Glumeţul verde

Greşiţi atunci când vă imaginaţi că candidaţii la fotoliile parlamentare din RM sunt lipsiţi de simţul umorului. Îl au aproape toţi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Totuşi, cel mai înzestrat dintre ei e Vlad Filat, care obişnuieşte să glumeacă foarte original cu extrase din bancul său preferat (pe care îl spune unor tipi cu simţul umorului la fel de dezvoltat, care ştiu să delimiteze gluma de insultă). Deci, politicianul verde te poate aborda cam în felul următor: “Wăi, eşti un pidaras… în sensul bun al cuvântului“. În cazul în care îşi lasă interlocutorul mască, nu îl lasă totuşi în aer şi îi povesteşte bancul, care culminează cu poanta de care face atâta haz.

Presupun că l-a preluat din arsenalul lui Valeriu Ghileţchi, episcopul evangheliştilor din RM, inclus pe lista candidaţilor PLDM pentru alegerile parlamentare din aprilie, care a promis că va sta la straja familiei heterosexuale, că va acţiona prin toate mijloacele ca să scoată din Legea antidiscriminare noţiunea “orientare sexuală” şi va face tot posibilul să interzică manifestările stradale ale minorităţilor sexuale.

Ţin să constat încă o dată că sunt fraier cu aşteptările mele exagerate vizavi de politicieni, care reuşesc să-şi creeze în mass-media o imagine decentă, de oameni superiori, care nu-i pot ofensa pe alţi oameni în baza gusturilor sexuale, nici măcar “glumind”. Dar asta e, nu e vinovat Filat că sunt un naiv şi l-am idealizat, când, de fapt, eu şi cei ca mine vom fi întotdeauna ţapi ispăşitori sau, cel puţin, atât cât vor fi ei majoritari…

Enervant


Sursa
2009-02-21 20:05:26



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:17:23Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului. —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
12:46:23Gheorghe Balan și-a dat demisia de la șefia Inspectoratului General de Poliție —» Elena Robu
11:28:18Exportul Vinului Moldovei înregistrează cel mai înalt nivel nivel din ultimii 5 ani —» Elena Robu
11:05:14Stema și Drapelul municipiului Ungheni —» Blogul lui Marin Bodrug
10:52:58Average Cost Of A Couch —» Andrei Fornea
10:31:57Garden Box Designs —» Andrei Fornea
10:31:31Au blocat mașina unui funcționar și au chemat poliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:58:58Discriminată la gara auto din Comrat —» Curaj.TV | Media alternativă
07:52:58Toamnă târzie* —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:48:57Молодежь шагает по планете. —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:31:33Oportunităţile UE pentru tineri din Moldova —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
02:09:57Why Canadians send me to the Russians?! —» plop andrei
22:30:08Иван Фёдорович Александровский - русский художник, фотограф, инженер и изобретатель. —» Удивительные истории из жизни великих людей
20:42:54“Crime Against Democracy”: U.S. Backed Fascist Coup in Bolivia —» ajna-blogging-press
20:35:46Poliţia sperie taximetriştii din staţie şi intersecţie —» Curaj.TV | Media alternativă
20:28:58Crater în asfalt lîngă Tîrgul de iarnă, SRI şi Casa Poporului —» Curaj.TV | Media alternativă
19:04:49Ziua Internațională a Studenților celebrată de către membrii ASCOM —» Tineretul Ortodox
13:29:40Vinerea Neagră pe shop.cartier.md. Carte la jumătate de preț —» Gheorghe Erizanu
13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal