La Bucureşti – „O lacrimă şi o floare” pentru Grigore Vieru

img_6928Astăzi, 14 februarie, marele poet Grigore Vieru ar fi împlinit 74 de ani. Acest veşnic îndrăgostit de poezie şi de Basarabia, a fost comemorat şi la Bucureşti. Pe invitaţia primită de la iniţiatorii acestei acţiuni (Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, Uniunea Naţională a Tinerilor Basarabeni, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, Asociaţia Culturală La noi la Români) era scris cu litere mari că suntem invitaţi să fim alături de “omagierea poetului NAŢIONAL” - O lacrimă şi o floare, la zi aniversară.

Pe lângă tinerii prezenţi, la ora 11, la Casa Studenţilor Bucureşti, s-au adunat şi cunoscuţi oameni de cultură şi jurnalişti, dintre care îi menţionez pe Iuliana Gorea Costin, fost ambasador la Consiliul Europei din partea R.M., Niculina Merceanu, realizator TVR, Mihai Prepeliţă, scriitor, precum şi mulţi alţii. Momentul de reculegere de la început şi programul de muzică şi poezie, prezentat şi susţinut de studenţi basarabeni, a fost completat de discursurile solide şi emoţionante ale celor care l-au cunoscut pe poet şi au fost alături de el.

Vorbitorii au ţinut să menţioneze importanţa strategică, culturală şi naţională, a operei şi valorii lui Grigore Vieru şi au împărtăşit celor prezenţi din amintirile lor legate de poet. Felul în care i-au analizat viaţa şi opera a fost unul semnificativ – au reuşit să menţină trează atenţia unei săli, din păcate, nu plină.

La comemorare ar fi trebuit să participe şi poeta Leonida Lari, dar, din motive personale, scriitoarea nu a putut să vină, în schimb i-au fost citite câteva poezii dedicate memoriei lui Grigore Vieru. Tot cu o poezie şi-a încheiat discursul şi Iuliana Gorea Costin. Este vorba de Moartea lui Vieru, semnată de scriitorul şi publicistul Nicolae Dabija, pe care o redau integral mai jos.


Moartea lui Grigore Vieruimg_6909

Spitalul de urgenţă s-a trezit

Şi-i bântuit de-o veste tot mai grea:

Vieru zace undeva, strivit,

Căci s-a găsit şi pentru dânsu o şosea.

E scos poetul pe fragmente, dintre şine…

“Sunteţi Vieru?”

“Da”

“Şi ce vă doare? ”

“Doar Basarabia…img_6954

Ea… suferă mai tare…

Pe ea salvaţi-o-ntâi,

Şi-apoi pe mine…”

I-i sângele cu fiare amestecat

Ca Prutul lui cu sârmă ucigaşă:

“Unde vă doare cel mai tare?”

“Nu sub cămaşă…,

Ci Neamul meu… că-i… cel mai dezbinat ”.

”Lui-img_6936

medici voi, cu harul vostru sfânt!-

Scos de sub roţi ca de sub răstignire,

Mai daţi-i viaţă, ca să mai respire

Şi să mai scrie încă un “Legământ”.

Viaţa încet din trupul lui se scurge,

La el Spitalului i-i greu s-ajungă,

Şi Prutul tot e-o lacrimă prelungă

Pe faţa Europei care curge…img_6972

Şi, ca povestea cea cu lupi şi iezi,

Singurătatea s-a făcut mai mare…

Iar ţara seamănă cu-o lumânare

Ce pâlpâie uitată în zăpezi…

Cu mersul lui, tăcut de heruvim

El s-a-nălţat la ceruri: şi învie.

Şi, numai noi, rămaşi în străinie,

Nici nu ne naştem şi nici nu murim…


Sursa
2009-02-14 17:14:53



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:35:46Cercetare și tradiții —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
13:59:15Teatrul Țăndărică din București vine la Chișinău! Hai cu noi la spectacolul „Motanul Încălțat”! —» Sunt MAMĂ!
11:58:45Toate Evele mele —» Frinturi din suflet de femeie
10:38:38Culioșelele —» apostu
09:17:23Autocar cu 65 de moldoveni, reținut în Olanda —» Elena Robu
08:49:31Da, Maia a pierdut încrederea SUA // Cum s-a „ridicat” Hogan în câteva zile —» un alt blog
07:47:34Viaţa bate filmul şi poliţia din Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
06:49:14Duminică nu mai votez Pro Iohannis —» un alt blog
05:52:03Teen Boy Comforter Set —» Andrei Fornea
04:07:34Room And Board Dining Table —» Andrei Fornea
03:33:47Din ciclul: români pe Badoo —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
23:21:02Why Canadians send me to the Russians?! —» Informaţii pentru studenţi !
21:10:16The 10 Health Benefits of Wine Will Inspire You to Pour a Hearty Glass Tonight —» ajna-blogging-press
20:15:05Горит ЧЕК, аварийный режим. Удаление сажевых фильтров DPF —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
20:05:51Турбо-утюг BMW F30 335 ActiveHybrid3. Stage1- 418 HP. Project 500 HP —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
19:46:51Les livres sont, comme les virus, des entités intermédiaires entre l’objet et l’être vivant. —» turn up the silence
19:11:28Правительство элитарного меньшинства не будет решать проблемы большинства —» Блог Михаила Полянского
17:59:00©️ Îmbrățișează mai des, mai strâns, cu iubire… —» Licurici de suflet
14:17:23Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului. —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
12:46:23Gheorghe Balan și-a dat demisia de la șefia Inspectoratului General de Poliție —» Elena Robu
12:19:17Cum vor fi judecați soțul cu soția? [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
12:10:14Poliţia filmează şi ofensează la poarta pieţei —» Curaj.TV | Media alternativă
11:59:12Visătoarea cu ochii de culoarea cerului... —» BiblioCity
11:57:30Dialog în miez de toamnă cu Doina Postolachi —» BiblioCity
11:41:42Large Bedroom Mirror —» Andrei Fornea