Cu cît se plăteşte un zvon în BOR?


cheie-bisericaPentru mulţi nu este un secret faptul că mi s-a întîmplat să fiu de multe ori în anturajul unor înalţi ierarhi ai BOR, pentru care păstrez un respect aparte, dincolo de zvonurile care pot apărea într-un moment sau altul. Am constatat că zvonurile aduc prejudicii atît celor mici, cît şi ierarhilor. Aşa cum unii ierarhi au păreri preconcepute despre unii duhovnici sau predicatori, bazate doar pe zvonuri, tot aşa credincioşii au păreri preconcepute despre unii ierarhi, întemeiate tot pe zvonuri. Cred că nu este alt sistem în România în care zvonurile să circule cu atîta repeziciune şi cu atîta efect ca în BOR.

Zvonurile în BOR sînt fabricate, deoarece îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de manualele de manipulare. Există oameni care ştiu vremea şi sorocul lansării unui zvon, pregătind dinainte mediul prielnic receptării lui.

Iată categoriile neschimbate de zvonuri.

1. Pentru ierarhi: securist, mason, ecumenist, homosexual sau afacerist.
2. Pentru duhovnicii cu mare influenţă: legionar, instigă împotriva ierarhiei, îndeplineşte misiuni ale Rusiei pe teritoriul României (sau forţele occidentale în perioada comunistă).
3. Pentru laicii care predică sau au o activitate academică de invidiat: au înclinaţii protestante, fumează, merg împotriva tradiţiei, sînt ecumenişti.

Expresiile cheie pentru desfiinţarea cuiva sînt: „este agent”, „loveşte în Biserică”, „este împotriva ierarhiei”, „are idei protestante/ecumeniste”, „este necanonic”, „are legături cu stiliştii”, „lucrează pentru Rusia”.

De regulă, dacă cineva a fost pecetluit cu una din aceste etichete, îi va fi destul de greu să demonstreze contrariul. Mai întîi pentru că nu există comunicare între cercuri decît într-un singur sens: atunci cînd se zice ceva despre cineva nu se mai aşteaptă şi nu se mai acceptă răspunsul. Niciodată nu sînt ascultate părţile şi nu există condiţiile prevăzute canonic pentru confruntarea acuzatului şi a acuzatorului. Acest lucru s-a văzut mai ales în procesul Tanacu, în care acuzaţii nu au fost audiaţi, ci doar învinuiţi. La fel de suspectă a fost şi suspendarea părintelui Calistrat de la Bîrnova, acuzat de arhiepiscopia Iaşilor de corupere de minori, caz mediatizat puternic la Radio Trinitas, deşi instanţele judecătoreşti nu s-au pronunţat nici pînă acum în susţinerea acestei acuzaţii, care, de altfel, constituie un delict penal şi se pedepseşte cu închisoare. Prin urmare, acuzaţiile aduse de ierarhie părintelui au fost false, nişte simple zvonuri, fără a-i oferi acuzatului dreptul la apărare.

Lista abuzurilor întemeiate pe zvonuri este mare şi fiecare cunoaşte cel puţin un caz petrecut în zona de unde provine. E adevărat că şi sfinţilor li s-a întîmplat să greşească ascultînd zvonurile. Aşa sfîntul patriarh Ioan cel Milostiv a poruncit să fie bătut un monah care a fost învinuit de curvie, ca după aceea să se afle că monahul era eunuc. După această întîmplare, patriarhul Ioan s-a jurat să nu mai asculte pîra nimănui.

Dar cu toate acestea, e păcat să ascundem faptul că există şi mulţi ierarhi clevetiţi pe nedrept. Oamenii judecă prea aspru şi prea îngust o faptă sau o vorbă, încrezîndu-se prea mult în propria judecată. De regulă, despre ierarhi se spun lucruri „dictate” de echipa de zvonuri, la fel cum se spun şi despre marii duhovnici. Există cei interesaţi ca viaţa bisericească să colcăie mai mult la nivelul zvonurilor decît a dragostei, a încrederii şi a cunoaşterii. E uşor să devenim victime ale acestui sistem meschin de învrăjbire şi dezbinare între fraţi, transformîndu-ne în vehicole care duc ura de colo-colo.

