My little colourful world

Îmi pun căștile să nu aud ce se vorbește în jur. E bani, invidie și sex. E sex peste tot. E sex în gândire, e sex în privire și în acțiuni. Niște fițe își etalează carnea în fuste mult prea scurte, iar masculii le devorează lacom. O generație perversă a cărei imaginație este constant hrănită cât de sursele mass-media, atât de filmele pentru adulți, ce sunt accesibile acum orișicui și stau la dispoziție non-stop pentru a degrada constant societatea. Ce și este evident, zilnic, în capitală. Indiferent de e copil, tânăr, adult sau bătrân, moldoveanul s-a dezechilibrat, iar sărăcia sau, din contra, averea căzută așa din pod, mai bine zis de la părinți, pe micii umeri de adolescent de-a bani gata, orbește și generează acel egoism, acea indiferență și lipsa spiritului civic. În rândul contemporanilor s-a demodat cultura, etica. S-au înmulțit cluburile, s-au golit sticlele, s-au fumat țigările, iar cărțile au rămas închise, biletele la teatru se odihnesc în casă și bătrâna continuă să stea în picioare în transport, lângă un flăcău zvelt și frumos, așezat. E trist încât uităm ce înseamnă ajutor, demnitate, cinste. Uităm să aruncăm la coș deșeurile, uităm să spunem "vă rog" și "mulțumesc", uităm să spunem" te iubesc" și să prețuim clipa prezentului, zilei de astăzi, întrucut timpul este efemer, iar tinerețea piere cât ai fuma o țigară.

Ploaia îmi umezește arsurile rămase de-un veac încoace.

Revin cu o avalanșă de emoții, cu un spin în fund... cu o incertitudine ce a atins cote maxime, astfel încât mai vreau, dar nu mai pot. Mai vreau acel miros, acel ochi..și al doilea ochi, mai vreau acele 10 degete și tot restul și nu mai pot să resimt absența. Este vorba de acea diferență, asemănătoare cu senzația pe care o trăiești atunci când ieși brusc de la cald la rece, și ți-i frig și tremuri. Păi iată, asta e, nu e o balanță, e ba cald, ba e rece. Și statistica arată că invinge frigul. Că 2 zile din 10 e cald. Și apoi e furtună. Revin să mă plâng aici, pentru că nu am cui și nu știu cum. Pentru că sufletu-mi păstrează amintirea și gura o ia înainte să sară în ajutor atacurilor din jur.. cică schimbă caloriferul dacă nu îți oferă căldură, dacă s-a uzat. Nu. Eu vreau să-l repar. Vreau să funcționeze mereu. Pentru mine. Revin din nou cu ochi închis, cu un „ei lasă”.. cu un altul „nu-i nimic” și tot așa. Revin să îmi aduc aminte cum a fost și să realizez că s-a schimbat. Că farmecul de altădată a devenit un început de rutină și acea dulceață de la mult șezut pe masă se înăcrește.

vreau magie.

Mr. Little Jeans - The Suburbs (Arcade Fire Cover) E insomnie de vară. E geamul deschis și puținele mașini care încă mai merg pe drum. E mirosul de flori de tei care patrunde de afară.:) E nevoia de a ieși ACUM din casă să merg, să văd, să trăiesc. Și e imposibil să dormi, chiar nedrept să dormi vara, cînd noaptea e atît de ademenitoare și e răcoare, și vîntul adie abia.. E insomnie de vară, dor de soare, aventuri, dragoste, fericire. E insomnie de vară și gînduri multe multe de fărămițat . Și e imposibil să dormi cînd capul și inima îți sunt umplute cu fleacuri fel de fel...sau întrebări fel de fel..și dubii fel de fel. E nevoie de un cer cu stele multe, un umăr cald și ”turmentizante”. Is it too much to ask?...

Mă decolorez în plină vară. Mă dezpigmentez sub soare. Îmi roiesc culorile în jurul meu și nu străbat prin carapacea monocromă. Mi se întîmplă imposibilul. Mi se desface capul în două la gîndul că am scăpat din mîini ce nu era defapt a meu... ca o căpșună atacată de furnici. Eu o vreau fără furnici. O vreau a mea, la păstrare permanentă.

Mmmm, vreau vară fierbinte și nisip ce-mi frige tălpile... Vreau apa rece să curgă repede pe pielea mea arsă de soare... And I go to sleep.... visează-mă iubire zi și noapte, căci numai acolo mă poți avea a ta.

O  seară pierdută de primăvară devreme cu mult ceai și mulți covrigi... după o oră relaxantă de yoga, cu o muzică bună și vise spre viitor))) Iar eu îl priveam pe sub gene, ademenindu-l...  

