Alexandru Musteaţa

xfksdl;klxkcl

lflkfas

lds;lkfs

l;dkf;slkf

]f;kfsd;lkfsdl;kflsd;kfsdl;kfl;sdkf;lskfs

Păi iata, au trecut aproximativ 2 ani de galagie politică. Cea mai săracă ţară de pe continetul european a ajuns ţara cu cea mai dezvoltată democraţie şi cu cel mai mare număr de experţi în politică. Practic fiecare al 3 cetăţean la o discuţie cu al sau cumătru se transformă în cel mai experimentat analist politic.

După 28 noiembrie 2010 am trecut printr-o perioada de şoc, plină de suspans şi neştiinţă,   totul amplificat de mass-media noastră care, ca de obicei face din ţînţar – armăsar. Pe ultima sută de metri a anului 2010 am aflat şi noi simplii muritori despre alianţa creată şi cu inima împăcată ne-am aşezat la masa de sărbătoare ascultînd cuminţi discursul noului preşedinte. Dar, după aceasta linişte au urmat doar cîteva şedinţe ale parlamentului în care principala intriga a fost arma pe care o avea cineva din deputaţi şi faptul că domnul Preşedinte al Parlamentului rugumă în timpul şedinţei. Deja văd în presa noastră discuţii despre alegerile locale şi în special miza se pune pe primaria municipiului Chişinău, aceasta fiind principala ţinta a concurenţilor electorali. Deci lupta naţională pentru putere în acest stat micuţ, „sărac”, dar democratic a trecut la nivel local, lupta fiind dusă pentru administraţiile publice locale de ambele nivele.

Imi pun o întrebare foarte simplă: Ce facem cu preşedintele? Doar nu putem avea unul interimar la nesfîrşit! Din analizele experţilor în drept constituţional şi analiza spectrului politic se evidenţiază citeva modalităţi de alegere a preşedintelui statului. Prima şi cea mai optimistă este desigur „Flagul alb” ridicat de comunişti. Foarte puţin probabil dar totuşi posibili ca PCRM să dea conducerea pe mîna alianţei pentru 4 ani şi să stea în opoziţie. Al doilea scenariu este „Calul Troian”, astfel cel puţin doi deputaţi din rîndul roşilor să cedeze sub presiunea opiniei publice şi a sumelor de bani propuse şi să plece din partid, alăturîndu-se AIE si votînd pentru candidatul AIE care evident este Marian Lupu. Scenariul sub numarul 3 este mai complicat, necesită modificari în constituţie şi scăderea numărului deputaţilor care trebuie să voteze în trei etape. Proiectul modificării constituţiei a fost prezentat deja în parlament. Curtea Constituţională şi-a dat avizul, acum trebuie doar să fie introdus pe ordinea de zi a parlamentului, dar, vor vota oare PCRM proiectul înaintat de ei în legilativul precedent? Logic ar fi să voteze, însă surprizele sunt mereu prezente pe arena politică a Moldovei. Ultima soluţie şi practic cea mai costisitoare este organizarea unui referendum cu excluderea pragului electoral necesar pentru validarea referendumului la care se va solicita din nou părerea populaţiei privind problema alegerii şefului statului. Scenarii avem multe, fiecare bun în felul său, regizori şi actori sunt, principalul să avem un „Happy End” al acestui teatru de păpuşi, în care noi, cetăţenii statului, principalii actori ai unui stat democratic, suntem doar spectatori. Tot ce se discută şi se decide la nivel central se face fără noi, pe noi nimeni nu ne întreabă: vrem sau nu vrem un ministru al tineretului care nu reuşeşte să faca un calcul simplu de matematică; vrem noi sau nu ca domnul Plohotniuc să fie prim-vicepreşedinte al parlamentului si tot asa mai departe, detalii mărunte dar importannte. O parte a societăţii discută, altă parte a societăţii tace fiind obosită de acest teatru ieftin, care ar accepta orice doar să nu mai audă nimic despre politică.

Pauza de pe scena politică pune spectatorii pe gînduri. E prea mare liniştea şi mare este riscul că aceasta este liniştea dinaintea furtunii.

A doua zi după alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 a fost tristă, toţi aveau feţele obosite după o noapte de suspans şi emoţii aşteptînd ca procentul PCRM să scadă şi procentul partidelor din AIE să crească dar nu a fost să fie. Din păcate aproximativ la orele 11 a fost clar că nu am ajuns mai departe decît acolo unde am fost pînă acum adică într-un impas politic. Unica şansă de a scăpa ca prin urechile acului de această situaţie sunt voturile de peste hotare. După amiază CEC a anunţat că peste hotare au votat peste 65 000 de cetăţeni la toate 75 de secţii de votare, aceste 65 000 de voturi reprezintă 4 mandate de deputat în parlament. Conform formulei CEC, PLDM primeşte expres 2 mandate, PL un mandat şi paradoxal dar un mandat balansează între PD şi PCRM. Astfel sumînd aceste mandate cu cele calcultate la secţiile de votare din ţară primim doua scenarii posibile:

Din cele expuse în presă şi pe site-ul CEC îmi dau seama că al doilea scenariu este mai real. În acest caz pe politicienii noştri îi aşteaptă o grea încercare. Daca PD cu PCRM face coaliţie în ambele cazuri vor avea 56 de mandate, ceea ce nu le ajunge să aleagă preşedintele şi asta în cazul în care nu reuşesc să găsească 5 „voturi de aur”. În cazul în care totuşi PD-ul va hotărî să rămînă în componenţa AIE pentru al II-lea scenariu va fi nevoie de „votul de aur” al unui candidat din partea PCRM. Paradoxal dar după un an şi jumătate sa ajuns din nou la „votul de aur” doar că deja cealaltă tabără are nevoie de el.

Sincer sper că va trece primul scenariu, luînd în calcul că încă mai sunt şi voturile date pentru partidele care rămîn în afara parlamentului, după redistribuirea egală a acestora putem avea surprize plăcute.

Un lucru e cert, în interiorul actualei AIE vor avea loc discuţii foarte aprinse, acest lucru este clar şi fără declaraţia domnului Lupu. Vor avea pretenţii unul la altul şi posibil că vor  rîvni mai mulţi pentru funcţia de preşedinte ceea ce ar putea duce la complicarea procesului de negocieri.

Personal consider că actuala configurare este foarte ok. V. Filat a demonstrat de nenumărate ori că deţine toate calităţile necesare pentru gestionarea legislativului. Domnul M. Ghimpu stă bine în fotoliu de Preşedinte al Parlamentului, este jurist de profesie, poate inchide în continuare microfoanele deputatilor PCRM şi domnul M. Lupu poate lua postul pe care atît de mult îl doreşte, postul de Preşedinte al Statului Republica  Moldova, un stat în care conform formei de guvernare acest post ar trebui să fie doar unul simbolic.

Scriu acest articol în ziua alegerilor parlamentare anticipate. Îl scriu deoarece suspansul zilei de azi trebuia aşternut pe foaie. Trezit de dimineaţă am pornit calculatorul şi imediat am căutat să văd ştirile, căutam ştiri bombe,  ştiri tipice zilei alegerilor, dar spre uimirea mea nu era nimic neobişnuit, doar o ştire care spunea că secţiile de votare şi-au început activitatea. Era ora 8:00, şi muream de nerăbdare să aflu care este rata de participare pe ţară în primele ore ale dimineţii.  La orele 10:00 am aflat că pînă la ora 9 dimineaţa au votat aproximativ 5%. Imediat după aceasta am mers şi eu cu prietenii la secţia de votare să ne exercităm dreptul nostru constituţional.  Mare a fost mirarea mea să văd secţia de votare plină de cetăţeni, am stat în rînd aproximativ 15 minute şi cu fiecare minut mă bucuram tot mai mult privind cum intrau tot mai mulţi alegători.  Aruncând buletinul de vot în urnă, mi-am spus „Să fie cu Doamne ajută” şi sper cu adevărat că alegerile de azi vor schimba ţărişoara noastră spre bine.

După amiază m-am aşezat în faţa calculatorului şi am început să urmăresc pe net cum decurge campania electorală. La fiecare 3 ore mă bucuram tot mia mult şi mai mult privind cum numărul de alegători creşte iar cînd a ajuns la 55 % după ora 18:00 m-am bucurat şi mai mult.  Paralel cu aceasta citeam pe net o ştire în care se spunea că CEC-ul a luat decizia de a permite secţiilor de votare de peste hotare să scrie numele partidelor pe foi A4 si să le dea alegătorilor din motiv că buletinele de vot sau epuizat. Atunci am înţeles că cetăţenii noştri sunt cetăţeni conştienţi, cetăţeni responsabili. Ei au înţeles cît de mult contează să participe la votare.

