Bernevec Tatiana

Universitatea de Stat din Moldova are un nou rector interimar, dupa ce la 26 noiembrie, presedintele Vladimir Voronin l-a numit pe fostul rector interimar Gheorghe Rusnac prin decret prezidenţial Ambasador al Republicii Moldova în Italia. El a deţinut funcţia de rector al USM în perioada 1993 – 2007. Gheorghe Ciocanu, decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică, este noul rector interimar al USM el fiind numit în funcţie prin ordinul ministrului Educaţiei şi Tineretului, Victor Ţvircun, şi va deţine interimatul până când va fi ales un nou rector.

Parlamentul de la Chişinău a aprobat la 16 noiembrie în prima lectură o serie de modificări la legea învaţământului, prin care se instituie un nou mecanism de alegere a rectorilor. Astfel, conform acestui proiect de lege, Senatul universităţii, format din decani, profesori şi studenţi, vor avea posibilitatea să aleagă două candidaturi. Ulterior, Guvernul va desemna rectorul universitaţii.

Astfel, după votarea şi intrarea în vigoare a noului mecanism, cei 101 de membri ai Senatului USM ar urma să desemneze candidaturile pentru funcţia de rector.

Nu departe de satul Borisovca al raionului Tatarbunar, pe şoseaua spre satul Eschipolos (sate populate compact de vorbitori de limbă română), pe malul lacului Sasâc, se înalţă Mănăstirea de maici «Schimbarea la Faţă», renumită ca loc de reculegere şi întărire sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii ce se se roagă ori poposesc în acest locaş sfânt. O sută de ani în urmă locul acesta era pustiu, servea drept adăpost pentru vite, pe când astăzi aici se adăpostesc mai multe suflete duhovniceşti.

Izvoarele apariţiei

Locul mănăstirii i-a fost indicat ctitorului de Sus. Mănăstirea Schimbarea la Faţă a fost fondată în 1905 de către locuitorii satului Borisovca – Marin Sozon şi soţia sa, Tatiana Dutca. În anul 1904, în Ziua Naşterii lui Iisus Hristos, pe când se întorcea Marin Sozon de la Mănăstirea «Cetatea» din Ismail, i se întâmplă un lucru straniu, la prima vedere. Cum mergea singur pe malul Dunării, istovit de drum, căzu de ameţeală. În acel moment auzi cum cineva vorbi către el. Acel glas îi spunea să meargă acasă şi să zidească o mănăstire pe locul de lângă izvor. Peste un timp oarecare, Marin văzu un vis, precum că o femeie cu un toiag în mâna dreaptă îl întrebă de ce nu începe lucrul asupra mănăstirii, ameninţându-l că îl va răpi într-o prăpastie, zugrăvită în vis. Marin era şi dânsul obsedat de gândul de a construi o mănăstire, căci deseori se ruga Domnului, întrebându-se de ce nu există şi pe aceste meleaguri mănăstiri ca prin alte locuri, dar nu avea bani şi pământurile de lângă izvor erau străine, aparţineau unor oameni bogaţi şi zgârciţi. Toate gândurile acestea Marin i le-a mărturisit femeii din vis, la care ea îi răspunsese calm că totul va decurge cu succes, numai să creadă şi să înainteze până la capăt în realizarea dorinţei sale. Cu numeroase dificultăţi s-a obţinut locul de lângă izvor şi s-a construit lăcaşul, totuşi ctitorului i-a reuşit să îndeplinească porunca până la bun sfârşit. Odată cu începutul primului război mondial, la mănăstire au rămas doar ctitorul, Marin Sozon, şi alţi doi bătrâni, cei tineri au fost luaţi la armată. După război, aici s-au adunat mulţi refugiaţi din Basarabia, au venit multe maici din România, motiv din care Marin scrie pe numele lor actele, astfel ca să fie o mănăstire de maici.

Alte timpuri – alte destine

Din anul 1950 până în 1985 Mănăstirea Schimbarea la Faţă a fost transformată într-un sanatoriu raional pentru copiii bolnavi de plămâni, iar maicile au trecut la Mănăstirea din Alexandrovka, de pe lângă Bolgrad. Iar din 1985 până în 1991, în incinta mănăstirii sunt adăpostite persoanele ce sufereau de alcoolism. În întreaga perioadă sovietică mănăstirea este adusă într-o stare dezastruasă. Abia odată cu căderea imperiului sovietic, începe renaşterea Mănăstirii «Schimbarea la Faţă». De la Bolgrad, la Borisovca, vin două maici. Vin într-un loc ce se părea că nu mai avea nimic sfânt, pentru a-l readuce la viaţa de odinioară.

Griji cotidiene

Astăzi curtea şi biserica mănăstirii sunt foarte bine îngrijite. Pe teritoriul ei sunt o mulţime de case şi căsuţe mai vechi şi mai noi, copaci fructiferi, ocoluri pentru vite, maşini şi mecanisme cu menire agricolă. Gospodăria ei constituie 60 ha de terenuri agricole, vii, livezi şi fâneţuri. Cultivă cereale, legume, fructe pentru consum propriu şi pentru comercializare din necesitate de bani. Măicuţele vând produse lactate, carne, ouă pentru a-i întreţine pe locuitorii mănăstirii. Deseori vizitatorii mănăstirii se aprovizionează cu brânzeturi de aici, pregătite după o reţetă specială. Aici locuiesc 30 de călugăriţe. Majoritatea sunt în vârstă, dar lucrează foarte mult, din zori până noaptea, cu excepţia orelor de rugăciune. Majoritatea călugăriţelor vorbesc limba română, fiind originare din R.Moldova, altele sunt de etnie ucraineană, bulgară, găgăuză. La sărbătoarea hramului mănăstirii – 19 august – oaspeţii nu sunt prezenţi, din cauza secerişului. Roada trebuie strânsă de pe câmp în câteva zile. Înalte feţe bisericeşti de la Odesa şi Ismail vizitează mănăstirea toamna, când lucrul este terminat, iar magaziile sunt pline cu bunătăţuri. Oricum, în ziua hramului, când se sfinţesc fructele, la sărbătoare sunt prezenţi mulţi oameni din satele vecine şi din străinătate.

Legi aspre

Aici mereu este multă lume în orice perioadă a anului şi în orice timp. Unii vin pe o zi, alţii pe mai multe zile, înnoptând în casa pentru turişti de aici de pe loc. Legile aspre ale mănăstirii sunt afişate la intrare: nici o doamnă în pantaloni şi cu capul descoperit nu este primită în biserică. Celor, care nu au îmbrăcăminte corespunzătoare, li se propun broboade şi fuste. Totuşi, ar fi mai bine ca aceste detalii ale garderobei femenine să fie luate din timp de acasă.

Izvorul cu minuni

Foarte multă lume vine la Mănăstirea «Schimbarea la Faţă» pentru a bea apă din izvorul cu minuni de aici. I se spune astfel pentru că este unicul izvor cu apă dulce între atâtea alte izvoare cu apă sărată de pe malul lacului Sasâc. Apa răcoroasă şi dulce este considerată tămăduitoare la dureri de cap. Pentrua a găsi izvorul, trebuie de mers pe o cărăruşă şerpuitoare ba urcând, ba coborând spre izvorul dosit între trestii. Calităţile neobişnuite ale apei sale sunt bine cunoscute dincolo de Borisovca şi Tatarbunar.

La mănăstire – după speranţe

La mănăstire vine foarte multă lume după speranţa de a-şi tămădui sufletele. Le ajută în acest caz părintele Nestor, originar din Belarusi, care e înzestrat cu harul de a lecui oameni şi de a-i izbăvi de duhurile rele prin rugăciunile sale. Zilnic, după slujbă, oamenii trec un seans de lecuire, la care părintele îndeplineşte procese creştineşti. Deseori sunt găzduiţi la mănăstire călători şi de peste hotare. Maica Anghelina, care se ocupă de cazarea oaspeţilor, este foarte grijulie şi amabilă. Casele pentru oaspeţi sunt bine amenajate, cu un gust deosebit. Vizitatorii, care au fost aici o zi, cu mare plăcere mai vin, pentru că Mănăstirea «Schimbarea la Faţă» e un loc unde te simţi bine, înconjurat de priviri blânde şi binevoitoare.

A consemnat Tatiana Bernevec

Luni, interpreta de muzică morna Cesaria Evora, a susţinut primul şi singurul concert la Palatul Naţional din Chişinău. Concertul a fost sponsorizat de operatorul de telefonie mobilă Orange. Cîntăreaţa a vizitat R.Moldova în cadrul turneului în Franţa, Anglia, Ucraina.

Cesaria Evora şi-a cucerit faima mondială de “perla neagră desculţă”, pentru că iese în scenă doar fără încălţăminte. Chiar şi la conferinţă de presă, susţinută la Chişinău, interpreta a rezistat în sandaletele de vară doar timp de 10 minute, după care le-a scos. Ea nu a putut renunţa nici la ţigările preferate, obişnuind să ia pauze pentru fumat chiar şi în timpul concertelor. Evora spune că vîrsta (66 de ani) şi ţigările constituie secretul succesului său. În loc să se întîlnească cu şeful statului, ea a preferat să meargă la magazinul “Sun City”, mărturisind că adoră shoping-ul. Cesaria a spus că nu serbează Revelionul niciodată, dar îi mulţumeşte mereu lui Dumnezeu pentru că anul a trecut cu bine.

Acum, bugetul Republicii Capului Verde, ţara natală a Cesariei Evora, constă în proporţie de 80% din banii pe care îi cîştigă interpreta. Evora sprijină învăţămîntul primar, promovarea talentelor tinere. Aproape tot sistemul învăţămîntului primar din ţara ei insulară se plăteşte din onorariile ei.

Vedeta muzicii mondiale Cesaria Evora s-a născut la Mindelu (Insulele Capului Verde, în prezent – Republica Capului Verde), pe 27 august 1941. A evoluat pe scenele muzicale ale arhipelagului din anul 1958, interpretînd exclusiv mornas – cîntecele tradiţionale ale Insulelor Capului Verde, un gen de muzică influenţat de muzica portugheză, inclusiv tradiţionalul fado, cea africană, precum şi tradiţia muzicală puternică a Braziliei. Cesaria cîntă într-un dialect al limbii portugheze. Interpreta a ajuns în vizorul publicului european în anul 1988, cînd avea 47 de ani. Primul său album a fost denumit “La Diva aux Pieds Nus” (Diva desculţă) şi a avut un succes enorm, care o însoţeşte pe Cesaria şi acum.

În cei aproape 20 de ani de “carieră occidentală”, Evora a înregistrat peste 10 albume care s-au vîndut în toată lumea cu multiple tiraje de platină, a fost nominalizată de şase ori pentru premiul “Grammy”, pe care l-a obţinut în 2004.

A patra ediţie a festivalului tradiţional cu genericul „Satul nostru – oglinda sufletelor noastre” s-a desfăşurat la 28 octombrie a.c. în satul Borisovca, raionul Tatarbunar.

 Acum patru ani, în ziua a doua a hramului satului de Sf. Cuv. Parascheva, Asociaţia Naţional Culturală a Românilor din raionul Tatarbunar – „Valul lui Traian” în colaborare cu primăria satului şi, bineînţeles, cu susţinerea sponsorilor, organizează sărbătoarea satului pentru toţi locuitorii din Borisovca şi oaspeţii din afara satului.

Elevii claselor a 5-a au salutat oaspeţii cu un dans naţional, ţinând în mână coşuri cu struguri şi spice de grâu.

Invitaţii speciali la sărbătoarea satului au fost Dna viceconsul din cadrul Consulatului României la Odesa – Alina Niculescu şi şeful secţiei raionale de cultură Mihai Iaţenko. Locuitorii satului au fost felicitaţi călduros şi de către preşedintele asociaţiei „Valul lui Traian” – Nicolae Moşu, primarul satului – Ştefan Rotaru, directorul şcolii – Alexandru Comerzan. Şeful secţiei raionale de cultură a menţionat că salută intenţia băştinaşilor satului Borisovca de a organiza asemenea sărbători ce ţin de specificul naţional, urându-i festivalului şi organizatorilor mulţi ani înainte.

