Confuzii elvețiene despre “diversitatea” mediatică din RM

“Un pic mai multe schimbari media în mica Moldovă”. Acesta este titlul unui articol semnat de Michael Hedges și apărut pe trei ianuarie pe followthemedia.com, un siteu din Geneva, Elveția. Este vorba, după cum reiese chiar din titlu, despre schimbările din mass media din stânga Prutului. Titlul m-a frapat.

Prima întrebare care mi-a apărut în minte a fost următoarea: Care schimbări și de unde și-a făcut acestă părere ziaristul în cauză? Ca să înțelegeți despre ce este vorba, detaliez.

Un ton încurajator, dar fără argumente

Articolul începe așa: “În marea schemă a lucrurilor, Moldova atrage foarte puţină atenţie, cu excepţia iubitorilor de vin şi, ocazional, a analiștilor politici”. Prin aceasta suntem noi cunoscuți lumii din punctul de vedere al lui Michael Hedges (probabil că, în ceea ce priveşte “analiştii politici”, se referea la Transnistria). Doar atât. Cu toate acestea, autorul își începe articolul pe un ton încurajator despre cele ce se întâmplă în sectorul media de la noi. Așadar, după părerea lui Hedges, marii operatori mass-media din RM au fost destul de activi în sectorul mediatic, de aici și întrebarea pe care și-o pune: Este Moldova următorul punct-ţintă pentru instituţiile media?

Drept exemplu de reușită - și primul din acest articol - este adusă compania ProSiebenSat1 Media, cea căreia îi aparține postul de radio Kiss Fm. Mai mult, este citat directorul acestui post de radio, Florian Ciobică, care afirmă că privește “cu încredere potenţialul de piaţă pentru mass-media şi publicitate în Republica Moldova”. Kiss FM este un post bun şi pe care îl ascult cu plăcere, dar este un post de divertisment și este firesc să nu se confrunte cu probleme în RM. De aici și confuzia autorului, care stârnește întrebări: Dacă Michael Hedges a pornit să facă o analiză a mass media din R. Molodova, de ce se mărgineşte la presa de divertisment şi de ce nu face trimitere și la postul de radio Vocea Basarabiei, de exemplu, şi la atacurile tot mai dese din ultimul timp din partea guvernării comuniste de la Chișinău? Oare de ce nu l-a sfătuit nimeni pe jurnalistul în cauză să ceară și părerea lui Veaceslav Țăbuleac, directorul acestui post, despre “potențialul de piață mediatic” de la noi? Sunt sigură că directorul de la Vocea Basarabiei ar fi avut altceva de spus despre “avântul” media moldovenesc. Or, Vocea Basarabiei, care este un post cu o tentă politică, nu de divertisment, se confruntă cu altă realitate decât cea descrisă mai sus.

Șirul exemplelor eronate nu se opresc aici

Interesant este că ziaristul Michael Hedges crede că situația geografică este avantajoasă pentru media de la noi, pentru că RM este situată “între doi giganţi”, iar după părerea lui, mass-media din Republica Moldova este diversă din multe privinţe (”Being between two geographical giants, Moldovan media is diverse in many respects”). În primul rând pentru că recepționează posturi rusești și românești, plus cele locale, naționale. De aici și ideea de diversitate pe care o lansează.

Cam simplistă argumentarea şi pripită concluzia.

Așa cum spuneam, Hedges abordează în treacăt problema lingvistică în media de la noi și nu vede decât diversitate în aceasta. Nu priveşte la ponderile instituţiilor media sau a atitudinii politice faţă de acestea. Nu îl pune pe gînduri de ce TVR-ul a fost scos de pe rețeau națională, iar ORT-ul (Televiziunea de Stat Rusească) sau Russkoe Radio (trad. Radioul Rusesc), acoperă non-stop și în întregime Moldova. Ca și în cazul Transnistriei, pe care el însuși o numește ca fiind “un avanpost rus”, acoperirea mediatică rusească, sau cea supusă actualei guvernări din R. Moldova, pentru el este tot “diversitate”. Pe lângă posturile media de mai sus, Hedges enumeră la această clasificare și altele precum: Europa Plus, Avtoradio etc. De notat că şi acestea sunt tot posturi ruseşti.

Autorul nu cunoaște, sau ignoră intenționat, faptul că alte posturi TV sau de radio, care sunt în Chișinău, nu își pot extinde frecvențele în țară din motive politice. Pentru el, în RM există, așa cum am mai spus, doar diversitate și nu apar probleme mari în acest sens. Singurul lucru pe care îl pomenește grăbit într-o singură propoziție este despre recentul caz de posibilă suspendare a licenței Pro TV-ului, fără să pomenească motivele și contextul politic.

“Diversitatea” mediatică din R. Moldova în evaluarea lui Hedges şi în sondaje

Când se referă la ierarhia actorilor media din RM, Hedges comite o mare greșeală. El spune că în RM “Televiziunea este dominată de PRO TV, Teleradio Moldova, care este proprietate de stat, şi NIT » (Television is dominated by PRO TV, state owned Teleradio Moldova and NIT). Ceea ce este fals. În realitate, PRO TV nu are acoperire națională precum Moldova 1, ORT sau NIT. Unul dintre motive este refuzul CCA-ului, instituţie controlată politic, cum consideră analiştii media de la noi.