Citesc postările mele vechi de pe blog şi-mi văd ultimii doi ani ca pe o peliculă de film. Îmi văd stările mele de spirit schimbătoare şi ştiu şi factorul care le provoca... Mă-ntorc deseori în urmă şi mă gîndesc dacă aş schimba ceva de-aş avea posibilitatea,... dar totuşi nu aş mai fi acea eu de acum, să fi fost atunci altfel. Şi merge în mine o luptă între începutul frumos şi vesel şi sfîrşitul tragic şi încerc să văd care prevalează... Am impresia de parcă scris mi-a fost legată să fiu cu inima de acea zi toată viaţa, incapabilă să evadez. Şi totuşi simt că mă distrug oricum. Mă distrug în cazul în care permit emoţiilor să existe, depresîndu-mă şi mă distrug dacă le inchid şi ele roiesc undeva adînc, lasîndu-mă imună, dar indiferentă. Şi nu ai cum să-mi reproşezi răceala mea, lipsa euforiei acelei iubiri nebune, pentru că am mascat-o, am tăinuit-o departe de atacurile din exterior, să nu fie distrusă, s-o protejez. Am învăţat să iubesc în linişte, doar pentru mine, deoarece cum numai o afişez, totul merge pe rîpă.Am încercat deseori să nu mai fie, să iasă, să treacă, să expireee, dar nu. 

I need to drive away from here. I'd like to come to you, to hug and to kiss you. To say I love you... I wish you were at home. I wish you invite me in to talk. Or we may be silent. I'll just look into eyes and tell you what I want. I'd like it to be raining. I wish I were all wet through and you'll have to hug me tight... I wish you couldn't stand the temptation to love me forever and ever, every minute, everywhere...together. You'll kiss my rained cheek, my warm lips, my cold neck. And you will never leave. You'll be standing right there, near me, loving me...forever. ♥

Calendaric, de 27 de zile încoace a venit primăvara, iar eu păşesc pe drumuri înzăpezite şi îngheţate şi mă ninge pe faţă, îmi nimereşte un fulg în ochi şi nu-mi place... Mi-i dor să mă trezesc dimineţile pentru că-mi bate soarele în geam şi pentru că păsările cîntă frumossss. *** Miroase a frunze arse şi a fum, chiar dacă e iarna şi totu' încă alb. Nu arde nimeni nimic. Arde sufletul, ard cuvintele întipărite acolo. Miroase a pîrlit. S-au pîrlit sentimentele..şi viaţa. S-a evaporat. Hainele îmi miroase a fum, şi parul şi faţa... iar pe piept-o pată de cenuşă pe cămaşa mea iubită.. Am deseori impresia că mă axez pe lucruri care nu au nicio valoare, cărora le ofer prea multă energie şi dăruire de sine şi mă implic completamnete şi într-un final rămîne a fi o adiere de vînt care-o venit ş' s-a dus. Dar nu de aceea calduţă, de aceea de la care te trage curentu'.

Şi care e explicaţia mea? Ce mă face să ies, să păşesc, să mă pierd şi să uit? Să uit ce trebuie, sau poate ar trebui... după normele cuiva. Care e explicaţia că aştept să vreau să merg prin ploaie, pe frig, pentru cîteva minute de căldură ce-mi învăluie faţa, ochii, gura, ce-mi trece tăcută şi distrugătoare prin nări? Eu nu am explicaţie, nu am motivaţie, nu am nevoie să mă ierţi sau să-ţi cer iertare. Am nevoie să merg pe drum pe ploaie şi pe frig, iar micul nor de căldură sa-mi învăluie faţa, ochii, gura... *** Îmi tremură căştile-n urechi de la muzică dată la maxim. Mă plouă pe nas, mă plouă pe frunte, mă plouă pe buze. Le ling şi le înghit. Şi ploaia nu-i gustoasă. Zăpada-i mai bună, şă ştii. Da' dacă m-ar apuca să gust pământ? Cum e pamântul la gust? Dacă nu eşti vegetarian, ia un pumn de glod de după ploaie, mai nimereşti o râmă, să-i ofere un gust picant, dar poate sărat... sau totuşi amar? Râma e amară? De ce la biologia nu-mi zice nimeni cum e râma la gust? Sărată sau amară? *** Îmi frig gura cu ceaiul fierbinte ca să-mi topească ciocolata ascunsă sub limbă. E verde cu iasomie. Caut cu degetele adânc in pachetul de ceai petalele de iasomie să-mi dea aromă. O noua cană de ceai uitată pe masă şi frunzele stau uscate şi lipite într-un desen haotic. De ce oamenii citesc pe cafea şi nu pe frunze de ceai? Eu aş citi, MI-AŞ citi un viitor frumos, drum lung, daa, vreau drum lung de aici, vreau să ies din iarna asta ceţoasă, ploiasă, noroiasă, din Chişinăul ăsta gri, bortelit, vestejit, amăgit. *** Nu aud ce fac ai mei în casă. M-am întors spre uşă şi caut umbra să-mi arate paşii ce se mişcă în ritm cu muzica din capul meu. Îmi fîşie capul, îmi pocnesc nişte oase cînd ma întind, de la atâta şezut şi nefăcut nici o p. S-a schimbat puţin umbra în pragul uşii, da' de ce nu vine spre mine? *** Aştept mâna ta într-o mişcare blândă peste a mea. Aştept păsările să ne fie martori, aştepti copacii înfrunziţi să ne ţină umbră, aştept pieptu-mi să-ţi adăpostească capul, eu şoptindu-ţi "somn dulce", şi-ngânând sub nas un imperceptibil "te iubesc".

Adesea serile prin frig eu simt Tristeţea ta şi zâmbetul mâhnit luat de vânt. Adesea nopţile-ţi visez chipul ce de seară-n zori În lume-mi caută ecoul,suspinând. Şi valurile-mi ameţesc gândirea, Furată sunt de apele sărate ce-mi mistuie privirea. Şi graiul e-mi pierdut. Şi somnul e-mi trecut. Şi soarele e-mi stins. Şi luna îmi e rece. Şi visul îmi aduce fericirea... un inedit cadou.

where do we belong? where do we go wrong? if it's nothing here why are we still here?

give us a litlle love... <3

HAVE A WONDERFUL CHRISTMAS NEAR YOUR BELOVED PERSONS, FAMILY AND FRIENDS. BELIEVE IN MIRACLES, BELIEVE IN DREAMS AND WAIT FOR THE LOVE TO COME, BUT, IF IT IS ALREADY THERE, KEEP IT CLOSE TO YOUR HEART, AND NEVER LET IT GO. MERRY CHRISTMAS!!!

E ajunul Craciunului, iar eu nu simt nici o atmosfera de sarbatoare:-( E o poveste afara. Ma trezesc diminetile si privesc spre geam, iar acolo totul alb si fulgii marunti, perfecti plutesc lin spre pamint. Ma uit la bradutul meu si-i inhalez aroma... Si nu ma simt IN AJUN, nu simt aceesi euforie de cindva, de cind eram copil, cind credeam ca vine Mos Craciun la mine si intra prin ochiul de geam. Nu e ca si cum e Craciunul si atit; nu e ca si cum nu te-ar interesa altceva si ti-ai baga picioru' in tot ce te streseaza. Te-ai bucura nespus demult de frigul de afara si zapada abundenta, de mirosurile delicioase din casa, de bradul ce asteaspta sa adoposteasca cadouri...

Iar visele in ajun sunt frumoase si par sa-ti arate ce incercai sa negi...

Be sure you will never forget me. NEVER. I hope you'll see me in your dreams;)

Scriu pentru că simt prea multe şi prea e dificil să taci, când nu mai ştii cui să-i vorbeşti, când aceeşi poveste se repetă, iar lumea e plictisită de miorlăiturile tale continuie...  Scriu pentru a reciti. Pentru a-mi aminti. Căci nu e ca şi cum a răscoli prin amintiri, e ca şi cum le-aş trăi dinnou, doar că nu atât de intens, poate mai colorat, mai visător, penru că îmi voi găsi timp să visez şi chiar să înfrumuseţez ceea ce a fost cândva, să încerc să pun o pelerină albă peste ca să pară mai frumos decât era... să încerc să-mi imaginez un happy end, în care fulgii vor cădea lin pe noi, drept aprobare, căci îngerii ne vor privi şi vor vărsa fericire peste noi, magie... un farmec aparte, special pentru mine şi pentru tine, pentru noi. Şi ochii mi se vor înneca în adâncimea ochilor tăi. Iar buzele-ţi vor culege blând neaua topită de pe faţa mea. Iar eu voi zâmbi ca un copil, atât de fericită... atât de încălzită de braţele tale. Şi eu voi aştepta să cadă fulgii peste noi, să iasă muguri şi mai apoi copacii să dea în floare... voi aştepta să treacă timp, iar eu voi mai zâmbi, aşteptând, iubind.

"... inima mea este atât de bolnavă ca o scânteie de soare noaptea, şi te iubesc. Şi ochii tăi, topite stele a dimineţei, privesc atît de adînc, atît de ferice de adânc în noaptea sufletului meu... Poţi oare ghici simţirea cu care am scris, înger? ...O, nu! În viaţa ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce-mi nimiceşte inima. O nimiceşte! Închipuieşte-ţi că dintr-un om cu simţire, dintr-o fiinţă aievea n-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare... Când o inimă perdută-n mizerie, în apăsare, în neputinţa de a cultiva simţiri, căci fiecare din ele îşi găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemenea inimă şi-ar ridica aspiraţiunile până la tine, şi le-ar ridica fără voinţă, luptând spre a le înăduşi, neputând să le reziste, ce-ar simţi un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului o luptă vană, crudă, fără de voinţă. Desperarea ucide, această simţire munceşte. Martir este numele amorului meu. În fiecare fibră ruptă este-o nemărginire de dureri...Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu ştii de ce, şi nu ţi-o pot spune, şi cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele este singura fericire pe care am avut-o în lume. " (Mihai Eminescu) ♥

http://canweshampoo.blogspot.com/2012/11/a-girl-who-writes.html - a great article, so ispiring..and so true.

Iar pe tine ce te motivează să reîncerci? mm??? o oarecare postare pe blog citită care te-a dat cu gîndul înapoi? Şi ce folos? Ce folos dacă vii şi pleci şi eşti ca o eclipsă de soare... care durează atît de scurt iar ochii îmi ramîn mult timp orbiţi... şi apoi pornesc în beznă să caut lume, viaţă.. să te găsesc. Şi trec pe alături chipuri, multe, diferite, şi ochii mei nu le văd. Nimic. Ochii mei visează eclipsă, acea eclipsă. Şi cînd cuvintele par a fi în plus, pentru că au secat, pentru că au fost spuse atît de multe nelalocul lor, fals, impulsiv... pentru că aş uita totul, m-aş trezi a doua zi dis-de-dimineaţă şi aş respira adînc fericită, nouă, copilă mică...  Dar totuşi cînd încerc să privesc înapoi, să mp văd, să mă analizez, realizez cîte au trecut, cîţi au trecut pe alături, cît m-am schimbat, cîte s-au schimbat, căţi oameni au plecat. Iar deseori îmi pare că sunt paranoică, că hipertrofiez (?) totul, pentru că n-am 50 de ani şi copii de crescut şi de hrănit, şi casă de curăţit, însă pare a fi o mare tragedie, toată viaţa asta a noastrătristă uneori, pentru că nu putem aprecis momentele fericite la nivel, pentru că ne gruzim de la vreun fleac şi ne facem că e bine dar ragem în adînc.. ne gruzim pentru că ne se pare că suntem prea mici pentru lume, pentru visele noastre măreţe şi dorinţele chiar ilogice şi bizare uneori, pentru că ne este a încălca regulile, ne este a bea, ne este a ne pierde-n mulţime, de a ne pierde-n timp, de a ne pierde-n noi, de a ne ameţi cu-n smog de fum, ne este a ne exprima sentimeledivers, care mai de care, cît mai inventiv, mai intens, mai urgent.. ne este a fi maturi fărăca să ştim cum s-o facem. Ne este a nu mai fi copii fără ca să realizăm că fugim de unde e foarte bine şi mereu va fi. Ne este a-i matiri pe toţi, pe profi, pe baba din trolic, pe vecin, pe toţi. Îmi este a-mi ieşi din bălămăli, îmi este a uita de reguli, de vărstă, de superstiţii, canoane, bîrfe. Îmi este a trăi.

Iar aerul rece de toamnă îmi aminteşte de tine, de ceea ce a fost frumos, cîndva. Aş da timpul înapoi, dar ce s-ar schimba? Nimic. Doar de te-ai schimba tu vreodată... dar nu, nu o vei face..pentru mine. Sunt sigură că e bine aşa, să fie acea cărare de frunze uscate de pădure singură, fără paşii noştri, fără răsetele şi săruturile noastre... fără vise, fără speranţe false, promisiuni luate de vînt... Însă nu sunt sigură că inima mea e de acord, dar cine o mai întreabă cînd capul gîndeşte înainte, atît de ilogic, atît de complicat... fără tine..şi cu tine. Eşti ca o boală care dă complicaţii oricît n-ai trata-o. Şi-mi vine să-mi tai capul că scriu despre tine, că mă întorc la tine de atîtea ori, că-i permite inimii să iubească orb. I can't resist... and was never so hard to be me again