La Berlin a fost subliniată vocaţia europeană a R. Moldova

La 14 noiembrie curent, la Berlin s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Internaţionale „Politica Europeană de Vecinătate şi Republica Moldova: realizări şi perspective” organizată de Institutul Moldova din Leipzig cu susţinerea Ministerului Federal al Afacerilor Externe al RFG, Ambasadei Republicii Moldova în Germania, Academiei Europene din Berlin, Fundaţiei Friedrich Ebert şi Fundaţiei Bertelsmann.

Participanţii la Conferinţă – personalităţi notorii din mediile politice, diplomatice, academice şi ale societăţii civile din Germania, Republica Moldova şi alte state ale UE – au examinat situaţia curentă privind eforturile de integrare europeană a ţării, fiind apreciate succesele înregistrate în acest sens. Totodată, o atenţie deosebită a fost focalizată asupra diverselor aspecte şi modalităţi de impulsionare calitativ-cantitativă a dialogului Uniunii Europene cu Republica Moldova în vederea urgentării în perspectiva imediată a realizării sarcinilor, plasate în agenda europeană a ţării noastre.

Vorbitorii au subliniat vocaţia europeană a Republicii Moldova şi locul indiscutabil al ţării în noua arhitectură a continentului european. In context, un loc aparte în cadrul discuţiilor purtate i-a fost atribuit conflictului transnistrean, fiind examinate perspectivele soluţionării politice durabile a acestuia şi asigurării securităţii regionale.

Şeful delegaţiei Republicii Moldova, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, împreună cu deputaţi ai Bundestag-ului german, în luările lor de cuvânt la închiderea Conferinţei, au reliefat rolul crescând al Germaniei în ascensiunea politicilor UE vizavi de Republica Moldova, precum şi eficienţa şi dinamismul acţiunilor întreprinse de ţara noastră în contextul integrării europene.

V. Ostalep a informat participanţii la Conferinţă despre viziunea Republicii Moldova asupra perspectivelor relaţiilor RM-UE. De asemenea, oficialul moldovean a menţionat că este important ca de pe urma intensificării relaţiilor RM-UE să poată beneficia cetăţenii ţării noastre. În acest context, el a mai adăugat că discutarea perspectivei obţinerii celor patru libertăţi este obiectivul major al diplomaţiei moldoveneşti şi a solicitat sprijinul Germaniei şi a celorlalte state membre UE.

Profitând de participarea la Conferinţa de la Berlin, Viceministrul MAEIE a purtat o serie de discuţii consistente cu înalţi oficiali germani, fiind abordate diverse aspecte ale cooperării bilaterale moldo-germane, precum şi modalităţile de intensificare a conlucrării comune în cadrul comunitar.

Serviciul de presă al MAEIE

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Sursa
2007-11-15 13:57:39



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:28:26Moldova are un nou Guvern, învestit cu votul PSRM – PD —» Elena Robu
11:14:40Living Room Mats —» Andrei Fornea
10:51:25Măreț Salvator | Lecții de chitară —» Moldova Creștină
10:49:36Magia ştiinţei —» Biblioteca Hristo Botev
09:54:58Lista cabinetului de miniștri propus de Ion Chicu —» Elena Robu
09:20:46Prefab Garages Nh —» Andrei Fornea
06:41:42Strada copilăriei mele a primit numele bunicii – Taisa Primac —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
06:26:26Despre numele pus copiilor la naștere și importanța acestuia —» Sunt MAMĂ!
05:03:06Valorile familiei abordate cu elevii Centrului de Excelență în Construcții —» Tineretul Ortodox
01:17:15Clipe vazute la Forumul MASS-MEDIA 2019 si relatate numai la Curaj.TV —» Curaj.TV | Media alternativă
22:23:29Amman in imagini —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:41:38Pe cât de important poate fi adevărul? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:03:40Je ne veux pas gâcher ma vie en t'aimant mal. —» turn up the silence
19:25:00Balul bobocilor ( cl. V-VI ) —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
19:24:00Cea mai mare victorie a FMF: Lecții de fotbal în școli —» Sandu GRECU
19:23:08Ucraina în limba română 28: Bugetul 2020 – priorități sociale, de apărare și diplomație —» Curaj.TV | Media alternativă
18:15:44Lipsa creșterii spirituale te siacalifica de la slujirea in Evanghelie —» Moldova Creștină
16:59:01Imagini apocaliptice: 90% din Veneţia, înghiţită de apă de până la doi metri —» Elena Robu
16:35:20Am susținut un briefing în cadrul căruia am comunicat decizia oficială —» Igor Dodon
16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu
16:09:30Ion Chicu, premierul desemnat de Igor Dodon —» Elena Robu
15:42:57©️ Învață să fii fericit aici și acum… —» Licurici de suflet
15:09:47Vor discotecă în sat, dar distrug scaunele —» Curaj.TV | Media alternativă
15:01:26Essencial Home Office Interior Design Tips —» ajna-blogging-press
14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder