Doamne, domni şi domnişoare


După cum vedeţi, titlul e asimetric. Pare să lipsească un apelativ - domnişor. Să fie oare şi aici vorba de discriminare?

Cred că da. Doar că de-a ‘ndoaselea. Pentru femei au fost născocite tocmai două apelative, în funcţie de starea lor civilă. Deci, noţiunea “domnişoară” implică ideea că fiinţa de sex feminin e într-un stadiu de tranziţie pe care urmează să-l depăşească dacă se vrea împlinită. Aici putem face o paralelă cu elevii sovietici care, rând pe rând, erau obligaţi să parcurgă nişte etape: octombrel, pionier, comsomolist. Sau cu fluturele, care trebuie să sufere şi el nişte transfigurări până ajunge să zboare.

În Grecia Antică, vârsta femeilor era contabilizată nu de la naştere, ci începând cu momentul căsătoriei lor. Se considera că ele abia atunci încep să trăiască.

Voi mai remarca doar că diminutivul “domnişor” exprimă mai degrabă condescendenţa faţă de cel vizat, poziţia lui inferioară în societate.

Nu voi face judecăţi de valoare vizavi de calificativele invocate. Atât timp cât acestea sunt funcţionale şi nu rănesc sensibilitatea nimănui, le putem considera legitime…


Sursa
2009-02-16 09:04:30



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:04:49Ziua Internațională a Studenților celebrată de către membrii ASCOM —» Tineretul Ortodox
13:29:40Vinerea Neagră pe shop.cartier.md. Carte la jumătate de preț —» Gheorghe Erizanu
13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
04:48:54Ziua a treia de creație | Creația Uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag