 |
|
Comenteaza
Fotogramele emigrării (Cătălin Dorian Florescu, În buricul pământului)
Cele nouă povestiri ale lui Cătălin Dorian Florescu, adunate în volumul intitulat În buricul pământului, țintesc deopotrivă realități sensibile și dureroase, în descompunere, marchează limitele unui spațiu în dezagregare, peste care se aștern un soi de așteptare surdă și o continuă imprevizibilitate. Într-o formă sau alta, personajele ce se perindă prin carte trăiesc un acut sentiment […]
Insolitul banalității (Radu Pavel Gheo, Un drum cu Ceapă. Clipuri și povești)
Radu Pavel Gheo e scriitorul de care te-ai atașat fără să vrei, cel pe care l-ai descoperit în timpul studenției și care a contribuit decisiv la formarea ta intelectuală, un scriitor care ți-a arătat că se poate scrie despre lucruri serioase și cu fruntea descrețită, fără a impune o mină aferată sau un sofisticat rictus […]
Să scriu fără să îmi pierd șirul… (Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea)
Coincidența face să mă întâlnesc din nou, într-o perioadă estivală, la o distanță de patru ani, cu vocea unui scriitor pe care o prețuiesc pentru subiectivitatea asumată, pentru pasiunea și migala cu care își construiește și urmărește apoi personajele. Găseam romanul Lunetistul atipic și neconvențional, îndepărtându-se salutar de trendul generalizat al romanului românesc postcomunist, și era dătător […]
Istoria ca viitor (Ana Blandiana, Istoria ca viitor și alte conferințe și pagini)
Am găsit cartea într-un anticariat, în singurul care a mai rămas în oraș, și am fost atras iremediabil de (aparenta, spun acum) contradicție a titlului – Istoria ca viitor, termeni care la prima vedere nu ar putea locui într-o vecinătate imediată: istoria operează, indiscutabil, cu pagini și secvențe ale trecutului peste care plasează interpretări „interesate”, contextuale, […]
O vară ce-a ținut trei ani (Ioana Nicolaie, Cartea Reghinei)
E primul titlu al scriitoarei Ioana Nicolaie cu care mă întâlnesc, destul de tardiv, o întâlnire cum nu mi-am imaginat, neașteptată și deconcertantă, în tot acest răstimp îi priveam pe cei doi scriitori (MC și IN) ca fiind unul și același, o singură identitate, o singură mână care scrie, din primul citeam cu voluptate și […]
Când mânca stafide, era fericită (Julia Franck, Femeia din amiază)
Dintre toate națiunile europene implicate în cel de-al Doilea Război Mondial, națiunea germană e singura care și-a făcut pe deplin metanoia, singura care s-a căit sincer pentru răul pe care l-a făptuit. Și această recunoaștere dureroasă și deloc simplă, secondată de alte complicații inevitabile, a ajutat-o să se izbăvească de damful totalitarismelor, să se despartă […]
Asta ești tu pentru mine: o întindere fără sfârșit
Bernhard Schlink scrie un roman aerisit și limpede, îmbibat cu infuzii poetice („Iubirea noastră e o iubire de pădure și fîneață” […] – pag.67), legat cu o linie narativă precisă, supus unei cronologii fără rupturi majore, garnisit cu referințe culturale clare și expresive, puține personaje, însă bine conturate și extrem de sugestive pentru cadrul istoric, pentru epocile tumultuoase […]
Fiecare era în drum spre un fel de Americă
Să îți lași personajele să vorbească cu mintea și inima lor, să îți înfrânezi orice tentativă de orgoliu auctorial, să te retragi discret în penumbra textului, iar absența ta să îl îmbogățească constant, să îi confere suflu autentic și atmosferă tandră, învăluitoare. Să meșterești la decor și la fundal cu iscusința unui giuvaiergiu, să faci […]
Vouă cine vă netezește sfârșitul? (Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă)
Și primul și al doilea roman au venit dintr-o zonă mai puțin așteptată, am putea zice acum, fără prea mari îndoieli, că nimic nu le-a profețit zămislirea și apariția, că au picat oarecum din senin, fără a-și fi anunțat ritos prezența. Surprinzător, nu au fost scrise de un autor consacrat, de un nume pe care […]
Linia orizontului (Antonina Sârbu, Vulpea argintie)
De data aceasta miza cărții ar trebui să fie una exclusiv estetică, dacă în „Constanța Târțău. Ultimul Dialog” cititorul a căutat mărturisirea autentică, adecvarea la realitate, excavarea unor fapte și motivații ascunse, înfățișarea unei lumi apuse, justificarea unui talent incomensurabil, aici, în romanul-confesiune Vulpea argintie, raportarea e cu totul alta, verosimilitatea contează cel mai mult […]
Generat în 0.381 secunde.