În dimineaţa zilei de 28 noiembrie într-o discuţie cu un prieten anticipam că rata de participare va fi de 55-60%, acum pot spune că am greşit am fost prea pesimist, presimt că pînă la  orele 9:00 vor fi mai mult de 60% aproximativ 65-68%.

Suspansul zilei de azi mă urmăreşte de cîteva zile. Mă tot gândesc la conjunctura politică post electorală, cu toate declaraţiile politicienilor spuse în perioada campaniei şi în ultimele zile a campaniei. Din start PD era gata sa facă coaliţie cu PCRM în interesul naţional, în ultima zi la o emisiune televizată declară că nu mai fac coaliţie şi doresc să rămână în AIE.  În dimineaţa zilei alegerilor am privind un material video al postului de televiziune HTB despre alegerile anticipate din RM în care mult stimatul domnul Lupu declară că PD va face tot ce trebuie în interesul cetăţeanului inclusiv si coaliţie cu PCRM. Desigur în 2005 şi PPCD şi PD au votat pentru V.Voronin bazându-se pe interesul cetăţeanului pentru ca în 2009 PCRM să nu dorească să îl voteze pe M. Lupu din acelaşi interes al cetăţeanului. Apare întrebare: Cine cu adevărat se gândeşte la cetăţean? Cei care practic au mers la sinucidere politică în 2005 sau cei care au adus ţara în impas politic în 2009?

Acum cînd rămîn minute numărate pînă la închiderea secţiilor de votare mă bucur că cetăţenii noştri au ieşit la vot şi încă într-un număr mare. Dar mie frică să citesc pe data de 29 noiembrie  rezultatele alegerilor.  Sper din suflet să nu fie şocul primit la data de 5 aprilie şi 29 iulie 2009. Sper că de data aceasta ziua de luni după alegerile parlamentare va fi o zi fericită, o zi cînd ne vom bucura că mai avem un viitor în RM, unul prosper, fără sărăcie şi  cu perspectivă de integrare în UE şi nu din motivul că UE ar fi raiul pe pământ în care trebuie să mergem cu toţii dar din motivul că UE impune anumite standarde pe care RM trebuie să le atingă de facto pentru a avea un trai decent şi un viitor asigurat. Primii paşi au fost făcuţi deja, nu trebuie decât să continuăm pe această cale.

Suspansul zilei X continua pînă în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 2010 cînd vom afla viitorul ţării noastre. Simt că voi avea o noapte albă,  dar sincer sper să merite tot efortul depus în această campanie de toţi actorii implicaţi, partidele,  ONG-urile, mas-media etc.

Sincer sper că viitorul nostru în RM nu ne va fi furat din nou!

Alexandru Musteaţa

P.S. Daca e să anticipăm un pic lucrurile eu presupun că va fi cam aşa: PLDM şi PCRM cîte 30 – 33 %; PD – 13 – 15 %; PL – 10 – 13, dacă AMN trece atunci la limita de 4 %, restul partidelor rămîn în afara parlamentului.

Publicat pe www.infoprut.ro

Votul din 28 noiembrie 2010 reprezintă pentru cetățenii Republicii Moldova, un moment decisiv, un moment al adevărului. Este ziua în care cetățenii RM sunt chemați să vină la urnele de vot și să își ofere votul său pentru unul din candidații prezenți în buletinul de vot lung de aproximativ un metru.

După ce în 2009 au avut loc 2 campanii electorale și în septembrie 2010 un referendum constituțional eșuat, miza pentru această campanie a devenit foarte mare. Atît partidele, ca instituții politice, cît și societatea civilă au depus efort maxim pentru a transforma această campanie în una de succes, una care ar putea opri acest blocaj politic, care ar asigura statului un viitor stabil și care ar educa electoratul într-un spirit al activismului civic.

Prima lună a campaniei s-a manifiestat prin mesaje generale, spoturi slabe și o campanie electorală care se diferenția puțin de cele anterioare. Dar treptat, cu cît mai mult se apropia ziua X cu atît mai multe surprize apăreau. Campania civică a fost una inedită. Spoturile video, mesajele, abordarea erau ca o adiere de aer curat. Campania „Votează, Lume” lansată de CEC , a demonstrat încă odată că practica a 3 scrutine timp de doi ani are un impact major asupra îmbunătăţirii tehnicilor civice şi electorale.

O altă campanie lansată de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova cu genericul „Contăm, deci Votăm” a dobărît chiar şi recordul vizualizări on-line stabilit de clipurile „Votează, Lume”. Un personaj cu numele „Valera” care în clip scoate doar 3 cuvinte „Mergem, Facem, Să staţi!” a devenit brusc un star al clipurilor civice, tinerii între ei glumeau, numindu- se Valera şi amuzîndu-se pe seama celui mai devotat alegător din ţară care „Numaidecît o sa meargă la alegeri”.

Tehnicile electorale ale partidelor de asemenea au evoluat mult. Fiecare partid încercînd să implementeze tehnici cît mai noi, dar totodată şi eficiente.

Cel mai straniu lucru este faptul că în Chişinău nu prea am văzut panouri publicitare ale PCRM-ului, practic ceea ce cunosc eu din campania lor sunt clipurile video în stilul PCRM unde se defaimează AIE şi la final apare mesajul şi Steagul roşu albastru cu stema lui Ştefan cel Mare şi unele placate încleiate în locurile special amenajate pentru afişe electorale. Din discuţiile cu oamenii care mai des merg în teritoriu am înţeles că PCRM a utilizat la maxim tehnica „de la uşă la uşă”, marcată prind discuţiile directe cu cetăţenii. Un alt aspect al campaniei electorale dusă de PCRM este utilizarea „românofobiei” pe care o au o mare parte a cetăţenilor noştri. Aceaşi metodă a fost utilizată de ei şi în cadrul campaniei pentru referendum şi atunci mesajul era foarte clar „Mergi la referendum – ne unim cu România”, desigur aberant pentru cei care înţeleg, dar foarte înspăimîntător pentru cetăţenii simpli în special din localităţile rurale. Acest lucru este confirmat şi de sondajele de opinie, publicate în ultimele două săptămîni şi Barometrul de Opinie Publică publicat de IPP.

La capitolul „nivelul de toleranţă” sondajele arată că doar 50 % din cetăţeni au un sentiment pozitiv faţă de persoanele de etnie română iar ceilalţi 50 % au un sentiment negativ faţă de acelaşi grup etnic. Acelaşi sondaj demonstrează că 70 la sută din cetăţeni au o accepţiune pozitivă faţă de etnia rusă. Dar nu trebuie de uitat şi de faptul că din acei 50 % care sunt pozitiv faţa de etnicii români o majoritate de aproximativ 30 % nu doresc unirea RM cu România, deci campania PCRM şi mesajul are o eficienţă de aproximativ 80 %.

Campania electorală dusă de partide se manifestă prin tehnici de transfer de imagine de la anumite personalităţi. Astfel PD a recurs la utilizarea starurilor showbizului moldovenesc, precum Geta Burlacu, Olga Tira, Roman Iagupov etc. PLDM a recurs la aceeaşi metodă, doar că au utilizat alte personalităţi şi nici una din showbizz dar toate din politica internaţională precum Angela Merkel, Jose Manuel Durao Barosso şi chiar Putin, necătînd la faptul ca PD a semnat tratat de cooperare cu partidul Edinaia Rossia din care face parte Vladimir Putin. PLDM a utilizat foarte mult activitatea guvernului condus de liderul său Vlad Filat şi astfel acesta apare alături de aceste persoane demonstrînd încrederea internaţională pe care o are actualul guvern. O altă tehnică, neaşteptată pentru mine, dar de care am fost plăcut surprins, a fost lansarea ultimului spot electoral cu participarea liderului formaţiunii, dar care nu cheamă alegătorii să voteze PLDM, dar să se prezinte la urnele de vot pe 28 noiembrie, expimîndu-şi convingerea că cel mai important este să ne facem datoria civică.

