Lansarea CD-ului „Aprindeti luminile” – o realizare de exceptie a Ansamblului etnofolcloric „Crenguta de Iedera”


Zicea inteleptul Emil Cioran ca (il citam): „Orice stare de har izvoraste dintr-o foame cultivata, voita...” Ei bine, probabil de aceasta „foame” sublima sunt atinsi toti, fara exceptie, acesti minunati rapsozi ai Eposului nostru folcloric inestimabil, care si-au descoperit harul (acesta e cuvantul!) prin mijlocirea altui har cu care natura a inzestrat-o din plin, pre nume Maria Iliut. I se mai zice si Privighetoarea din Muntii Crasnei, care a coborat pe sesurile Tarii de Jos a Moldovei Stefane cu toata zestrea ei de acasa, din Bucovina – si portul, si cantecul de la vatra, rostit din mosi-stramosi, si obiceiurile, adica cu toate comorile spirituale cu care se poate mandri neamul nostru.

Mostenind o voce inconfundabila, dar si o deschidere sufleteasca si o bunatate nedisimulata ce o remarca, Maria Iliut se daruie incontinuu acestui sublim si mistuitor „Chin”, cu care a impovarat-o Destinul.

Iar marele ei noroc a fost sa-si indrepte cararile si sperantele in bine spre Universitatea de Stat din Moldova, care a primit-o in familia ei cu dragoste si cu bratele deschise. Si aceasta deschidere, aceasta generozitate a fost si continua sa fie rasplatita din plin, asa cum numai distinsa doamna Maria Iliut stie s-o faca! Nu vom vorbi despre performantele care i-au reusit pana in prezent. Vom nominaliza doar ultima reusita, una de exceptie – lansarea CD-ului „Aprindeti luminile”, cele 17 perle inmanunchind traditii de Craciun si Anul Nou, adunate si slefuite cu inspiratie si migala de prin partile Bucovinei, dar si de prin satele Moldovei de catre inzestratii artisti din ,,Crenguta de Iedera”, aroma si prospetimea careia se mentine mereu la aceeasi temperatura a creatiei si originalitatii.

Lansarea acestui CD a fost de fapt si un prilej de bucurie pentru multe personalitati care dau stralucire, vigoare si putere de rezistenta comorilor noastre autentice etnofolclorice, de a se reintalni cu prietena si colega lor Maria Iliut, a mai sta la taifas, a discuta despre ale noastre chiar in toiul frumoaselor Sarbatori de iarna?

Caci pe toti ii unesc nu numai vechile prietenii si calitatea lor de promotori si pastratori ai folclorului nostru muzical si al traditiilor netrecatoare, dar si spiritul de solidaritate, de coeziune profesionala, de sustinere morala si de incurajare a colegilor de breasla. De fapt, aceasta s-a si intamplat cu acestei stralucite manifestari de suflet.

Bineinteles ca nu putea lipsi de la acest semnificativ eveniment cultural-spiritual si inzestratul, pasionatul si neobositul cautator si valorificator de folclor national muzical autentic Andrei Tamazlacaru, acela care de fapt i-a deschis unda verde Mariei Iliut in arta muzicii populare profesioniste, dansul fiind si moderatorul seratei de lansare a CD-ului „Aprindeti luminile”.

...Au venit la Casa de Cultura a Universitatii noastre s-o felicite pe protagonista si pe toti membrii deja celebrei „Crengute de Iedera” renumitii rapsozi Maria Mocanu, Nicolae Gribincea, Veta Ghimpu-Munteanu, Tudor Ungureanu, precum si Tudor Colac, etnograf de vocatie, Vasile Chiselita, muzicolog, doctor in Studiul Artelor, inzestrata poeta Nina Slutu.

Gazda primitoare, domnul rector Gheorghe Rusnac, avea sa faca o confesiune sincera si emotionata:

- Cu totii venim de la vatra parinteasca, deci suntem cu totii pasionati de muzica populara, de folclorul nostru neasemuit. Drept dovada ne poate servi minunatul colectiv etnofolcloric „Crenguta de Iedera”, alcatuit din copii talentati si devotati artei populare din diferite zone folclorice ale Moldovei. Iar doamna Maria Iliut ne serveste drept model de pedagog, de om cu deosebite calitati morale si artistice, inzestrata de la Dumnezeu cu un talent deosebit. Iar o mai buna imagine in lume a Universitatii noastre pe care o fac astazi colectivele artistice si in particular „Crenguta de Iedera” nici ca ar putea fi. Munca voastra demonstreaza ca, daca semeni ceva bun, numaidecat vei culege roade bune.

