Forul Ortodox Român contestă canonicitatea şedinţei Sinodului din 25 februarie 2009


COMUNICAT

vincentiudaniel2

Forul Ortodox Român (F.O.R.) – organizaţia federativă a asociaţiilor ortodoxe din România - luând act de comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române şi de felul în care a fost prezentată presei hotărârea Sfântului Sinod al BOR din 25 februarie 2009 de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Costel Stoica, face următoarea declaraţie:

1. Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române nu precizează nicăieri că Sinodul nu a fost complet. Din adunare a lipsit ÎPS Bartolomeu, unul dintre cei cinci mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Se ştie că în data de 19 februarie 2009, Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, alcătuit din opt ierarhi şi prezidat de mitropolitul Bartolomeu s-a exprimat categoric, în unanimitate, împotriva introducerii paşapoartelor biometrice, invocînd argumente teologice şi lipsa unei dezbateri publice prealabile.

Prin urmare, Sinodul nu a fost complet, din el lipsind unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi ierarhi ai BOR, aflat pe poziţii contrare faţă de hotărîrea din 25 februarie 2009, declarată ulterior „unanimă”.

Cerem să fie făcută publică, fără întârziere, stenograma integrală a dezbaterii sinodale, pentru a vedea pe ce baze s-a ajuns la concluziile comunicate. Altminteri este justificată impresia că Sinodul a luat o hotărâre doar în baza unei declaraţii, de altfel jignitoare, venită din partea Ministerului de Interne, prin care ortodocşilor li se oferă „dreptul” de a nu solicita noile paşapoarte, adică de a nu călători. Amintim că dezbaterile Sinoadelor Ortodoxe ecumenice s-au făcut întotdeauna cunoscute credincioşilor, pentru a arăta felul în care s-a ajuns la o concluzie sau alta, făcînd referire şi la opinia exprimată de fiecare episcop în parte prezent la sinod (vezi Actele Sinoadelor Ecumenice). E un exemplu obligatoriu de urmat într-un caz de importanţă capitală ca acesta.

2. Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române nu oferă o soluţie corectă la problema pusă în dezbatere, fiind mai degrabă o tentativă de intimidare, prin recurs la autoritate, a celor care au propus o dezbatere democratică în sînul Bisericii, în calitate de cetăţeni ai statului român. Prin exprimările ambigue ale acestui comunicat, care nu poartă semnătura Sfântului Sinod, ci doar pe aceea a Biroului de Presă al Patriarhiei Române, se produce o tulburare mult mai mare decât aceea pe care Sinodul şi-a propus să o stăvilească.

3. Este inadmisibilă logoreea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Costel Stoica (la Realitatea TV), care lasă impresia că se identifică cu Sfântul Sinod, depăşindu-şi, în declaraţiile sale de presă, atribuţiile sale de purtător de cuvânt şi asumându-şi rolul de judecător în numele Bisericii.

Costel Stoica nu a fost încă judecat pentru declaraţia sa că “Biserica Ortodoxă încuviinţează avortul în cazul violului”, făcută vara trecută în cazul fetei de 11 ani însărcinate în urma unui viol. Cazul a fost folosit de lobby-ul pro-avort pentru a încerca liberalizarea şi mai pronunţată a unei legi care a permis deja uciderea în 19 ani peste 7 milioane de suflete.

Declaraţia sa de ieri, 26 februarie 2009, prin care a smintit adunarea credincioşilor, contrazice flagrant tradiţia biblică şi canonică a Bisericii, precum şi rezoluţiile emise de un organ bisericesc – Comisia de Bioetică.

Considerăm că, înainte de a-l lăsa pe Costel Stoica să reprezinte Patriarhia Română, Sfântul Sinod ar trebui să-l judece pentru astfel de declaraţii necugetate făcute în presă. Acum, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, folosindu-se de prilejul anunţării unei hotărâri de Sinod, a făcut dezvăluiri din viaţa sa privată, declarând că el şi „colegii săi” îşi vor face paşaport biometric „pentru a fi printre primii”, ceea ce este o sfidare a celor pe care Sinodul declară că îi menajează pe motive de conştiinţă şi de credinţă şi o manipulare a opiniei publice care nu este compatibilă cu funcţia lui Costel Stoica.

4. Având în vedere declaraţiile necugetate şi necanonice ale purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, potrivnice duhului şi literei Sfintei Scripturi, cerem Sfântului Sinod să confirme că încercările de reducere la tăcere a credincioşilor în stil miliţienesc nu reprezintă punctul de vedere al Sinodului, ci eventual o nouă iniţiativă personală a lui Costel Stoica.

Sfântul Sinod trebuie să rămână garantul păcii şi al armoniei, pronunţându-se categoric şi fără echivoc ori de câte ori cineva încearcă să răpească libertatea credincioşilor.

Forul Ortodox Român
27 februarie 2009

Forul Ortodox Român (F.O.R.), structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I. şi Asociaţia „Rost”.

Posted in Ortodoxie, Scandaluri, Veşti Bune

Sursa
2009-02-27 15:02:45



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu
14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
12:04:34Învățarea alfabetului la preșcolari: căutăm literele cu pensula —» Planeta Mami
11:40:08Majoritatea critică socialiștii, dar tot aceștia câștigă alegerile. Cum e posibil? —» Elena Robu
10:06:43Avertizarea MAIB privind e-mailurile virusate care pretind a fi trimise din numele bănci —» edufin.md
09:23:32Fur Blanket King Size —» Andrei Fornea
09:21:23„Degustare de butoaie” la Castel Mimi —» Fine Wine
09:19:22Moldova, grație performanței lui Radu Albot, s-a calificat la prima ediție a ATP Cup! —» un alt blog
07:28:27E plină țara de proști —» Primul meu blog
07:26:28Scandal uriaș în Marea Britanie privind implicarea Rusiei în alegeri —» Elena Robu
06:42:53Walmart Landscaping Rocks —» Andrei Fornea
03:00:16Let’s go —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:50:24Reacții din UE cu privire la situația din Republica Moldova —» Elena Robu
20:37:56Anka Moldovan, prima româncă aleasă în Parlamentul Madridului —» Elena Robu
20:03:04Critica unei soluții negândite și nedrepte a CCR referitoare la modificările Legii dării în plată —» Drept MD
18:51:57Criză politică peste Prut, a picat Guvernul #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
18:47:06Hora Științei a poposit la grădiniță —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
17:28:38Şi-a organizat ”biserică” acasă —» Curaj.TV | Media alternativă
16:18:00Aparențe —» Primul meu blog
15:36:47Vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu —» Tineretul Ortodox
15:25:07Top vânzări carte pentru copii, octombrie 2019. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
15:08:47#viațădefamilie —» lolamajeure | sex. intimitate. discuţii nocturne
14:20:50Cum să-ți dezvolți răbdarea [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
14:00:00A New Way to Earn Money on WordPress.com —» Blogul Alinei Godzin
12:31:32Reacția lui Iohannis după demiterea guvernului Sandu: „Sprijinul financiar din partea României va fi strict condiționat” —» Corlateni official blog