VIAŢA DE FAMILIE

Dăm mai jos câteva din părerile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi cu privire la post şi sănătate.

Postul e folositor sănătăţii

Să nu-mi pui înainte slăbiciunea sănătăţii tale, zice Sfântul Vasile cel Mare.

„Nu pot posti“, zici tu, dar să mănânci fără încetare şi să-ţi îndopi pântecele cu mâncăruri grele poţi şi nu-ţi vine greu. Eu ştiu că firilor slabe, şubrede, doctorii nu le poruncesc mare câtime de hrană, ci mai ales le recomandă înfrânarea. Deci tu, care eşti în stare să te îngreunezi cu atâta mâncare, de ce nu poţi s-o faci şi pe aceasta, să posteşti?

Ce este mai lesnicios pentru pântece: de-a trece noaptea după o hrănire uşoară sau de-a se odihni sub povara unei hrăniri îmbelşugate?

Puterea de viaţă cu care este înzestrat omenescul mistuie fără caznă o hrană cumpătată şi o împrăştie în trup; însă în faţa unor mâncăruri numeroase şi felurite, ea e neputincioasă a şi le însuşi în întregime şi, de pe urma faptului acestuia, se nasc tot felul de boli.

Prea multă mâncare bună căşunează nenorociri şi firea sfârşeşte prin a cădea, fiind în neputinţă de a susţine atâta grăsime.

Bagă de seamă tu, care nesocoteşti momentan apa, să nu pofteşti într-o zi o picătură dintr-însa, după pilda bogatului nemilostiv din Evanghelie.

Îngreunarea îndelungă cu multe mâncă­ruri aduce îngreuiere şi nemistuire, iar aceste tovarăşe de neînlăturat ale desfătărilor prilejuiesc trupului boli grele.

Dă-i şi trupului răgaz

Chiar şi strângătorii de biruri, zice Sfântul Vasile, îngăduie adesea răgaz supuşilor lor.

Să lase şi pântecele tău gurii tale câteva răgazuri, dă-i şi trupului tău puţin răgaz, puţină odihnă. De altfel, a posti este un imn de bucurie. Setea face plăcută băutura şi foamea te face să simţi plăcere la masă; la fel postul drege, dă gust bucatelor.

Mamă a sănătăţii

Dar poate zice cineva, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur că-şi slăbeşte putinţa trupului? Iar eu încă îi spun că, pe cât se strică omul cel din afară, cu atât din zi în zi se înnoieşte cel dinlăuntru.

Şi încă, de vei vrea să cercetezi mai cu amănuntul acest lucru, vei vedea că el este şi mama sănătăţii. Iar de nu crezi cuvintele mele, întreabă pe ucenicii doctorului şi ei îţi vor spune mai adevărat cum îl numesc pe post mamă a sănătăţii. Căci durerile de cap, scurtarea vieţii, idropica, flegmele, umflăturile şi alte răsuflări de multe boli, din desfătare şi din mâncărurile cele multe zic că se nasc ca nişte izvoare dintr-o vale, dintr-o fântână rea; şi strică şi sănătatea trupului, şi bucuria sufletului.

Vinul înroşeşte faţa, dar înnegreşte sufletul

Postul ne îngreunează pe dinafară, dar curăţă sufletul pe dinăuntru; el este greu de purtat, dar aduce răsplată bogată. Vinul, care înroşeşte faţa, prea înnegreşte sufletul; el înveseleşte trupul, dar întristează duhul. Fiindcă noi constăm din trup şi suflet, voim să ne punem lucrurile astfel în rânduială, încât amândouă – şi trupul, şi sufletul – să-şi capete hrana. Să mâncăm astfel încât trupul să trăiască şi să rămână în putere, dar să şi postim astfel, încât sufletul nostru să-şi întărească stăpânirea asupra trupului.

(Iacob al Antiohiei)

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Am decis să publicăm aceste crâmpeie hagiografice pentru ca să aducem o alinare celor care poartă numele Sfântului Octavian. În Republica Moldova sunt 4560 de persoane care poartă numele sfântului. Mai jos am atașat și icoana sfântului. Să vă fie de folos tuturor.

Sfântul Octavian s-a născut în nordul Africii, se pare că la sfârșitul sec. V începutul sec VI d. Hristos, fiind creștin. Unele izvoare catolice spun că ar fi fost și preot.

