Cameroon in plain moldavian.

Favicon Cameroon in plain moldavian.

Poveşti africane prin prisma unui moldovean.

RSS posts

Comentează

Pakistan.

Nush daca mai citeste cineva blogu asta, dar pentru orice eventualitate eu in sfarsit am ajuns 🙂

http://elenainpakiland.wordpress.com

!

Wait for it..
Salut dragii mei, din păcate sunt departe de Africa acum și nu vă mai pot posta știri africane. Însă sunt acasă. Acasă îi kruto. Vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au citit blogul, și tare sper că o sa mi-l citiți și pe următorul ))) Impertinența mea n-are sfârșit, însă promit să fie la fel de interesant, nu vor fi povești africănești, dar de data asta …  wait for it… pakistanești. Dacă nu se va întâmpla nici o revoluție, război sau vreun terorist nu va exploada intreg Pakistanul, mie imi vor da viza în vreo lună și jumătate și voi merge pe jumătate de an, de unde am să vă povestesc în pakistaneză ce fac pakistanezii în Pakistan 😀 Eu știu că îs nebună, nu am minte sau nu am ce face, acolo e periculos, ”unde te duși fa?” – toate îmi sunt cunoscute – dar totul o să fie bine. More news are coming soon 🙂
Bye bye Douala.
Conform unui studiu făcut de The Economist eu am trait aproape 8 luni în al 7-lea cel mai rău oraş din lume. Dar nu-i nică straşnic, am supravieţuit. Am făcut ultimul tur prin oraş, aşa ca să-mi iau rămas bun. Însă Douala e împărţită în câteva cartiere foarte mari, imaginile de mai jos reprezintă doar partea oraşului în care eu mai mult mi-am pertrecut timpul, însă este un cartier administrativ care nu arată rău şi unul mai fancy. But here we go.. Era duminică şi străzile sunt toate pustii, camerunejii dorm. Foarte des vezi astfel de inscripţii pe case, pentru că uneori membrii familiei se apucă să vânda casa fără a îi întreba pe ceilalţi şi işi ia banii, astfel ei se asigură că nimeni nu o va cumpăra văzând inscripţia. Când ceva este interzis, cu atât mai tare vrei să încerci. Aşa şi camerunezii…. Dor de Ştefan cel Mare 🙂 Însă Douala îmi va lipsi la sigur…



Countdown.
Vreu acasă pentru că vreu: pivă în sticle de 0,5 l; să-mi fie frig oleacă; să mănânc borş şi zeamă; să mănânc mere, măcar şi de cele importate; să vă pot eu numi “le blanc” şi “la blanche”; să fac duş cu apă caldă (3 ore am să stau!!); să merg în “marşrutka” şi să zic “şi kruta să stai pe un scaun întreg”; să ies pe cea mai aglomerată stradă şi să miros aerul curat; să merg într-un autobuz aglomerat şi să mă gândesc că totuşi transpiraţia moldovenească miroase ca Chanel nr. 67348 pentru mine; la mama; acasă. Im coming home my dears, in one week. Acasă totuşi îi kruta 🙂
Oleacă de rai.

Raiul e pe pământ dacă vă întreabă cineva. Eu am văzut o parte din el. E în Cameroon, în Kribi.

Timp de 2 zile:

am uitat că sunt în Cameroon, pentru că pe alături treceau mai mulţi albi decât localnici; am uitat de mirosul de urină din Douala; am uitat de toate lucrurile frustrante de la serviciu; am uitat că trebuie să-mi pese de viitor; am uitat că nu am reuşit să aduc un impact mai mare în Cameroon; am uitat să gândesc. am uitat că vreau acasă foarte tare.

Unicele cascade din lume care se revarsă direct în ocean. Erau mai multe, şi câteva mai mari însă în poza cu celelalte o pereche se pupă şi m-am gândit că nu-i frumos să vă arăt : )).

Eh, vreu înapoi :)).

Weekend cu peşte proaspăt.
Weekendul precedent ne-am pornit spre ocean. Cel mai apropiat orăşel turistic e Limbe, care e la o oră şi jumătate depărtare. Limbe are nisip negru, însă din câte am înţeles e din cauza erupţiei vulcanice de vreo 10 ani în urmă. În imagine este lavă care a ajuns până la ocean. A doua zi am hotărât să vizităm un sătuc pe malul oceanului. Ajungând acolo, pescarii taman scoteau plasa de pescuit din apă şi noi am inceput să-i ajutăm. Ok, mint, eu doar vroiam o poză cum ajut  :D. Însă eforturile colegilor mei, şi al meu parţial, au fost răsplătite. Pescarii ne-au dat la fiecare câte un peşte. E foarte interesentă diviziunea muncii, bărbaţii pescuiesc, iar odată peştele ajuns pe mal e responsabilitatea femeilor de avea grijă de el mai departe, bărbaţii nu se mai ating de el. Mai târziu  am găsit o doamnă care a pregătit peştele pentru noi şi a fost unul din cel mai proaspăt mâncat vreodată, un sfârşit de weekend foarte gustos.
AIESEC recrutează.
AIESEC recrutează. AIESEC recrutează oameni care nu au ce face acasă, dar şi-ar dori să petreacă timpul mai eficient. AIESEC recrutează oameni care sunt destul de naivi să creadă că pot schimba lumea. AIESEC recrutează oameni care atunci când îşi dau seama că nu o pot schimba, merg înainte şi încep schimbarea de la sine. AIESEC recrutează oameni care sunt gata să lucreze nopţi întregi „pi dijiaba”, dar înţeleg că este o investiţie în propria dezvoltare. AIESEC recrutează oameni care vor să înveţe şi sunt flămânzi de cunoştinţe practice. AIESEC recrutează oameni care vor să fie activi. AIESEC recrutează oameni. Pentru că într-un final, oameni s’şim! 🙂 P.S. Mai multă informaţie despre cum să aplici aici: www.chisinau.aiesec.md
First attempt to change something, somewhere in the world.
I have a dream .. to change something in the world. Sună foarte banal şi naiv dar asta e.. Ador Africa, ador Cameroonul, dar de ce suntem atât de diferiţi? Oamenii aici sunt extraordinari, deschişi şi de o neobişnuită bunătate. Îi ador. Însă totodată modul de a gândi, cultura lor şi mentalitatea încă e la un nivel foarte jos. Şi spun asta cu foarte multă durere. Mă doare că gândesc atât de limitat, mă doare că sunt uneori încă sălbatici şi sunt mai materialişti decât credeam. Mă doare să văd bărbaţii făcând pipi în stradă, doare că femeile sunt cele care nu se văd mai departe decât la bucătărie şi majoritatea acceptă ca bărbatul să meargă na levo şi cât nu aş discuta cu ele îmi aduc argumente că nu am dreptate. Dar mă doare cel mai mult că eu nu am putut schimba nimic. I failed. Deşi mă tem să merg pe stardă, merg. Albii merg doar în cele mai scumpe restaurante, dar eu merg în unul obişnuit să schimb percepţia lor. Femeile nu merg singure la masă, dar eu prefer să o fac, să le arăt că nu e nevoie neapărat de un bărbat să plăteasca pentru ele. De ce eu mă pot schimba şi adapta la nivelul lor dar eu nu-mi fac nici un pas în întâmpinare? Înflăcărarea mea de la început de a schimba lucrurile în compania mea se tot stinge. 4 luni am lucrat pentru a forma o echipa nouă de management şi aproape toate 4 au fost în zadar. Dacă îi laşi un minut fără supraveghere nu fac nimic, deşi toţi îţi spun că sunt gata la schimbări şi foarte motivaţi. Nimănui de nimic nu-i pasă.. de obiective…strategii…”noi n-avem nevoie de asta, 15 ani am lucrat aşa şi tot bine.” Sincer m-am simţit ca în perioada sclaviei. Ne-am adus aminte atunci de Ries, care zicea „we cant change people’s minds” şi m-a durut şi mai tare. Păcat. Am ieşit cu prietenii într-o seară într-un restaurant scump şi în sală erau numai albi. M-am simţit inconfortabil, dar cel mai aiurea e că simţeam ură faţă de toţi. Erau oameni care parcă s-au adăpostit după sobă la bunica la cald şi bine, şi afară ninge şi alţii îngheaţă. Sincer nu ştiu cum să explic acest sentiment de ură pe care îl aveam, deşi ştiind că nu au nicio vină de fapt. Cred că mă durea că iarăşi vedeam diferenţele între noi şi ei. Problema mea nu e la nivel de companie sau că nu am reuşit să dezvolt ceva, etc. e mai mult la nivel moral că îmi dau seama că aceşti oameni au resurse naturale enorme în compataţie cu multe alte ţări mult mai dezvoltate, dar lipsa anumitor competenţe îi ţine la fundul mării. Şi iarăşi doare. Postul e naiv şi not that funny ca de obicei, dacă ceva, ignoraţi-l. P.S. But the second attempt is about to come 🙂 şi iarăşi…
Are nevoie cineva să fie tuns?! :)
Să fiu clandestină în Cameroon e deja un lucru obişnuit. Desigur viza mea iarăşi a expirat. Însă de data asta, amabasada cameruneză refuză să mi-o mai extindă încă odată. De 3 ori şi atât. Da cine o ştiut? Numai nu eu. Aşa că Camerunul nu mă mai vrea. 🙂 În mod normal, trebuiau să mi-o extindă de fiecare dată pe câte 3 luni. Dar ultimile 2 ori mi-au dat doar pe  o lună şi jumătate. Din lipsa de opţiuni, compania mea a hotărât să-mi facă carte de sejur pentru 2 ani. Costă mai mult şi ia mai mult timp, dar nu-i de ales, deşi mai am doar o lună rămasă aici. Ironic. Pentru a face acest lucru trebuie ca Ministerul muncii să semneze cererea. Acest lucru poate dura foarte mult, şi nu fără ceva bani sub masă. O altă cale e să-mi facă patent ca persoană care are o ocupaţie aici desinestătător. Şi ce credeţi că mi-au spus ca o sa scrie acolo?! Coafeză. Jeez. ))) Eu m-am indignat iniţial oleacă, la care doamna responsabilă îmi zice: „păi pentru ca să scrim femeie de afaceri, eşti prea tânără!” Eu am insistat, dar nu cred că se va schimba ceva. E doar fictiv, dar poate folosesc această idee. Aşa că dragii mei, eu îmi schimb meseria. Oricum aici nimeni nu prea ştie să tundă albii, poate mă specializez în coafarea celor albi sau mă învăţ să împletesc cosiţe africăneşti. )) Oricum deja am tuns colegul meu, care a rămas foarte mulţumit, aşa că talent este. Şi aici, cine n-ar vrea să se tundă la o albă? Respectiv preţ dublu. Dacă aveţi nevoie, eu degrabă vin acasă! 😉
Beautiful Cameroon.
Cameroonul se consideră Africa în miniatură. Aici găseşti toate tipurile de vegetaţie de pe continent şi privelişti nemaipomenite. Sâmbătă am mers să vedem nişte cascade şi lacurile gemene. Ca să ajungem acolo trebuie să faci 3 ore în minunatele autobuze cu 5 oameni pe 4 scaune şi încă o jumătate de oră cu motocicleta. Camerunejii folosesc orice atracţie turistică şi scot bani din asta. Respectiv pentru orice este un preţ de intrare, şi desigur pentru turişti internaţionali e mai scump, pur şi simplu în Europa „banii cresc in drum”. Dar se merită.

N-a fost smplu deloc să coborâm până la cascadă însă ne-am scăldat binişor în stropii de apă emanaţi şi ne-am întors uzi de tot.

A doua zi am mers la lacurile gemene. 4 ore cu motocicleta, pe nişte drumuri groaznice (Never had my legs spread for so long )))). Lacurile sunt despărţite unul de altul printr-o colină. Se zice că unul e femelă şi altul e mascul. Cum au definit sexele, idee nu am ))). Dar parcă erau din filmul „The beach”. Am venit acasă arsă de soare, prietenii mei mi-au zis că degrabă faţa mea o să devină ca culoarea părului. 🙂