Alegerile parlamentare vor fi pe 5 aprilie, confirmă Biroul permanent al Parlamentului

Biroul permanent al Parlamentului, convocat astăzi în prima sa şedinţă din acest an, a decis deschiderea sesiunii de primăvară a organului legislativ suprem al ţării în ziua de luni, 2 februarie.

Membrii Biroului permanent au propus, în conformitate cu articolul 73 din Constituţie, stabilirea datei desfăşurării alegerilor noii componenţe a Parlamentului pe 5 aprilie 2009. Hotărîrea respectivă urmează a fi adoptată în cadrul primei şedinţe plenare.

Potrivit spicherului Marian LUPU, primele două şedinţe din cadrul sesiunii vor avea loc la 2 şi 3 februarie. Deputaţii urmează să adopte mai multe proiecte prioritare de ordin economic şi social. Printre acestea proiectele de legi privind măsurile de redresare a situaţiei economico-financiare a unor întreprinderi din sectorul agroalimentar, privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, proiectul Codului subsolului, hotărîrea privind aprobarea Strategiei Naţionale de Tineret pe anii 2009 – 20013, Acordul – cadru de împrumut între Guvernul Republicii Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
În conformitate cu prevederile articolului 61 din Constituţie şi articolului 76 din Codul electoral, mandatul Parlamentului de legislatura a XVI-a, ales la 6 martie 2005, va expira la 7 martie 2009.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Sursa
2009-01-27 10:20:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
04:48:54Ziua a treia de creație | Creația Uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă
17:25:35CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:24:51CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:31:58©️ Să ai alături omul cu care îți va fi comod să vorbești despre lucrurile incomode.. —» Licurici de suflet
15:54:01Jurnal de tată: Ilinca a făcut primii pași —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
14:19:08Diaspora —» Primul meu blog
12:34:14Cât tupeu: Socialiștii românofobi cer ajutor României —» Elena Robu
11:56:46Best Ergo Chair —» Andrei Fornea
11:54:25Angela Stafii într-un VIDEO pentru diaspora: Cum facem față schimbărilor și cum ne adaptăm într-o nouă societate —» Elena Robu
08:44:58Nou: Malbec de Purcari 2018 —» Fine Wine
08:31:14Microfiber Couch Reviews —» Andrei Fornea
07:54:22Menards Wood Stoves —» Andrei Fornea
07:30:58The Gospel & Social Media —» Erik and Elena Brewer's Weblog
21:23:53Ucraina în limba română 29: Libertatea de exprimare și a presei în Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:40Bobocii din clasele a X-a au devenit liceeni cu actele în regulă.. —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi