despre bicicletă, Poporul American și Leancă
Eu ultima dată pe bicicletă, în mod serios, am urcat când eram la grădiniță. Și bicicleta mea era de aceea care avea 2 roți ajutătoare pe care le-am scos. Am mai urcat recent pe una de asta mare să văd dacă pot să merg în Grădina Publică, și atunci pe vreo 20 min și dupa un pahare de vin.
După offline-ul la Poliția de Frontieră orice eveniment fizic mi se pare ușor de luat, doar că atunci am învățat un lucru: trebuie să ai grijă singur de tine, pentru că ai de suportat consecințe.
Astfel, cum i-am spus și dimineață lui Sergiu Diaconu, am acceptat cursa ca și o provocare.
Respectiv, odată cu reabilitarea drumului Sărăteni-Soroca, cei mai curajoși au parcurs 74km cu bicicleta, iar ceilalți doar 17km. Interesenat lucru că pentru 74 au fost mai mulți decât pentru 17.
Personal, cred că am parcurs jumate din acești 17. Drum bun, dar iaca bicicleta nu prea (sau eu nu-s obișnuită), că și la vale trebuia să depun efort enorm pentru a prinde viteză. Deși, nici pregătirea mea fizică nu este pentru ciclism.
În schimb am prins din emoții: localnicii- care cu flăgulețe, bucuroși; care îmi propuneu cvas și vin; care mă salutau ”ca de la sportiv la sportiv”;
șoferi- care interesați de ce se întâmplă; care supărați că le perturbă traseul;
funcționari- care din datorie acolo, care din interes sportiv, care din simplu interes;
cicliști- care profesioniști, care n-aveau nicio treabă cu bicicleta, care parțial.
Un lucru e cert: toată lumea mulțumită că în sfârșit mai avem și noi parte de drumuri bune, măcar careva, chiar și dacă datorită Poporului American sau lucrătorilor turci.
Eu pe lângă 300 grame pe care le-am slăbit pe acest traseu, am încercat să savurez la maxim din toamna mea și să cunosc oameni frumoși.
Sursa
2014-10-19 17:11:00