Swiss Parking

Oh, for goodness’ sake, you have to see this! Tonul colegei mele nu prevesteşte nimic bun, are ceva din exasperarea cu care reacţionează când citeşte ştirile de-acasă, despre Brexit. Numai ce-am aflat că doamna Viorica a intrat în turul doi aşa că nu văd ce altceva m-ar putea impresiona din foiletonul brexitului. Mă ridic, totuşi, de la birou să văd ce se-ntâmplă. E în faţa ferestrelor largi care dau spre gară. Ceva se petrece acolo afară. Mă apropii prudent, căci acum câteva săptămâni a fost un accident oribil şi chiar n-am chef să mai văd aşa ceva. Dar gara pare adormită, nu sunt trenuri şi aproape că nici pasageri pe peroane. Colega mea îmi arată cu degetul parcarea de sub geamurile firmei, privind cu faţa uşor întoarsă spre mine, de parcă ar ţinti un gândac scârbos.  Pe unul dintre locurile de parcare sunt împrăştiate nişte gunoaie. Asta e, într-adevăr, ceva neobisnuit pe aici! Recunosc ambalajul roşu din carton al cartofilor prăjiti de la McDonalds, iar un metru mai încolo e împrăştiat şi restul meniului: cutia prismatica a unui bigmac, un pahar de plastic şi probabil nişte şerveţele. Cineva şi-a aruncat resturile în parcare, probabil direct din maşină. Asta chiar că nu e normal pe aici! Englezoaica îmi mărturiseşte jenat-revoltată că asta e o chestie frecventă în UK, mai ales în intersecţii sau în preajma joncţiunilor de autostradă, unde maşinile încetinesc. Concluzionează trist că în ţara ei nu e la fel de curat, lucru care i se pare mult mai evident de când lucrează în Elveţia. Înghit în sec şi nu zic nimic de România sau despre propriile mele constatări, de fiecare dată când ajung acasă. Se uită lung la mine şi înţeleg că nici nu-i nevoie să zic ceva… Păi dacă nici noi, românii, n-avem o imagine bună în UK, apăi cine să mai aibă…


Sursa
2019-11-11 22:34:37



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:11:17Richard Wurmbrand – Ferestre spre cer – 2 din 7 —» Curbet Alexandru
21:22:15New Theme: Twenty Twenty —» alexandrubitca
20:52:47Viber со своей рекламой... —» XStrafer's WebPlace : unconformable point of view.
20:21:32Legitimat de paznicul universității teologice —» Curaj.TV | Media alternativă
20:18:22Inevitabilul și ceea ce nu poate fi schimbat —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
19:15:41Don’t Compromise on the little things —» Erik and Elena Brewer's Weblog
16:42:12temps —» turn up the silence
16:29:24Câte locuințe au fost procurate prin programul ”Prima Casă”: Proiect electoral sau social?! —» Elena Robu
16:00:27În numele dreptului // Ziua internațională a drepturilor omului —» Moldova Creștină
15:53:36Primăria a angajat paznici pentru… bare —» Curaj.TV | Media alternativă
15:48:11Beer Simmered Beans —» ajna-blogging-press
15:35:53Premieră în industria vitivinicolă autohtonă: „Wine of Moldova” a obținut AUR pentru vinul în vrac —» Elena Robu
15:23:45Păziți-vă de aluatul fariseilor | Pastor Vasile Filat —» Moldova Creștină
14:53:51A murit solista trupei Roxette —» Elena Robu
12:33:04Un nou local pentru amatorii de vinuri – Decanter —» Fine Wine
12:20:48O nouă schemă de corupţie la Primăria mun. Chișinău şi Agenţia Servicii Publice —» Elena Robu
09:44:05Thick White Curtains —» Andrei Fornea
09:25:03ALT POEM SENTIMENTAL DE LA ALMA MATER... —» Leo Butnaru
09:20:49Best Home Design Ideas —» Andrei Fornea
09:14:49Велосипедная инфраструктура Кишинева: Острая необходимость и надежды на будущее —» Заметки Начинающего Журналиста
09:01:26Provocarea verii (turul doi) la Biblioteca „Transilvania” —» BiblioCity
08:12:56Moș Niculae. Top vânzări 2019 —» Gheorghe Erizanu
07:06:52UN POEM DE AZI, UN POEM DE DEMULT... —» Leo Butnaru
06:26:46Ткачук шь-о трас партид ку логотип копиат ши копий пе сченэ :) —» un alt blog
00:25:37Cu tartine de icra rosie si fara lumina —» Curaj.TV | Media alternativă