Din cauza persecuției deschise contra creștinilor ortodocși de către vandalii arieni care cuceriseră nordul Africii de la romani, Sf. Octavian, împreună cu doi prieteni (Sfinții Just și Clement) hotărăsc să plece în pribegie. Astfel îmbarcați pe un mic vas trec Marea Mediterană spre Italia. O furtună puternică era să le scufunde barca, dar cu ajutorul rugăciunilor făcute către Hristos reușesc să acosteze în golful Baratti, aproape de cetatea Populonia în inima Eturiei.

Aceste date despre viața Sfântului apar prima dată în lucrarea scrisă între sec 12-13 de un oarecare Blinderano. Ajunși în Italia cei trei prieteni hotărăsc să ducă o viață de eremiți (pusnici – n.a.). Astfel părăsesc Populonia mergând spre Volterra unde doreau să-și închine viața lui Dumnezeu. Se stabilesc într-o zonă sălbatică de la poalele muntelui Nibbio, dar vor părăsi acest loc din cauza șerpilor și scorpionilor veninoși care erau în număr foarte mare în acea zonă.

Ajunși mai aproape de cetatea Volterra se așeazaseră pe una din colinele din zonă. La scurt timp Sf. Just și Sf. Clement construiesc o mănăstire, iar mai apoi cei doi devin episcopi de Volterra. Sfântul Octavian rămâne să-și continue viața de eremit. Se aseaza pe o colina deșertică calcaroasă, într-o mică pădure de lângă râul Nera. Trăiește în post ți rugăciune în scorbura unui ulm.

După o anumită perioadă, viața liniștită a regiunii este greu incercată de atacul goților conduși de Totila. Aceștia erau arieni și luptau contra bizantinilor ortodocși. Volterra este înconjurată și asediata de hoardele de goți. Cei trei sfinți aduc rugăciuni bunului Dumnezeu pentru a scăpa cetatea și credincioșii din cetate de furia goților. Ca urmare a unei viziuni Sf. Just care era episcop al cetății, cere ca soldații să arunce cu pâine în asediatori. Aceștia crezând că cetatea ce era bine fortificată dispune și de hrană din belșug , pleacă spre a cuceri alte cetăți din zonă. Astfel a scăpat cetatea Volterra din mâinile goților.

O alta relatare ne spune că Sfântul Octavian nu și-a părăsit niciodata locul său de sihăstrie. Această scorbură a fost pentru el biserică, chilie, dar și mormânt. A fost găsit trupul său fără de viață dupa o anumită perioadă, după ce sufletul a trecut la Dumnezu, fiind îngropat la rădăcina copacului care la găzduit atâția ani. Mai tarziu, credincioșii au construit un mic oratorium (o mică capelă – n.red) din piatră, acesta fiind transformat intr-o mică biserică în stil roman. In anul 822 după Hristos, episcopul Andrea de Volterra muta sfintele moaște în catedrala episcopală, iar Sfântul Octavian este canonizat.

În anul 1522, Sfântul îi salvează de ciumă pe locuitorii din zonă. Drept recunoștință locuitorii cetății comandă unui artizan din zona, pe nume Raphael Giovanni Cioli de Settingano, o raclă frumoasă pentru sfintele moaște.

Popularutatea cultului Sfântului Octavian (sfânt ortodox) a rămas în zonă până în ziua de astăzi, conform lucrarii unui scriitor italian pe nume N Del Bava, dela Biblioteca Nationala din Florenta. Astazi pe locul Sfintei sihăstrii se află mica biserică închinată Sfântului și mica localitate San Ottaviano.

Sfântul Octavian este cinstit de către Biserica Ortodoxă în data de 2/15 septembrie.

Astăzi există puține informații despre acest sfânt din sec. VI după Hristos. Cele mai multe informații au fost găsite în mediul catolic, dar doar în mediul catolic din zonă Volterra. Nu există multe reprezentări iconografice ale Sfântului.

Sfântul Octavian de Volterra

Prin adunarea acestor informații am dorit să scoatem în lumină viața acestui sfânt ortodox. Un adevărat pustnic, rugător, postitor, zăvorât în scorbură unui ulm, un făcător de minuni, dar și un apărător al adevăratei învățături ortodoxe.

Sfinte Cuvioase Octaviane roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Sursa: Pagina Misiunii în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

Părinții trebuie să ia aminte să nu-i certe pe copiii lor seara, pentru că în timpul nopții ei nu au cum să-și risipească mâhnirea, iar întunecimea nopții o înnegrește și mai mult. Încep să se gândească cum să se împotrivească, caută diferite soluții, intră la mijloc și diavolul și astfel pot ajunge și la deznădejde. În timpul zilei, chiar de ar spune copiii: ”O să fac aceasta și aceasta”, atunci când sunt certați, însă ieșind afară din casă vor uita cele plănuite de ei și astfel li se risipește mâhnirea.

– Părinte, bătaia ajută pe copii să se îndrepte?

– Pe cât se poate părinții să o evite. Să încerce cu bunătate și cu răbdare să-l facă pe copil să înțeleagă că ceea ce face nu este corect. Numai când copilul este mic și nu înțelege că ceea ce vrea să facă este primejdios, numai atunci îl ajută, căci primind o palmă va ține minte să nu mai facă altădată. Frica de a nu mai primi cumva vreo palmă i se face copilului ca o frână care îl protejează. Atunci când eram mic mă rușinam mai mult de mama mea decât de tatăl meu.

Amândoi mă iubeau și îmi voiau binele. Însă fiecare mă ajuta în felul său. Tatăl mereu era aspru. Atunci când făceam vreo neorânduială, ca niște copii ce eram, ne dădea câte o palmă. Eu, atunci când mă bătea, mă potoleam puțin, dar trecându-mi durerea, uitam și de bătaie și de sfaturile lui. Însă aceasta o făcea nu pentru că nu mă iubea, ci din dragoste mă bătea. Mi-aduc aminte că odată – eram cam de trei ani – tatăl meu mi-a dat o palmă de m-a zvârlit cât colo. Ce se întâmplase? Alături de casa noastră era o casă părăsită. proprietarii ei plecaseră în America, iar casa se dărâmase.

În curtea ei era un smochin ale cărui ramuri ajungeau până în drum. Era vară și smochinul era încărcat de roade. În timp ce mă jucam cu alți copii, vine un vecin și mă ridică în sus ca să-i iau câteva smochine, pentru că el nu ajungea până la ele. I-am rupt vreo cinci-șase, iar el mi-a dat înapoi două. Atunci când tatăl meu a aflat despre aceasta, s-a mâniat foarte tare. Mi-a dat o palmă atât de puternică, încât am început să plâng. Mama, acre era de față, s-a întors spre el și i-a spus:

”De ce-l lovești pe copil?” Ce știe el? Este un copil. Cum poți suferi să-l auzi plângând?”. ”Dacă ar fi plâns atunci când l-a ridicat acela să aia smochine, nu ar mai plânge acum, a spus tată meu. Dar se vede că a vrut și el să mănânce câteva smochine. De aceea lasă-l să plângă acum!”. Cum aș fi îndrăznit să mai fac a doua oară? Și mama îmi vedea poznele și se mâhnea, dar avea o noblețe sufletească, deoarece, atunci când făceam vreo poznă, își întorcea capul în cealaltă parte și se făcea că nu mă vede, ca să nu mă mâhnească. Dar mie, acest comportament al mamei îmi sfâșia inima.

”Ia te uită, îmi spuneam, eu am făcut o poznă atât de mare, iar mama nu numai că nu mă bate, ci se face că nici nu mă vede! Altădată n-o să mai fac. Cum aș putea să o mai mâhnesc din nou?”. Cu acest comportament al ei, mama mă ajuta mai mult decât dacă mi-ar fi dat palme. Eu însă nu profitam de aceasta, a să spun: ”Ei, acum mama nu mă vede, hai să fac o poznă și mai mare”. În timp ce tatăl meu de îndată ce făceam ceva, tac! îmi dădea o palmă. Vezi, amândoi mă iubeau, dar ceea ce mă îndrepta mai mult era purtarea nobilă a mamei mele.

– Părinte, unii copii însă sunt foarte obraznici: strigă, aleargă, pricinuiesc pagube. Cum să evite părinții bătaia în astfel de cazuri?

– Ascultă, nu sunt vinovați copiii, deoarece ei, pentru a crește normal, au nevoie de curte ca să se poată juca. Acum, sărmanii, sunt închiși în blocuri și sunt constrânși. Nu pot alerga liberi, mi se pot juca, nu se pot bucura. Părinții nu trebuie să se mâhnească atunci când copilul lor este vioi, căci un astfel de copil are multă energie înlăuntrul său și poate spori mult în viață dacă o pune în valoare.

Fragment din volumul ”Viața de familie” de Paisie Aghioritul, pag. 116. – Editura Evanghelismos București, 2003.

Dacă vrei să ai copii inteligenți, trebuie să-i îmbrățișezi cât mai des, spun autorii unui studiu recent, angajați ai Spitalului Nationwide pentru Copii din Ohio, informează portalul Moldova Ortodoxă.

Cercetătorii au studiat comportamentul a 125 de copii, născuți prematur, și evoluția acestora în timp, observând felul în care le este influențată dezvoltarea în funcție de contactul fizic (mângâieri și îmbrățișări – n. V.d.F.).

Principala lor constatare este că activitatea creierului a fost una puternică în urma contactului fizic cu părinții sau personalul spitalului.

Potrivit cercetătorului dr. Nathalie Maitre, acest lucru înseamnă că mișcările simple și tandre influențează profund dezvoltarea creierului copilului.

Cercetătorii sunt de părere că iubirea și afecțiunea sunt esențiale pentru a face copilul mai inteligent și pentru ai ajuta să se dezvolte mai repede.

Îndemnul nostru este ca să vă îmbrățișați copiii cât mai des – și nu uitați să împărtășiți informațiile și altor părinți!

Am găsit un articol interesant pe Sputnik Moldova, la rubrica Religie în care cunoscutul duhovnic din România Calistrat Chifan explică, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, cum poți avea o viață de familie fericită.

Ne dorim o familie fericită! Uneori nu o facem fericită pentru că nu suntem noi fericiți! Iar nefiind fericiți, nu putem transmite cuiva fericirea! Căci nu poate un om posac și nervos să transmită fericire! Nu poate un om nervos să transmită liniște.. Deci tu cauți fericirea, dar fericește-te întâi pe tine, ca să îi poți ferici pe cei în jurul tău. Și cum te fericești tu pe tine? În rugăciune cerem — şi rugăciunea noastră este toată filosofia vieţii noastre — „cele bune şi de folos sufletelor noastre”, explică creștinilor Părintele Calistrat.

Trei lucruri de mare folos pentru viața de familie

Totodată părintele Calistrat atenționează asupra trei lucruri care sunt cu adevărat de folos pentru a avea o viață de familie fericită.

Sănătatea sufletului! Sănătatea minții! Sănătatea inimii!

”Aceasta este adevărata libertate! Să nu fii câinos, răutăcios și dușmănos!” – atenționează ieromonajul de la Vlădiceni.

Familia preotului și teologului Vasile Mihoc este un adevărat model de familie creștină care poate să-i inspire pe tinerii de astăzi. Părintele Vasile consideră că tatăl familiei este capul familiei și acest lucru trebuie să-l responsabilizeze pe bărbat pentru că ”să-și ducă familia în Rai”.

Un tată este capul familiei în sensul că el trebuie să-şi ducă toată familia în Rai…

Deşi înregistrarea video este de acum cinci ani, totuşi părintele Vasile Mihoc, tatăl la 13 copii, ne vorbeşte la fel de actual despre FAMILIE. Pe toţi cei 13 copii, prin ascultare şi iubire, Dumnezeu i-a binecuvântat la fel, cu educaţie aleasă, studii superioare, familii la fel de binecuvântate şi rosturi în lume ce le fac cinste. Pentru mine, părintele mi-a fost un adevărat model de “tată”, preot şi profesor, şi de câte ori am avut posibilitatea i-am urmărit conferinţele. Familia este concepută după modelul Sfintei Treimi, care pentru a fi desăvârşită şi lucrătoare trebuie să existe tot “trei”, şi mai ales ca să poată dăinui, trebuie să-şi aibe fundamentul pe relaţia de comuniune a iubirii, bazată pe jertfă şi dăruire…

Eu știu ce înseamnă criza de sarcină. Eu nu am avut sprijinul părinților încă de mică. Sunt studentă și, din păcate, tatăl copilului m-a îndemnat de atâtea ori să fac o întrerupere de sarcină.

Ceea ce m-a îndemnat pe mine să duc sarcina la capăt și să dau naștere copilului meu a fost că eu eram fericită că voi deveni mamă, în ciuda tuturor problemelor. Și ceea ce mi-a dat putere, în afară de el (n.n. se uită spre copil, Vladimir, pe care îl ține în brațe), au fost prietenii mei care m-au susținut și au avut o vorbă bună să-mi spună în momentul când m-au văzut tristă și supărată.

Chiar dacă unii nu erau de acord cu decizia mea, tot m-au susținut prin prisma faptului că erau prietenii mei. Și în continuare sunt astăzi lângă mine. Dacă văd acest lucru la televizor vreau să vă mulțumesc din toată inima mea că m-ați ajutat pe toată perioada sarcinii!

Și o să închei prin a vă spune să faceți și dumneavoastră același lucru cu femeile pe care le știți că sunt în criză de sarcină. O vorbă bună poate face mult mai mult decât vă închipuiți!

Oana Dancu, 21 de ani, București. Mărturia a fost făcută în fața participanților la Marșul pentru viață 2017 – Ajută mama și copilul! Ei depind de tine.

25 martie 2017.

Publicat în carte ”Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul(PDF)”, Editura Pro Valori Media, București, 2018.

Astăzi am decis să publicăm un fragment dintr-un manual de clase primare din care au învățat bunicii noștri. Manualul a fost editat aproximativ în anul 1926. Este de remarcat că, spre deosebire de programa școlară de astăzi, copii ieșeau de pe băncile școlii pregătiți pentru viață și pe lângă cunoștințele teoretice, aveau abilități practice necesare, în primul rând, vieții de familie.

Coperta manualului

Redăm mai jos textul ”Sfaturi pentru îngrijirea copiilor mici (Științe naturale, fete)”, așa cum a apărut el în carte, care uimește prin simplitate și un limbaj accesibil, pe înțelesul copiilor:

Copii mici sunt neștiutori, nu pot cere ce le trebuie, nu pot spune ce-i doare. Ei așteaptă totul dela mama: îmbrăcare, hrănire, primenire, îmbăiere. Fiind plăpânzi, mult mai ușor se pot îmbolnăvi decât oamenii mari și mult mai degrabă îi doboară boala. De aceea mama trebuie să știe bine, cum să-și îngrijească [copii – n.r.].

Trei îngrijiri mai cu seamă se cer la copiii mici:

Baia. – Copilul mic, în cele dintâiu patru luni, trebuie să i se facă baie în toată ziua, sau chiar de două ori pe zi. Mai pe urmă i se face la trei zile apoi, când e mai mărișor, odată pe săptămână.

Scăldarea copilului

Punem apă căldicică într’o copaie (albie) curată. Luăm copilul cu băgare de seamă și ținându-l cu fața’n jos, în mâna stângă, îl spălăm cu cea dreaptă pe spate. Îl așezăm apoi în baie, culcat, cu fața în sus, cu capul ceva mai ridicat. Îl spălăm bine pe tot trupul și mai ales pe la încheieturi. Avem mai ales grije să-l frecăm încetinel pe vinele gâtului, pe umeri, și pe mâini, și pe picioare, cu vaselină, ori la nevoie chiar cu grăsime topită.

Mamele pun în baie feldefel de flori de câmp: levănțică, sulfină, sdraviț, stroh de fân. Copiilor slăbănogi li se face baie cu frunză de nuc.

Copilul scos din baie, se înfășoară într-un cerșaf de flanelă, apoi se îmbracă iute-iute. În camera, unde facem baie, avem grijă să fie destul de cald.

Baia întărește corpul, îl ține curat. Copilul prin băi se sdrăvenește și crește văzând cu ochii.

Sfaturi pentru îngrijirea copiilor mici

Hrana copiilor mici este laptele. Fiecare mamă sănătoasă e datoare să-și alăpteze singură copilul. Când mama nu poate, atunci îl alăptează doica. Aceasta trebuie să fie sănătoasă. Înainte de a-i da copilul la alăptare, o cercetăm cu doctori, dacă e sănătoasă.

O mamă, care-și alăptează copilul, trebuie să păzească cea mai mare curățenie, să-l alăpteze la timp. Regulat și cel puțin 10 luni, să nu-i dea nimic altceva de mâncare. Mama, care va păzi aceste regule va ridica copil voinic și va simți mulțumirea pe care o poate da unei mame creșterea copilului.

După fiecare sugere, mama va spăla bine gura copilului. Pentru asta își înfășoară degetul cu o cârpă subțire muiată în apă fiartă și răcită, și-și șterge binișor limba, gingiile și colțurile gurii. Deasemenea va îngriji ca și locul de unde suge să fie cât se poate de curat. Dacă nu ștergem gura copilului, rămâne în ea lapte care se înăcrește. Acesta, înghițit, dă naștere la boale de stomac, cari slăbesc copilul și uneori îl și omoară.

Până la șase luni, copilul va fi alăptat de 8 ori pe zi (zi cu noapte) iar dela șase luni înainte, de 7 ori. Alăptările se fac pe cât se poate în răstimpuri egale.

Dacă se deprinde copilul să sugă la timpuri anumite, copilul suge cu poftă, în șir, repede și nu face pe mamă să-și piardă ceasuri întregi la o alăptare, cum se întâmplă cu copii rău deprinși.

Dacă o mamă nu poate alăpta copilul și dacă n’are bani să-și pună o doică, atunci îl crește cu lapte de vacă ori de capră. Laptele la început trebuie îndoit cu apă fiartă, dacă e gros; dacă e subțire se pune o parte apă și două părți de lapte. Se îndulcește apoi cu puțin zahăr și i se dă în linguriță. Când dăm copiilor lapte cu biberonul, să avem grijă să spălăm gurguiul și tubul după fiecare alăptare. Deasemenea să fim băgători de seamă ca laptele să fie deopotrivă de cald la toate alăptările și să fie proaspăt.

Hăinuțele copilului sunt: scutecele, cămășuicele, peptărașele, tulănașele, fășile, scufițele și plapoma. Cămășuica acopere deadreptul trupul copilului. Ea trebuie să se facă din pânză subțire și moale. Mânicuțele îi vor fi destul de largi. Ea se încheie la spate.

Scutecele trebuiesc făcute din pânză moale ceva mai groasă. Pânza de in e cea mai bună. Dacă pânza din care se fac scutecele e veche, e și mai bună, căci fiind moale nu vatămă pielea copilului. În lipsă de pânză de in, vom face scutece din flanelă.

Pieptărașul, care se pune peste cămășuță, se croește ca și cămașa. Cusăturile, atât la pieptăraș cât și la cămășuță, trebuiesc făcute cu îngrijire, nu îngroșate, căci ar vătăma prin apăsare pielea copilului.

Tulănașul se croește în trei colțuri. Se așează în spatele și în jurul gâtului copilului, după ce l-am înfășat.

Scufița se întrebuințează mai ales iarna.

Plapoma servește la învelitul copilului. Ea trebuie să aibă mai multe cearșafuri cari se schimbă oridecâteori se murdăresc.

E o mare greșeală de a băga mâinile copilului sub scutec și a le strânge cu fașa. Copilul crește mai voinic, dacă îi lăsăm mâinile libere. Asemenea picioarele nu trebuiesc trase prea tare și înfășate țeapăn.

În fiecare an, pe 7 decembrie, creștinii ortodocși o pomenesc pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Ea este considerată ocrotitoarea teologilor, profesorilor, avocaţilor, procurorilor, medicilor, și asta pentru că ea însăşi a dobândit cunoştin­ţe în aceste domenii, ajungând de tânără o înţeleaptă a vremurilor sale. Însă ea a devenit cunoscută și pentru că a reușit să-i convertească la creștimism pe foarte multe lume.

În Republica Moldova astăzi își sărbătoresc onomastica aproximativ 44 de mii de femei, care poartă numele în cinstea Sfintei Ecaterina, informează Sputnik.md.

În una din predicile sale, Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, de lângă Iași spune că Sfânta Ecaterina era Era cea mai frumoasă şi cea mai înţeleaptă femei din tot Egiptul. Fiica împăratului Consta, avea o mare înclinaţie spre filozofie, a studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