Alte partide precum PL şi AMN au învăţat anumite lecţii. PL-ul nu mai pompează idea unirii cu România şi merge pe mesajul schimbării pînă la capăt – mesaj ce apelează la sentimentele umane şi dorinţa de autoafirmare atît culturală, socială, cît şi economică. Plus că liderul PL, Mihai Ghimpu, a utilizat la maxim tehnicile de „întinerire”, merge la discotecă cu tinerii şi dansează pînă dimineaţă, îşi sărbătoreşte ziua de naştere în club de noapte alături de tineri şi nu la Cricova cum o făceau alţi demnitari. La aceastea se mai adaugă curăţirea erotică a sacoului său murdărit de tortă.

Alianţa Moldova Noastră a înţeles şi ea greşeala de anul trecut şi deja nu mai promite 500 euro pensie şi salarii. De această dată AMN a utilizat la maxim imaginea miniştrilor săi. Dar şi mai mult s-a orientat spre agricultură şi electoratul care depinde de sfera agricolă, numărul acestuia fiind unul important.

MODIFICĂRI PRE-ELECTORALE ŞI POST ELECTORALE

Pe ultima sută de metri a campaniei electorale, partidele nu au dezamăgit analiştii politici şi au venit cu unele modificări la lista electorală. Cele mai mediatizate schimbări au fost efectuate de PD şi PLDM. Pentru PLDM schimbarea a fost şocantă, dar nu foarte gravă: a fost exclus Călin Vieru şi introdus în lista Victor Bodiu, totul a decurs în mod paşnic, fără scandal etc. O altă modificare efectutată de Partidul Democrat a fost bomba pe care toţi o aşteptau să explodeze. Controversatul om de afaceri, Vlad Plahotniuc, a fost introdus în lista electorala a PD şi încă pe locul 2 imediat după Marian Lupu. Acest lucru era aşteptat de mult timp şi a fost efectuat exact după strategie. PD-ul şi-a făcut campanie fără Plohotniuc pe lista şi în ultima clipă acesta a fost inclus în listă, exact la o săptămînă pînă la alegeri. Imediat după ce biroul politic al partidului a luat această decizie 50 de persoane din organizaţia municipala din Bălţi a partidului democrat a migrat spre partidul condus de Valeriu Pasat. Alte migraţii nu s-au prea înregistrat, dar totuşi PD riscă să piardă din electoratul său. Includerea domnului Plahotniuc în lista electorală pe locul 2 este o garanţie de 100 de % că acest om va veni în parlament şi aici ecuaţiile post electorale se încep a contura.

Coaliţiile post-electorale sunt previzibile, dar experienţa demonstrează că surprize pot apărea şi în ziua alegerilor.

Sondajele apărute în ultimele două săptămăni arată cifre diferite. Mulţi, inclusiv eu, nu cred în cifrele sondajelor care demonstrează raitingul partidelor, dar am mai multă încredere în cifrele care arată orientarea populaţiei spre anumite sfere de activitate naţionale şi internaţionale. Astfel în baza acelor sondaje este foarte evident că populaţia este divizată strict în jumătate. Astfel, 50 % din populaţie se orientează spre CSI, 50 % spre UE. Acelaşi raport de forţe este şi între cei care cred că politica în ţara noastră merge spre direcţia corectă şi cei care nu cred în asta. Şi putem continua la nesfîrşit. Tot sondajele stabilesc şi ordinea lucrurilor pentru care populaţia este îngrijorată, astfel cel mai mult pe cetăţeni îi îngrijorează: majorarea preţurilor, viitorul copiilor şi pierderea locului de muncă, iar cel mai puţin îi interesează instaurarea unei dictaturi, începerea unui război şi pierderea independenţei statului RM. Deci, cetăţenii sunt îngrijoraţi de preţuri şi viitorul copiilor, pentru ei puţin contează ce fel de guvernare va asigura acest lucru, fie ea democrată sau autoritară.

Ecuaţiile post electorale se pot manifest în 3 scenarii:

Primul scenariu este cel mai simplu care are şi un final fericit. Partidele din AIE vor acumula numărul necesar de voturi pentru a alege preşedintele, primul ministrul şi ceilalţi şefi prin ministere şi alte instituţii de stat, dar pentru ca această formulă să fie protejată de o potenţială coaliţie a PCRM cu PD, atunci în sumă aceste două nu trebuie să acumuleze numărul necesar nici măcar pentru alegerea prim-ministrului.

Al doilea scenariu care ar putea fi realizat după 28 noiembrie 2010 este reorganizarea AIE, dar suma totală a mandatelor sa nu fie suficientă pentru a alege președintele, similară cu situația pe care o avem acum. Dar nici suma mandatelor a PCRM și PD să nu fie de ajuns. În acest caz viitorul Moldovei se va decide la aruncarea monedei: daca Cap atunci cineva din AIE se vinde și voteaza pentru comuniști, daca-i Pajură atunci cineva din comuniști se vinde și votează pentru AIE.

Al treilea scenariu este cel mai sumbru. PCRM acumulează un număr impunător de voturi și în alianță cu PDM are destule mandate pentru a conduce țara încă 4 ani. În acest caz PLDM, PL, AMN trec în opoziție și își fac bagajele, deoarece comuniștii se vor răfui cu ei și o vor face dur de tot.

Desigur că scenarii ar putea fi și mai multe. Un element important care ar putea gestiona bine coalițiile post electorale este prezența în parlament a domnului Vlad Plohotniuc, care ar fi interesat ca anumite forțe să conducă parlamentul și ar putea cheltui în acest scop multe surse financiare și alte mijloace de convingere.

Toate acestea fiind spuse nu ne rămîne decît să asteptăm și să vedem care va fi rezultatul scrutinului din 28 noiembrie 2010. Cert este că trebuie să mergem la vot, țara are nevoie de cetățenii săi acum mai mult ca niciodată.

La data de 28 noiembrie 2010 vom avea din nou alegeri. Alegeri care deja provoacă alergie unor categorii ale populaţiei. Dar paralel cu aceasta nenumăratele alegeri demonstrează cît de democrat este statul nostru. Poporului i s-a oferit şansa să aleagă o nouă conducere în 2009, una democrată, europeană, modernă, dar am primit un coctail din diferite partide politice care evita in fel si chip elaborarea unui consens naţional în interesul cetăţeanului. Acest coctail pregătit din 5 partide AMN, PL, PLDM, PD şi PCRM nici peste un an de zile nu poate limpezi apele, de fiecare dată avem parte de ceartă, atacuri directe şi indirecte. La 5 septembrie 2010 poporului i sa oferit o altă ocazie de a se expune pe marginea problemei care a dus la acest haos politic, modalitatea de alegere a preşedintelui ţării. Dar din motivul absenteismului, acest referendum nu a fost validat şi apare întrebarea logică: Cine este vinovat? Poporul nu a dorit să apară la urnele de vot şi aici nu este  totalmente vina lui, ba mai mult, este vina partidelor care au iniţiat referendumul. Alegătorul nostru iubeşte show-urile dar şi mai tare alegătorul nostru iubeşte telenovelele, politica moldovenească s-a transformat într-o telenovelă care  rulează de peste un an de zile, iar sfîrşitul acesteia nu se vede la orizont.

Dar, noi, spectatorii fideli ai acestei telenovele încercăm să analizăm şi să facem unele prognoze în privinţa desfăşurării acţiunilor, eventuale strategii electorale şi cel mai important formule de coalizare între formaţiunile care vor ajunge în parlament.

Din start se prognozează că participarea la vot va fi una foarte scăzută, dar nu este adevărat.  Poporul moldav ştie că trebuie să participe la alegeri şi conştientizează importanţa acestora. Faptul că la referendum am avut o rată mică de participare nu demonstrează inversul şi aici sunt 2 elemente importante, primul element, referendumul, este un exerciţiu nou pentru cetăţenii noştri, acest proces consultativ abia începe a fi digerat de societatea noastră, al doilea element care vine în completarea primului şi anume electoratul partidelor. În momentul în care referendumul a fost declarat eşuat  multe voci au început a exprima opinia că partidele din alianţă au pierdut o parte din electorat sau că partidele nu au fost capabile să îşi mobilizeze electoratul pentru participarea la referendum. În realitate, cele aproximativ 30 % din cetăţenii care au venit la urnele de vot pe data de 5 septembrie reprezintă electoratul partidelor din alianţă. Conform sondajelor şi opiniei mai multor experţi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar avea un nucleu de aproximativ 30-35% din numărul total de alegători, anume aceste 30-35 % au fost acei care au mers fidel după PCRM şi au boicotat referendumul constituţional. În sumă obţinem 60-65% ceea ce corespunde cu rata de participare la vot în ultimele scrutine electorale.  Astfel vedem că un eventual colaps al alegerilor legat de absenteism este puţin probabil.

Alte prognoze  legate de acest scrutin electoral se bazează pe coaliţiile post electorale şi divizarea acestora pe coaliţii de Centru – Stînga şi Centru – Dreapta şi nominalizarea partidelor care ar putea intra în aceste coaliţii.

Deci, să vedem cum ar sta lucrurile în ambele cazuri. O eventuală coaliţie de Centru-Stînga în noul parlament este foarte reală în special sumînd toate cele întîmplate în ultimul an şi nostalgia oamenilor după era sovietică. Putem prognoza că o eventuală coaliţie de Centru-Stînga ar putea fi formată din: PCRM, PD, PSD. Posibil pentru unii la fel ca şi pentru mine este straniu un element. Primul este prezenţa PSD-ului în această formulă. Personal nu consider că PSD-ul, anterior condus de Braghiş, dar preluat de Şelin ar avea şansa de a accede în noul parlament, dar părerile multor experţi, analişti politici exprimă profunda convingere că el va accede în parlament şi va juca rolul de aliat fidel al PCRM. Recunosc, PSD are şanse dar rămîn sceptic, mult va influenţa desfăşurarea campania electorală a acestui partid, cum ei vor încerca să convingă electoratul şi cel mai important cum va decurge campania celorlalte partide.

Cel de-al doilea scenariu al desfăşurării lucrurilor în politica moldovenească după alegerile anticipate este alinierea la centru-dreapta a partidelor: PL, PLDM, AMN şi posibil PD. Aici lucrurile stau un pic altfel decît în partea stîngă. Elementul cheie şi practic cel mai vertebrat partid de dreapta este desigur PL. Domnul Ghimpu executînd funcţia de preşedinte al parlamentului şi interimatul funcţiei de preşedinte al statului a demonstrat nu o singură dată că merge pînă la capăt cu combaterea comunismului. Acţiunile domnului Ghimpu, au fost mereu criticate şi au dus la multe dispute atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional. O eventuală trecere bazată pe interes, a partidului din partea dreaptă în cea stîngă este puţin probabilă. Şansele PL-ului de a accede în noul parlament sunt discutabile, unii spun că ei vor atinge nivelul de 15%, eu personal consider că 12-13 % este maximum ce va putea rupe partidul şi aceasta deoarece partidul are 10% adepţi radicalişti care mereu vor fi cu acest partid şi nu îşi vor shimba viziunea atît timp cît partidul nu-i va dezamăgi aşa cum a făcut-o PPCD-ul în 2005 şi încă 2-3 % din electorat care va reuşi să îi convingă în cadrul campaniei electorale.

Rolul AMN-ului în această campanie este foarte interesant, şansele acestuia de a intra în parlament sunt 50%/50%. Oamenii nu văd un partid viabil, unul care ar mai putea influenţa politica moldovenească. Principala forţa a acestui partid în trecut era faptul că timp de 8 ani de zile ei au jucat rolul de verticala anticomunistă, dar după 2009 cînd electoratul a văzut o gamă mare de partide cu acelaşi mesaj „Jos comuniştii” s-au dispersat cu toţii, uitînd de AMN. La moment partidul încearcă să supravieţuiască în această campanie prin promovarea imaginii a celor 4 funcţii guvernamentale pe care le-au deţinut în actuala guvernare. Desigur cel mai mare succes l-a obţinut domnul Victor Osipov prin tentativele acestuia de a reînvia procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Colacul de salvare al partidului îl poate constitui lupta anti mafie care s-a transformat în platformă electorală a Partidului pentru Neam şi Ţară în frunte cu Sergiu Mocanu. Lupta acestora, după toate calculele va fi direcţionată către PD şi parţial către PLDM. Atacurile asupra PD privind legăturilor pe care le are acesta cu clanurile mafiote din RM ar putea convinge un număr de alegători să îşi modifice opţiunea electorală însă cetăţenii nu vor vota PpNŢ şi se vor orienta în alte direcţii, una din acestea ar fi AMN.

Soarta Partidului Democrat în aceste alegeri este foarte mult discutată de analişti. Zvonurile care circulau precum că partidul ar fi finanţat de omul de afaceri Plohotniuc s-au adeverit. Frica precum că Lupu ar putea crea o alianţă cu PCRM s-a adeverit prin declaraţia acestuia în cadrul unui interviu şi cel mai straniu este deschiderea cu care acesta vorbea despre aceasta în special despre condiţia pe care urma să o înainteze ”Lupu – preşedinte al RM”. Aici se creează impresia că domnul M. Lupu urmăreşte doar un singur scop, să devină preşedinte. Este de înţeles faptul că visul de o viaţa a lui Marian de a deveni preşedinte este foarte aproape să se adeverească şi că el va merge la orice să îşi atingă scopul mult visat, dar metodologia folosită de domnul Lupu duce la două explicaţii logice: 1- Marian Lupu este obsedat de ideea preşedinţiei şi călcînd prin farfurii merge spre fotoliu de preşedinte dar neluînd în calcul faptul că s-ar putea împiedica la jumătate de drum, sau 2 – echipa de imagine a domnului Lupu este cea mai ieftină de pe piaţă şi aceasta se vede în calitatea lucrului efectuat de ei. În timpul conferinţei de presă liderii PD-ului au spus clar „Noi nu vrem să fim sub cineva. Noi mereu vom fi deasupra”. Aceasta ar însemna că ei mizează pe funcţia de preşedinte ca o funcţie superioară în stat, ceea ce nu este chiar aşa într-un stat parlamentar.

La începutul lunii noiembrie se aşteaptă prezentarea barometrului de opinie publică, care va pune lumea pe gînduri şi care va aduce la licitaţie primele 10-20 de locuri de pe lista celor mai importante partide.

Pînă atunci rămînem cu ochii pe politicieni.

Publicat pe http://www.infoprut.ro

Societatea politizată

De ceva timp mă tot gândesc să scriu o mică analiză a politicului din Republica Moldova. O analiza în care să îmi expun părerea personală cu privire la ce se întâmpla sau urmează să se întâmple în segmentul politic din RM care în ultimul an a devenit cel mai vizibil segment al societății politizând tot mai tare societatea noastră. Fiind într-o vizită la rude discutam cu ei despre politică, ca de obicei dezbaterea era foarte aprinsă, totul datorită faptului că avem viziuni politice total diferite. Până la urma am ajuns cu toții la o concluzie comună, ceea ce a și liniștit spiritele, și aici o voi cita pe o ruda „Am 35 de ani, până acum nu aveam idee ce este politica,  nici nu mă interesa. Odata la 4 ani mergeam la vot şi atât, dar de un an încoace îi ştiu pe toţi politicienii, cine şi ce a zis, ce a făcut, câte operaţii la cap are sau cât o furat în anii –’90. Şi am mai aflat de un bogătaş (cu referire la Plohotniuc)”. Atunci am conştientizat ceea ce de mult timp bănuiam, societatea noastră este prea politizată. Privind ştirile în fiecare seară nu vezi altceva decât politică, liderii politici apar cu declaraţii, activişti de tipul Mocanu fac conferinţe de presă şi vin cu acuzări directe, oameni de afaceri dau în judecată pe cei care le strică imaginea şi totul se reduce la politică, ea este de vina de tot. În mod ideal această practică implică tot mai mult cetăţeanul în politică, ceea ce ar trebui să îl facă mai responsabil şi tânăra democraţie moldovenească să fie şlefuită până la ideal, dar din pacate nu este aşa, cetăţeanul cum a fost doar o păpuşă în mâna politicienilor aşa şi rămâne. Cetăţeanul moldav a obosit sa fie bombardat  timp de un an cu informaţie politica acest lucru la făcut să se afilieze inconştient la una din forţele politice active din RM care în opinia lui ar pune capăt acestui haos, nu se mai orientează spre promisiunile partidelor cu privire la salarii, pensii, educaţie, sănătate, politică externă, dar se orientează spre sfârşitul acestui haos.  Iată acum sloganul de anul trecut al PCRM „Stabilitate” este cel mai potrivit. Fiecare discuţie dintre prieteni se transformă într-o dezbatere politică, uneori foarte aprinsă şi chiar agresivă.Totuşi acest haos politic este un fenomen interesant de studiat, un izvor nesecat de teme şi informaţii pentru analize politice, teze de licenţă, master şi doctor în ştiinţe politice. Poţi analiza strategiile pe care le implementează partidele pentru a-şi promova imaginea, proiectele legislative  promovate/susţinute sau blocate în Parlament. Declaraţiile liderilor care poarte deseori un mesaj ascuns şi migraţiile politice, fenomen foarte des întâlnit în ultimul an, de fapt nu doar anul acesta, ci şi în alţi ani în care avea loc o schimbare a partidului de guvernare.

