Victor Osipov portavocea lui Lavrov

osipovPe grupurile de discuţie, în urma vizitei lui Lavrov în RM, au început nişte polemici bolnăvicioase care seamănă cu discuţiile purtate la casa de nebuni. Victor Osipov, purtătorul de cuvănt al AMN, este obsedat în ultima vreme de a face comunicate de presă. Uită că lumea nu prea citeste Impact romanesc sau alte grupuleţe. :) Apropo, nuştiu de ce doarme CEC-ul, candidatul pentru funcţia de deputat este în acelaşi timp şi purtător de cuvânt al AMN. Codul Electoral se vede nu e obligatoriu pentru AMN.

Ei, atacul lui Osipov este îndreptat contra PPCD, afirmând că Moscova prin intermediul lui Lavrov şi-a declarat susţinerea pentru PCRM, astfel noi am deveni cumva complici cu Lavrov. Wau! Victor nu te mai uita la Si-Fi. :D Eu îl ştiam pe Victor ca pe un om ceva mai doct decât liderii formaţiunii pe care o reprezintă. Cel puţin alfabetul îl ştie mult mai bine decât Urechean.

Victor, aş vrea să te întreb unde ai citit declaraţia lui Lavrov de susţinere a PCRM în alegeri, şi cam de ce nu aţi ţipat la fel când a fost ministrul de externe român?

Aş vrea să-mi  oferi sursa exactă ca să mă informez şi eu din sursele voastre de încredere…

Indiferent de speculaţiile lansate de partidele în stare de putrefacţie, RM trebuie să-şi continue calea. Stabilitatea şi reformele trebuie sa fie făcute spre a nu permite “aşa-zişilor democraţi” stoparea procesului de integrare europeană.

Ei, vorba moldoveanului, câinii latră carul merge înainte, aşa că Victore  spor la muncă pe grupurile de discuţie.

P.S.

Victor, aş mai avea nişte întrebări. Asş vrea să mai scrii pe grupuri pe cine a felicitat Urechean imediat după alegerile din Ucraina? Ce a scris exact în felictarea adresată lui Smirnov de ziua lui? Si cum se numea agenţia din Moscova care a organizat campania electorală din 2005 a AMN?

Aş mai avea câteva, însă îmi dau seama că eşti ocupat cu scrierea unui nou comunicat şi nu vreau tare să te deranjez. :)


Sursa
2009-02-26 13:25:34



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:59:15Teatrul Țăndărică din București vine la Chișinău! Hai cu noi la spectacolul „Motanul Încălțat”! —» Sunt MAMĂ!
11:58:45Toate Evele mele —» Frinturi din suflet de femeie
10:38:38Culioșelele —» apostu
09:17:23Autocar cu 65 de moldoveni, reținut în Olanda —» Elena Robu
08:49:31Da, Maia a pierdut încrederea SUA // Cum s-a „ridicat” Hogan în câteva zile —» un alt blog
07:47:34Viaţa bate filmul şi poliţia din Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
06:49:14Duminică nu mai votez Pro Iohannis —» un alt blog
05:52:03Teen Boy Comforter Set —» Andrei Fornea
04:07:34Room And Board Dining Table —» Andrei Fornea
03:33:47Din ciclul: români pe Badoo —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
23:21:02Why Canadians send me to the Russians?! —» Informaţii pentru studenţi !
21:10:16The 10 Health Benefits of Wine Will Inspire You to Pour a Hearty Glass Tonight —» ajna-blogging-press
20:15:05Горит ЧЕК, аварийный режим. Удаление сажевых фильтров DPF —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
20:05:51Турбо-утюг BMW F30 335 ActiveHybrid3. Stage1- 418 HP. Project 500 HP —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
19:46:51Les livres sont, comme les virus, des entités intermédiaires entre l’objet et l’être vivant. —» turn up the silence
19:11:28Правительство элитарного меньшинства не будет решать проблемы большинства —» Блог Михаила Полянского
17:59:00©️ Îmbrățișează mai des, mai strâns, cu iubire… —» Licurici de suflet
14:17:23Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului. —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
12:46:23Gheorghe Balan și-a dat demisia de la șefia Inspectoratului General de Poliție —» Elena Robu
12:19:17Cum vor fi judecați soțul cu soția? [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
12:10:14Poliţia filmează şi ofensează la poarta pieţei —» Curaj.TV | Media alternativă
11:59:12Visătoarea cu ochii de culoarea cerului... —» BiblioCity
11:57:30Dialog în miez de toamnă cu Doina Postolachi —» BiblioCity
11:41:42Large Bedroom Mirror —» Andrei Fornea
11:28:18Exportul Vinului Moldovei înregistrează cel mai înalt nivel nivel din ultimii 5 ani —» Elena Robu