Despre rostirea corectă și încă multe altele… cu acedemicianul Valeriu Matei și compozitoarea Daria Radu

Recent oaspeții bibliotecii de Arte “T. Arghezi” au avut ocazia să asiste la o oră dedicată comunicării fiind interlocutorii poetului Valeriu Matei și a interpretei Daria Radu. Deși s-au spus și se spun multe despre acești doi oameni mari, frumoși la chip și la suflet, totuși, oricât n-am spune, nimic nu este de prisos. Asemeni lor, viața noastră, plină astăzi de incertitudine, devine mai frumosă și interesantă. Momentul a fost deosebit și prin faptul, că au asistat mai mulți oameni creatori de frumos, precum sunt scriitorii, printre care și Ion Gorgan, moderatorul evenimentului, profesori de muzică și artă plastică. Ca să reușești să-l înțelegi până la capăt pe d. V. Matei trebuie să fii cel puțin minim pregătit, să dispui de un bagaj anumit de cunoştințe. De aceea, oamenii care îl cunosc n-au ratat încă odată ocazia de a-l întâlni, iar elevii de la liceul teoretic “Gh. Asachi” și Colegiul Moldostud-Art au venit cu un set de întrebări pregătite, pentru a i le adresa. Cu toții am avut acea bună ocazie să asistăm la o lecție de muzică și literatură română, frumos ajustate cu fragmente cântate din muzica autohtonă interpretate de protagoniști și cu recitaluri din unele poeme de exepție de/în lectura lui V. Matei. De altfel, lecția a fost o reuniune a lucrurilor esențiale, încadrate în pagini de istorie națională, fie ea, istorie, economie sau politică, cultură ce ține de muzică, rostirea corectă a limbii noastre și de arta vobirii în genere. Și toate aceste lucruri extraordinare au fost expuse pe fundalul copilăriei, de unde iau naștere toate începuturile, atunci când noi cu toții am avut parte și de primul cuvânt în limba mamei, și de povestea cea dintâi, și de zmei înverșunați, și de feciori și de împărați… Valeriu Matei vine dintr-un sat basarabean, Cazangic, un sat ca și oricare altul din mica noastră țărișoară, dar care are o mai multă implicare sau conotație în lunga traiectorie a procesului de eliberare națională a românilor basarabeni. Este vorba despre 212 localități din sudul regiunii, județele de pe malul Prutului – Cahul, Bolgrad și Ismail care au participat la actul unirii sau “Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859. După Tratatul de la Paris de la 30 martie 1856 Rusia, învinsă de coaliția marilor puteri europene, a cedat Moldovei partea de jos a Basarabiei, adică un petic de pământ de 10.288 km. pătr., cu o poporațiune de peste 127.551 suflete (Z. Arbure). Acest teritoriu s-a aflat în componența Principatelor Dunărene, Moldova și Țara Românească până la 1878, an în care, prin Congresul de la Berlin, Rusia cere înapoierea Basarabiei de Sud. Europa a cedat în fața străduințelor Rusiei. Dar și așa, spune V. Matei, într-un răstimp de 26 de ani în aceste județe au fost deschise 130 de școli românești, mai multe decât în perioada anterioară de dominație rusească în Basarabia. Din acest motiv în teritoriul dat și astăzi se vorbește altfel, rostirea e mai corectă și mai curată. Această “Mică Unire” care a marcat frontiera între Principatul Moldovei și Rusia între anii 1856-1878 a fost un eveniment epocal, este un produs direct al revoluționarismului din Balcani de la 1848, factor important în mișcarea de eliberare a poporului român și un factor decisiv în Marea Unire de la 1918. A fost perioada de lansare în literatură a marilor noștri clasici români, a fost timpul celui mai mare român dintre români B.P. Hasdeu. Și în acel timp rolul principal l-a avut satul basarabean, care a știut să păstreze valorile iar pe alții străini a fost capabil să-i convertească la aceste valori. De aici, de la aceste valori se trage rostirea corectă. Cu mândrie povestește d. V. Matei depre vizita în satele de aici a primului domnitor român Alexandru Ioan Cuza și vorbește cu o deosebită dragoste despre satul natal, care-și are mărginire până-n codrii Tigheciului, iar în vale se vede lacul, de unde se putea prinde pești. Ca și alte sate din Moldova, Cazangicul natal are o legendă ce vine din timpurile când pe aceste meleaguri cutreerau nomazii răpitori, când un băiețel din partea locului, răpus de o săgeată tătărească, a vărsat căldărușa plină cu apă pe care o purta, și în acel loc a crescut un faimos stejar de unde pornea marginea satului. De la căldurușa cu apă vine actuala denumire Cazangic (din limba nomazilor). Rostirea frumoasă vine din ceea ce auzim și învățăm acasă. Bunăoară jocurile frământărilor de limbă practicate în copilărie, înlocuirea verbelor prin substantive și invers (joc inventat și preferat al lui V.Matei) – ele au un impact mare asupra felului cum vorbim și rostim corect cele spuse de noi. Darul vorbirii frumoase vine din ceea ce am învățat la grădiniță, apoi la școală. Firul discuției impresionante a lui V. Matei a fost întreținut de recitalurile poeziilor nevinovate, învățate pe când frecventa grădinița, precum cea a “purcelușului cu burtică” și până la “povestea calului bătrân”, poem scris de el la vârsta pe când simțea că nu mai este copil. Mesajul acestei poezii este unul mult prea profund, același ca și în creația lui N. Labiș, raportat la relația dintre oameni și animale, observat și apreciat de criticii de la noi, în special de M. Cimpoi. V. Matei a fost elevul, care odată ce s-a înfruptat din scrierile lui T. Arghezi și L. Blaga, n-a mai putut da înapoi, dar odată citindu-l pe M. Eminescu, n-a mai putut să învețe la școală literatura proletcultistă a lui E. Bucov, P. Cruceniuc, A. Lupan ș.a., obligatorie în școala sovietică. În familie, dar și așa a cântat în permanență marile romanțe și cântece care ne-au însoțit istoria. În audiție am fost delectați cu un fragment din repertoriul Ioanei Radu Car frumos cu patru boi și a Mariei Tănase Lung îi drumul Gorjului; cu fluieratul pe care îl practică încă din coplărie (când pleca cu tată-l la coasă) și poate să-l facă în fiecare moment, deoarece îl execută și inspirând și expirând (!), fenomen, ce nu și-l poate explica. Inspirat de natura din satul său, adânc interesat de istoria lui, încurajat de mama Sevastița și dragostea bunicii sale, intrigat până peste poate de felul și reacția oamenilor din mediul social în care a trăit la evoluția evenimentelor la care a fost martor, Valeriu Matei și-a făcut primii pași în literatură prin mici poezii despre gâze și întâmplări pe care le-a văzut și retrăit personal, treptat transformându-le în poeme, astăzi devenind un poet de forță, cu multe referințe critice dar și cu performanțe în proza scrisă și în critica literară, ajungând ca Președinte al Uniunii Scriitorilor, apoi culminând în istoria politică a țării pe eșichierul forțelor politice democratice din Republica Moldova, devenind între timp membru al Academiei de Științe al Moldovei și membru de onoare al Academiei Române, astăzi și directorul Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu”. Aceste rezultate deosebite au fost rodul acelor ani de grație și disgrație la care a fost supus pe nedrept, de învățătură în diferite instituții, printre care și prestigioasa Universitate “Lomonosov” din orașul Moscova, și studiile particulare timp de patru ani în niște condiții monahale, și lucrările sale cu statut științific elaborate ca fiind un simplu angajat al muzeului, și debutul literar în reviste și prezentările de valoare ale oamenilor de valoare. Toate acestea au fost expuse în discursul impresionant, la care am fost martori. Noi, ascultătorii am adăuga aici și calitatea strălucită de orator al lui V. Matei. A știut dintotdeauna și poate să comunice cu oamenii, cu prietenii și neprietenii datorită cunoștințelor profunde acumulate mai întâi de toate în timpul celor șapte ani de acasă. A impresionat și molipsit publicul său cu vorba-i cursivă și vocabularu-i foarte bogat.