Vreau părerea voastră. Să mă înscriu la Blogovăţ?

blogovat-2009Răsfoiam azi revista Dilematica din ianuarie a acestui an şi citeam că Lorent Jenny afirma că blogurile nu sunt altceva decât “un fel de birtul din colţ”.

Tare de tot afirmaţia! Dar iată şi explicaţia: “Se scrie enorm de mult! Se scriu bloguri, nu literatură. – Tu citeşti bloguri? - Nu. Mai întâi, din lipsă de timp. Apoi, pentru că – dacă e să vorbim în termeni războinici, mi se pare un fel de birtul din colţ generalizat, expunerea tuturor subiectivităţilor fără motiv, de-a valma, este ea însăşi impregnată, formatată deja, de discursuri mediatice sărace, ceea ce mă face să cred că nu mai timp de pierdut cu aşa ceva”.

Este o părere. Ca ea mai sunt multe altele, dar sunt şi voci care nu împărtăşesc aceast punct de vedere. Eu, de exemplu, în actualul context politic şi mediatic din R. Moldova, nu susţin această opinie. Dimpotrivă, aşa cum am afirmat şi în cadrul unui discurs la o conferință de la Timișoara, organizată de Fundaţia Soros România, cred că la noi e nevoie de cât mai multă libertate de exprimare. Iar blogul este o supapă în acest sens. Aşa cum au menţionat anterior şi cititorii acestui blog, în R. Moldova, blogurile rămân unul dintre puţinele canale de comunicare nerestricţionat de cenzură.

Un contra argument al faptului că blogurile ar fi « birtul din colţ » sunt nu doar vorbele, ci şi cifrele. În anul 2006, presa franceza de specialitate menţiona blogurile, ca surse demne de încredere, de 113 ori. Mai mult, un sondaj, din februarie 2007, de pe www.betapolitique.fr, indica faptul că 21% dintre francezi considerau blogurile drept surse credibile de informatii. Şi dacă asta nu v-a convins, iată un alt exemplu care arată cât de mult contează vocea blogosferei. În Franţa, la Referendumul pentru votarea Constituţiei Europene, votul negativ acordat s-a datorat, în mare parte, mişcărilor online de protest. Şirul exemplelor poate continua, chiar cu deja celebrul caz al preşedintelui Obama care a fost ajutat extrem de mult de blogosferă şi net.

Aşadar, puterea blogosferei globale şi a celei europeane avansează constant. Încet, încet şi la noi se sparge ghiaţa. E drept, din păcate spaţiul public, politic si mediatic din R.M. încă ignoră blogul ca mijloc de comunicare demn de luat în calcul, dar el, oricum, treptat, îşi intră în drepturi.

Exemple bune sunt şi acţiunile întreprinse întru susţinerea blogosferei autohtone. Festivalul Blogovăţ, organizat pentru a doua oară în istoria internetului de la noi este, după părerea mea, o adevărată performanţă a bloggerilor noştri. Acest concurs stimulează şi mai mult pe cei din blogosferă, iar consecinţa este că puterea şi calitatea blogosferei moldoveneşti cresc. Acesta nu înseamnă altceva decât progres şi intrarea noastră pe culoarul noilor media democratice al lumii civilizate.

Şi ca să nu fim „birtul din colţ”, îndemn pe toată lumea să fie cu ochii pe acest concurs desfăşurat în perioada 9.02.09 - 21.03.09.

Eu încă nu m-am înscris. Am spus că o voi face doar după ce voi afla şi părerea cititorilor mei. Vreau întâi părerea voastră, a celor care citiţi articolele mele zi de zi, comentaţi de zor şi vă implicaţi în susţinerea acestui blog.

Aşadar, ar trebui înscris acest blog la concurs? Şi care sunt, după părerea voastră, şansele pentru www.stelapopa.unimedia.md la Blogovăţ? Dacă da, la ce categorie s-ar potrivi cel mai bine, cum credeţi?

Mulţumesc anticipat pentru efortul de a răspunde!

Articole din aceeaşi serie:

Blogul, blogurile şi piaţa media din R. Molodova,

Ce cred bloggerii despre blogosfera din R. Moldova,

Modă nouă pe bloguri,

5 sfaturi de succes,

Cum îşi stresează bloggerii cititorii sau sfaturi comune în blogosferă,

Spaţiul public din R. M. zonă de ocupaţie.

Apel pentru bloggeri



Sursa
2009-02-11 15:29:57



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

07:52:58Toamnă târzie* —» Andrei LANGA. Blogul personal
02:09:57Why Canadians send me to the Russians?! —» plop andrei
22:30:08Иван Фёдорович Александровский - русский художник, фотограф, инженер и изобретатель. —» Удивительные истории из жизни великих людей
20:42:54“Crime Against Democracy”: U.S. Backed Fascist Coup in Bolivia —» ajna-blogging-press
20:35:46Poliţia sperie taximetriştii din staţie şi intersecţie —» Curaj.TV | Media alternativă
20:28:58Crater în asfalt lîngă Tîrgul de iarnă, SRI şi Casa Poporului —» Curaj.TV | Media alternativă
19:04:49Ziua Internațională a Studenților celebrată de către membrii ASCOM —» Tineretul Ortodox
13:29:40Vinerea Neagră pe shop.cartier.md. Carte la jumătate de preț —» Gheorghe Erizanu
13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog