ELEVUL DIMA DINTR-A ȘAPTEA

-Sunt trist, bolnav de trist. Nu mă doare nimic, simt numai o apăsare, parcă s-ar fi îngreunat aerul și mă zdrobește.
-E o răzbunare destul de subtilă să întorci răul prin bine. Numai de-ar fi în stare să priceapă.
-Cel mai mare omagiu pe care-l aduci dragostei este s-o ascunzi bine.
-Trăisem toate visele atât de puternic, încât acum sunt convins că totul s-a petrecut în realitate.
-Ura e întotdeauna mai puternică decât iubirea.
-Oricine întreabă are un nemărginit avantaj asupra celui care trebuie să răspundă.
-Pieptul îmi saltă pripit, cum face inima unei vrăbii când o ții în palmă.
-O umbră de tristețe se așterne peste biruința mea. E golul visului împlinit.
-Dascălii noștri sunt obișnuiți cu o supunere oarbă, care merge până la umilință. De aceea ei nu îndură înfruntarea, sub niciun motiv.
-N-avem dușmani mai înverșunați decât propriile noastre slăbiciuni.
-Aștept câteva minute – tot atâtea secole.
-Și dacă nu reușesti ? Imposibil… dărâm toate Bastiliile.
-Sau Cezar, sau nimic.
-Viața nu are nevoie decât de iubirea simplă, de toate zilele, cu scopul ei cert.
-E atât de ciudat că abia acum a început să mă preocupe viața. Și din viață… nu zonele superioare, ci lucrurile mărunte, periferice.
-Tinerețea e flacără, entuziasm, jertfă, ține întotdeauna cu cei nedreptățiți.
-De ce nu te-ai măritat până acum? Cei care m-au cerut nu-mi plăceau, cei care îmi plăceau, nu m-au cerut.