Răpirea vicepreşedintelui PPCD, Vlad Cubreacov, a fost o înscenare, susţine Procuratura Generală

Procuratura Generală a spart tăcerea pe marginea "dosarului Cubreacov", declarând, ieri, pentru Pro TV Chişinău, că "răpirea a fost o înscenare pentru a tensiona situaţia politică din ţară". Vedeţi aici declaraţia făcută pentru acest post de televiziune de şeful serviciului de presă al PG. Deocamdată nu se spune cine a fost interesat în organizarea acestei "înscenări", dar s-a menţionat că turnura dată a apărut în dosarul respectiv după depunerea, în vara curentă, a unor noi mărturii. Este vorba de mărturiile ex-vicepreşedintelui PPCD, Sergiu Burcă şi a ex-secretarului general al PPCD, Ion Neagu. Într-o declaraţie recentă semnată de cei doi se spune că ei au spus la procuratură "doar adevărul" şi a îndemnat foştii colegi creştin-democraţi să facă acelaşi lucru.
Ieri un deputat comunist a cerut PG să asigure paza ex-PPCD-iştilor, Burcă şi Neagu, care ar fi fost ameninţaţi cu moartea.
Vlad Cubreacov, după schema utilizată de PPCD din 90 încoace, spune că informaţia precum că răpirea a fost înscenată reprezintă "o încercare de a discredita PPCD-ul, pusă la cale de către serviciile secrete din Rusia şi separatiştii de la Tiraspol". Aud această poveste de ani de zile şi, personal, pe mine deja mă plictiseşte. Poate e cazul ca creştin-democraţii să născocească şi alte elemente de manipulare?
Cine este interesat ca să fie "demonstrată înscenarea răpirii lui Cubreacov". Cu siguranţă nu PPCD, pentru că aceasta ar pune cruce pe viitorul lor. Înclin să cred că nici preşedintele Voronin nu ar fi interesat să ducă la bun sfârşit acest dosar. Cel puţin la moment. În schimb, dosarul este o bună pârghie de influenţare a creştin-democraţilor, care "trebuie să fie mai ascultători". O formaţiune de felul PCRM are nevoie, neapărat, de o formaţiune gen PPCD, aşa cum şi PPCD are nevoie de PCRM. Pentru ca să dea exemplu de "forţă distrugătoare". În plus, dacă se decide ca informaţia referitoare la "regizarea dispariţiei" să fie făcută public, atunci liderul PCPD ar putea scoate la iveală alte lucruri pe care le-a făcut, din 2005, cu PCRM. De exemplu, despre modul în care s-au privatizat cele două posturi municipale, de radio şi TV. Se va isca un nou scandal de proporţii, poate noi proteste de srtadă, de care nu are nevoie partidul de guvernământ.
Dar se poate să şi greşesc. Şi aş vrea să nu am dreptate. Pentru că va fi mai interesant.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Sursa
2007-10-26 09:55:01



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:00:35Восстановление экологии населённых пунктов руками самих жителей на примере села Копчак —» Заметки Начинающего Журналиста
10:31:12Inexpensive Kitchen Sinks —» Andrei Fornea
10:21:16Se laudă că a fost la vot, dar încalcă legea —» Curaj.TV | Media alternativă
09:03:37Cum se Naște Sărăcia la Moldoveni? —» Curaj.TV | Media alternativă
07:25:40Affordable Sectional Couch —» Andrei Fornea
04:22:12Asta ești tu pentru mine: o întindere fără sfârșit —» Taaleex's Blog
22:34:37Swiss Parking —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:57:48Alina Șerban a țipat la avanpremiera filmului ei de debut —» Curaj.TV | Media alternativă
17:26:55©️ Uneori —» Licurici de suflet
16:37:36Copiii nu au nevoie de darurile noastre, ci de timp petrecut cu noi! —» Sunt MAMĂ!
15:29:40Imposibila coaliție. Uroborus, noua eră —» Gheorghe Erizanu
15:03:57Felicitări echipei de robotică! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:54:02Pentru un mediu mai curat… —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:51:04Curtea Internațională de Justiție și-a recunoscut competența de a examina cererea Ucrainei împotriva Rusiei —» ACUM ÎN UCRAINA
14:45:00Călătorie în lumea științei —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:12:34După vot —» Primul meu blog
12:57:24O nouă gafă a Maiei de dragul ambasadorilor… —» un alt blog
12:20:11Petre Crăciun – un scriitor de poveste —» BiblioCity
11:44:53Natura spirituală şi umană, separate şi distincte —» adevaruri biblice
11:17:56Aventură spațială la Disneyland(vlog) —» Cojocari Vitalie
11:17:28Liftmaster Garage —» Andrei Fornea
11:08:45Red And Black Throw Pillows —» Andrei Fornea
11:02:53Închisorile sunt business, spălare de bani, lichidare a disidenților —» Curaj.TV | Media alternativă
10:41:17Rectangular Light Fixtures For Dining Rooms —» Andrei Fornea
10:09:48Impresii despre piesa „Tequila Boom” după Neil Simon, jucată de actorii Teatrului „Luceafărul” —» Blogul lui Marin Bodrug