Dragobetele nu este compatibil cu identitatea religioasă a poporului nostru



În acest articol doresc să răspund D-lui Ion Bargan care a plasat următorul comentariul la articolul Dragobetele — tentativă de a întoarce o naţiune creştină înapoi la păgânism.

Dragobete vine din tradiţia geto-dacilor, ce credeau în zei. Aşa erau acele vremuri, iar noi cei din prezent conştientizăm că face parte din trecut şi nu atragem atenţia că a fost zeu. Pur şi simplu e o tradiţie milenară a poporului nostru şi de datoria noastră să nu o trecem cu vederea. Consider că Dragobetele nu va fi o sărbătoare comercială, ci de suflet! Apropo, PL (Partidul Liberal) se pronunţă pentru păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Creştinii nu se iau după obiceiuri deşarte

Autorul comentariului recunoaşte că “Dragobete vine din tradiţia geto-dacilor, care credeau în zei�? şi că este “pur şi simplu o tradiţie milenară a poporului nostru�?. Deci, originea sărbătorii vine de la închinarea geto-dacilor la zeii păgâni şi prin origine este păgână. De ce atunci consideră liderii Partidului Liberal şi îi învaţă aşa pe tinerii lor că au datorie faţă de sărbătoarea păgână a Dragobetelui “să nu o trecem cu vederea�?? Iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în acest sens:

Aşa vorbeşte Domnul: “Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile neamurilor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi (sau ca un stâlp tras la strung), şi nu vorbesc; sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă. “Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă nici un rău, şi nu sunt în stare să facă nici un bine.�? “Nici unul nu este ca tine, Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al Neamurilor? Ţie se cuvinte teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, nici unul nu este ca Tine. Toţi laolaltă, sunt proşti şi fără minte, ştiinţa idolilor nu este decât deşertăciune, e lemn! ( Ieremia 10:2−8)

Nu ne putem întoarce la obiceiurile păgâne ale strămoşilor noştri

Geto-Dacii, strămoşii noştri, au fost un popor curajos şi tare, fapt de care ne mândrim, dar ei nu au cunoscut pe Domnul Isus şi au avut şi multe obiceiuri păgâne şi rele. Nu putem accepta poziţia celor ce vor să restabilească un obicei păgân de al geto-dacilor sub pretext că au datoria să ţină o “tradiţie milenară�?. Geto-dacii au mai avut şi obiceiul să aducă jertfe omeneşti. Oricine a învăţat istorie, cunoaşte că geto-dacii aduceau jertfe omeneşti lui Zalmoxe, zeul lor, lucru care este bine ilustrat şi în filmul “Dacii�?. Nu cumva va dori apoi cineva să reîntoarcă şi această “tradiţie milenară�??

Dragobetele este folosit pentru populism

Autorul comentariului spune:

Consider că Dragobetele nu va fi o sărbătoare comercială, ci de suflet!

Este adevărat că nu a fost folosită de Partidul Liberal în scopuri comerciale, dar a fost şi este folosită în scopuri populiste, pentru a juca la sentimentele şi ignoranţa unor tineri şi în felul acesta să atragă adepţi. Aceasta nu este o cale bună de a atrage oamenii în partid când liderii ies de Dragobete să facă poze cu fetele. Cel puţin, până acum, nimeni din partidele politice nu a recurs la un aşa mijloc ieftin de populism cum ar fi readucerea unei sărbători păgâne. De altfel, ce mesaj au dorit şi doresc să transmită liderii Partidului Liberal prin renaşterea obiceiului păgânesc? De ce ţin ei aşa de mult la el?

Creştini — identitatea noastră

Autorul comentariului a mai spus:

Apropo, PL (Partidul Liberal) se pronunţă pentru păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Identitatea noastră religioasă este Creştinismul care nu acceptă nicicum şi nici sub o formă practicile păgâne. Nu putem amesteca lucrurile pentru că din acest amestec va ieşi un păgânism mai rău decât cel a geto-dacilor. Şi apoi, dacă mergem cu aceeaşi ordine de idei, dacă cineva doreşte să păstreze identitatea lingvistică, poate va dori să renască limba dacilor şi să-i înveţe pe tineri să se întoarcă la ea? Sau poate să ne întoarcem înapoi la sapa de lemn?

Reveniţi mâine pe portal pentru că voi publica un articol în care doresc să fac o analiză a pliantului distribuit de tinerii de la Partidul Liberal în ziua de 24 februarie (Dragobete). Aceasta va scoate în evidenţă tendinţele care stau în spatele acestei intenţii rele.

www.moldovacrestina.net


Sursa
2009-02-20 11:00:26



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

18:47:06Hora Științei a poposit la grădiniță —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
15:36:47Vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu —» Tineretul Ortodox
15:25:07Top vânzări carte pentru copii, octombrie 2019. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
14:00:00A New Way to Earn Money on WordPress.com —» Blogul Alinei Godzin
12:31:32Reacția lui Iohannis după demiterea guvernului Sandu: „Sprijinul financiar din partea României va fi strict condiționat” —» Corlateni official blog
11:32:14Inevitabilul s-a produs: Maia Sandu și Andrei Năstase au pierdut tot —» Elena Robu
11:10:09S-a întâmplat: Guvernul Sandu a căzut —» Elena Robu
11:00:35Восстановление экологии населённых пунктов руками самих жителей на примере села Копчак —» Заметки Начинающего Журналиста
10:31:12Inexpensive Kitchen Sinks —» Andrei Fornea
10:21:16Se laudă că a fost la vot, dar încalcă legea —» Curaj.TV | Media alternativă
09:45:02Știința care te inspiră! —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:03:37Cum se Naște Sărăcia la Moldoveni? —» Curaj.TV | Media alternativă
07:25:40Affordable Sectional Couch —» Andrei Fornea
04:22:12Asta ești tu pentru mine: o întindere fără sfârșit —» Taaleex's Blog
04:09:19Iordania din nou —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
22:34:37Swiss Parking —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:57:48Alina Șerban a țipat la avanpremiera filmului ei de debut —» Curaj.TV | Media alternativă
17:26:55©️ Uneori —» Licurici de suflet
16:37:36Copiii nu au nevoie de darurile noastre, ci de timp petrecut cu noi! —» Sunt MAMĂ!
15:29:40Imposibila coaliție. Uroborus, noua eră —» Gheorghe Erizanu
15:03:57Felicitări echipei de robotică! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:54:02Pentru un mediu mai curat… —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:51:04Curtea Internațională de Justiție și-a recunoscut competența de a examina cererea Ucrainei împotriva Rusiei —» ACUM ÎN UCRAINA
14:45:00Călătorie în lumea științei —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:12:34După vot —» Primul meu blog