timp larg


Nu-i aşa că îţi doreşti deseori o dimensiune, un buzunar ascuns al timpului în care să te piteşti şi în care să-ţi dezlegi nodurile toate din minte – un timp al tău şi un loc al tău – un cronotop, altfel spus, potrivit pentru toate socotelile tale. Dacă am parafraza o zicală ştiută, am zice că nu te ogoieşti până nu îţi afli locul şi timpul. Şi dacă ziua nu ai tihnă, atunci noaptea trebuie să te opreşti şi să faci lucrurile pe care nu poţi să le faci atunci când nu ai tihnă.


Noaptea este un timp care se desface lent, e o deschidere captivă, o întindere pe care trebuie să o cuprinzi. Noaptea are limite. De asta e captivă. De câte ori nu te-au iritat zorii care veneau brutal peste tine, când tu nu ţi-ai fi dorit decât onoapte largă, cuprinzătoare, răbdătoare. Şi lumina aia de început de zi pe care trebuia să ţi-o asumi, care te scotea forţat din intimitatea nocturnă, dictându-ţi autoritar să te refugiezi în pat, pentru că nici o zi nu poate urma unei nopţi fără parcurgerea unui interval.


Unii savurează regimul nocturn. Unii se înfruptă ....din voluptatea privaţiunii de somn, lungindu-şi suferinţa, având în minte ideea fixă potrivit căreia cu cât amâni intervalul (ca pe un deznodământ narativ), cu atât mai delicioasă e preclipa intrării în interval.Cât hedonism în asta. Unii se mângâie cu gândul că atunci când vor ieşi din interval, când vor deschide ochii, vor avea un motiv pentru care să accepte lumina zilei. Exact. Pentru unii, lumina zilei devine nesuferită, atât de confortabil le e adăpostul nopţii.
O zi trecută e un prilej pentru debutul alteia. Noaptea e scoasă din ecuaţie. E o fază tranzitorie. Un timp netimp, fără durată, un intermediu pentru interval. De asta trebuie să-l lărgim mereu-mereu.
Nu îţi pot dori un timp larg decât pentru a-ţi crea premisele unui interval îngăduitor cu tot ce insişti să faci, cu tot ce n-ai reuşit să faci peste zi, iar răgazul serii şi promisiunea nopţii să fie şansa ca tu să trezeşti într-o altă zi (imediată) plin de voie bună şi mândrie că cealaltă n-a fost irosită (chiar dacă tu i-ai mai făcut o extensie, prin a-ţi amâna intervalul).

Sursa
2009-01-31 10:59:07



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:35:46Cercetare și tradiții —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
13:59:15Teatrul Țăndărică din București vine la Chișinău! Hai cu noi la spectacolul „Motanul Încălțat”! —» Sunt MAMĂ!
11:58:45Toate Evele mele —» Frinturi din suflet de femeie
10:38:38Culioșelele —» apostu
09:17:23Autocar cu 65 de moldoveni, reținut în Olanda —» Elena Robu
08:49:31Da, Maia a pierdut încrederea SUA // Cum s-a „ridicat” Hogan în câteva zile —» un alt blog
07:47:34Viaţa bate filmul şi poliţia din Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
06:49:14Duminică nu mai votez Pro Iohannis —» un alt blog
05:52:03Teen Boy Comforter Set —» Andrei Fornea
04:07:34Room And Board Dining Table —» Andrei Fornea
03:33:47Din ciclul: români pe Badoo —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
23:21:02Why Canadians send me to the Russians?! —» Informaţii pentru studenţi !
21:10:16The 10 Health Benefits of Wine Will Inspire You to Pour a Hearty Glass Tonight —» ajna-blogging-press
20:15:05Горит ЧЕК, аварийный режим. Удаление сажевых фильтров DPF —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
20:05:51Турбо-утюг BMW F30 335 ActiveHybrid3. Stage1- 418 HP. Project 500 HP —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
19:46:51Les livres sont, comme les virus, des entités intermédiaires entre l’objet et l’être vivant. —» turn up the silence
19:11:28Правительство элитарного меньшинства не будет решать проблемы большинства —» Блог Михаила Полянского
17:59:00©️ Îmbrățișează mai des, mai strâns, cu iubire… —» Licurici de suflet
14:17:23Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului. —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
12:46:23Gheorghe Balan și-a dat demisia de la șefia Inspectoratului General de Poliție —» Elena Robu
12:19:17Cum vor fi judecați soțul cu soția? [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină
12:10:14Poliţia filmează şi ofensează la poarta pieţei —» Curaj.TV | Media alternativă
11:59:12Visătoarea cu ochii de culoarea cerului... —» BiblioCity
11:57:30Dialog în miez de toamnă cu Doina Postolachi —» BiblioCity
11:41:42Large Bedroom Mirror —» Andrei Fornea