Chișinău.
După deschiderea vernisajului, jumătate de oră, vizitatorii au avut posibilitatea de a admira sculpturile semnificative ale plasticianului. Opera lui Ion Bolocan care reflectă opțiuni stilistice semnificative caracteristice sculpturii moldave a anilor ’90 ai sec. al XX-lea – începutul sec. al XXI-lea. Operele sale sub genericul Tors, Domnișoara din Chișinău, Prințesa, Adorata, Blonda, Relaxare, Diana – caracterizîndu-se prin valoroase sintaxe ale demersului plastic, vin să genereze persistența în mediul artistic de la noi. În creația artistului se întîlnesc armonios modernitatea și arhaicul, muzicalitatea și poetismul liric. În esență, Ion Bolocan este un artist al esențelor ascunse dincolo de aparențele formelor sculpturale – ne-a comunicat directorul Centrului Expozițional Brîncuși, Tudor Braga.
Plimbîndu-mă printre lucrări fără să vreai observi motivul de inspirație – făptura umană – întruchipează în creația sculptorului frumusețea fizică în care racordările ritmice ale formei, silueta monumentalizată de rară expresie, alternată proporțiilor vin să elucideze frumusețea aparențelor senzoriale.
Plasticianul ar vrea să fie mai multe, dar aceasta nu depinde doar de el: ”sunt mai solicitat în Europa decît aici pe loc. În Moldova societatea nu este întratît de educată, nu vreau să jignesc pe cineva, sunt anumite circumstanțe care le știm noi toți și cred că asta e un punct negativ. Este devină totuși societatea, cerințele societății.”
Creațiile sale, figuri turnate din bronz, sculptate în lemn sau în marmură, transmit un mesaj filozofic, exprimat cel mai des prin nuduri feminine grațioase. Mai puțin pe înțelesul publicului moldovean, peste hotare plasticianul reușește să se impună:”Eu în lume am peste 150 de lucrări vîndute, în Moldova sunt foarte puține vîndute, dar în Europa și în alte țări sunt peste 150 de lucrări.” Cele 40 de lucrări ale expoziției au fost admirate de spectatori versați în domeniu, pictori și critici de artă, de oficialități dar și prieteni ai plasticianului.
Precum a afirmat Gheorghe Jalbă,președintele Uniunii Artiștilor plastici din Republica Moldova: ”eu cred că spectatorul care va fi prezent, zilele acestea cît va dura expoziția în această sală va avea ce vedea, vor contempla lucrările acestui artist.”
La eveniment a fost prezent și criticul de artă Constantin Spânu, care a remarcat: ”Mă bucur pentru această stilizare pe care o face domnia sa, paremi-se că au intervenit și unele lucrări noi, acea oscilație dintre figurativ și sobru chiar și accentul simbolic care este pe această figură centrală. Opera lui este un strigăt de bucurie pentru viață și pentru viitor.”
Liviu Hîncu,pictor, artist, ne-a afirmat: ”Ion Bolocan este o personalitate cu referință pentru cultura Republicii Moldova. Lucrările sale sunt extrem de plastice, artistice. Cînd te uiți la prima vedere la aceste sculpturi, ele parcă nasc o atmosferă de austeritate ceea ce de fapt este propriul sculpturii, pentru că el are un limbaj plastic deosebit de specific. În sculpturile lui Ion Bolocan ai impresia că nimic nu poți adăuga și nimic nu poți scoate”.
La eveniment au fost prezente multe oficialități, printre care și Marius Lazurcă, ambasadorul României la Chișinău care ne-a spus : „Am avut plăcerea să primesc albumul acestei expoziții,dar mai mare decît această plăcere, este de a fi împreună cu iubitorii de artă de la Chișinău între aceste foarte frumoase lucrări de sculptură. Un artist care controlează foarte frumos arta, atît de complicată a sculpturii și care operează în mai multe materiale”.
Multe cuvinte frumoase au fost spuse în acea sală, despre expoziția plasticianului, însă totul rămîne în umbră și se evidențiază doar sculpturile.
Expoziția va fi deschisă pîna pe 6 noiembrie, la Centrul Expozitional Constantin Brîncuși.