Cliofos Sashka : I LOVE MOLDOVA

Şi am sădit puieţi de dor, Clădit-am zid de fericire Ca să-mi rămână-n coridor Doar vise vagi fără sclipire. Am putrezit pe-asfaltul umed Căci alergând mă-mpiedicam De gânduri mii, şi fără cuget Eu tot cădeam,şi iar cădeam. Cu fruntea-n cer, plăcut uimit Găsind tot noi şi noi puteri Ochii ţinteam spre infinit Simţind plăcerile de ieri. Şi după vechile tradiţii Privind la lumea care turbă Plin de principii şi ambiţii Le strig la toţi :"Mă doare-n glugă"

Şi când vă văd nebunelor, atât de aranjate, Pe mutr-aveţi numai făină şi cerneală, Cu gheare lungi, sprâncene tatuate, Cum vă permit părinţii, să mai ieşiţi p-afară? Doriţi în dar cercei, maşini de-alea stilate, Şi ţoale care costă, băgami-aş, e Versace. Prostiile în voi adânc îs înnecate Şi-ţi spui în gând: pe om - haina îl face. Uitaţi de-unde veniţi, şi încotro vă duceţi, Schimbaţi mereu iubirea pe aur şi parale. Voi, târfe ordinare,sau cine dracu sunteţi? Vă spun eu cu glas tare: nişte haimanale! Deci lume, nu fi proastă şi ia bine aminte: De-ţi cere fata bani, sau bunuri de-orice fel Să-i spui încet şi calm a mele dragi cuvinte: Iubita mea hapsână - "mă doare-n portofel"

Te privesc. Închid atent ochii - ca să nu se strice imaginea chipului tău, şi încerc să adorm. "Eşti atât de frumoasă, atât de gingaşă, eşti ceea ce am visat. Şi eşti a mea." Mi se izbesc gândurile unul de altul, mâinile mele lunecă uşor pe corpul tău- şi te îmbrăţişează. Atât de strâns... De parcă le-ar fi frică să nu mi te fure cineva în somn. Te mângâi, te sărut, te admir şi-mi spun zâmbind: Eşti doar a mea. Sufletul îmi tremură de fericire - şi parcă zbor. Buzele mele mai savurează din plăcere sărutându-ţi corpul... iar apoi- îţi şoptesc la ureche cât de mult te iubesc. Şoptesc... Atât de încet ca nu cumva să te trezesc; oricum mă auzi şi-mi strângi braţele spre pieptul tău. Sunt cel mai fericit... Dormi şi mă auzi. Într-adevăr.... Eşti doar a mea. Gândurile îmi fug care şi incotro. Deja adorm... Încep să visez, iar în minte se aude încet: eşti doar a mea......

In neliniştea zilei uitată-n trecut, Lovesc cu ciocanul în corzi de chitară. Fac planuri şi vise din apă şi lut, Pe-o scara de bloc cu glas ce-o să doară. Ţesut pe mătase,fularul de gânduri, Apasă pe suflet cu mâna de plumb, Iar apa se scurge-n coloane şi rânduri, Prin lanuri de grau şi lan de porumb. Minuni şi false-mbrăţişări în noapte, Lucesc ca stelele pe cer senin în zori, Lovind puternic un dor ce ne desparte, Zburăm în stoluri,stoluri de cocori. Asupra naturii noi vrem s-avem putere, Dar este imposibil,şi este ireal, Cu sufletul negru şi plin de durere, Rămânem cu visul spre-un tărâm ideal.

