Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz? Dar, te rog, nu un A180D…

mert.jpgAu luat butoanele de toate felurile ale tuturor funcțiilor imaginabile, le-au amestecat într-un fes și le-au reașezat aleator prin cabină. De fapt nu chiar complet aleator, căci și-au dat silința să nu le așeze în locurile în care orice posesor de permis de conducere s-ar aștepta să le găsească. Așa a ajuns schimbătorul de viteze al cutiei automate pe maneta din dreapta volanului sau controlul ștergătoarelor pe maneta din stânga sau butoanele care setează poziția scaunelor pe portiere, foarte vizibile de fiecare dată când te uiți în retrovizoare. Are încălzire în scaune dar era deja prea cald în mașină până am găsit eu de unde să-i dau drumul, tot sus, pe portiere. Volanul, rămas în mod miraculos în aceeași poziție, este împănat de butoane – multe pe stânga și nenumărate pe dreapta. Dumnezeu știe la ce e bun fiecare și cum să nimerești din mers ce-ți trebuie. Categoric mașina nu e recomandată celor care au probleme cu dioptriile – nu distingi semnele de pe butoane nici când stai pe loc, din mers încercarea s-ar putea dovedi fatală. Locul din bord cu vizibilitatea cea mai bună este ocupat de cele trei grile fițoase și luminate ale sistemului de ventilație. Dealtfel interiorul mașinii are tot felul de lumini colorate: te deranjează în timp ce conduci dar s-au potrivit perfect cu atmosfera de Crăciun… S-a renunțat la indicatoarele analogice de viteză, turație sau nivel de combustibil. Totul se proiectează pe un fel de tabletă care ocupă jumătate din bord. Evident ecranul este tactil, dar dacă-ți așezi scaunul în poziția corectă față de volan nu mai ajungi cu degetul până la ecran, deci trebuie să te muți mai aproape. Oricum, scaunul te lasă să alegi între a sta într-o poziție joasă dar prea departe de volan sau la distanța corectă dar prea sus. În fine, poate am eu mâinile prea scurte sau picioarele prea lungi…


Sursa
2019-01-12 10:26:32



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:23:00VIDEO. Documentarul ”Ze Maria”. Episodul II. Federația —» Sandu GRECU
16:26:00VIDEO // ALTERNATIVA FĂRĂ ALTERNATIVĂ. Cum să schimbi dacă n-ai cu ce? —» Nicolae Federiuc
12:44:59Foto/Video -Romanii sunt din nou sabotați pentru a vota .... mii de romani la coadă !! —» plop andrei
11:41:52Românii stau la cozi uriașe, la secţiile de votare din străinătate —» Elena Robu
11:24:52Copiii din ținutul zăpezii la Cronograf —» TheTEAtru | teatru, ceai & rock'n'roll
10:58:58Alegeri europarlamentare în Franța: Participarea la vot este mai ridicată decât în 2014 —» Elena Robu
08:33:07PANGEA ULTIMA* —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:55:41Parc îngrijit doar pînă la gard —» Curaj.TV | Media alternativă
05:38:25Ce-ar fi să lăsam totul... —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:54:46Portretul lui Nicodim | Devoțional | Ioan 3:1-2 (VIDEO) —» Moldova Creștină
21:59:57Яблоки —» Benia pictures production
21:35:13Grav incendiu la Bordeaux: Mai multe imobile au fost evacuate —» Elena Robu
21:18:34CE-NSEAMNA IN LUME MAMA- VERSURI —» Curaj.TV | Media alternativă
19:53:21Cuțitar ambulant la Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:10:50Moldoveancă, badante în Italia, moștenește 3 milioane de euro de la bătrânul de care avea grijă —» Elena Robu
16:18:03Ministry of Administration and Interior! Mr. Plop Andrei's request does not meet .... —» plop andrei
16:15:21Jesus’ Trial —» Erik and Elena Brewer's Weblog
15:56:16PANGEA ULTIMA* —» Andrei LANGA. Blogul personal
15:22:40Pacient mort, după ce o ambulanţă a rămas blocată în noroi —» Elena Robu
14:31:56Culoare caracteristică* —» Andrei LANGA. Blogul personal
13:25:30Octoihul duminical (PDF) —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
13:20:57Domnul toate le-a creat – cântec pentru copii | Creația uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
11:16:45Свободное соло Алекса Ханольда – между смертью и славой. —» TheTEAtru | teatru, ceai & rock'n'roll
10:01:56Îmbarcare în microbuz în condiții ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
10:01:23Studenta de la economie, pasionată de călătorii: ”Când călătoresc, îmi las sufletul să respire” —» Elena Robu