Personal privesc foarte atent ceea ce fac partidele, cel puţin partidele care sunt cel mai mult vizibile. Voi încerca să fac o analiza a fiecărui din acestea.

Partidul Liberal Democrat din Moldova în frunte cu liderul său Vlad Filat, pentru moment este un partid care creşte în rating-uri. Fondat în 2007 a reuşit în scurt timp să îşi mărească numărul de membri şi să ajungă al doilea partid după numărul de deputaţi după alegerile anticipate din 29 iulie 2010. Imediat după crearea Alianţei pentru Integrare Europeană şi împărţirea funcţiilor PLDM, practic, a luat cea mai valoroasă şi vizibilă funcţie, cea de Prim-ministru sau mai concret Guvernul. Strategia de imagine adoptată de V. Filat sau echipa de imagine a acestuia, în amestec cu funcţia de Prim-Ministru şi succesele obţinute de guvern pe mai multe direcţii au ridicat imaginea lui V. Filat la un nivel foarte înalt care acum îi permite să candideze la funcţia de Preşedinte (în cazul în care referendumul trece cu succes). Totuşi PLDM are de luptat încă pentru imaginea liderului şi a partidului. Aici vorbim despre 2 puncte vitale: 1. Reconstruirea caselor pentru sinistraţi. Conform planurilor prezentate de Guvern se doreşte construirea unui sat din temelie, unui sat modern, în care va fi dezvoltată întreaga infrastructură, case moderne, centre comerciale. Un proiect care costă milioane, bani pe care bugetul RM nu îi poate oferi. Aici va fi nevoie de împrumuturi enorme de la comunităţile internaţionale. Al doilea punct îl reprezintă relaţia cu Rusia. Datorită unor declaraţii ale liderului PL, domnul Mihai Ghimpu, conducerea Rusiei a luat o poziţie ostilă față de Republica Moldova și nu ar fi ceva ieșit din comun daca parte rusă, totuși, va participa la festivitatea de serbare a ”20 de ani de independență” a autoproclamatei Republici Nistrene. Acum V. Filat în calitatea sa de Prim-ministru trebuie să găsească o cale de a restabili aceste relații și de a demonstra că este capabil să mențină relații bune atât cu europenii. cît și cu rușii.

Faptul că PLDM acumulează tot mai multe persoane din diferite medii cum ar fi medici, academicieni, rectori şi cel mai fresh – agricultori, demonstrează tendința partidului de a strânge în jurul său cât mai mulți oameni de vază din aceste domenii. Pentru a demonstra electoratului că elita dintr-un oarecare domeniu este cu el și alegatorul fără să își dea seama va merge după acesta. O declarație a liderului PLDM, Vlad Filat transmitea ferm un mesaj: „Vor mai fi şi alte semnale verzi. Vine timpul pentru agricultori şi mediul culturii”. Rezultatul este evident când la data de 12 august un grup de 35 de specialişti în agricultură au devenit membri PLDM logic următorul pachet de aderare va include specialişti în domeniul culturii.

Totuşi electoratul se trage la putere, iar PLDM are puterea guvernamentala în mâini şi tinde să obţină mai mult la alegerile din toamnă, astfel mute persoane îşi doresc acum să devină membri ai acestui partid, astfel numărul de membri creşte pe zi ce trece. O aşa creştere bruscă a numărului de membri poate duce la un colaps al partidului. La fel ca un balon în care este pompat aer atât cât îi permite volumul, dar la un moment dat explodează eliberând aerul. La fel se poate întîmpla şi cu PLDM. Întrebare este: Care este volumul admisibil de membri pe care partidul domnului Filat îi poate asimila fără pericol? Nu cunosc răspunsul la această întrebare dar presupun că la un  moment dat vom afla şi vom putea fi informaţi despre aceasta prin două cai: 1) Partidul nu va mai accepta membri, conştientizând puterile sale, sau 2) Acest partid nu va obţine rezultatele dorite la alegeri şi oamenii singuri vor pleca din el spre un alt partid de guvernare.

Partidul Politic Alianţa Moldova Noastră este un partid care are o practică pe arena politică a Republicii Moldova. Un partid care timp de mulţi ani de zile a fost verticala anticomunistă şi acest fapt nu poate fi contestat. La alegerile locale din 2007 partidul a obţinut un succes remarcabil, tehnic majoritatea administraţiilor publice locale de nivelul I şi II erau formate din reprezentanţii AMN-ului. Acest succes la acel moment prezicea AMN-ului un viitor „însorit” dar din păcate la alegerile din 2009 atât din 5 aprilie, cât şi din 29 iulie AMN a obţinut un număr foarte scăzut de voturi. Cărui fapt se datorează acest lucru? În primul rând electoratul AMN era reprezentat de anti-comunişti. Aceasta era nişa partidului şi această nişă a menţinut-o până când şi alte partide nu s-au conturat pe acelaşi subiect. Astfel, electoratul AMN a fost luat parţial de PLDM creat în 2007 şi PL apărut în 2005 fiind succesor al Partidului Reformei. Aceste două formaţiuni au extras maxim posibil din electoratul AMN lăsându-l doar cu cei mai devotaţi adepţi ai partidului.

Acest pas a fost primul care a dus la scăderea puterii partidului în viaţa politică din RM. Al doilea pas la constituit, în opinia mea, campania electorala pe care a promovat-o AMN la ambele scrutine din 2009. În primul rând mesajele partidului. Desigur pensia de 500 de euro este un deziderat, dar foarte puţini au crezut în realizarea acesteia, în al doilea rând urmează garanţia pe care o oferea liderul Partidului Serafim Urecheanu. Placatele pe care era inscripţionat „Urechean garantează ! ” trezea întrebarea: Dar ce forţă are acest om ca să îmi garanteze pensie şi salarii de 500 de euro? Da, a fost primar de Chişinău, da, este liderul unui partid politic care a reuşit să menţină verticalitatea în faţa comuniştilor, dar aceste merite ale domnului S. Urecheanu nu au nimic în comun cu promisiunile de ordin economic pe care le face. A treia greşeală este tendinţa liderului AMN să devină preşedinte. Acest fapt a dus cu ideea la faptul că această persoană îşi doreşte cu orice preţ funcţia de Preşedinte al ţării cu atât mai mult că se pregăteau alegeri parlamentare şi nu prezidenţiale.

Al treilea pas greşit a AMN-ului a fost Congresul din decembrie a partidului la care urma să se aleagă din nou liderul partidului. Atunci, cel puţin pentru mine, era foarte clar că domnul Serafim Urecheanu este o personalitate politică stoarsă şi ar fi bine dacă ceda funcţia de preşedinte a partidului unui alt lider. Acest lucru nu a avut loc, ceea ce a dus la un scandal foarte mare şi foarte bine mediatizat de presă. Cel mai grav pentru un partid politic în situaţia pe care o are RM este să poarte o lupta internă, aceasta demonstrează că verticala partidului se ruinează, ceea ce şi s-a întâmplat, o mare parte din membri AMN au migrat în alte partide. Sondajele demonstrează că partidul nu va accede în noul Parlament. Acum este momentul pentru domnul Serafim Urecheanu să se gândească foarte serios privitor la viitorul partidului. Acum poate ar fi momentul să lase într-o parte toate ambiţiile, capriciile şi să gândească foarte bine fiecare pas pe care îl întreprinde, fiecare cuvânt spus în public şi foarte mult trebuie să lucreze cu imaginea partidului şi a liderului. Fiecare strategie de imagine trebuie gândită şi analizată şi acum ar fi cazul AMN să încerce metode noi de promovare cum ar fi promovarea prin intermediul reţelelor sociale.

O posibila coaliţie a AMN-ului cu alte partide ar fi o scăpare, însă doar daca cineva foarte cunoscut merge pe lista AMN-ului sau liderii AMN merg pe lista altui partid, astfel membrii partidului vor accede în Parlament. Crearea blocurilor electorale, chiar daca acum este permis de legea electorală nu va  aduce succes nici unui partid. Alegatorii deja au memorizat foarte bine logo-urile partidelor şi crearea unui nou logo a blocului electoral poate îngropa ultimele şanse a AMN-ului la alegerile anticipate.

Partidul Liberal este partidul apărut în 2005 ca succesor a Partidului Reformei. Începând cu alegerile locale unde a reuşit să îl promoveze pe tânărul Dorin Chirtoacă la funcţia de primar şi a obţinut conducerea consiliului municipal, PL şi-a creat încet, dar sigur, o imagine bună pentru alegerile din 2009. Succesul acestui partid a constat după părerea mea din 3 etape. Prima etapa a fost pomparea imaginei lui Dorin Chirtoacă şi a mesajului său electoral „Noi vom face schimbarea”, aceste două mijloace de promovare ale partidului au lucrat foarte bine, oamenii care doreau schimbarea mergeau după acest partid şi mulţi dintre tineri au început să îl vadă pe Dorin Chirtoacă ca fiind liderul lor, un primar tânăr care îi reuşea managementul primariei atrăgea tinerii, astfel Pl astăzi este un partid cu cei mai mulţi tineri. A doua etapă o reprezintă luptele din cadrul Consiliului Municipal Chişinău. Toate scandalurile şi luptele din cadrul CMC au pus ochii presei pe PL acesta tot mai des figurând în cadrul ştirilor. Aici se mai încadrează şi războiul brazilor care din nou scoate figura domnului Dorin Chirtoacă în vizorul cetăţenilor. Oamenii îl vorbeau şi acestuia îi creşte imaginea. Acest lucru a făcut ca în scrutinele din 2009 să fie primul pe lista partidului dar nici într-unul din parlamente nu a rămas în calitate de deputat. A treia etapă a fost preluarea ideii unioniste şi promovare valorilor româneşti în RM. Practic, ceea ce cândva promova Frontul Popular a fost preluat de PL, astfel, lăsând PPCD-ul fără cale spre alegător.  Idea unirii a fost prinsă de segmentul de dreapta al electoratului, un segment radical al societăţii care cu orice preţ îşi doreşte să reunească RM cu ţara-mamă România. În cadrul alegerilor din 2009 o mare susţinere a avut-o de la preşedintele României Traian Băsescu, care a declarat de mai multe ori că RM este proiectul său de suflet.

În pofida acestor succese PL a început să scadă în sondaje după alegeri şi în special după ce liderul PL, domnul Mihai Ghimpu, a fost ales în funcţia de Preşedinte al Legislativului. Toate glumele pe care le făcea de la tribuna Parlamentului, practica de a închide microfonul deputaţilor comunişti a jucat împotriva lui. Acele scandaluri din CMC au ridicat partidul, dar ceea ce făcea dumnealui în Parlament i-a scăzut din popularitate. Situaţia s-a înrăutăţit atunci când domnul Ghimpu se arăta dispus să modifice total Constituţia şi să evite alegerile anticipate. La aceasta s-a mai adăugat şi declararea zilei de 28 iulie a ocupaţiei sovietice ceea ce a stârnit şi mai multe nemulţumiri în rândul populaţiei. Insuccesul domnului Dorin Chirtoacă în soluţionarea problemelor municipiului Chişinău a dus şi mai mult la scăderea rating-ului partidului. Acum electoratul PL este format în exclusivitate de persoane care sunt pro România şi pro unire, acest segment a putut fi ţinut de domnul Ghimpu în cadrul partidului.

Viitorul partidului este foarte interesant. Practic PL are şanse să acceadă în noul Parlament menţinând acest segment de electorat, dar paralel cu aceasta s-a lipsit de şansa de a prelua şi alţi alegători care i-ar aduce mai multe voturi şi mai mare influenţă în parlament. Totuşi, consider că perlele domnului M. Ghimpu vor urma şi până la dizolvarea Parlamentului, vor mai apărea idei de a găsi o cale prin care domnul preşedinte al legislativului să menţină actualul Parlament. Vom vedea ce va fi în toamnă. Acum PL a ieşit un pic din vizorul presei, circulă zvonuri precum că domnul Ghimpu este plecat în România pentru a se odihni, este august, e logic să se odihnească, doar că în acest moment alte partide lucrează şi îşi pregătesc terenul de luptă.

Partidul Democrat din Moldova este un partid care are o istorie bogată în politica moldovenească. Istoria partidului începe în 1997 ca o mișcare social politică fondată cu scopul de al susține pe domul Petru Lucinschi ex-președinte a Republicii Moldova. Forma actuală a partidului Democrat a fost oferită de congresul din 2000 cînd sa hotărât modificarea denumirii în PDM și a fost ales în calitate de lider domnul Dumitru Diacov. PDM a avut multe de înfruntat. Au avut loc fuziuni cu alte partide, ca de exemplu Partidul Social Liberal. Dar au fost şi pierderi de cadre, cel mai grav a fost plecarea domnului Vlad Filat în 2007 care la rîndul său a fondat PLDM, acest fapt şi a rupt o parte a electoratului democrat pentru a l transforma în electorat liberal-democrat. În cadrul alegerilor din 2009 PDM a cunoscut 2 căi: 1) Calea unui partid care se scufundă în lacul politic din RM întrucât nu a reuşit să acceadă în parlament şi 2) Reînvierea ca în biblie. Această înviere sa datorat în mare parte liderului actual al formaţiunii Marian Lupu, care a găsit curajul de a pleca de la PCRM şi a aderat la PDM. Pompând masiv imaginea acestuia, formaţiunea a reuşit să acceadă în parlament în urma scrutinului din 29 iulie 2009. Treptat imaginea domnului M. Lupu creştea şi şansele acestuia de a câştiga eventualele alegeri prezidenţiale erau foarte mari. Dar de la alegerile anticipate a trecut un an. Marian Lupu nu şi-a obţinut funcţia de preşedinte. Practic dintre toţi liderii AIE doar el a rămas fără funcţie de conducere. Dar cred că de mulţumea cu faptul că a obţinut controlul asupra SIS-ului şi a CCCEC cel puţin aşa reiese din declaraţiile domnului Lupu din cadrul unei conferinţe de presă organizată la 12 august 2010.

La momentul actual PDM se afla în urma PLDM-ului în promovarea imaginii sale. În timp ce Domnul Mihai Ghimpu şi Domnul Serafim Urecheanu au fost absenţi o perioada de pe arena politică, atunci Liderul PDM de rînd cu liderul PLDM se aflau în plină acţiune. Practic principala metoda prin care sa făcut vizibil domnul Lupu este scandalul provocat de domnul Mocanu prin învinuirea omului de afaceri Plohotniuc care este bănuit de mass-media că a finanţat Partidul Democrat. Acest scandal despre care se consideră că ar fi dirijat din umbra de oponenţii politici ai domnului Lupu ar putea fi şi o regie a PD-ului pentru a se menţine ferm în topul ştirilor politice.  Nu cunoaştem detalii, dar sunt sigur că cel târziu după alegeri va fi clar cine este păpuşarul care îl dirijează pe S. Mocanu.