 Dl Iaţenko a venit la Borisovca însoţit de colectivul artistic de la Căminul Cultural din or.Tatarbunar, care i-a prezentat publicului câteva numere artistice (în limba rusă şi  ucraineană), pe lângă acestea publicul a avut parte de o jumătate de oră de magie în compania magicianului Boris Bailuk.

Alături de oaspeţii din Tatarbunar, la sărbătoarea satului au fost prezenţi conaţionalii noştri din satul vecin Eschipolos, care la fel au interpretat câteva cântece. Ei ne-au mărturisit că sunt mândri de buna vecinătate cu Borisovca şi de prezenţa la festivalul vecinilor. Cu un cântec în dar, în limba ucraineană, a venit o elevă micuţă pe nume Katiuşa, din satul Başcalia (azi Baştanovka, sat în care o parte din populaţia în vârstă vorbesc limba română). Pentru prima dată la sărbătoare au fost prezenţi oaspeţii din satul Dimitrovca, raionul Tatarbunar, sat populat de etnici bulgari. Picii din clasa întâi au dansat o polcă ungurească, iar elevii claselor mai mari din şcoala acestui sat au prezentat un spectru de dansuri moderne.

 Gazdele sărbătorii, colectivul Căminului Cultural din Borisovca, de-asemenea au delectat publicul cu câteva numere artistice folclorice, moderne şi recitaluri.

Ieşirea în scenă a familiei Barbu a fost o surpriză pentru toţi cei prezenţi în sală. Dna Lenţa Barbu a cântat două cântece în limba romвnă, acompaniate la acordeon de către soţul său, Valentin Barbu. Dl Barbu, în tinereţe era foarte vestit şi solicitat la nunţi, dar odată ce grijile cotidiene l-au năvălit, cântă, împreună cu soţia, doar serile acasă la ei. Nicolae Moşu i-a invitat la sărbătoare, atenţionându-i să-şi ia cu ei acordeonul. Sătenii i-au primit foarte călduros. Dacă la început erau modeşti, până la urmă li s-a dat pe plac să stea în scenă, hotărând să interpreteze nu doar o piesă.

Spectatorii nu s-au plictisit, au fost foarte activi pe parcursul întregului program artistic. Într-adevăr, oamenii foarte rar au parte de asemenea manifestaţii culturale şi când este vorba de vreo sărbătoarea, mai ales cu ocazia hramului satului, împreună cu oaspeţii pe care îi au invitaţi, coboară la vale, spre Căminul Cultural din sat. Dorim Festivalului „Satul nostru – oglinda sufletelor noastre” mulţi ani înainte, să aibă o continuitate, încât să ştie de el următoarele generaţii. Iar organizatorilor, din partea tuturor locuitorilor satului Borisovca, le dorim mult curaj şi perseverenţă şi cât mai puţine probleme, care apar în calea organizării festivalului atât de îndrăgit de toţi.

La Borisovca, toamna este considerată anotimpul nunţilor. Aşa se ţine din bătrâni că cele mai frumoase şi mai îndestulate nunţi au loc anume în acestă perioadă a anului. Beciurile şi magaziile sunt pline cu produse – vin alb şi roşu, făină, pentru colaci, mere, gutui… În coteţuri păsările, crescute din primăvară, sunt numai bune de tăiat. Şi cât de îngrijite sunt casele gospodarilor! Frunzele, care cad, sunt strânse din curte şi de pe lângă poartă, iar pe străzi stau, ca nişte soldaţi zvelţi, nucii văruiţi şi ei. Un motiv al pregătirii pentru toamnă ar fi şi hramul satului (Sfintei şi Preacuvioasei Parascheva, sărbătorit la 27 octombrie), iar acei gospodari, care ştiu din timp că au de isprăvit o nuntă, se pregătesc şi mai bine cu o mai mare bucurie.

Şi totul incepe astfel…

Despre intenţia de a se căsători, flăcăul îi comunică fetei dragi prin intermediul unei persoane, ce are o funcţie asemănătoare cu cea a unui sol, numită starostă. Starosta este legată de către mama flăcăului cu un prosop (ea poate fi o rudă sau un prieten apropiat). Acesta din urmă, fiind împuternicit cu o astfel de datorie, se duce într-o seară la părinţii fetei acasă, cerându-le-o de nevastă din numele viitorului ginere. Dacă părinţii sunt de acord, el este invitat în casă la masă şi prin intermediul lui, socrii mici se înţeleg cu socrii mari despre ziua logodnei.

Logodna

Logodna are loc într-o seară, acasă la socrii cei mici. Aici deja sunt prezenţi tinerii (mirii), viitorii naşi şi socrii cei mari. Însă rolul principal iarăşi îi revine starostei care conduce seara. Într-o farfurie cu boabe de grâu, starosta ascunde inelele de logodnă ale tinerilor, pe care aceştia trebuie să le caute prin boabe cu degetul cel mic – acel care găseşte primul inelul, se spune că este mai isteţ sau că va fi mai autoritar în familie. Acest lucru se face de trei ori.

La un colţ al mesei, soacra cea mică pune o broboadă strânsă în patru (de obicei de calitate bună). Când mireasa ridică un colţ al broboadei, mirele trebuie să pună nişte bani. Şi tot aşa de trei ori. Cu al patrulea colţ se înnoadă broboada sub forma unei pungi. Banii aceştia semnifică zălogul(garanţia, gajul), luat de mireasă de la mire. În caz de neînţelegere, banii se întorc şi nunta nu are loc. Seara , оn continuare, cei care s-au adunat, se оnţeleg referitor la ziua nunţii şi toate aspectele legate de ea.

Până în ziua nunţii tinerii locuiesc aparte, fiecare la casa sa.

La Borisovca logodna se practică cel mai des, foarte rare sun cazurile când mireasa este răpită de către mire. Mirele aplică această modalitate atunci când ştie că părinţii fetei nu îl acceptă ca ginere. În acest caz, fata (mireasa) locuieşte la mire din seara răpirii sale. Iar înaintea nunţii tinerii se duc la părinţii miresei, îngenunchează în faţa lor, cerându-le iertare şi binecuvântare.

În satul vecin, Eschipolos (Glubokoie), totul este invers. Din bătrâni la ei se practică obiceiul de a răpi miresele.

La buneii noştri nunta începea sâmbătă seara, când mirele şi mireasa (fiecare la casele lor) dădeau mâna cu rudele. Mirele (mireasa) înconjura masa cu tinerii vornici оn joc şi îşi făceau semnul crucii la fiecare colţ de masă, la care se mai puneau şi jemne (o coptură, ornamentată cu flori din aluat). Se gusta vinul. Flăcăilor mai tineri nu li se permitea să servească păharele cu vin pline, fiind avertizaţi, în glumă: „Nu te grăbi la luat, că nu te-ai grăbit la însurat!”

Nunta propriu-zisă

La Borisovca nunţile mereu s-au sărbătorit în ziua de duminică. Mirele şi mireasa se trezeau din zori, pentru ei acestă zi urma să fie una dintre cele mai impresionante din viaţă.

Mireasa să găteşte de către o femeie specială, pe fonul unei melodii jalnice. În general, pe tot parcursul zilei nunţii, mirele şi mireasa nu se veselesc tare, pentru că îşi iau rămas bun cu viaţa de flăcău şi fată mare.

Duminică dimineaţă sora miresei оi aduce mirelui acasă cămaşa de mire, pe care i-a cumpărat-o mireasa. Sora miresei joacă cu cămaşa în mână şi nu i-o dă mirelui pвnă acesta nu i-o plăteşte.

În aceeşi dimineaţă, două druşte din partea mirelui joacă florile vornicilor, pe care aceştia doi trebuie să le prindă în piept. Când joacă florile, druştele ţin în mână o farfurie în care vornicii trebuie să le pună nişte bani. La mireasă acasă, se întâmplă acelaşi lucru. Vornicilor li se mai dă şi colacul vornicilor, colaci înfrumuseţaţi cu flori şi fir roşu, pe care îl poartă legat de mână toată ziua.

Până a se duce la cununie, în curtea ambilor socri, rudele şi invitaţii sunt legaţi cu prosoape, broboade, cămăşi, etc. Naşii sunt legaţi cruciş: din partea mirelui până a se duce la cununie, iar din partea miresei seara, atunci când se dă mireasa la mire. Legăturile naşilor sunt cele mai scumpe.

Naşul şi naşa mereu au fost consideraţi împăraţii nunţii. Lor li se acordă o atenţie deosebită în această zi. De la casă lor până la casa mirelui, ei sunt conduşi de vornici. În perioada cвnd căruţele erau unicul mijloc de transport în sat, naşii erau aduşi acasă la mire оntr-o căruţă foarte оmpodobită, ca pentru nuntă. În general, toţi nuntaşii se deplasau prin sat оn căruţe, astăzi – cu toţii merg pe jos, ca mai bine să-i vadă satul întreg.

Impreunaţi pe veci

Acum cвţiva ani, în ziua nunţii, mirii se vedeau abia la biserică. Astăzi, mirele cu naşii vine după mireasă la ea acasă, ca să se ducă la cununie împreună. Pe drum spre mireasă, vornicii şi druştele dansează şi chiuie, încât mireasa aude de departe că vine mirele.

După cununie, după ce şi-au depus jurământul unul altuia în faţa Domnului, urmează înscrierea la căminul cultural. Devenind un cuplu cu acte în regulă, mirii, fiecare cu rudele sale, se despart şi se duc la casele lor.

Mai оnainte chiar şi naşii se despărţeau până seara de finii lor, se duceau acasă la ei, după ce, mai seara, mirile din nou trimitea pe cineva după ei şi împreună mergeau după mireasă. Astăzi naşii merg la mire, după înscriere.

Ia-ţi mireasă, ziua bună…

Când soacra cea mică se pomeneşte cu ginerele şi naşii la poartă, îi invită în casă, iar mireasa dansează afară. Soacra cea mică serveşte cu vin lumea care a venit, mirele nu bea, chip că e supărat, vrea să i se aducă mai repede mireasa. Şi naşii insistă, zicând: „Finul nostru e singur, trebuie şi el să fie în rând cu lumea…” Imediat i se aduce o mireasă falsă, împodobită hazliu, care şi ea îl mai supără pe mire.

În sfârşit, părinţii aduc mireasa, ţinând-o strâns de mână. Aici îşi cere mireasa iertare de la părinţi, îşi iau rămas bun cu lacrimi amare, iar nişte femei cântă vestitul cântec „Ia-ţi mireasă, ziua bună…” Când deja ea trece alături de mire, tatăl miresei spune: „Noi am păzit-o de foc şi de apă, iar tu, de acum оnainte, cum vei păstra-o aşa vei avea-o”.

La Borisovca, se mai joacă şi „hobotul”, până să iasă mireasa definitiv din casă. Druştele miresei ţin o broboadă de o culoare albă asupra capului miresei, iar vornicii mirelui vor să le-o ia prin diferite vicleşuguri. Cât se joacă hobotul, mirele pune bani în farfuriile druştelor. De el depinde: cu cât mai mulţi bani va pune, cu atât mai repede îşi va lua mireasa şi va duce-o la el acasă. Această broboadă semnifică faptul că mireasa deja nu mai este fată mare, ci a trecut în rândul nevestelor.

Când deja rudele mirelui părăsesc casa socrului mic, mirelui i se permite să iasă din casă, iar miresei nu. Iarăşi o piedică pentru mire! Sora miresei, înfige un cuţit în uşă şi nu-i permite miresei (surorii) să iasă până mirele nu plăteşte bani.

În sfârşit, când mireasa iese definitiv din casă, la poartă ea îşi face semnul crucii în patru părţi, rupe un colac asupra capului în patru bucăţi şi-l aruncă deasemenea în patru direcţii, începând de la Răsărit, iar tinerii se străduiesc să-l prindă şi se împart cu cei din jur.

După mireasă, din curte iese şi zestrea ei. Doar trebuie să se ducă cu ceva la soacră? Astăzi zestrea o constituie mobila şi alte obiecte casnice. Elementele constitutive sunt perna şi oghealul (la Borisovca i se spune iorgan). Оnainte, mireasa trebuia să aibă nu mai puţin de patru perne şi două iorgane. În plus, se mai ducea la soţ cu o ladă, în calitate de mobilă, cu câteva covoare ţesute în ea. Mândră mai era mireasa dacă acele covoare erau ţesute chiar de ea! Zestrea se punea toată într-o căruţă, azi într-o maşină, şi se juca în jurul ei de trei ori.

Se interpretează marşul. Când tinerii pornesc spre altă casă, socra cea mică aruncă în urma lor boabe de grâu şi bomboane. În drum spre socrul cel mare, nuntaşii intră şi pe la naşul cel mare acasă, unde se face o horă în faţa porţii şi se serveşte vin.

Pe toate drumurile pe care le face ”delegaţia” nunţii, deseori în calea lor, mirii, întâlnesc vase cu apă. Aceste vase le pun copiii, în semn de fericire, aşteptând cu nerăbdare să treacă nunta. Mirele trebuie să pună copeici în fiecare vas, iar mireasa să le răstoarne cu piciorul.

În timpul mersului prin sat, mirele cu mireasa merg alături de naş şi naşă şi împreună ţin icoana, pe care i-a dat-o miresei mama ei.

Înaintea lor, pe tot parcursul drumului de la mireasă la naş şi de la naş spre mire, vornicii şi druştele dansează înaintea tinerilor într-o horă şi chiuie tare, ca să ştie tot satul că merge nunta prin sat.

Primirea la socrii cei mari

Socrul cel mare оi оntвmpină cu un talger de păhare cu vin, cu pâine şi sare şi cu lumânările aprinse. Iar soacra cea mare, cu o broboadă mare îi trage în casă pe tineri şi pe naşi. Peste un timp se alipesc la hora tinerilor din curte şi dansează până sunt invitaţi la Masa cea mare. În timpul unui dans, o fetişcană mai iutişoară оl invită pe mire la dans, fiindcă cineva din flăcăi a pus la cale răpirea miresei. Dacă le reuşeşte, ţin miresa ascunsă până când mirele nu o răscumpără.

Mare trebuie să fie buzunarul mirelui în ziua nunţii!

Masa cea mare

În ziua nunţii şi din partea socrului mare, şi din partea celui mic, sunt trimişi oameni prin sat care cheamă lumea la Masa cea mare. Aceşti bărbaţi, umblă pe la casele celor care sunt invitaţi sau din partea socrului cel mare sau de a celui mic, fie a naşului cel mare. Ei sunt legaţi cu un prosop alb şi au o sticlă de vin, din care este servit cel poftit. Ei le indică oamenilor ora şi din partea cui sunt invitaţi.

Seara, când începe Masa cea mare, sunt poftiţi toţi invitaţii din partea socrului cel mare şi a naşului. Până a începe masa, are loc „închinarea cadourilor”. Fiecare invitat, de obicei cuplu, pune cadoul în faţa tinerilor. După închinarea cadourilor urmează colectarea banilor. O persoană numită umblă prin sală cu o farfurie mare, în care se mai pune o felie de pâine, presurată cu sare – în ea lumea pune banii pentru tineri.

La masă mirele stă alături de naş, în partea dreaptă, iar mireasa alături de naşă – în acea stângă. Închinarea cadourilor începe de la naşi.

Prin anii ’50, la Masa cea mare, socrul cel mare declara zestrea mirelui. Era obligatoriu să i se dea: cal, căruţă, un lot de pământ. Nespus de bucuroşi erau tinerii dacă li se mai dădea şi un lot pentru a-şi construi o casă (plan de casă), ceea ce era foarte scump pe atunci. Mireasa şi ea moştenea un lot de pământ, dar băiatului totdeauna i s-a dat mai mult.

Şi la socrul cel mic e masă şi cântă muzica. Şi aici se închină cadouri şi se strâng bani în farfurie, dar lipsesc protagoniştii nunţii. Soacra cea mică ziua întreagă umblă tristă, nu mai bate din palme, nu are chef de veselie, mai ales dacă a dat unica fiică din casă.

Masa cea mare durează până spre dimineaţă.

Dezbrăcarea miresei

După Masa cea mare, naşa împreună cu câteva femei îi duce pe tineri la culcare. Naşa o aşează pe mireasă pe braţele mirelui, pe care s-a mai pus şi o pernuţă, ca să-i fie mai comod miresei, şi începe să-i ia florile din cap. Aici răsună cântecul „Ieri ai fost cu fetele, azi ieşti cu nevestele…” După dezbrăcare, tinerii se duc să se culce. Conform tradiţiei, în noaptea nunţii tinerii dorm la vecini.

Naşii, la culcare!

După dezbrăcatul miresei, naşii şi ei trebuiesc petrecuţi acasă. Cei care оi aşteaptă acasă, le pregătesc împăraţilor nunţii patul, оn care li se pun pietre, sub ciarşaf. Obligatorie este spălarea picioarelor: li se taie unghiile şi li se rod călcâiele cu pietre.

„Ostropeţul”

A doua zi după nuntă, luni de dimineaţă, bucătăresele pregătesc zeamă, pentru cei ai casei. Zeamă se face la ambele soacre acasă. Împuterniciţii să cheme lumea la nuntă de ieri, pornesc şi a doua zi să poftească oamenii la masă.

Când se trezeşte mireasa, ea este pusă să măture оn curte sau оn cort, unde s-a petrecut nunta. Оn timp ce ea adună gunoiul o bătrână mai afurisită i-l împrăştie, ca toţi să râdă de ea că nu ştie a mătura.

După amiază, rudele mirelui îi iau pe toţi invitaţii naşului şi ai socrului cel mic de pe la casele lor şi cu toţii împreună, dansând şi chiuind pe stradă, vin la socrul cel mare la masă. Masa finisează cu luarea mirelui şi miresei de tineri. Specific acestui obicei este faptul că li se dăruieşte veselă. Urmează ca şi naşul să-i ia pe finii săi de tineri cu veselă şi bani la el acasă. Aici naşii se mai leagă încă o dată în cruce cu legăturile din ziua nunţii, urcă pe un scaun, mai sus, ca să-i vadă toată lumea şi le mulţumesc părinţilor finilor pentru aceste legături.

Spre sfârşitul zilei, tinerii căsătoriţi sunt luaţi de tineri şi la soacra cea mică acasă.

Ziua aceasta de luni are un specific deosebit. Оn această zi are loc o altă nuntă înscenată: nunta părinţilor miresei sau a mirelui. Această înscenare o fac familiile, care acum au căsătorit ultimil copil din casă. Cei care mai au de însurat sau de măritat vreun copil, nu au dreptul să se mascheze.

Este vorba de o înscenare-mascarad: mireasa (una dintre soacre) оmbracă o rochie de mireasă, i se face un machiaj ţipător; mirele, de obicei, îmbracă un costum de marinar sau de ofiţer. „Tinerii” sunt purtaţi prin sat într-o căruţă mică, cu două roţi, împodobită cu baloane şi flori, mirele ţine în mână un bici. Căruţa este trasă de către doi bărbaţi, care au rolul de măgari. „Tinerii” sunt duşi la primărie, unde sunt întâlniţi de un lucrător al primăriei care îi va înscrie.Lumea din sat se adună la primărie, la intersecţiile străzilor pentru a vedea nunta, iar cineva din nuntaşi serveşte lumea cu vin şi cu dulciuri pentru sănătatea şi norocul tuturor.

„La plăcinte”

A treia zi de nuntă, marţi, se desfăşoară doar la socrii cei mari. În acestă zi se fac plăcinte. Aici tânăra nevastă are de trecut o încercare: ştie sau nu să facă plăcinte. Soacra o pune să toarne apă, la pregatit aluatul, cu strecurătoarea (un vas de bucătărie cu găurele).La plăcinte se poftesc cele mai apropiate rude.

A consemnat Tatiana Bernevec