Fotoanaliză à la Mihăieş

Într-un număr din anii trecuţi ai EVZ, scandalagiul cultural român Mircea Mihăieş se căznea, fără a-i fi cerut cineva, să se pronunţe "analitic" asupra numirii unui nou ministru, nu mai reţin ce minister. Proful nu-l cunoştea pe ins, însă avea la îndemână fotografia lui. Suficient, nu?, pentru a-i lua la puricat "capacităţile". Urmarea, pentru cei care-l ştiu pe acest shit dispenser al literelor, este previzibilă: Mihăieş s-a apucat să presupună ceşicum devine treaba cu politicianul proaspăt uns ministru, doar uitându-se la poză... Şi nu numai atât, ci înşirând fără timiditate cele mai mârlăneşti referiri la fizionomia nu prea fericită a personajului respectiv (tot Mihăieş deplângea, mai de curând, şi căderea sub "standardele" mizerabilului a limbajului din presa noastră, cu ilustra dumisale excepţiune, fireşte).

Eh, şi cum eu respect elitele naţionale şi le urmez, în măsura umilelor mele posibilităţi, neîntinata pildă, m-am decis să fac la fel. Prin urmare, avem în faţa ochilor următorul şir de portrete (imaginaţi-vă): T. Băsescu, M. Bela, C. Antonescu, S. Oprescu (lipseşte din montaj), M. Geoană şi, ultimul pe listă, cu voia dv, Klaus Johannis. Acuma, vraiment, în viermuiala aia de feţe lunecoase, boţite, asiatico-mongoloido-româno-bizantine, chipul dârz, bine sculptat al primarului sibian grăieşte de la sine despre seriozitatea omului. Îmi permit să afirm asta pentru că-mi stau drept sprijin concret şi (cel puţin) trei argumente indestructibile: mandatul său neîntrerupt în ultimii 9 ani, procentajul imens cu care "obişnuieşte" să câştige alegerile din primul tur şi, explicaţia primelor două enumerate: realizările economico-urbanistice evidente, verificabile, în Sibiu.
_________
Foto: EVZ

Sursa
2009-10-16 16:55:01



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:00:00Crearea unui banner pentru blog —» Nomad și blogul,Ltd
07:20:15Moldtelecom este pregatit pentru noua tehnologie a viitorului – 4G LTE —» NEWS IT MD
07:02:35Există o judecată de apoi pentru animale? —» Moldova Creştină
05:00:16Video de week-end: o proastă în fața camerei —» blog de senator | desenăm politica
04:09:41Gînduri din Apocalisa. Răpirea Bisericii (3) —» Sarivan Ciprian
00:17:40Photo —» Strange Hugging Monster
00:14:35Photo —» Strange Hugging Monster
23:33:08Rămînem prieteni? —» Swetlana Gore
23:32:31Viața de Cîine —» Ştefan Grigoriţa
23:21:37Кампания по приглашению «Красивый старт!» —» Lumea Intelectuala
23:10:00Românii din Cernăuți vă invită la festivalul ”Mărțișor” —» Basarabia de după independenţă
23:07:00Așa a fost scrisă istoria noastră ! —» Basarabia de după independenţă
23:03:33…banalitati in toata splendoarea lor —» Dreamy Quirks
22:54:00The Pirate Bay trece pe un nou domeniu .se ! —» Moldomania
22:30:251001votes.ru —» Un nene Project
22:28:05BRANDURI CELEBRE: Nike, dintr-un portbagaj în întreaga lume —» OligarhMD
22:21:54Barbie ii face din nou fericiti pe actionarii Mattel —» OligarhMD
22:12:15Despre tinerele talente ( 1 ) —» adrianplesca
21:49:00E=hv —» LOVE+NATURE=INSPIRATION
21:44:00Skype 5.8 permite apeluri video HD 1080p —» Andrian Chirtoaca`s blog
21:20:03Un basarabean a chemat în judecată Guvernul român —» Vitalia Pavlicenco
21:20:0010 fotbaliști moldoveni pe care regret că nu i-am văzut niciodată —» Sandu GRECU
21:14:00Crearea un banner pentru blog —» Nomad și blogul,Ltd
21:14:00The Tudors —» Depozit de idei
20:56:27 —» Life is all about style