Noi vă dăm bani, dar să nu fie nimic riscant, vă rog

Ministerul Culturii (MC) are  2 milioane de lei cu care este dispus să susțină anumite proiecte culturale ale asociațiilor obștești. Desigur, există cerințe, prevederi și regulamente de urmat pentru  ca proiectul să fie eligibil și demn de a fi finanțat. De Crăciun, MC va face pe Moșul și va anunța câștigătorii.

Acest concurs nu are loc pentru prima oară. În decursul a patru ani, MC a finanțat proiecte culturale din domeniul literaturii, teatrului, muzicii, cinematografiei, artelor vizuale, muzeografiei, artei populare și a susținut numeroase festivaluri locale. Bugetul ministerului din 2010-2012 a fost considerabil mai mic (aproximativ 700 mii lei) decât cele din 2013-2014 – 2 milioane de lei. În același timp și numărul de aplicări a crescut de la 32 de proiecte, în 2010, la 164, dintre care 134 de proiecte individuale şi un program complex constituit din 34 de proiecte, în 2014.

Deci, avem o conștientizare a posibilității obținerii finanțării parțiale din partea MC și dispunem de un buget relativ mai consistent. Totuși, în ecuație este o necunoscută. Cât de eficient a distribuit ministerul acești bani? Ce rezonanță au avut proiectele finanțate de MC?

Din cele 134 de proiecte pentru care s-a cerut finanțare pentru anul curent, au fost selectate 53. Un sfert dintre acestea au fost festivalurile locale, asta excluzând festivalurile naționale/internaționale cu tematică literară, muzicală, teatrală sau legate de patrimoniul cultural, precum este „Festivalul Iei”. În total, aceste festivaluri au primit ca finanțare 422 de mii de lei, majoritatea desfășurându-se în zone rurale sau comune. Respectiv, rezonanța lor este de nivel local, dar nicidecum neimportantă și de nesesizat, iarăși, la nivel local.

tabel

Studiind lista proiectelor finanțate, vedem aceleași proiecte internaționale care se petrec an de an și este deja o tradiție să fie susținute de MC. Printre acestea se numără Festivalul Şcolilor de Teatru şi Film „ClassFest”, „Ethno Jazz Festival”, F. de Muzică Uşoară „Două Inimi Gemene”, „Chişinău Youth orchestra”, „Mărţişor”, „Maria Bieşu”, „Nicolae Sulac” sau Gala Premiilor UNITEM. Rezonanța acestora nici nu merită discutată.

În același timp, sunt proiecte despre care nu se găsește informație pe nicio platformă online, precum „12 pentru Moldova, 12 pentru Europa”, care ar fi fost 12 evenimente culturale. Acest proiect a primit 40 de mii de lei din partea MC.

Sau, sunt proiecte din domeniul cinematografic, care n-o duce cel mai bine în Moldova, anume din cauza absenței unor fonduri consolidate, cărora li s-a refuzat finanțare. De exemplu, Festivalul Internaţional de Film Documentar „Cronograf”, unul dintre cele mai cunoscute din țară NU a primit finanțare. Și să nu uităm că în acest an, festivalul nu a avut loc. Alte două proiecte cinematografice care nu au fost susținute sunt concursul „Cel mai bun scenariu pentru film de scurt metraj” și programul acțiunilor de informare și promovare „Teorie şi critic de film”. Și, atenție, domeniul cinematografic a primit CEA MAI MICĂ sumă de bani, doar 3,9% păcătoase din cele 2 milioane de lei.

Proiectele literare au fost susținute la greu de MC, iar jumătate dintre acestea au fost propuse și organizate de Uniunea Scriitorilor din Moldova, una dintre cele mai amorfe uniuni din republică. „Primăvara Europeană a Poeţilor”, „Poetul Liviu Damian şi enigmele verbului”, „Literatura din Basarabia – fenomene şi evenimente ale anului 2014” și „Donici – cuib de-nţelepciune”. Iată ce a organizat Uniunea Scriitorilor, festivaluri pentru care a primit 150 de mii de lei cumulativ.

Așadar, în deciziile de, cel puțin, anul trecut ale ministerul se observă mai mult un fel de urmare a căilor deja verificate, în detrimentul proiectelor noi, inovative. Haideți, doamnă Babuc, că se poate și altfel.

P.S. Printre cele mai penibile proiecte, după mine desigur, este emisiunea „Tezaur” realizarea căreia, deși are intenții pozitive, duce cu gândul la somn.

The post Noi vă dăm bani, dar să nu fie nimic riscant, vă rog appeared first on Bloguvern.


Sursa
2014-10-23 09:10:42



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:00:00Registering Custom Post Types in the WordPress Admin: Our CloudFest Hackathon Report —» Misterioz
09:15:43HÂRTIE DE TURNESOL/PAPEL TURNESOL* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:33:02DRUM/CAMINO* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:00:50„Muntele Basmelor” de la Buscat s-a redeschis mai devreme —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
07:41:09Oamenii frumoși creează ocazii frumoase —» BiblioCity
07:27:34BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:56:00POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:18:34APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:41:35CUTUME —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:41:02RENDEZ-VOUS* —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:40:39BORȘ SAU CIORBĂ —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:39:55GÂNDITORUL LUI RODIN —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:39:41AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:54:28Magnum Innominandum —» turn up the silence
05:39:30IDEALUL?... —» Leo Butnaru
14:52:05Metoda de protecție a mafiei lemnului! Poliția Buzău în acțiune —» Curaj.TV | Media alternativă
11:00:40Concursul de fizica „IMPULS” editia a VII-a, 2024 —» Fizica pentru Moldova
08:32:55Top 5 cele mai scumpe spumante din Moldova —» Fine Wine
05:10:56POEME RECENTE —» Leo Butnaru
00:51:55the queen is back in business with her pyramid scheme —» turn up the silence
13:15:22Nou: Castel Mimi Rose 2023 —» Fine Wine
07:49:20,,Camil Petrescu” - pliant —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:43:30DICTOANE, CITATE PRIN SECOLE —» Leo Butnaru
06:14:06Creangă - mărţişorul primăverii —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
17:09:59Poliția, cu mașini noi și năravuri vechi —» Curaj.TV | Media alternativă