”Când Sfânta Ecaterina era deja domnişoară şi se plimba cu slujnica ei prin grădină, o vede pe aceasta că privea cerul fascinată şi cu ochii plini de lacrimi şi o întreba: – Ce vezi acolo? – Cerul arată toată măreţia lui Dumnezeu! – Păi cum, acestea nu sunt făcute de idolii tatălui meu? – Nuuu, sunt făcute de un Creator care nu se vede, dar există, El este un Mire Ceresc! – Eu îl vreau pe Mirele acesta ceresc! Slujnica i-a dat în taină o icoană, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune: – Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice. Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie: – Nu vreau s-o privesc. – De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria. – Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată). Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la un ascet, pe care unul dintre paji, creştin fiind, i l-a adus îmbrăcat în cerşetor în curtea palatului şi i-a spus vedenia. – Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi. În câteva zile s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. – Tu eşti frumoasa mea, tu eşti mireasa mea, vino să îţi dau logodirea marelui şi îngerescului chip! Şi i-a pus pe deget un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este“Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” Până şi astăzi se păstrează misterul acelui inel pe care toţi cercetătorii se chinuie să-l explice, şi nu găsesc compoziţia din care este făcut, deoarece este adus din cer! Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.

Capul și mâna stângă a sfintei Ecaterina

Sfânta Ecaterina, ocrotitoarea familiei

În popor se spune că Sfânta Muceniță Ecaterina este cea care le ajută pe femeile nemăritate să își găsească sufletul pereche, dar aduce înțelegere și liniște în familiile celor căsătorite. Astfel, se spune că femeile nemăritate și cele care au probleme în relația de familie trebuie să postească în această zi și să se roage Sfintei Ecaterina.

Ajută femeile cu sarcini grele

Cu credința că Sfânta Ecaterina se va ruga lui Dumnezeu pentru bunăstarea familiei lor,pentru ca femeile care au sarcini grele să nască ușor și pentru sănătatea copiilor,a bătrânilor,credincioșii merg să se închine la moaștele ei. Cei mai mulți se îndreaptă în preajma zilei de 25 noiembrie (7 decembrie – calendar bisericesc) spre schitul de pe Muntele Sinai.

Părticele din rămășițele ei sfinte se găsesc și la noi, la Mănăstirea Comana, în județul Giurgiu și la câteva biserici din București: Biserica ”Adormirea Maicii Domnului“, în centrul Capitalei, pe Calea Dorobanți, Biserica ”Sfânta Ecaterina“ a Facultății de Teologie- sfânta fiind și protectoarea și îndrumătoarea studenților la teologie.

De asemenea,începând din anul 2008,Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi – Colței“ păstrează și ea un fragment din moaștele sfintei,credincioșii putând să se bucure de prezența și binecuvântarea ei.

A propovăduit creștinismul cu prețul vieții

N-a trecut mult până ce Împăratul Maximian a aflat că Ecaterina a îmbrățișat credința creștină. S-a decis s-o supună mai întâi unei înfruntări cu înțelepții curții,filosofi păgâni pe care tânăra i-a convins că adevărata credință este cea în Dumnezeu.

Se spune că sute de retori au ascultat cuvintele ei prin care a explicat Evanghelia lui Hristos și s-au lumina de Duhul Sfânt,mărturisind ei înșiși că doresc să devină creștini. Împăratul s-a cutremurat și,temându-se de urmări,a poruncit să fie aruncați în foc. De aceea,pe 25 noiembrie,sunt pomeniți și acești învățați care au fost martirizați în aceeași zi cu Sfânta. După chinurile amare la care a fost supusă Ecaterina,împăratul a cerut uciderea ei.

Trupul i-a fost îngropat în locul unde Moise a văzut Rugul Aprins,pe Muntele Sinai. Peste ani,un călugăr de la schitul construit la poalele muntelui a găsit moaștele sfintei. De atunci,mănăstirea a purtat numele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina.

Un specialist cu multă experiență în domeniul învățământului și educației a scris câteva rânduri ce merită cunoscute, scrie părintele Mihai-Andrei Aldea pe pagina sa de Facebook. În rândurile de mai jos aflați de ce ar trebui să ținem cont pentru ca să avem copii sănătoși.

”Am lucrat în învățământ 15 ani. Și în țară și în Occident. În toate școlile prin care am trecut, strategia lor de educație pornea de la „Believe in yourself!”.

Crezi în tine însuți! Vreo 6 ani am lucrat cu elevi dificili, copii veniți din familii cu probleme, copii abuzați de organizații criminale, copii criminali. În fiecare zi mă duceam la muncă hotărât sa-i ajut pe acei copii, să le repar viața. Ambiții mari, dorințe înalte. Erau zile în care mă întorceam acasă distrus, dezamăgit, trist…tot ce reparam la școala cu acei copii, era distrus de ceea ce ei făceau în timpul lor liber sau de ceea ce li se întâmplă când erau în afara școlii.

Într-o zi, în timpul recreației mari, Djibou, un copil ai cărui părinți fuseseră omorâți undeva în Africa și care venise ca refugiat în Occident, sare un gard, găsește o lopată și se întoarce hotărât să-și omoare un coleg de clasa. Eram în preajmă, așa că l-am dezarmat imediat și l-am imobilizat. Directorul școlii a cerut imediat o evaluare psihiatrică a copilului, în urma căreia acesta a fost pus într-o școală specială cu internat, unde urma să primească ședințe de psihoterapie de la profesioniști.

La două săptămâni, Djibou s-a spânzurat. Atunci am început sa am îndoieli cu privire la psihoterapie și principiile asa-zisei educații pozitive care-i învață pe copii că ”Trebuie să crezi în tine însuți!” Tot atunci am început să realizez că nu trebuie să crezi în tine însuti, ci în ceva mai mare ca tine. Am început să-i învăț pe elevi să creadă în ceva mai mare decât ei înșiși.

„You have to believe in something greater than yourself”

Pentru a face asta, am început un program de activități cu elevii, prin care mergeam cu ei la o casă de bătrâni de peste drum, unde cei mai „răi” elevi din Londra aveau ocazia să-i ajute pe bătrâni, să facă art-crafts cu ei, să joace șah, să gătească pentru dânșii sau pur și simplu să stea cu ei de vorbă la un ceai ți să le asculte poveștile de viață. La scurt timp am început să văd o schimbare. Era ca și cum, prin contactul cu bătrânețea, cu finitudinea prin apropierea de limita morții și făcând ceva util și plin de sens elevii aia „răi” descoperiseră o lume care era mult mai mare decât ei înșiși. Nu mai credeau în ei înșiși, credeau în ceva mult mai mare, credeau în apropierea de misterele vieții. Astea se întâmplau fără ca ei să-și dea seama. Am început să ne gândim și la un program prin care să mergem la cantine ale săracilor unde elevii să aibă ocazia să servească mâncare oamenilor fără adăpost. Rezultatele au fost remarcabile. Copiii deveniseră cu toții mai demni și mai respectuoși, pentru că făceau ceva care avea SENS. Viața lor se îmbunătățise prin dobândirea unei SEMNIFICAȚII. Copiii se simțeau utili.

Atunci mi-am dat seama că întreg sistemul bazat pe BELIEVE IN YOURSELF este un sistem greșit, care creează victime, nu învingători. Copiii educați astfel, ajung ori ignoranți ori depresivi. De ce? Simplu, pentru ca din momentul în care ieși din casă, începi să te izbești de limită: limita timpului, limita condiției fizice, condiția socială, mentală sau intelectuală etc.

Întotdeauna va fi cineva care va ști mai multe decât tine sau va fi mai bun ca tine. Crezând doar în tine, aceasta permanenta ciocnire cu limita nu poate duce decât la ignoranță ori la depresie și în cele mai grave cazuri, la sinucidere. În loc să CREADĂ ÎN SINE, pentru a fi fericit, un om TREBUIE SĂ CREADĂ ÎN CEVA MULT MAI MARE DECÂT EL. Instead of believing in yourself, believe in something greater!

Pentru a face asta, mai întâi, un om trebuie să se simtă așa cum este el, mic… un fir de praf, o particulă invizibilă în imensitatea lumii și a universului, adică, ața cum ne învață Sfinții Părinți ortodocși, să se pună el însuși „sub toată zidirea”, adică să fie smerit. Punându-te pe tine „sub toată zidirea”, ajungi să nu te mai vezi centrul universului și să crezi în ceva cu mult mai mare. Începi să conștientizezi că ești o rotiță într-un „mecanism” mult mai vast.

Acum pot să afirm cu toată încrederea: dacă vrem copii sănătoși, să nu le pompam EGO-ul printr-o educație de tip „BELIEVE IN YOURSELF”, căci soluția e mult mai simplă: învățați-i să se simtă și să fie utili, să trăiască o viață plină de SENS și să râvnească după SEMNIFICAȚIE. Și ce poate avea mai mult sens decât să faci ceva pentru ceilalți fără a aștepta ceva în schimb?”