fiind copii...

Acum ceva timp vreme aveam obsesia unei incursiuni în sistemele de învăţământ. Dorinţa mea era să urmăresc modul în care procesul de educaţie contribuie sau nu la crearea unor atitudini, altfel spus, configuraţii ale sufletului şi intelectului (iertat sa-mi fie limbajul uscat, este totuşi cel mai bun termen în cazul ăsta) care generează şi alimentează valori precum gândirea critică, solidaritatea socială, altruismul etc... Tema oarecum mi-a zburat din cap, dar ieri, a revenit cu o brutalitate la care nu mă aşteptam... Am găsit printre hârtiile mele acest text al lui John Taylor Gatto, fost învăţător, acum evadat din sistem, care încearcă să prindă aceste mecanisme...

Prezint acum traducerea părţii întâi a textului. Restul – vinerea viitoare.

Şase lecţii ale unui profesor

by John Taylor Gatto, New York State Teacher of the Year, 1991

Sunt Gatto, domnul Gatto. Acum douăzeci şi şase ani, mi-am încercat norocul în meseria didactică. Licenţa mea mă legitimează în calitate de învăţător de Limbă şi Literatură engleză, dar asta nu este tot ce am făcut. Am predat ŞCOALA şi pentru asta am fost premiat de multe ori.

Activitatea didactică are un conţinut bogat şi divers, dar şase lecţii sunt comune tagmei învăţătorilor de la Harlem la Hollywood. Plătiţi aceste lecţii în mai multe feluri, chiar fără a şti, şi din acest motiv cred că nu vă sunt necunoscute:

Prima lecţie pe care o predau este : „Stai în clasa în care te afli.” Nu ştiu cine a hotărât ca elevii mei să fie aici, dar nu e treaba mea. Copii sunt numerotaţi şi clasificaţi astfel încât oricare din ei poate fi reîntors în clasa corectă, în caz că încearcă să trişeze sau să iasă. Pe parcursul anilor numărul de moduri în care copii sunt clasificaţi a crescut dramatic, încât este greu să suporţi priveliştea unor fiinţe umane sub povara clasificărilor din care fiecare face parte. Numerotarea copiilor este o afacere rentabilă şi profitabilă, iar afacerea însăşi este concepută pentru a-i cuprinde pe toţi elevii.

Încă o dată nu este treaba mea. Menirea mea este să închid copii în aceste clasificări, or, cel puţin să-i fac să le suporte. Dacă lucrul merge bine, copiii nu se pot imagina pe sine în altă parte, ei invidiază clasele mai bune, le poartă respect şi dispreţuiesc clasele mai proaste. Din acest motiv, de cele mai multe ori, clasa, în general, păstrează un ritm de mărşăluire destul de bun (So the class mostly keeps itself in good marching order). Aceasta este raţiunea de a fi a oricărei competiţii şcolare. Trebuie să-ţi cunoşti locul.

Totuşi, în ciuda regulilor generale, eu am făcut efortul de a îndemna elevii spre reuşite mai mari ale testelor de verificare a cunoştinţelor, promiţând chiar un eventual transfer din clasele mai proaste ca răsplată. Le-am sugerat chiar, răutăcios, că va veni o zi când firmele îi vor angaja în baza rezultatelor acestor teste, deşi experienţa mea personală îmi sugerează că angajatorii sunt de obicei, indiferenţi faţă de aceste detalii. Nu am minţit niciodată făţiş, dar am ajuns la concluzia că adevărul şi activitatea în calitate de învăţător sunt incompatibile.

Lecţia claselor numerotate este că nu există o cale afară din clasa ta decât prin magie. Până se va întâmpla această magie, stai acolo unde eşti.

Lecţia a doua pe care o predau elevilor mei este că stă în puterile mele „să aprind şi să sting întrerupătorul de lumină”. Eu le cer să fie implicaţi total în lecţiile mele, să sară în sus şi în jos în aşteptare, să se întreacă între ei pentru bunăvoinţa mea. Dar când clopoţelul sună eu insist ca ei să se abandoneze acolo unde au ajuns şi să meargă cât mai repede spre următorul „loc de muncă”. (I demand that they become totally involved in my lessons, jumping up and down in their seats with anticipation, competing vigorously with each other for my favor. But when the bell rings I insist that they drop the work at once and proceed quickly to the next work station.) Nimic important nu se termină vreodată în clasa mea, nici în alte clase. (Nothing important is ever finished in my class, nor in any other class I know of.)