Pregatind bine terenul pentru cele ce urmau sa se intample in seara de 5 ianuarie, dl Valentin Tomulet, decanul Facultatii de Arte Frumoase a scos in evidenta inaltele calitati vocale si interpretative ale ansamblului, mentionand ca aceste performante se datoreaza eforturilor mari pe care le depun toti membrii formatiei etnofolclorice „Crenguta de Iedera”, dar, inainte de toate, doamna profesoara Maria Iliut.

- Va multumim din suflet, si-a incheiat interventia dl V.Tomulet, si va admiram pentru faptul ca dumneavoastra aprindeti mereu luminile in sufletele noastre.

Despre inaltele calitati profesionale de netagaduit ale „Crengutei de Iedera”, pe care maestrul Andrei Tamazlacaru il considera drept o sursa de Lumina ce determina insusi pulsul identitatii noastre nationale, au vorbit cu multa patrundere si inspiratie Maria Mocanu, Veta Ghimpu-Munteanu, Tudor Ungureanu, Tudor Colac, Petru Cocarta, sef de Laborator la Institutul National de Ecologie s.a.

In incheierea acestor sumare notite, prilejuite de lansarea CD-ului „Aprindeti luminile”, reproducem un pasaj inspirat care ii apartine aceluiasi maestru Andrei Tamazlacaru, tiparit pe foaia de titlu a CD-ului:

„...Aprindeti luminile si veti vedea ca studentii Universitatii de Stat din Moldova au stiut sa depoziteze in relicvariul etnografic al capelei folclorice „Crenguta de Iedera”, initiata de Maria Iliut, minunate imnuri, colinde de Craciun, uraturi, plugusoare si sorcove – din ciclul agrar de Anul Nou, rituri magice, teatralizate (Capra, Ursul, Calul, Cerbul etc.), de unde vor fi luate si puse pe firul timpului, reinviate ori de cate ori oamenii vor avea nevoie de minune...”


Sursa
2007-10-09 09:21:44



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

20:33:57«Сын» Филипп Майер —» Блог Ирэн – Рецензии книг
20:26:32Invazie de urși polari într-o localitate din Rusia. Toate evenimentele au fost anulate —» Elena Robu
20:15:025 lekker festive recipes that will make your ouma proud —» ajna-blogging-press
18:02:31Biserica e proprietate privată și încalcă drepturi —» Curaj.TV | Media alternativă
15:37:14Moș Nicolae —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
15:21:21Top vânzări carte pentru copii, noiembrie 2019. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
15:15:44Colin: Despre unionism pragmatic —» Curaj.TV | Media alternativă
15:02:08În vizită la Auschwitz, cancelarul german Angela Merkel îşi exprimă ”ruşinea profundă” —» Elena Robu
14:38:59Cu cât vor crește salariile în 2020 —» Elena Robu
14:21:09Este Crăciunul o sărbătoare păgână? [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
12:26:31Double Vanity For Small Bathroom —» Andrei Fornea
12:11:14De ce să nu ne mai victimizăm! —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
11:39:31Protestează la PG și MAI contra popii din sat —» Curaj.TV | Media alternativă
11:20:11Servicii funerare scumpe, dar fără acte legale —» Curaj.TV | Media alternativă
11:18:21Sofa Mart Denver —» Andrei Fornea
11:14:48Vin’ la vânat —» Fine Wine
10:03:43Анонс: Официальная трибьют-группа "КИНО" - группа "ВИКТОР" выступит с концертом "30 лет альбому "ГРУППА КРОВИ" —» Заметки Начинающего Журналиста
09:42:14Легенда джазовой музыки, композитор и пианист Леонид Чижик: «Я – кишиневец» —» Заметки Начинающего Журналиста
08:19:12SCRISUL DE MÂNĂ. CALIGRAFIE ȘI PSIHOLOGIE —» Leo Butnaru
07:41:39Leo BUTNARU - POEME —» Leo Butnaru
07:39:35Lisa Marie Fernandez —» Andrei Fornea
07:33:53Când se va împlini săptămâna a șaptezecea din Daniel? —» Moldova Creștină
06:38:21Cum mi-a învinețit Ilinca degetul de la picior —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
04:00:18Felicitarea de Crăciun —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
20:11:13Inside the Organized Crime Syndicate known as the CIA: an Interview with Douglas Valentine —» ajna-blogging-press