Să tacă..cuvintele..

Ciudaţi mai sunteţi voi, oamenii. Aţi inventat cuvântul drept mijloc de comunicare, (imperfect de altfel), și apoi vă miraţi că nu vă puteți înțelege, deși vă iubiţi. Comunicarea înseamnă mai mult decât vorbe. De cele mai multe ori important este ceea ce se ascunde dincolo de toate cuvintele din lume. O îmbrățișare, un sărut, o strângere de mână, o tăcere, valorează mult mai mult decât sunetele astea ciudate pe care voi le numiţi cuvinte. Cum să exprimi prin vorbe un dor, un oftat, o lacrimă, un plânset, un zâmbet? Deseori simțiţi ceva dar cuvintele sunt prea sarace încât să transmită sentimentele voastre, așa se face că simțiţi una și spuneți alta. Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci dacă există, strică. Uneori poţi vorbi fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă liniște și să asculte cum vorbește tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi și nu se mai numesc cuvinte. Să se sărute două mâini, să se mângiei două mâini, să se certe două mâini, să se regăsească două mâini. Să se privească două priviri, să se sărute două priviri, să povestească două priviri, să se atingă, să se dezmierde, pentru că nu vei putea niciodată să vorbești despre dragoste prin cuvinte. Așa se naște confuzia, motiv pentru care ajungeți să urâţi de moarte oamenii pe care îi iubiţi cel mai mult, vă răniți reciproc, vă rupeți inimile bucată cu bucată, apoi scuipaţi și le călcaţi în picioare. Asta faceți cu voi, cu sentimentele voastre..