Lecţia clopoţelului este că nicio ocupaţie nu a sfârşit serios, deci, de ce să te oşteneşti degeaba? Clopoţelul este logica secretă a percepţiei timpului în şcoală; argumentul lor este implacabil; clopoţelul distruge prezentul şi viitorul, convertează orice interval în Acelaşi, ca o hartă abstractă care transformă orice râu sau munte în linie şi îl distruge în acest mod. Clopoţelul injectează orice promisiune cu indiferenţă.

Lecţia a treia pe care o predau este să-ţi abandonezi dorinţele în numele unor reguli stricte de comportament. Drepturile pot fi limitate sau lărgite, de autoritate (profesor), fără apel. Ca învăţător eu pot interveni în multiple feluri, conform interesului meu, fie încurajând unele manifestări pe care eu le consider legitime, fie iniţiind urmărirea şi combaterea altora care ameninţă autoritatea mea. Judecăţile mele trebuie să fie rapide, întrucât individualitatea încearcă permanent să se afirme în clasă. Individualitatea este un blestem pentru toate sistemele de clasificare, o contradicţie a teoriei claselor.

Există şi moduri în care individualitatea încearcă să se manifeste: copii se strecoară pentru un moment la WC , ei mă păcălesc pentru a sta câteva minute afară sub pretextul că au nevoie de apă. Uneori ei vor apărea în faţa mea furioşi, depresaţi sau învioraţi de lucruri situate în afara cunoaşterii mele. În asemenea condiţii, pentru un profesor, nu există copii care au dreptate, nici drepturi, există doar privilegii care pot fi retrase.

A patra lecţie pe care o predau este că doar eu, învăţătorul, voi hotărî asupra materialului de studiu. ( Mai exact, eu voi impune deciziile adoptate de oamenii care mă plătesc). Acest privilegiu îmi permite să separ instantaneu copii buni de cei răi. Copii buni vor îndeplini exerciţiul pe care-l dau eu cu minim împotrivire şi cu o doză decentă de entuziasm. Din milioanele lucruri de valoare pe care trebuie să le înveţe, eu decid pentru care din ele voi avea timp. Alegerile sunt ale mele. Curiozitatea nu are vreo relevanţă deosebită în munca mea, doar supunerea.

Copii răi luptă împotriva aceste stări de lucruri cum pot, încercând, mai voalat sau mai deschis să ia decizii despre ce vor învăţa. Cum putem admite asta şi în acelaşi timp să supravieţuim ca învăţători? Din fericire, există proceduri de frângere a voinţei celora care rezistă.

Este un alt mod de predare a lecţiei dependenţei. Elevii buni aşteaptă de la învăţător indicaţii despre ce trebuie să facă. Este cea mai importantă lecţie din toate: cea potrivit căreia trebuie să aşteptăm oameni mai pregătiţi ca noi care să dea sens vieţilor noastre. Nu va fi o exagerare să afirm că întreaga noastră economie se bazează pe această lecţie bine învăţată. Sunt destule lucruri care vor dispărea dacă copii nu vor fi antrenaţi întru dependenţă: businessurile de asistenţă socială, inclusiv instituţiile de consultanţă, distracţia (entertaiment-ul) de orice fel, chiar cea televizată, se va ofili dacă oamenii îşi vor aminti cum să se distreze singuri; restaurantele, cafenelele şi întreaga industrie fast-food va păli dacă oamenii îşi vor reaminti cum să gătească singuri, decât să depindă de felul cum străinii le vor găti mâncarea. O mare parte din dreptul modern, medicina şi ingineria va dispărea de asemenea – industria textilă la fel – dacă nu ar fi un surplus garantat de oameni neputincioşi aruncaţi afară din şcolile noastre în fiecare an. Noi am construit un mod de viaţă care se bazează pe oameni care fac ce li se spune întrucât nu cunosc altă cale. Pentru Dumnezeu, să nu naufragiem această corabie.

În lecţia a cincea eu învăţ că respectul de sine (self-respect) trebuie să depindă de anumite merite ale tale măsurate într-un anumit mod. Elevii mei sunt măsuraţi şi evaluaţi în permanenţă. Un raport lunar, impresionant prin precizia sa, este trimis acasă, părinţilor copilului pentru a răspândi aprobare sau pentru a măsura cu exactitate de o unitate procentuală cât de nesatisfăcuţi de propriul copil trebuie să fie părinţii. Deşi multă lume va fi surprinsă de cât de puţină vreme şi gândire se cheltuie la alcătuirea acestor raporturi, masa totală a hârţoagelor-observaţii poate configura profilul unor defecte care vor impune copilul să ia o anumită decizie despre sine şi viitorul său bazată pe observaţiile întâmplătoare ale unor străini.