De aici și exemplul rezultatelor Barometrului de Opinie din octombrie 2008 care relevă faptul că posturile TV din care se informează preponderent populaţia adultă în RM sunt Prime TV (65%) şi Moldova 1 (53%), iar în cazul postului Pro TV se informează 23% din respondenți. Totodată, 48% din respondenţi afirmă că mass-media nu este liberă să prezinte ştiri şi comentarii fără cenzură din partea guvernului. În acest sens, BOP menţionează că 41% din respondenţi (ceea ce este cu 10 la sută mai mult decât în 2006) susţin cu trimitere la Compania Publică de Radioteleviziune că reflectă evenimentele oarecum sau exclusiv prin prisma intereselor partidului de guvernământ. Pe de altă parte, semnificativ este faptul că, referindu-ne la accesul partidelor politice la Compania Publică de Radioteleviziune, BOP arată că doar, în medie, fiecare al cincilea respondent este de părere că la televiziunea publică Moldova 1 şi radioul public Radio Moldova au acces egal toate partidele politice.

Voi face aici trimitere și la un studiu comandat de Eurasia Fondation și realizat de IDIS Viitorul în aprilie anul trecut – „Raport asupra studiului de evaluare a percepției publice privind procesul de integrare europeană și implimentare a Planului de Acțiuni Uniunea Europeana – Republica Moldova” – care arăta că 67,5% dintre respondenți au încredere în posturile TV din Rusia și în care populația R. Moldova are cea mai mare încredere după Mitropolia Moldovei. Pe locurile urmatoare se clasează „posturile TV din Moldova cu acoperire largă” (62,3%), urmate de „posturile de radio din R. Moldova cu acoperire largă” (59%) și de „posturile de radio în limba rusă” (53,6%). În același studiu se mai arată că, în R. Moldova, încrederea acordată mijloacelor de informare de la Moscova este relativ egală cu cea acordată mijloacelor de informare de la Chișinău.

Deci, iată și diversitatea mediatică din R. Moldova! Curat europeană!

Tot la “diversitate” sunt incluși de către Michael Hedges și radiodifuzorii internaționali Radio Europa Liberă (REL), BBC și Radio France International (RFI) care, spune el, apar pe mai multe frecvenţe şi canale. Și, din nou, greșeli nepermise, comise cel mai probabil din necunoașterea realității: BBC a plecat din R. Moldova, iar RFI are doar corespondent în RM. Oare de ce? Din raţiuni economice sau pentru că există semnale politice care arată că nu se priveşte cu ochi buni venirea acestui post în RM? Greu de spus, deocamdată.

Numărătoarea lui Hedges continuă cu mai multe posturi de radio. Astfel, pe lângă Radioul Public, sunt amintite: Antena C, Radio Sanatatea, Radio Noroc şi altele. Michael Hedges probabil nu a auzit încă despre diversitatea communistă de la Antena C, și nu numai. Rămâne să se mai documenteze. Iar ultimele două sunt tot posturi de radio de divertisment.

Din cele prezentate deduc un singur lucru: ziaristul elvețian nu distinge ce înseamnă noțiunea de “diversitate” în RM și cine poate face parte din aceasta. Pentru că “diversitatea” în RM este foarte bine controlată politic. Oricine cunoaște relitatea mediatică autohtonă, cu tot cu “activismul” operatorilor mediatici și “potenţialul de piaţă mediatic”, își poate da seama că acesta nu pare chiar atât de încurajator pentru actorii media din exterior, dornici să pătrundă în sfera media din RM, ci doar pentru anumiți și de o anumită culoare.

Curat murdar!

După o asemenea descriere, Hedges concluzionează că, pentru o țară cu o populație de patru milioane de oameni, avem chiar “mai mulți radiodifuzori decât ar fi de aşteptat”. Deci, toate bune și frumoase. Diversitate este, ce ne mai trebuie?! Nu știu însă cum se face că orizonturile, libertatea de viziuni și de exprimare a populației nu prea se deschid, iar alternativele media rămân blocate. Oare de ce Michael Hedges nu s-a gândit înainte de a scrie de ce în cea mai săracă țară din Europa influența mediatică de la Est este acceptată cu brațele deschise și abundă tarabele cu presă de limă rusă? Și de ce, ca un occidental ce este, nu l-a pus pe gânduri faptul că, deși în RM sunt o multitudine de ziare moscovite cu filiale la Chișinău, din România - ţară membră a UE - nu există nici unul, atâta vreme cât limba română este dominantă? Aș recomanda în acest context ziaristului elvețian să arunce o privire și peste Raportul Freedom House care, pentru ultimii trei ani, a dat R. Moldova verdictul de țară în care “presa nu este liberă”, față de acum 15 ani când era declarată “parțial liberă”.

În concluzie, autorul spune că, având în vedere toată acestă concurenţă, nu este o surpriză de ce ultima estimare a cheltuielilor pentru reclamă în Moldova (2006) a raportat aproximativ 10 milioane de euro. Totuşi, până la urmă, Michael Hedges pare că sesizează că ceva e putred la mijloc și că nu e chiar atât de optimist și roz precum descrie el, atunci când pomeneşte - fără să numească concret - înclinaţia guvernului pentru ridicarea licenţei pentru cei mai populari radiodifuzori.

Totuşi, Michael Hedges, prin erorile articolului, sugerează mi degrabă o imagine pozitivă în ochii cititorului occidental neinformat.

“Oh, maybe it’s the wine”?

Iar eu conchid: greşeala principală a lui Hedges este că face abstracţie de elementul politic, fără de care nu se poate înţelege nimic în RM, inclusiv funcţionarea pieţii media. Greşeala nu cred că vine “de la vin” - pe care îl pomeneşte în articol. Eu cred că este doar o problemă de documentare.

Oare de unde te-ai informat, d-le Hedges?