GEORGETA MIR – DE LA TATA AM MOȘTENIT SPIRITUL DE ANTREPRENOR, IAR DISCIPLINA DE LA MAMA

Am fost vecine toată copilăria. Făceam naveta de la etajul 2 la 4, unde locuia familia Getei și unde camera copiilor era un paradis, colorată și plină de jocuri. Ceea ce mi-a rămas însă în memorie din acele vremuri este orarul zilei pe care îl făceam împreună pe foaie, cu trezit la ora6.30 și cu înviorare neapărată înainte de lecții. Eu plecam cu el acasă, îl agățam pe frigider și cam acolo se stingeau pornirile mele de a mă organiza. Geta a avut disciplina în sânge de mică. Venea de la mama sa, care era profesoară de spaniolă, și care încerca să le cultive copiilor ordinea și organizarea cât mai eficientă a timpului. Tătăl Georgetei, Yahia, cu porniri sănătoase de antreprenor, a venit la doar 17 ani, din Bangladesh la Chișinău, ca să-și facă studiile. Aici a cunoscut-o pe Silvia, s-a îndrăgostit de ea și au făcut 3 copii. Prima a fost Georgeta. Părinții au căutat să ocupe fiica cu cât mai multe activități. Din clasa 1 a mers la pictură, iar după 10 ani de pictură decizia de a merge anume la London College of Fashion a venit firesc. Între timp, tatăl Getei a deschis primul restaurant de mâncare indiană din Chișinău, apoi un magazin de haine pentru copii. Spiritul […]
Sursa
2016-07-12 14:16:29



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

22:30:50Varul ars ilegal de la Trinca asteapta sa-si ia zborul spre cumparatori —» Curaj.TV | Media alternativă
21:16:33Spune ca Penitenciarul are pagina oficiala dar Scoala nu are —» Curaj.TV | Media alternativă
21:14:28©️ Poate la poteci de doruri.. —» Licurici de suflet
18:49:57Taniușa —» Frinturi din suflet de femeie
17:13:52Pași de copii pentru maturi fericiți —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
16:27:03ML: „CÂT DE DULCE E LIMBA ÎN CARE SCRIEȚI?” —» Leo Butnaru
16:24:18Neuron-Packed Bird Brains Point to Creation —» ajna-blogging-press
16:19:58Procurorul Stoianoglo —» Gheorghe Erizanu
15:39:01DOUĂ COSMOGRAME —» Leo Butnaru
12:48:06Frigidaire Stainless Steel Dishwasher —» Andrei Fornea
12:00:59Как относится дилер к чиптюнингу? —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
11:58:54Dosarul Plahotniuc: CNA îl caută în SUA și Marea Britanie —» Elena Robu
11:41:56Adunarea generală a ONU a adoptat o rezoluție privind militarizarea Crimeei —» ACUM ÎN UCRAINA
11:33:16În cadrul unei ceremonii oficiale, am acordat înalte distincții de stat unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova —» Igor Dodon
10:52:04Polițiști locali, fug de activistul buzoian —» Curaj.TV | Media alternativă
10:03:40Porch Design Ideas —» Andrei Fornea
09:50:26„Nepoți de Crăciun” a ajuns la ediția 10 —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
09:50:23Nou: Ice Wine MinisTerrios —» Fine Wine
09:47:46Văd că „nărodu” uită că Usatîi e proiectul lui Plahotniuc… —» un alt blog
09:36:36Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, Merab Antadze —» Igor Dodon
08:46:33Comunicat de Presă —» Centrul Comunitar Instruire, Acces Informaţie Călăraşi
06:08:59Ge 12000 Btu Air Conditioner —» Andrei Fornea
04:32:33Prânzul —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
04:11:17Richard Wurmbrand – Ferestre spre cer – 2 din 7 —» Curbet Alexandru
21:22:15New Theme: Twenty Twenty —» alexandrubitca