Autoevaluarea (self – evaluation) – fibra principală a oricărui sistem filozofic major apărut vreodată pe această planetă – nu este niciodată un factor important în această privinţă. Lecţia testelor, şi notelor este că copii nu trebuie să aibă încredere în sine sau în părinţii lor, dar trebuie să se bizuie pe aprecierile unor străini cu certificate. Oamenilor trebuie să li se spună cp sunt valoroşi.

Pe parcursul lecţiei a şasea eu învăţ copii că ei sunt supravegheaţi în permanenţă. Eu ţin sub observaţie constantă fiecare elev, la fel o fac şi colegii mei. Nu există spaţii private pentru copii; nu există timp personal. Clasa utilizează doar intervale a câte 300 de secunde pentru a urzi un soi de fraternizare la nivelul inferior. Studenţii sunt încurajaţi să flecărească, să bârfească unul cu altul, alteori să-şi bârfească părinţii. Desigur că încurajez părinţii să mai ştirbească din îndărătnicia copiilor lor.

Repartizez „teme pentru acasă” întrucât am nevoie ca această supraveghere să se extindă şi acasă, în spaţiul necontrolat de mine, unde elevii au altfel obiceiul de a studia ceva interzis, poate de la mama sau de la tata, poate de la vre-un vecin înţelept.

Lecţia supravegherii permanente este că nimeni nu poate fi crezut, că intimitatea nu este legitimă. Supravegherea este o metodă veche, răspândită printre gânditori cu influenţă; ea este conceptul principal sugerat de Calvin în „Instituţii”, de Platon în „Republica”, de Hobbes, de Comte, de Francis Bacon. Toţi aceşti bărbaţi fără copii au descoperit acelaşi lucru: Copii trebuie supravegheaţi cu atenţie dacă doreşti să ţii sub control strict societatea.

P.S. una dintre cărţile semnate de John Taylor Gatto – „The Underground History Of American Education poate fi găsită pe site-ul oficial al autorului sau pe e-snips. Lectură plăcută.

P.P.S. traducerea textului a fost făcută în mare grabă, sorry pentru gafe, aştept comentarii şi replici.


Sursa
2007-11-09 08:33:22



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

20:20:10Ziua Națională a Actorului —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
15:53:09Școala. O anchetă —» Gheorghe Erizanu
15:11:43O fetiță a topit inimile tuturor: „Îmi doresc să vină mami acasă din Irlanda” —» Elena Robu
12:26:11Alegeri în Marea Britanie. Milioane de britanici, aşteptaţi să decidă soarta Brexit —» Elena Robu
11:54:37Accident rutier! Cine este vinovat? A vrut să sune poliția la 112! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:50:04Vlog – lecții învățate după 2 ani de relație toxică —» Curaj.TV | Media alternativă
11:31:08Rezoluţia din Decembrie —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
10:31:33Nou: Novak Limited Edition —» Fine Wine
10:01:51Domnule Premier Chicu, aveți oameni agresivi și neechilibrați în echipă. Știți de asta? —» un alt blog
08:25:03Chunky Curtain Pole —» Andrei Fornea
08:16:23Bay Window Furniture —» Andrei Fornea
08:08:55www.anonim.md – încă un proiect de mii de euro fără folos #SpălareDeGranturi —» un alt blog
08:04:18Despre Formatul Normandia si efectele sale —» Roman Mihăeş
07:58:04ML: „CÂT DE DULCE E LIMBA ÎN CARE SCRIEȚI?” —» Leo Butnaru
22:30:50Varul ars ilegal de la Trinca asteapta sa-si ia zborul spre cumparatori —» Curaj.TV | Media alternativă
21:16:33Spune ca Penitenciarul are pagina oficiala dar Scoala nu are —» Curaj.TV | Media alternativă
21:14:28©️ Poate la poteci de doruri.. —» Licurici de suflet
18:49:57Taniușa —» Frinturi din suflet de femeie
17:13:52Pași de copii pentru maturi fericiți —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
16:27:03ML: „CÂT DE DULCE E LIMBA ÎN CARE SCRIEȚI?” —» Leo Butnaru
16:24:18Neuron-Packed Bird Brains Point to Creation —» ajna-blogging-press
16:19:58Procurorul Stoianoglo —» Gheorghe Erizanu
15:39:01DOUĂ COSMOGRAME —» Leo Butnaru
12:48:06Frigidaire Stainless Steel Dishwasher —» Andrei Fornea
12:00:59Как относится дилер к чиптюнингу? —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.