Jurnalul unui om vicios - prolog

Anul trecut am făcut cunoştinţă cu un om vicios. Probabil cel mai vicios om din câţi există pe acest pământ. Rectific: au existat. Acesta e cel mai potrivit timp verbal pentru că recent a murit, lăsându-mi unul din puţinele lucruri pe care le mai avea - jurnalul său. Nu voi pretinde că acest lucru m-a afectat foarte mult, totuşi gestul său m-a surprins. La început am vrut să-l arunc, dar citindu-l am înţeles că ar fi păcat să se piardă. Probabil că nu e foarte moral, dar voi încerca să public din când în când ceva din acest jurnal. Cine ştie, poate se dovedeşte până la urmă că avem mai multe în comun cu el decât am putea crede…
Hei, tu, cel care citeşti aceste rânduri. Vezi pachetul ală de ţigări de mai sus? Tot ceea ce trebuie să ştii tu despre viaţă se află închis între acei patru pereţi. Privindu-l, o parte din personalitatea ta este sedusă de iluzia grandorii. Un pachet king size ce conţine simboluri regale. O implicare atractivă spre faimă şi avere. O sugestie subtilă a ideii că ţigara este cu adevărat prietenul tău fidel. Şi asta cititorule este o minciună. Cealaltă latură a personalităţii tale însă încearcă să-ţi atragă atenţia spre partea sa opusă unde tronează nişte majuscule de un alb-negru plictisitor, un mesaj care te atenţionează că aceşti mici soldăţei ai morţii încearcă de fapt să te ucidă. Şi acesta e adevărul. Frumuseţea e o chemare amăgitoare spre moarte şi sunt atras de dulcea ei chemare. Ceea ce începe dulce, se termină amar. Şi ceea ce-i amar, ajunge a fi dulce. De aceea iubesc eu ţigările. Şi de aceea nu voi renunţa niciodată. Ai cumva un foc ?


Sursa
2009-02-24 20:02:27



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

23:16:33Dark Red Wine Bread —» ajna-blogging-press
23:04:51Ce a promis directorul retelelor electrice Edinet pentru Zabriceni si Onesti —» Curaj.TV | Media alternativă
19:35:46Cercetare și tradiții —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
17:35:33Despre încălzirea globală și alte pericole #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
13:59:15Teatrul Țăndărică din București vine la Chișinău! Hai cu noi la spectacolul „Motanul Încălțat”! —» Sunt MAMĂ!
11:58:45Toate Evele mele —» Frinturi din suflet de femeie
10:38:38Culioșelele —» apostu
09:17:23Autocar cu 65 de moldoveni, reținut în Olanda —» Elena Robu
08:49:31Da, Maia a pierdut încrederea SUA // Cum s-a „ridicat” Hogan în câteva zile —» un alt blog
07:47:34Viaţa bate filmul şi poliţia din Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
06:49:14Duminică nu mai votez Pro Iohannis —» un alt blog
05:52:03Teen Boy Comforter Set —» Andrei Fornea
04:07:34Room And Board Dining Table —» Andrei Fornea
03:33:47Din ciclul: români pe Badoo —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
23:21:02Why Canadians send me to the Russians?! —» Informaţii pentru studenţi !
21:10:16The 10 Health Benefits of Wine Will Inspire You to Pour a Hearty Glass Tonight —» ajna-blogging-press
20:15:05Горит ЧЕК, аварийный режим. Удаление сажевых фильтров DPF —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
20:05:51Турбо-утюг BMW F30 335 ActiveHybrid3. Stage1- 418 HP. Project 500 HP —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
19:46:51Les livres sont, comme les virus, des entités intermédiaires entre l’objet et l’être vivant. —» turn up the silence
19:11:28Правительство элитарного меньшинства не будет решать проблемы большинства —» Блог Михаила Полянского
17:59:00©️ Îmbrățișează mai des, mai strâns, cu iubire… —» Licurici de suflet
14:17:23Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului. —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
12:46:23Gheorghe Balan și-a dat demisia de la șefia Inspectoratului General de Poliție —» Elena Robu
12:19:17Cum vor fi judecați soțul cu soția? [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
12:10:14Poliţia filmează şi ofensează la poarta pieţei —» Curaj.TV | Media alternativă