Uneori crezi că ești universul unui om, dar afli că nu ești nici măcar o stea

Surprinzător câte putem afla într-o zi. Uneori ai impresia că cineva abia așteaptă să te nimicească, iar el te salvează. Abia atunci înțelegi că un om care pare rece, indiferent îți întinde mâna când ceilalți te resping, renunță la tine. Uneori crezi că ești universul unui om, dar afli că nu ești nici măcar o stea. Și afli în momente de cumpănă. Abia atunci descoperi cine sunt ceilalți, cine ești tu. Uneori crezi că vei face față tuturor problemelor, dar e suficient să se ivească una mică pentru a-ți da peste cap echilibru, încrederea. Realizezi că nu cunoști cu adevărat pe nimeni, nici măcar pe tine. Dar descoperi, înveți. Înveți să ai răbdare pentru a-i asculta pe cei din preajmă, pentru a-i înțelege, pentru a le urmări mimicile, gesturile, faptele. Și nu mai ești atât de sigur că înainte că îi cunoști. Accepți în sfârșit că fiecare om are o doză de mister, pe care nu o arată nimănui, doză pe care o scoate la iveală atunci când singur fiind, fumează la balcon o țigară sau bea o cafea. Accepți că și tu nu te poți deschide sută la sută față de cineva, indiferent că îți este rudă, prieten, iubit. Ascunzi doza ta de mister fie pentru că ți-e frică, jenă că nu vei fi înțeles, fie pentru că așa simți tu să faci. Surprinzător cât de mult poate aduce sau lua o zi. Încredere, speranță, oameni. Oameni..