PLDM - o dublură a PPCD-ului?


Partidul Liberal Democrat din Moldova m-a dezamăgit defintiv. După ce am examinat lista lor electorală şi l-am depistat acolo pe Valeriu Ghileţchi, episcop al Uniunii Bisericilor Evanghelice Baptiste din RM, pe o poziţie fruntaşă (11), am înţeles ca acest partid este dublura PPCD-ului. Trebuie să recunosc că am păstrat un anumit timp iluzii vizavi de partidul cu pricina, deoarece liderii lui, în special Vlad Filat, au reuşit să evite abil orice luare de poziţie privitoare la discriminarea în baza orientării sexuale sau la homofobie. În schimb, acum şi-au dat arama pe faţa. Prezenţa pe listele electorale ale PLDM-ului a unui homofob notoriu este grăitoare şi anulează orice discurs demagogic măiestrit, care face referire la valorile europene, în vogă acum în RM, performat de cui nu-i este lene să facă, începând cu Voronin/Roşca şi terminând cu Chirtoacă/Filat. Însă ultimul şi-a dat în petic, a făcut exces de zel când l-a cooptat pe episcopul protestanţilor din RM, asumându-şi implicit homofobia ca pe o marcă a partidului.

Presupun că venerabilul homofob va aduce multe voturi liberal-democraţlor cu doctrină populară (creştin-democrată), dar, probabil, ultimii niciodată nu vor şti exact câte au pierdut. Şi s-ar putea să fi pierdut mai multe decât au câştigat. Cert e că, pe termen lung, şi-au creat o imagine proastă în ochii unei întregi categorii de oameni.

Totuşi, PLDM-ul se mai poate reabilita, cooptând un lider LGBT pe care să-l includă în lista lor electorală, eventual pe poziţia a 10-ea sau a 12-ea, dacă mai în frunte nu se poate…

      

Sursa
2009-02-06 13:33:23



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:06:37Lecția Sandu —» Gheorghe Erizanu
15:45:17Noutăți Cartier pentru Gaudeamus 2019 —» Gheorghe Erizanu
11:28:26Moldova are un nou Guvern, învestit cu votul PSRM – PD —» Elena Robu
11:14:40Living Room Mats —» Andrei Fornea
11:14:37Înapoi în deșertul din Iordania —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
10:51:25Măreț Salvator | Lecții de chitară —» Moldova Creștină
10:49:36Magia ştiinţei —» Biblioteca Hristo Botev
10:24:36Despre guvernul Chicu, pe scurt. —» un alt blog
09:54:58Lista cabinetului de miniștri propus de Ion Chicu —» Elena Robu
09:20:46Prefab Garages Nh —» Andrei Fornea
06:41:42Strada copilăriei mele a primit numele bunicii – Taisa Primac —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
06:32:33Dragă exGuvern, unde-i bugetul pentru 2020? —» un alt blog
06:26:26Despre numele pus copiilor la naștere și importanța acestuia —» Sunt MAMĂ!
05:03:06Valorile familiei abordate cu elevii Centrului de Excelență în Construcții —» Tineretul Ortodox
01:17:15Clipe vazute la Forumul MASS-MEDIA 2019 si relatate numai la Curaj.TV —» Curaj.TV | Media alternativă
22:23:29Amman in imagini —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:41:38Pe cât de important poate fi adevărul? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:03:40Je ne veux pas gâcher ma vie en t'aimant mal. —» turn up the silence
19:25:00Balul bobocilor ( cl. V-VI ) —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
19:24:00Cea mai mare victorie a FMF: Lecții de fotbal în școli —» Sandu GRECU
19:23:08Ucraina în limba română 28: Bugetul 2020 – priorități sociale, de apărare și diplomație —» Curaj.TV | Media alternativă
18:15:44Lipsa creșterii spirituale te siacalifica de la slujirea in Evanghelie —» Moldova Creștină
16:59:01Imagini apocaliptice: 90% din Veneţia, înghiţită de apă de până la doi metri —» Elena Robu
16:35:20Am susținut un briefing în cadrul căruia am comunicat decizia oficială —» Igor Dodon
16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu