Lillya’s Weblog

De-i frig, de ploua, de bate vîntul prin case si buzunare, noi, moldovenii, suntem atît de optimisti încît credem ca la anu, pe vremea asta, va fi mai bine. Zi de zi suntem hraniti de iluzii si, ca niste Doni Qihoti disperati,  ne batem  aiurea cu morile de vînt. Ne bucuram de-un popsoies pus pe brazda, de o vie curatata si de o  ploaie curata. „Da, nu mai traim asa rau”, mi-a declarat într-o zi bunica-mea: „de plouat,  ne ploua, pîinica avem, pasi sî sanatate sî sie ca, în rest, o dusim noi cum o dusim”.                        Aceasta este mare drama a poporului nostru  mioritic, care de ani buni umbla cu capul în nori si nu poate sa faca o alegere corecta. Din 90 încoace, cînd s-a strigat în gura mare ca traim într-o tara libera, independenta si suverana, pipaim si noi democratia pe toate partile dar nu pricepem prea mare lucru. Am ajuns într-un sfîrsit sa cersim mila Europei, traind o viata second-hand si avînd datorii de milioane, care ne cufunda si mai mult în noroi. Vorba poetului ” Moldova tara rupta din rai, afundata-n noroi si calcata în picioare de boi”. Cel mai trist este faptul ca nu se face nimic pentru a iesi la un liman fericit, pentru a rupe odata si pentru totdeauna acest cerc vicios, pentru a fi în rînd cu lumea. În tara asta, oameni buni au ramas cei mai curajosi, sa traiesti cu asa salarii si pensii ca la noi  este mare minune. Cei plecati însa au împînzit lumea mai „dihai” ca tiganii, muncind la negru pentru o viata mai buna. Acasa însa lasa copii, parinti batrîni, lasa în urma o tara sleita de puteri si uitata de bunul Dumnezeu. Mi-i scîrba de ignoranta puterii de la noi care face o politica nu în favoarea omului de rind, ci în favoarea capriciilor proprii. Am devenit peste noapte surzi si muti, avem deja un handicap autoimpus si autoeducat, de care greu ne vom debarasa.  Si nu suntem noi cel mai incult popor, dar suntem prea naivi ca sa deschidem ochii sa vedem încotr-o a  luat-o „caruta” noastra si cu ce birjar ne-am pricopsit. De curînd autoritatile au declarat ca gradul cel mai înalt de coruptie este în învatamînt si vor „fasi ei poreatca”. Prostie mai mare nu cred ca am auzit, o fi ea coruptia si în aceasta sfera, dar cu siguranta este la o stadie incipienta. Asta la noi este cea mai mare problema- lupta cu intelectualitatea ca, în rest, în economie,medicina, politica si sistemul judiciar e totul curat si de un alb imaculat. Cu asa mentalitate nu numai ca vom pierde trenul numit Europa, dar vom sta prostiti în gara gîndindu-ne ce  vrem. De s-ar face Stefan cel Mare, cred ca ar muri de 3 ori cînd ar vedea ca Moldova de odinioara nu este decît un miraj. Dupa ce comunistii au venit la putere bucatica asta de pamînt pazita cu sfintenie de bunii nostri stramosi s-a transformat într-un meleag al saracini, fara de viitor.

„Sunt cartile tineretii mele”, mi-a spus batrînica caruntita care îsi freca mîinile înghetate de frig. Uscativa,micuta si cu o privire blajina, m-a masurat din cap pîna în picioare, dar nu a îndraznit sa ma întrebe  cine sunt, de ce îi pun atîtea întrebari; doar zîmbea cu subînteles si era fericita ca are cui îi spune pasul. Am întîlnit-o întîmplator la trecerea în  subterana de la gara feroviara,aranja niste carti îngalbenite de timp, dar care pastrau secretul unei vieti de om.

 Oprindu-se din lucru mi-a spus:”parca rup o bucatica din suflet cînd ma despart de fiecare carte, dar e greu sa traiesti într-o lume unde esti uitat de toti”. Pe rînd a început sa-mi spuna povestea fiecarei carti:”vezi mata cartea de acolo? E scrisa de Balzac. Scrie despre femei si tare îmi mai place. Da acolo vezi cartea ceea cu coperta verzuie, e cu povesti, le citeam nepotilor, da acum…”. Povestea vietii acestei femei este, parca, rupta din cartile lui Balzac, o femee prinsa între doua secole, o femee ajunsa la 67 de ani singura si saraca. Are o fata,dar e plecata în Australia, e bolnava si a uitat de mama ei, au vorbit ultima oara de Craciun si atunci s-a întrerupt linia telefonica. Mi-a spus totusi ca a fost cîndva fericita. Avea o familie frumoasa: un sot iubitor si cea mai minunata fetita. Dar sotul a murit cînd nici nu împlinise 50 de ani iar  fata, peste un timp, a divortat de sotul ei si a emigrat cu copii în Australia. O macina dorul de mama, dar viata e dura si e prea batrîna ca sa lupte. A fost educatoare la o gradinita din capitala, iubeste copii dar nu a avut bucuria sa aiba o casa plina de copii si nepoti. Pensia îi este foarte mica, iar cartile le vinde ca sa-si poata cumpara pîine. A plecat privirea si rusinîndu-se mi-a zis : „ma întîlnesc des cu copii care i-am dadacit la gradinita, ma cunosc, dar întorc capul cînd ma vad, atunci, domnisoara, mor cîte olecutica”. Am cumparat o carte cu poeziile lui Vieru. Am început s-o rasfoiesc si am dat de poezia Camasile: e povestea mamei care isi asteapta feciorul:” ca mîine fac baietii hora-n sat si fete-s multe cîte-n flori albine si atunci baiatul ei cel drag baiat cu ce se-nbraca bunul daca vine”.Mama mereu îsi asteapta copilul acasa, si nu doreste sa vada realitatea. Ea spera… dragostea de mama e pîna la moarte.  M-a miscat mult povestea vietii acestei femei. Ma înfioara gîndul ca a ajuns la o vîrsta cînd trebuie sa stea acasa la caldut, lînga fiica si nepoti, nu la un colt de strada, în frig, vînzînd comoara adunata de-o viata, pentru o pîine. Cît de cruda poate fi realitatea, cît de defavorizati sunt batrînii. Fiecare din noi trece prin viata grabit. Fugim dupa niste idealuri iluzorii, suntem prea ocupati  ca sa ne oprim un pic, sa tragem aer proaspat în piept si sa ne bucuram de fiecare clipa. Povestea acestei batrîne e povestea sutelor de batrîni lasati în voie sortii,lasati sa moara. Oamenii care, cîndva, erau în putere, acum incearca sa îmblînzeasca destinul. E pacat ca ne-am scos la colt de strada batrînii care vînd carti, ne tradam trecutul si ne umbrim tot mai constiincios viitorul. Cum putem noi pretinde la marea familie europeana cînd pe zi ce trece doina din sufletul nostru, mostenita din mosi stramosi, astazi suna ca o manea ieftina, cîntata la comanda de un cîntaret ragusit. Cum putem sa spunem ca suntem inteligenti cînd pe praful de pe bordure stau întinse operele scrise de Balzac, Eminescu, Creanga etc fiind mai eftine decît un roman de bulevard. Asemeni acestei batrîne este tara noastra: saraca, uitata de toti si trista. Mi-au amortit picioarele. Stau si ma uit la cartea verzuie din mîna mea. Întorc capul, batrînica e în acelasi loc… parca a întepenit,i-o fi frig si nu e vinovat gerul, ci omul care trece pe alaturi. Aceeasi fraza îmi rasuna în urechi:” sunt cartile tineretii mele, si ma doare sufletul ca le vînd”.  

Este bradul…. nu-i bradul. Mai ceva ca în filmele fantastice. Bradul instalat cu mare fast de primarie duminică, a fost furat în dimineaţa zilei următoare de nişte indivizi neidentificaţi. Culmea este că poliţia a intrat în conflict cu primăria şi nu vrea nici în ruptul capului să caute spiriduşii răi care au furat pomul de Crăciun. Chişinăuenii critică în nenumărate rînduri autorităţile comuniste care în viziunea lor au dat ordin ca bradul să fie furat. Conflictul dintre primăria capitalei şi comunişti i-a amploare şi se pare că nici macar magia sărbătorilor de iarnă  nu poate împăca aceste două părţi.

