Obama începe cu stângul relaţiile cu China


Nu demult, fostul secretar al Trezoreriei Americane, Henry Paulson, afirma cu tarie ca vina aparitiei crizei trebuie purtata de chinezi. N-a trecut nici macar o saptamana de la preluarea puterii de catre administratia Obama si deja Casa Alba vrea parca sa confirme ca Paulson a avut drepate.

Astfel, relatiile economice dintre Statele Unite si China au inceput cu stangul in “noua era Obama”, in urma acuzatiilor aduse asiaticilor cum ca nu inceteaza sa-si manipuleze moneda pentru a-si proteja exporturile.

Aceste acuzatii au fost categoric respinse de administratia de la Beijing, care le-a catalogat ca fiind nefondate.

Mai mult, oficialii chinezi s-au intrebat retoric daca aceste acuzatii facute in plina criza financiara sunt oportune, dat fiind faptul ca este necesara o cooperare internationala pentru depasirea acestei crize.

“Nu ne depreciem intentionat moneda pentru a ne sustine exporturile”, a declarat ministrul chinez al Comertului.

Expertii in economie tin sa dea dreptate chinezilor, aratand ca o depreciere intetnionata a yuan-ului ar fi putut avea un efect de bumerang asupra economiei chineze, intrucat acest lucru ar fi putut atrage capitaluri speculative in tara si ar fi nascut tensiuni cu principalii parteneri comerciali.

Aceste acuzatii arata ca idei precum cooperare internationala si sustinere reciproca in fata crizei raman simple vorbe spuse in cadrul reuniunilor la nivel inalt si care, dupa cum arata realitatea, nu se regasesc deloc in relatiile concrete dintre state, apreciaza expertii in relatii internationale.

Sursa: Le Point

      

Sursa
2009-01-25 10:41:14



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
04:48:54Ziua a treia de creație | Creația Uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă
17:25:35CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:24:51CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:31:58©️ Să ai alături omul cu care îți va fi comod să vorbești despre lucrurile incomode.. —» Licurici de suflet
15:54:01Jurnal de tată: Ilinca a făcut primii pași —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre