Adaos la lozinca lor secretă

Dragă mai marele peste „sclădişorul” cu explozibil pre nume „Sinceritatea ca sentinţă”, după ce am citit cu o plăcere deosebită (care, vrei-nu-vrei, îţi învăluie inima în scârbă), ţin să Vă aduc la cunoştinţă că la noi, în ţar(ă)cul mioritic, îngrădit cu migală de grijile ancestrale ale bacilor responsabili de turmă, nimic nu se pierde, totul se transformă… în parale (vorba lui Berejan din Copiii şi merele de Constantin Condrea), şi nici seceta, nici ploaia, nici procurorul european, jinduit o vreme de unii, nu mai pot pune stavilă hapsâniei, nu mai pot opri  batjocura la care sântem supuşi de cei care pe loc uită ce e acea ruşine, bun-simţ şi cumsecădenie când vine vorba ca ele, paralele (dolăraşii), să curgă val-vârtej (exact ca în poza de pe blogul dumitale), în buzunarul lor, al celor care minciuna o dau drept adevăr.