Primarul Dorin Chirtoacă, care ţinea în mână un câţeluş de pluş, a explicat că acestea vor fi donate copiilor orfani, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Astfel, până la 25 decembrie primăria va aduna jucării şi ajutoare materiale pentru copiii orfani, în cadrul campaniei „Bucurii pentru copii”. Iar în preajma sărbătorilor, Moş Crăciun le va face o vizită, având sacul plin de daruri. „Este o iniţiativă bună şi sperăm ca atmosfera de sărbătoare care s-a creat în sala de şedinţe să se transfere în familiile copiilor care aşteaptă susţinerea noastră”, a spus viceprimarul Mihai Furtună, încercând să închidă gura unui câine de pluş care nu se mai oprea din lătrat. Şi ceilalţi viceprimari au adus câte o jucărie. Vlad Coteţ a donat o şoricioaică roz, pentru că 2008 va fi Anul Şoarecelui, Igor Lupulciuc şi Lucica Culev au dat pentru copiii orfani câte o văcuţă de pluş.

Această idee aparţine viceprimarului Lucia Culev, care a spus că le-a sugerat şi artiştilor să urmeze gestul funcţionarilor publici. Interpretul Adrian Ursu a promis că va oferi copiilor orfani nu doar o parte din ursuleţii de pluş pe care îi are, dar şi elemente din garderoba sa. La această campanie poate să participe orice persoană care vrea să readucă zâmbetul pe feţele copiilor rămaşi fără părinţi şi care, în prezent, locuiesc în orfelinate. Iar în cazul în care vor fi adunate foarte multe jucării, ele vor fi donate şi copiilor din familiile sărace.

Svetlana Chifa, şefa Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului, a spus că de mai mulţi ani, de Crăciun, primăria obişnuieşte să facă surprize copiilor defavorizaţi, având susţinere financiară din partea agenţilor economici şi a diverşi sponsori. În acest an, 2500 de micuţi vor primi daruri de la primărie. Printre aceştia sunt 1100 de copii orfani şi cei aflaţi sub tutelă, copiii instituţionalizaţi, cei internaţi în spitale, micuţii bolnavi de tuberculoză, 146 de copii invalizi. În afară de aceasta, cinci mii de copii vor primi cadouri de la preturi.

“Toate femeile din familia mea sunt dotate”, a spus Anna, cu toate ca pictorialele facute de-a lungul timpului nu-i sustin teoria.

Anna Stepvania Lyzhcko, pe numele ei de scena Anna Lesko, a oferit miercuri seara un discurs colorat, presarat pe ici colo cu expresii in limba rusa, care, ce-i drept, i-au dat un plus de farmec.

Invitata la emisiunea “Agentul VIP” de la Antena 2, cantareata din Chisinau ne-a asigurat ca bustul sau generos este suta la suta veritabil si a negat orice operatie estetica.

“Surorile mele, mami-cika, bunica, matusile sunt foarte dotate. Asa suntem noi, tatoase”, a scapat porumbelul Anna Lesko.

Cei care o cunosc insa pe fasneata basarabeanca inca de la inceputul carierei sale ar putea lesne sa confirme ca nurii Annei n-au fost atat de ispititori dintotdeauna.

Posterele si fotografiile realizate in anul 2002, atunci cand Anna si-a lansat primul album, “Flacari”, risipesc orice urma de indoiala.

E suficient sa privim pictorialele actuale pentru a ne convinge ca sanii Annei n-aveau cum sa creasca precum cozonacul, fara ajutorul unui chirurg dibaci.

Altfel, solista-pictorita a recunoscut cu sinceritate ca aproape toti barbatii cu care lucreaza se indragostesc inevitabil de ea si ca a primit o gramada de cereri in casatorie. Monica: „Lesko n-are valoare!”

Anna Lesko nu a pierdut ocazia de a vorbi despre relatia pe care a avut-o cu Irinel Columbeanu, multumindu-i in direct pentru sprijinul financiar acordat la inceputul carierei. Monica nu a iertat insa iesirea Annei:

“Ma simt flatata atunci cand cineva care are o valoare mai mica incearca sa se promoveze folosind numele Columbeanu. si-a ales si un moment potrivit, cand mie si lui Iri ne merge foarte bine. Oricum, sunt incantata cand cineva vorbeste atat de frumos despre sotul meu”, ne-a declarat Monica.