_Sî dushi crîşa Curji başnea Ia ibu shi stari am Nu-nţăleg eu shii cu mini _uăi tu shi te-ai ahuit? Treaba me cu iapa me Shi nu ma-nnerva amuia Eu îs maldavan din shiri Ş-an sî fac sheea shi vreu. _ Daca-ţî fut un pumn în bot A să-ţ curgî ţîi bacu Şai sî crăchi perjî uscati Ca sî vezi tu shinii tattu. Iac-aşei la noi în ţarî Şi vorghim aşe cum vrem Moldovneasca ne e limba Dialectu-l promovăm. Şî sîmt cum ni sî dushi crîşa Văd cum bacu-ni curji-nshet Stau cu dejitu-n năsîp Costiujeni vazimi menea

Batrinete haine grele- Unde sunt straiele mele? Unde-I toamna cu de toate? Unde-s vaile urcate? Am ajuns pribeag, batrin, Ani-n goanna mi-au zburat. Tot ce am e un salcim: Ce demult mi s-a uscat. Zboara anii precum vintul, Zboara clipele in zare, Imi ramine numai gindul, Si o simpla intrebare. Unde-s anii ce-au trecut ? Unde-i timpul tineretii ? Doamne, cit as vrea tacut – Sa ajung in floarea vietii! Si sa fiu copil, sa zburd— Fara griji, fara nevoi ; Clinchete in zari s-aud, Sa privesc copacii goi. Doamne, tu numai de-ai sti: Cit as vrea sa-ntorc ce-a fost : Sa traiesc,sa pot iubi— Insa visul n-are rost. Batrinete haine grele, Unde sunt straiele mele ??

Pe înţelesul tău vorbeşte luna, Eu nu am cum, nu pot să o ascult Când peste-a noastră noapte îşi lasă ea cununa Chemând încet fiinţa-ţi cu glasul ei tacut. La început de vis ‘ţi voi da să guşti din mare Din zorii ce se-aştern pe valurile nebune Seninul să-l miroşi, să-şi fie alinare Sătulă de real, sătulă de-astă lume. Şi blând vei adormi, eu te-oi privi atent Te-oi mângâia pe corp, să simt cum tu respiri S-aud cum se izbeşte inima-ţi în piept Dorind să evadeze în lumea cu iubiri. ‘mi vei auzi mirosul şi m-ai cuprinde strâns Cu dor, cu pasiune, în glas cu nebunie Iar mâinile-ţi plăpânde pornind prin părul nins, Îşi vor dori pe pielea-mi trecutul să şi-l scrie. Doi nuci, două izvoare de dor şi-nţelepciune Încearcă să mai creadă că viaţ-abia începe Că încă n-au trecut prin valurile cu spume Făr-a mai înţelege că n-au dar de-a percepe. E ora patru-aproape, şi ceasul bate-ncet O ultimă lumină apare pe fereastră Cu gându-n viitor, cu mâinile pe piept Plecăm în nefiinţă, plecăm din astă casă. Alături eram tineri, alături şi bătrâni, Alaturi am făcut astă frumoasă casă, Alături am sădit copacii de salcâmi, Şi-alături am plecat spre-o lume mai frumoasă.

Credeam ca am pierdut pariul vietii Cand razele de soare mi-au lasat Prin urletul nebun al diminetii Doar lacrimi pe obrazul asfaltat Si ma trezii greoi , nebun In altar ascuns de ura Prin mirosul vag scrum Fara mila si cultura. Aveam tot ce mi-am dorit Si nimic n-am vrut mai mult Doar cuvinte-n infinit Si un cantec sa asclut N-am vrut mare n-am vrut stele N-am fugit spre univers N-am vrut munti si nici castele Vroiam sa fiu inteles Inc-o data mai privesc Spre scrisorile din lut Inchid ochii, si scancesc Aveam tot, dar am pierdut Si in zbuciumul de roua Arunc suflet-un chitara Il asez pe coarda noua Pentru-a nu stiu cata oara

Am lăsat soarele: Să-mi taie venele, Tăcerea s-o astupe, Să mă desfacă-n mici felii, Şi gândul să mi-l surpe. Am lăsat stelele: Să-nchidă răsuflarea, Visul să mi-l vândă, Cerneala s-o strecoare-n ochi – Prin flacăra arzândă. Şi norii i-am lăsat să-mi ude Vocea răguşită, Negreaţă-n suflet să-mi arunce, Ducândumă-n ispită. Iar mai apoi... Distrus, pictat pe buclele de aer, Hapsân, gonit, Uitat, Lăsat în Universul prăpădit, M-am strecurat, Şi am permis Lumii ce-o vrea să facă. Şi n-am primit: Nici dor, Nici sentimente , Numai priviri absente. Mai tare m-au rănit. M-am ridicat, şi mi-am jurat În veci cât sufletu-mi va bântui, Să nu mai pot iubi – Decât natură, flori şi pomi Ce vor da roadă nişte sentimente, Şi împlinind câte-o poruncă A lui Dumnezeu. Într-un sfârşit: M-am lecuit. Privind la cerul despicat – Eu am strigat: Acum sunt împlinit.

Răsare soare blând ce arde amintiri Și dorul mi-l înneacă în ocean de lacrimi, Când buzele-ți șoptesc tristețea prin sclipiri, Iar ochii varsă nervi, durere-n timp și patimi. Încalecă pe vremi și colorează frunze, Le dă cerneală vagă acoperind pământul, În psihic se aruncă a sufletului muze Păzindu-mi idealul și înnecându-mi gândul. E liniștită,simplă și gri durerea noastră E cald doarde-nțelegi ce se petrece-n jur, Doar de privești atent și limped spre fereastră: Cum timpul scurs în vid se duce în sejur. Iar sentimentul moare, așa cum frunza cade, Și-atunci realizezi că ești doar muritor, Căci nu importă-n lume cine și unde șade, Oricum esti călător, prin viață trecător...

Sunt oameni trişti, străzi mohorâte, Sunt blocuri gri şi soare şters, Sunt clipe negre şi smintite, Sunt gânduri pure şi nonsens. Sunt mii de lacrimi omorâte Iubiri reale care plâng Sunt suflete ce-au fost strivite Idei neauzite sânt.. Şi sunt secunde-n care crezi Că nu mai ai loc pe pământ Că nu poţi soarele să-l vezi Că eşti doar vânt, un simplu vânt. Ne temem de-orice adiere A timpului ce trece-n vid Şi nu mai vezi nici o plăcere Şi c-a ta viaţă poţi s-o schimbi. Sunt oameni trişti, străzi mohorâte, Sunt blocuri gri şi soare şters, Sunt clipe negre şi smintite, Sunt gânduri pure şi nonsens.

Ce e iubirea? De mult m-am intrebat si eu, Si un raspuns am asteptat, Si poate... Poate l-am gasit, dar nu l-am inteles, L-am transformat in gol, Tristete Si non-sens. Si poate c-am primit raspuns, Dar far'de rost, Caci tot o caut, Aici, Acum, Si in trecutu-n care-am fost. Dar... Pe zi ce trece tot mai mult O-aseman cu un rasarit, Cu un castel din basme vechi, C-un vis pe veci neimplinit, Cu lacrimi lungi, perechi, perechi. O cant in proza si-n poeme, In ode, drame si catrene, In melodii de dor si jale- Si o transform in intrebare. Ce eşti iubire? Sentiment? Absent? Absurd? Sau glasul mut? Al unui suflet ce se zbate Printre gunoaie, vise şi pacate Ce-au fost odata spulberate? Ce e iubirea? Urmeaza sa-i intreb pe toţi Pe cei care n-au vrut sa o cunoasca, Şi-au transformat-o-n ură nebunească Ei n-au dorit nicicând s-o cucereasca. Dar totusi sper ea sa existe, Pe veci in suflet sa persiste, Sa pot sa-mi spun: Asta-i iubirea, Fericirea, Nemurirea... Dar trece timp, Eu tot astept, Ca poate-am s-o gasesc Pe camp, Pe piept, Pe stele ce lucesc, Caci vreau si eu - In viata sa IUBESC!!!