Mi-a bătut la ușă primăvara…


Fiecare anotimp are o frumusețe anume; fiecare anotimp e un dar de la Dumnezeu care bucura sufletele și mîngîie ochii și simțurile  cu contrastele naturii, cu mireasma emanată de fiecare fulg de nea strecurat din cer, de fiecare firicel de iarbă proaspăt renăscut, de florile și valurile mării care ne deșteaptă, de fiecare frunză căzută pe pămînt. Toate aceste imagini ale naturii sunt asemenea unor piese de puzzle care unindu-se formează un tot întreg, existența noastră pe acest pămînt. Viața se rotește în jurul acestor patru compartimente, labirinturi, aceste 4 anotimpuri care ne ghidează întreaga noastră suflare și ne fac viața mai frumoasă; elimină plictiseala, rutina.

A trecut  iarna, 3 luni de îngheț sufletesc, moral; o perioadă în care ne-am amorțit de-a binelea și ar fi cam timpul să ieșim, să strigăm lumii întregi că viața e frumoasă. De ce primăvară e încărcată cu atîta energie pozitivă, de unde izvorăște ea? suntem hipnotizați de aerul pe care-l răspîndește, de razele de soare care ne gîdilă chipul, de vîntulețul primăvăratic care se plimbă prin plete, de cerul senin care plutește deasupra noastră, de tot ce poartă în sine încărcătura de primăvară. Ea..primăvara, a fost așteptată de toți; rîvnită, visată de poeți,  îndrăgostiți, căci odată cu primăvara vine și libertatea noastră, interioară și spirituală. Ce dor mi-a fost de primăvară, de ghioceii gingași și plăpînzi care aduc fericire celui care îi atinge.

Și dacă e să vorbim de introducerea acestei frumoase povești a reînvierii naturii, 1 martie își face apariția, data care încoronează opera dumnezeiască a universului. Prima zi din luna martie  este o zi importantă pentru poporul român. Mărțișorul este străns legat de tradiția românească; format dintr-un șnur din două fire de lînă răsucite, colorate în alb și roșu purtate în piept sau legate de mână; unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. La geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara și iarna. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie. Astăzi, valoarea mărțișorului stă doar în designul creativ la care e supus , se confecționează din orice și poate însemna orice. E un obicei pe care mulți îl practică mai mult mecanic decît sufletește, se oferă mărțișoare automat fără ca gestul să poarte în sine ceva mai mult.Primăvara e sărbătoarea iubirii, a mamei, a gingășiei, a frumuseșii întruchipate în natură.

Mi-a bătut la ușă primăvara, și i-am dat drumul în sufletul meu. Cum spunea Robbie Williams  Primăvara e modul în care natura ne spune : “să înceapă petrecerea” !


Sursa
2009-03-01 00:17:17



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

03:00:16Let’s go —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:50:24Reacții din UE cu privire la situația din Republica Moldova —» Elena Robu
20:37:56Anka Moldovan, prima româncă aleasă în Parlamentul Madridului —» Elena Robu
20:03:04Critica unei soluții negândite și nedrepte a CCR referitoare la modificările Legii dării în plată —» Drept MD
18:51:57Criză politică peste Prut, a picat Guvernul #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
18:47:06Hora Științei a poposit la grădiniță —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
17:28:38Şi-a organizat ”biserică” acasă —» Curaj.TV | Media alternativă
16:18:00Aparențe —» Primul meu blog
15:36:47Vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu —» Tineretul Ortodox
15:25:07Top vânzări carte pentru copii, octombrie 2019. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
15:08:47#viațădefamilie —» lolamajeure | sex. intimitate. discuţii nocturne
14:20:50Cum să-ți dezvolți răbdarea [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
14:00:00A New Way to Earn Money on WordPress.com —» Blogul Alinei Godzin
12:31:32Reacția lui Iohannis după demiterea guvernului Sandu: „Sprijinul financiar din partea României va fi strict condiționat” —» Corlateni official blog
11:32:14Inevitabilul s-a produs: Maia Sandu și Andrei Năstase au pierdut tot —» Elena Robu
11:10:09S-a întâmplat: Guvernul Sandu a căzut —» Elena Robu
11:00:35Восстановление экологии населённых пунктов руками самих жителей на примере села Копчак —» Заметки Начинающего Журналиста
10:31:12Inexpensive Kitchen Sinks —» Andrei Fornea
10:21:16Se laudă că a fost la vot, dar încalcă legea —» Curaj.TV | Media alternativă
09:45:02Știința care te inspiră! —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:03:37Cum se Naște Sărăcia la Moldoveni? —» Curaj.TV | Media alternativă
07:25:40Affordable Sectional Couch —» Andrei Fornea
04:22:12Asta ești tu pentru mine: o întindere fără sfârșit —» Taaleex's Blog
04:09:19Iordania din nou —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
22:34:37Swiss Parking —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag