Acum şi neplătitorii de TVA vor beneficia gratuit de serviciile electronice fiscale

Practicile bune de comunicare a Serviciului Fiscal de Stat cu contribuabilii prin intermediul serviciilor electronice fiscale, au pus bazele iniţiativei de conectare gratuită la aceste servicii a agenţilor economici, inclusiv a neplătitorilor de TVA. Acţiunile respective au la bază Hotărârea Guvernului nr.164 din 05.03.2014, prin care s-a dispus implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin utilizarea tehnologiilor informaţionale (e-declaraţii), încît cel puțin 60% din declaraţiile fiscale să fie depuse prin internet.

Reieşind din cele expuse, primii 1 500 neplătitori de TVA, care se vor înregistra pentru conectare, vor beneficia de acces la toate serviciile fiscale electronice, ca metodă alternativă la mecanismul clasic de interacţiune şi raportare fiscală – pe suport de hîrtie, nefiind însă obligatorie.

Astfel, începînd cu data de 20.10.2014 a fost iniţiată procedura de programare preventivă a doritorilor pentru conectare la serviciul enunţat, care poate fi efectuată apelînd numărul de telefon (022) 822-222. Respectiv, agentul economic, în persoana directorului şi a contabilului-şef, la data şi ora comunicată de operator se va prezenta la unul dintre Centrele de Conectare Regională stabilite de Î.S. „Fiscservinform”, după cum urmează:

  1. CCR pe mun. Chişinău – mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 162, et. 2, oficiul 220 (în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare);
  2. CCR pe mun. Bălţi – mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, nr. 128 (în incinta IFS teritorial pe mun. Bălţi);
  3. CCR pe mun. Comrat – mun. Comrat, str. Comsomolului, nr. 20 (în incinta IFS teritorial pe mun. Comrat).

Adiţional, Vă informăm că procedura de abonare va fi lansată din 03.11.2014, care va dura pînă la data de 31.12.2014. În acest mod, pentru a beneficia de acces la serviciile fiscale electronice este necesar de a prezenta în momentul conectării următorul set de documente:

  • copia buletinului de identitate a persoanelor responsabile ale entităţii (conducător şi contabil-şef sau altă persoană împuternicită în modul stabilit), însoţită de original;
  • ordinul de desemnare ori procura de împuternicire a persoanei responsabile de prezentarea documentelor fiscale electronice prin intermediul serviciilor fiscale electronice, semnate de conducătorul entităţii raportoare, cu aplicarea ştampilei (conducătorul şi contabilul-şef vor fi aceiaşi ca şi în informaţia din Sistemul Informaţional al SFS);
  • originalul şi copia procurii autentificate notarial privind împuternicirea persoanei cu dreptul de a semna dările de seamă fiscale din numele entităţii raportoare, de a semna Acordul de conectare la serviciile fiscale electronice şi de a ridica semnătura (în cazul persoanelor ce substituie conducătorul şi/sau contabilul-şef, în cazul altor persoane decît conducătorul şi contabilul-şef, precum şi în cazul prezentării numai a persoanei indicate în ordinul/procura de împuternicire a persoanei responsabile);
  • copia extrasului din Registrul de stat al unităţilor de drept /Registrul de stat al persoanelor juridice, eliberat nu mai tîrziu de 15 (cincisprezece) zile înainte de data prezentării acestuia Operatorului, însoţită de original, dacă în SISF lipseşte informaţia privind modificarea persoanei responsabile.
  • ştampila entităţii raportoare.

Ulterior procedurii de conectare, fiecare agent economic va primi gratuit 2 (două) semnături electronice de autentificare și posibilitatea de utilizare nelimitată a serviciilor electronice fiscale.

Reamintim că aceste servicii au fost implementat în anul 2009 cu scopul de a facilita interacţiunea persoanelor fizice şi juridice cu Serviciul Fiscal de Stat pe aspecte ce ţin de raportare fiscală.

Pentru utilizarea serviciilor enunţat, contribuabilul are nevoie de un calculator cu conexiune la internet şi un instrument de autentificare (semnătură electronică, digitală sau mobilă). Serviciile electronice fiscale sunt disponibile 24/24, oferind posibilitatea expedierii documentelor fiscale de oriunde. Adiţional, utilizarea acestor servicii presupune performanţă, comoditate, economie de timp şi resurse, precum şi certitudinea onorării la timp a obligaţiunilor fiscale.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Centrul Unic de Apel al SFS  la numărul de telefon 08000 1525 (apel gratuit) sau vizitaţi portalul servicii.fisc.md.

The post Acum şi neplătitorii de TVA vor beneficia gratuit de serviciile electronice fiscale appeared first on ITMoldova.


Sursa
2014-10-23 11:49:30



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

06:36:05JURNALUL DE LA HYPERION (IV) —» Leo Butnaru
06:16:48Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2024 -2025 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
12:00:00Making 43% of the Web More Dynamic with the WordPress Interactivity API —» Soţii Bragaru
16:43:17WordPress Website Speed Build: The Masters Golf Tournament —» ada rosu
13:41:21ÎN MEMORIAM - Ion Aldea-Teodorovici - 7 aprilie —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:15:13Regulament_Concurs de postere ,,COMUNITATEA MEA ÎN OBIECTIV EUROPEAN” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
12:00:00Registering Custom Post Types in the WordPress Admin: Our CloudFest Hackathon Report —» Misterioz
09:15:43HÂRTIE DE TURNESOL/PAPEL TURNESOL* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:33:02DRUM/CAMINO* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:00:50„Muntele Basmelor” de la Buscat s-a redeschis mai devreme —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
07:41:09Oamenii frumoși creează ocazii frumoase —» BiblioCity
07:27:34BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:56:00POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:18:34APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:38:43JURNALUL DE LA HYPERION (III) —» Leo Butnaru
06:41:35CUTUME —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:41:02RENDEZ-VOUS* —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:40:39BORȘ SAU CIORBĂ —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:39:55GÂNDITORUL LUI RODIN —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:39:41AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:54:28Magnum Innominandum —» turn up the silence
05:39:30IDEALUL?... —» Leo Butnaru
14:52:05Metoda de protecție a mafiei lemnului! Poliția Buzău în acțiune —» Curaj.TV | Media alternativă
12:35:35Atestarea personalului de specialitate din bibliotecile publice —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:00:40Concursul de fizica „IMPULS” editia a VII-a, 2024 —» Fizica pentru Moldova