Ce-i cu îmbrățișările?

Întâlnirile mele de pe Tinder sunt în marea lor majoritate one-Aperol-Spritz stand, care se termină cam după o oră. Are restaurantul un ceas deasupra ușii, la care trag cu ochiul și încerc să mă încadrez în timp. După ce ieșim din local, o cam ia fiecare pe drumu lui, că eu nu am chef să afle domnii unde locuiesc, așa că le întind politicos mâna. Ei să o ignoră, și-mi tragă o îmbrățișare in schimb. Mai intensă sau mai delicată, cu un pupic pe haină sau fără, toți au nevoia și dorința de a mă îmbrățișa. Unii o fac cu generozitate, ca o declarație subânțeleasă de „hai la mine în brațe, că din ele izvorăște afecțiune pura și protecția nemărginită”, alții o cerșesc, cu o strâmtoare inutila, ca și cum s-ar agăța de mă-sa, să nu îi lase. O parte sunt mai rezervați, mă îmbrățișează doar cu o drepta, când sunt plasați strategic in stânga mea, trăgându-mă înspre ei, probabil în anticiparea unui gest de-al meu de a închide cercul, care nu mai vine.