Războiul deschis în care se află acum V. Filat şi M. Lupu reprezintă o rivalitate normală în cadrul unui scrutin electoral. Această confruntare îşi poate găsi picul său în cadrul unor dezbateri bilaterale între aceştia pentru funcţia de preşedinte a statului şi în special în cadrul turului II. Ambii candidaţi sunt puternici şi cel puţin pentru mine va fi interesant să privesc aceste dezbateri, dar va câştiga acela care va putea demonstra omului ceea ce spune. Cel care se va baza pe argumente puternice şi vizibile acela va câştiga. Cel mai greu îi va fi Domnului Lupu, după un an de guvernare a Alianţei nu prea are cu ce se mândri, neavând funcţii de conducere au lobat cu greu anumite idei. În cazul dezbaterilor el va trebui să joace foarte murdar şi să deschidă anumite cărţi precum cea pe care  a deschis-o deja cu privire la conducerea SIS-ului şi a CCCEC-ului.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, unul din cele mai puternice partide din RM. Un partid criticat dur de foarte mulţi dar care a fost la guvernare timp de 8 ani de zile care sau încheiat practic cu evenimentele din 7 aprilie 2009. PCRM tinde să fie un partid al celor nostalgici, un partid al celor care doresc să reînvie socialismul şi fosta URSS, cei care cândva cu 20 de kapici cumpărau 3 pîini şi un cîrnaţ. Practic majoritatea din electoratul PCRM sunt oamenii de vârsta a III care mai cred în seceră şi ciocan. Dar, în realitate PCRM este un partid al capitaliştilor. Cei care trebuie sa fie mai săraci şi ţăranul mai bogat , au devenit peste 8 ani de guvernare cei mai bogaţi oameni din RM. Primul succes major al PCRM au fost alegerile din 2001 cînd acesta obţine majoritate mandatelor în parlament care ia permis să evite orice alianţă. În 2005 situaţia sa mai schimbat deja PCRM nu mai avea destule mandate şi era vitală o coaliţie care să întruchipat în coaliţia cu PPCD ceea ce a însemnat şi  moartea politică a PPCD-ului. Din 2005 până în 2009 PCRM pierde mult din electorat şi acest lucru se observă din alegerile locale cînd majoritatea revine AMN-ului. Apoi a urmat tentativele de a intimida opoziţia prin nenumărate dosare penale pe numele liderilor acestora şi utilizarea pe larg a resurselor administrative pentru menţinerea puterii. Dar în 2009 au loc evenimentele din 7 aprilie 2009 când tinerii au ripostat rezultatele alegerilor parlamentare şi cereau plecarea comuniştilor. Lipsa unui vot supranumit şi „vot de aur” a dus la alegeri anticipate în care comuniştii au devenit partid de opoziţie. Principala idee pe care se bazează politica dusă de PCRM este denigrarea AIE şi a membrilor acestea. Fiind practic lipsiţi de fonduri şi resurse, PCRM este nevoit să dea din mâini pentru a întări cumva lichidul din jurul lui şi astfel cel puţin să se menţină pe poziţie. Liderul PCRM, Vladimir Voronin este deja bătrân şi încă o campanie electorală ar fi poate prea grea pentru el. În cazul în care vor fi alegeri prezidenţiale PCRM va încerca din nou să obţină dreptul de al înainte pe V. Voronin la această funcţie. Mulţi spun ca nu este posibil, ca cel puţin interpretarea oferită de Curtea Constituţională spune că nu va putea dar în cazul în care se schimbă constituţia atunci o noua interpretare oferită de curte la cererea PCRM ar putea da câştig de cauză domnului Voronin care va avea undă verde pentru alegeri. Unica şansa a PCRM de a se menţine pe plutire este greşeala alianţei sau partidele din acestea. Atunci cînd este sărăcie şi haos, probleme de diferit ordin şi disesiune socială atunci apare şi se instaurează comunismul/dictatura. Astfel comuniştii vor juca mult pe greşelile făcute de actuala guvernare.

Alexandru Musteaţa

Director Executiv ISPED

Acest articol exprimă părerea autorului asupra tematicii studiate şi nu este o publicaţie oficială a unei instituţie naţională sau internaţională cu excepţia Institutului Pentru Studii Politice şi Educaţie Democratică

Procesul de integrare în structurile euroatlantice a fost şi rămâne a fi pentru Republica Moldova un vis greu de împlinit. Pe lingă toate standardele internaționale pe care statul nostru trebuie să le atingă mai există un impediment, unul uşor de omis dar care poate trezi nemulţumiri în rândul cetăţenilor. Acest impediment determină şi cât de tare poate fi integrat sistemul nostru naţional în cel euroatlantic.  Dar necesitatea acestui proces este evidentă şi conştientizat de toţi, dar, conform Constituţiei, art. 11, Republica Moldova este un stat neutru. Acest articol explică în două fraze foarte scurte până unde poate merge integrarea sistemului nostru naţional de securitate cu cel euro-atlantic. Punctul 1 al articolului 11 „proclamă neutralitatea permanentă”, punctul 2 al aceluiaşi articol exprimă poziţia statului faţă de prezenţa trupelor străine: „Republica Moldova nu admite dislocarea trupelor militare ale altor state pe teritoriul său”.

În anul 1994 când constituţia RM a fost votată de parlament, conceptul de neutralitate permanentă a statului era un lucru necesar, practic inevitabil. Dorinţa Rusiei de aşi reîntoarce influenţa sa asupra fostelor state sovietice a dus la crearea Comunităţii Statelor Independente (CSI). În cadrul acestei iniţiative regionale Federaţia Rusă a încercat să-i ofere acesteia, pe lângă componenta economică, politică şi socială şi una militară, ceea ce îi permitea să îşi menţină trupele acolo unde avea nevoie.  Statutul de neutralitatea al Republicii Moldova, a oferit diplomaţiei de la Chişinău de la acel moment un argument foarte bun pentru a refuza invitaţia Rusiei pentru cooperare militară. Deci, statul de neutralitate a permis Republicii Moldova să se menţină departe de influenţa directă a Moscovei, dar în pofida aceastuia, trupele militare ruse reprezentate de armata a 14-a se află şi astăzi pe teritoriul Autoproclamatei Republici Transnistrene, care în conformitate cu textul actului de independenţă a Republicii Moldova, Acordului cu privire la frontieră şi a principiilor Dreptului Internaţional Public este teritoriul Moldovei, asupra căruia se răsfrânge autoritatea legilor adoptate de parlament, în special Constituţia RM.

Conceptul sau noţiunea de neutralitate a fost şi este des întâlnit în  relaţiile internaţionale. În sine neutralitatea înseamnă: „situaţie, atitudine a unui stat care nu se amestecă în conflictul dintre două sau mai multe state, care nu participă la pacte sau la alianţe militare şi întreţine relaţii paşnice cu fiecare stat beligerant în parte”. Totuşi considerăm că această noţiune poate fi catalogată drept învechită. Progresul pe care l-au înregistrat relaţiile internaţionale şi arta diplomatică permite interpretarea acestei noţiuni în diferite moduri. Spre exemplu statele din UE cum ar fi Austria, este un stat conform constituţiei sale din 1929 (reintrodusă în 1945) ca fiind stat neutru şi nu doar neutru, dar cu statut de neutralitate permanentă, obţinută în octombrie 1955, când Parlamentul a votat Legea Constituţională asupra neutralităţii permanente a statului austriac, care a fost recunoscută de cele patru mari puteri (Anglia, Franţa, SUA şi Uniunea Sovietica) printr-un acord încheiat între acestea şi Austria. Ulterior, statutul de neutralitate a fost recunoscut şi de către alte state. Acest fapt nu a împiedicat Austria să fie din ce în ce mai mult implicata în afacerile europene şi internaţionale, bucurându-se de o stabilitate interna.

Vitalitatea neutralităţii Austriei se datorează inclusiv faptului că acest statut a fost recunoscut de marile puteri şi alte state ale lumii. Astfel, ţinem să menţionăm că Republica Moldova, deşi în anul 1994, îşi declară statutul de neutralitate permanentă, acesta nu este recunoscut sau garantat de către nici un stat al lumii. Astfel putem concluziona că RM nu are o neutralitate, cel puţin una care să îi ofere o securitate şi o stabilitate internă. Statutul de neutralitate a RM poate fi clasat la acelaşi nivel cu statutul de „independenţă” a Transnistriei, ce nu e recunoscut la nivel internaţional nu există.

Din aceste analize apar mai multe întrebări decât răspunsuri pe care le caută experţii naţionali cât şi cei internaţional. Ce trebuie să facă RM? Să meargă înainte pentru a obţine statutul de neutralitate permanentă recunoscut la nivel internaţional de alte state sau să renunţe la această idee şi să meargă pe calea integrării euroatlantice?

În condiţiile unei eventuale neutralităţi permanente recunoscute pe plan internaţional se vor crea condiţii favorabile pentru fortificarea stabilităţii interne, depăşirea tendinţelor separatiste, inclusiv prin crearea unor condiţii favorabile pentru soluţionarea diferendului transnistrean, dezvoltarea economica prin atragerea investiţiilor străine, consolidarea statutului ţării pe arena internaţională şi diminuarea tendinţelor iredentiste din partea oricărui alt stat.

Dar în cazul în care vom merge pe calea integrării euroatlantice ţara noastră va fi obligată să treacă printr-o „luptă” crâncenă. Rusia nu va ceda RM din sfera sa de influenţă, dar nici NATO sau UE nu vor fi foarte încântate să ducă tratative de aderare cu RM până nu scăpăm de Transnistria. Iar o eventuală integrare a RM în NATO şi UE va aduce aceleaşi beneficii pe care le poate aduce statutul de neutralitate permanentă: stabilitate, democratizare, consolidarea statului pe arena internaţională, investiţii şi creşterea economică.

Totuşi la moment RM are statutul de neutralitate scris în constituţie şi cel puţin la nivel intern se depun eforturi pentru respectarea acestei prevederi a legii supreme. Neutralitatea permanenta n-a însemnat interzicerea semnării tratatului de adeziune a Austriei la Uniunea Europeana în 1995, situaţia internaţională modificându-se radical pe parcursul celor patru decenii. Aderarea Austriei la UE nu a însemnat pierderea statutului de neutralitate, deşi au fost efectuate mai multe amendamente la Constituţie care se refereau în special la participarea diferitelor organe ale statului la procesul de decizie al Uniunii. Membru al UE, Austria participă nu numai în acţiunile politice, dar şi la cele armate ale ONU, statutul de neutralitate oferindu-i posibilitatea sa-şi lărgească şi să-şi mărească influenţa în relaţiile internaţionale şi în sistemele europene regionale de securitate colectiva.

Daca Austria, stat neutru recunoscut internaţional a reuşit să se implice în diferite misiuni militare de pacificare ale ONU, atunci de ce RM nu ar putea să aibă un parteneriat strâns cu NATO şi UE, de ce nu putem invoca şi noi motive precum „misiuni de menţinere a păcii” sau „lupta contra terorismului” pentru a face parte din sistemul european de securitate. Intrînd în esenţa noţiunii de neutralitate, aceasta include neparticiparea la acţiuni militarea a unui stat împotriva altui stat neimplicarea în alianţe sau militare, dar astăzi principalul duşman şi principalul pericol la adresa securităţii nu mai este un stat, ci, terorismul ca duşman comun. În acest caz un stat neutru precum RM nu poate rămâne neutru în aceste condiţii. Neutralitatea statului nici nu se răsfrînge asupra acestei probleme. Moldova poate participa la operaţiuni comune îndreptate împotriva teroriştilor, la fel şi în lupta contra traficului de droguri şi arme.

În ceea ce priveşte aflarea trupelor străine pe teritoriul statului nostru, constituţia spune clar că RM nu va admite aflarea pe teritoriul său a trupelor militare ale altui stat, dar în cazul în care trupele comune ale NATO şi în special sub mandatul ONU se vor afla pe teritoriul RM în scopul combaterii terorismului, a traficului de droguri, arme şi fiinţe umane atunci consider că nu există temei pentru invocarea art. 11 al Constituţiei pentru a nu semna un acord în acest sens.

Această strategie însă nu poate fi aplicată şi trupelor militare ruse, reprezentată de Armata a 14-a  a Federaţiei Ruse dislocată pe teritoriul din stânga Nistrului. Ea reprezintă un singur stat şi nu un grup de state, ceea ce poate fi un alt „As” în mâneca diplomaţilor moldoveni. Conducerea statului nu odată a reiterat interesul său de a avea trupe în stânga Nistrului sub egida UE sau ONU, dar paşi concreţi şi cu rezultate concrete încă nu au fost întreprinşi.

Uneori şi percepţiile formate în perioada sovietică au generat o serie de atitudini rezervate vizavi de NATO atât în rândul populaţiei, cât şi în rândurile elitelor politice din ţară. Însă, indiferent de percepţiile de moment, în ultimii zece ani se atestă o creştere calităţii cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică, a numărului exerciţiilor comune şi proiecte, în particular de natură non-militară, eventual şi pe motiv că apropierea noastră de Europa ne apropie inevitabil de toate organismele europene şi euro-atlantice şi ne-a făcut, până la urmă, vecini ai NATO. Deseori, din cauza unei atitudini preconcepute în ceea ce priveşte NATO, avantajele cooperării cu această organizaţie nu au fost, însă, valorificate din plin.

Deşi se declară deseori că relaţiile Moldovei cu NATO se bazează pe statutul său de neutralitate, acest statut, de fapt, presupune şi responsabilităţi. Una din responsabilităţile centrale ale unui stat neutru este că acesta nu poate fi doar un consumator de securitate – statutul de neutralitate a însemnat istoric că statul în cauză a furnizat mai multă securitate decât statele beligerante. El, de asemenea, nu are o altă umbrelă de securitate care să-i asigure protecţie de la diverse ameninţări şi trebuie să fie pregătit financiar şi militar să îşi asigure neutralitatea.

Un alt exemplu de neutralitate pe teritoriul european este Elveţia. Istoria Elveţiei demonstrează că pe un spaţiu extrem de restrâns pot fi unite diverse aspiraţii culturale şi politice, fără ca autonomia întregii regiuni să fie alterată. Marile beneficii ale neutralităţii Elveţiei sunt siguranţa şi stabilitatea. Confederaţia nu face parte nici din Uniunea Europeană, nici din ONU şi nici din NATO.

Spiritul de toleranţă, neutralitatea şi pacea par să dăinuie aici dintotdeauna şi pentru totdeauna. Faptul că tăvălugul războaielor a ocolit aceste locuri a fost benefic atât pentru arhitectura acestor oraşe, cât şi pentru felul de a fi al oamenilor – mai liniştiţi şi mai înţelegători decât oricare dintre europeni. O dovadă că elveţienii sunt democraţii veritabili este şi acceptarea a patru limbi oficiale în ţara lor – franceza, germana, italiana şi retoromana.

Aceeaşi situaţie este similara şi pentru Suedia şi Austria, state dezvoltate economic şi social, state care după părerea lor nu au nevoie de o aderare la NATO sau alte structuri militaro-politice, state care paralele cu asta au si cel mai mare buget pentru apărare. Totuşi relaţiile dintre Statele mai sus numite şi NATO nu se opresc şi desigur nu se interzic total. Între acestea pot şi există relaţii de colaborare în domeniul militar şi ştiinţific. Pentru a menţine aceste relaţii şi a le oferi un cadru juridic de activitate, la 10 ianuarie 1994 la Bruxelles NATO lansează programul numit Parteneriatul pentru Pace. Cel mai bun exemplu al cooperării dintre un stat neutru şi NATO pe baza PfP-ului este fără îndoială cazul Suediei. Acordul PfP oferă Suediei o relaţie intensă cu aliaţii, inclusiv în ceea ce priveşte desfăşurarea de exerciţii comune de instruire în domeniul gestionării operaţiunilor internaţionale

Astăzi, Suedia este unul dintre cei mai vizibili susţinători ai aliaţilor dintre multele ţări partenere ale NATO. De exemplu, Suedia a dislocat 260 de militari în calitate de ţară care asigură conducerea Echipei Provinciale de Reconstrucţie (PRT) a NATO din Mazar-e-Sharif, Afganistan.

Neutralitatea asigurată militar costă foarte scump, iar Moldova nu dispune de asemenea mijloace. Moldova nu are propriile mijloace pentru a impune respectarea statutului de neutralitate. Alte ţări au aceste mijloace. Suedia şi Elveţia, de exemplu, au la fel neutralităţi autoproclamate, dar sunt recunoscute în mod neoficial, prin consens, pe plan internaţional. Suedia, Elveţia, Finlanda au forţe armate foarte serioase care ar interzice orice agresiune, în cazul în care agresorul, Rusia de exemplu, în cazul Finlandei, ar fi dispus să sufere pierderi foarte mari. Forţele armate finlandeze şi suedeze costă foarte mult, iar bugetul militar este foarte ridicat. Neutralitatea asigurată militar de către ţara respectivă costă foarte scump.

Pentru RM statutul autoproclamat dar nerecunoscut al neutralităţii joacă un rol important în construcţia politicii externe a statului. Chiar dacă, situaţia politică din ţară face viitorul imprevizibil pentru RM, consider ca ar fi bine de luat în calcul strategia standardelor duble pe care guvernarea ar putea să o aplice. Pe de o parte suntem un stat neutru care nu se implică în disputele dintre alte state şi nu participă direct în alianţe militare, pe de altă parte suntem un stat deschis spre cooperare cu scopul menţinerii păcii, combaterii terorismului, a traficului de droguri, arme şi fiinţe umane. O astfel de strategie ar permite RM să devină şi ea un generator de securitate regională nu doar consumator. De asemenea cred că ar contribui menţinerea forţelor militare ruse în limitele sale actuale cu excepţia forţelor din Transnistria şi cooperarea cât mai largă cu structurile euroatlantice, posibil chiar şi o eventuală implicare a acestor trupe în procesul de menţinere a păcii în stânga Nistrului. Deci, statutul de neutralitate al RM nu este un impediment în calea integrării sistemului naţional de securitate în cel euro-atlantic.