În post scriptum, ar trebui să-mi lămuresc şi propria poziţie faţă de cei care trudesc la fabrica de zvonuri, chinuindu-se să găsească activităţi anti-erarhie în unele articole de ale mele. Acestora le spun mai întîi să citească acele articole despre care ştiu din auzite. Apoi, să găsească măcar un singur cuvînt care nu este susţinut documentar. Vor vedea că nu am vorbit niciodată decît despre lucruri făcute publice, cum a fost, de pildă, cazul Tanacu, sau cum sînt ieşirile purtătorului de cuvînt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica (care nu ştiu de ce, spre deosebire de duhovnicii de rînd, este confundat cu ierarhia). Uneori am discutat documente care poartă girul Sfîntului Sinod, întemeindu-mi argumentele pe tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe, pe care nu mi-a contrazis-o nimeni, deoarece nu poate fi contrazisă. Nu va găsi nimeni în articolele mele mărturii de la masa ierarhilor pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii. Nu se vor găsi zvonuri perpetuate. Am arătat întotdeauna respect şi cinste, păstrîndu-mi prin aceasta propria demnitate, evitînd să discut intimităţi, afaceri sau cercuri de relaţii ale unui ierarh sau altul.

Îi pot încredinţa pe zvono-fori că sînt responsabil pentru fiecare cuvînt pe care îl scriu şi sînt gata oricînd să răspund în faţa oricărei judecăţi bisericeşti şi în faţa lui Dumnezeu, dezminţind zvonurile prin chiar scrierile cu pricina, fără a mai fi nevoie să adaog ceva în plus. Anti-ierarhie sînt cei care apără şi împămîntenesc gesturile şi declaraţiile pripite ale unor ierarhi, cum au fost, de pildă, abuzurile anticanonice ale Prea Sfinţitului Corneliu Bîrlădeaunu în cazul părintelui şi a maicilor de la Tanacu. Toţi cei care se luptă să atribuie ierarhiei ortodoxe un comportament despotic sînt anti-ierarhie. Eu am apărat întotdeauna ierarhia de cei care, de-a lungul veacurilor şi pînă azi, încearcă să creeze o imagine negativă a ierarhiei. Separînd faptele şi declaraţiile necugetate ale unor ierarhi contemporani de persoana lor, dar mai ales de poziţia lor ierarhică, mi se pare că am făcut un bine imaginii ierarhiei în general şi în nici un caz un rău.

În rest, puţină precauţie nu strică pînă şi celor mai sus puşi şi sus supuşi.

Posted in Ortodoxie, Scandaluri      

Sursa
2009-02-09 13:48:55



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

22:18:02The SoftBank Effect: How $100 Billion Left Workers in a Hole —» Informaţii pentru studenţi !
20:25:37Indiferența distruge proiecte —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
18:51:23Circ cu clovni agresivi și poliție incompetentă la Sîngerei —» Curaj.TV | Media alternativă
17:11:285 noutăți care mi-au plăcut în noul meniu de la Marty Restaurants —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
17:05:44Recipes: delicious recipes and food inspiration -Wine and Cheese Bread —» ajna-blogging-press
16:20:17Coadă umilitoare în frig la Primăria Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:38sous le voile —» turn up the silence
10:37:17SĂLCIILE BOCITOARE... —» Leo Butnaru
10:19:07The Art of Doublespeak: Bellingcat and Mind Control —» ajna-blogging-press
10:15:55Agresaţi la biserica ilegală de la Grădiniţa 150 —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:19Şantierul de pe strada Bălţi continuă încălcările —» Curaj.TV | Media alternativă
08:58:11Target Kitchen Set —» Andrei Fornea
07:00:43Patio Door Blackout Curtains —» Andrei Fornea
05:01:04В чём тут логика? —» Бессарабские хроники
21:04:33Împărăţiile acestei lumi —» adevaruri biblice
20:58:51Educație prin sinceritate —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:36:14Ceea ce se întâmplă în culise e mai primordial decât spectacolul în sine —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:06:00Geotermal, campioana Amoliga! —» Sandu GRECU
19:57:54Jeleu —» O nouă ocupație...
19:48:10Cum au fost creați peștii și păsările | Creația Uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
18:34:38Designed Adaptations Challenge Evolution —» ajna-blogging-press
13:52:25Молдова. Города на грани уничтожения —» Блог Михаила Полянского
12:53:08Apel la ajutor pentru lucrarea din Uganda —» Moldova Creștină
12:37:18Informarea spune nu violenței! —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:14:08Artista Gabriela Radu, stabilită în Franța: ”Trebuie ca noi, românii, să nu ținem capul plecat și să nu ne dizolvăm în marea globalizare doar ca să fim acceptați” —» Elena Robu