Şi tot la tema electorală

Am auzit de multe ori îndemnul “Mergi la vot şi votează măcar şi cu ochii închişi, la întâmplare. S-ar putea să faci întâmplător o alegere bună…”.

Personal, nu sunt de acord cu o asemenea abordare. Pentru că nu consider prezentarea la vot cu orice preţ o opţiune morală în sine. I-aş îndemna pe alegători să meargă la vot doar dacă se regăsesc în programul electoral al unui partid, în care ar fi pomeniţi măcar cu numele. În caz contrar, prezenţa lor în cabina de vot o pot defini  alienare sau zombare.

Căci şi votarea e un soi de afacere, în care participă doi actori: partidele politice şi alegătorii. Unii promit, ceilalţi aprobă şi votează. Dacă elementul în cauză nu există, alegătorul îşi poate căuta liniştit de treburi în ziua alegerilor, neimplicându-se, fără a fi chinuit de mustrări de conştiinţă. Doar nimeni nu se duce la piaţă dacă ştie că nu poate găsi acolo produsul de care are nevoie. Să fie alegătorul vinovat că politicienii nu au imaginaţie şi că toate partidele au programe electorale aproape identice, care îi înglobează pe toţi cetăţenii sau, cu alte cuvinte, pe nimeni?

De aceea, mă nedumeresc acele publicaţii de presă care utilizează tot felul de strategii pentru a-i scoate din casă pe alegătorii indiferenţi, pretinzând că cei care o fac sunt responsabili, cu spirit civic, nu ca alţii - inconştienţi, imaturi, prostiţi şi lista de epitete ar putea continua. Dragi ziarişti, ar fi bine să-i lăsaţi pe politicieni să vină ei înşişi cu argumente convingătoare, cu strategii solide, cu programe electorale care l-ar scoate din casă în ziua alegerilor până şi pe cel mai apolitic şi indiferent om. Pentru că, repet, cetăţenii se abţin de la vot nu din cauza numărului mare de partide care îi năuceşte, ci pentru că toate au aproapre acelaşi mesaj şi se adresează, practic, aceluiaşi electorat…

Enervant


Sursa
2009-02-28 18:33:55



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
12:04:34Învățarea alfabetului la preșcolari: căutăm literele cu pensula —» Planeta Mami
11:40:08Majoritatea critică socialiștii, dar tot aceștia câștigă alegerile. Cum e posibil? —» Elena Robu
10:06:43Avertizarea MAIB privind e-mailurile virusate care pretind a fi trimise din numele bănci —» edufin.md
09:23:32Fur Blanket King Size —» Andrei Fornea
09:21:23„Degustare de butoaie” la Castel Mimi —» Fine Wine
09:19:22Moldova, grație performanței lui Radu Albot, s-a calificat la prima ediție a ATP Cup! —» un alt blog
07:28:27E plină țara de proști —» Primul meu blog
07:26:28Scandal uriaș în Marea Britanie privind implicarea Rusiei în alegeri —» Elena Robu
06:42:53Walmart Landscaping Rocks —» Andrei Fornea
03:00:16Let’s go —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:50:24Reacții din UE cu privire la situația din Republica Moldova —» Elena Robu
20:37:56Anka Moldovan, prima româncă aleasă în Parlamentul Madridului —» Elena Robu
20:03:04Critica unei soluții negândite și nedrepte a CCR referitoare la modificările Legii dării în plată —» Drept MD
18:51:57Criză politică peste Prut, a picat Guvernul #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
18:47:06Hora Științei a poposit la grădiniță —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
17:28:38Şi-a organizat ”biserică” acasă —» Curaj.TV | Media alternativă
16:18:00Aparențe —» Primul meu blog
15:36:47Vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu —» Tineretul Ortodox
15:25:07Top vânzări carte pentru copii, octombrie 2019. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
15:08:47#viațădefamilie —» lolamajeure | sex. intimitate. discuţii nocturne
14:20:50Cum să-ți dezvolți răbdarea [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
14:00:00A New Way to Earn Money on WordPress.com —» Blogul Alinei Godzin
12:31:32Reacția lui Iohannis după demiterea guvernului Sandu: „Sprijinul financiar din partea României va fi strict condiționat” —» Corlateni official blog
11:32:14Inevitabilul s-a produs: Maia Sandu și Andrei Năstase au pierdut tot —» Elena Robu