#diez-ul lui Alexandru Lebedev: Never give up! Pe înţelesul tuturor

Recent, proiectul Bloguvern a împlinit 3 ani de la apariţie. Conceput din start ca o Şcoală de gândire critică, Bloguvern a adunat pe parcurs zeci de tineri specialişti în cele mai diverse domenii, care scriu analize de politici publice într-un limbaj simplu. Explicarea Moldovei pe înţelesul tuturor i-a influenţat diferit pe Miniştrii din Bloguvern, mulţi dintre ei având azi o carieră la care mulţi tineri visează.

În această serie de interviuri despre autorii din Bloguvern ne propunem să-i cunoaştem pe tinerii de succes din spatele descrierilor de 42 de cuvinte.

Azi publicăm interviul cu Alexandru Lebedev, în care am discutat despre Bloguvern, #diez şi idei de viaţă prin prisma blogului său personal.

 

Povesteşte cum ai ajuns să faci parte din echipa Bloguvern?

Eram într-o duminică de vară, după o cupă de CUC (Ce?, Unde?, Când?), în care noi n-am jucat foarte bine, dar în care am întrecut echipa Maktub, din care făcea parte Ion Grosu. După joc, Ion m-a întrebat: „în general, ce faci cu viaţa ta?” Eu abia terminasem facultatea şi încă nu-mi găsisem un job normal, adică eram doar în negocieri. Şi eu i-am spus că nu ştiu, ceva o să fac. Şi el zice, uite noi vrem să lansăm un proiect, analize de politici publice… Adică, eu iniţial nu tare am înţeles ce-i asta, dar mi s-a părut o idee interesantă şi am spus ok. La prima şedinţă n-am venit, că aveam nu ştiu ce altceva şi după asta am aflat că mi s-a repartizat Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei şi Ministerul afacerilor externe. Eu până atunci în afaceri externe ştiam doar că nouă ne trebuie viză. Şi iată cam acesta a fost începutul epopeii mele în Bloguvern.

Despre ce scriai la Bloguvern?

Am scris puţin despre Ministerul Muncii. Apoi am decis să mă focusez mai mult pe Ministerul afacerilor externe, plus că îmi plăcea mai mult, pentru că eu tare vroiam ca noi să nu avem vize. Şi iată aşa am început să urmăresc tot ce se întâmplă pe externe, să citesc foarte multe rapoarte care erau foarte plictisitoare şi eu nu înţelegeam ce fel de informaţie poţi să scoţi din ele. Dar, tot fiind în acest mediu şi urmărind, urmărind… fiindcă ce am învăţat eu din Bloguvern e că pentru ca să înţelegi un lucru, trebuie mult timp să-l urmăreşti. Primele articole întotdeauna vor fi mai slabe şi mulţi oameni te vor critica, dar e important ca tu să începi să urmăreşti, să-ţi faci sistemul tău de cum găseşti informaţia, să ştii persoanele pe care să le urmăreşti, să ştii cum să filtrezi tot gunoiul informaţional şi să iei numai ce contează. La început, blogul lui Nicu Popescu tare m-a ajutat, pentru că am înţeles mai multe lucruri legate de politică externă şi legate de Moldova.

Cum te-a influenţat faptul că ai scris pentru Bloguvern?

Bloguvernul m-a ajutat să gândesc mult mai analitic, găsind avantaje şi dezavantaje. M-am învăţat să triez mai bine informaţia când vreau să redau ceva. Fiind la Bloguvern am învăţat să-mi structurez anumite gânduri, să scot toată informaţia care de obicei e în plus şi e doar apuşoară de ochi frumoşi, ca cititorul să nu citească texte foarte lungi, plus că să fiu cât mai simplu, să nu folosesc cuvinte pe care nici eu nu le înţeleg.

Tu erai cel care prezice că vom semna Acordul de asociere şi vom călători fără vize în UE. În momentul când tu scriai despre asta, în 2011, 2012, aceasta părea o poveste.

Eu credeam în asta foarte tare şi urmărind evenimentele, vedeam anumite îmbunătăţiri, adică era şi pentru mine departe în viitor. Atunci când eu am început să scriu, am pus un status pe facebook, că eu am să mă însor, când Moldova o să intre în Uniunea Europeană. Şi desigur a fost mult trolling, dar, nu ştiu cum, oamenii urmărind acest status şi urmând articolele mele de pe Bloguvern, acum, când ne apropiem de Europa, îmi spun că, Alex, tu matincă degrabă o să te însori.

Moldova a înregistrat succese, tu te bucuri, eşti optimist, dar de ce oamenii nu se bucură? Adică, eu văd în majoritatea interviurilor astfel de păreri: „Ei, e bine că nu avem nevoie de viză, dar n-avem bani să călătorim, o să se ducă tot acei care…” adică continuă să fie nemulţumiţi. Cum crezi, de ce?

Oamenii încă pur şi simplu sunt sceptici, pentru că până acum totdeauna li s-au promis lucruri care nu s-au întâmplat. Pentru mine astea-s anumite chestii care se întâmplă acum. Şi eu simt că acum, în orice zi, pot să iau paşaportul şi să mă duc repede undeva, chiar şi în România, pentru care până atunci trebuia să stau 2 săptămâni, să pierd nervi şi timp lângă ambasadă. Pentru mine a fost foarte importantă liberalizarea regimului de vize. Sunt foarte multe procese care sunt importante şi pentru omul simplu, numai că oamenii încă nu le înţeleg.

Care ar fi aceste procese? Dă nişte exemple.

Se schimbă calitatea drumurilor, câte oleacă. Se schimbă aceeaşi justiţie. Deja tu ştii că este oleacă mai de încredere. Se schimbă atitudinea poliţiştilor. Eu ştiu că dacă merg seara pe stradă, nu trebuie să mă tem, în primul rând, de poliţişti. Uneori, chiar şi la magazin, oamenii deja sunt un pic mai amabili. Oamenii vor să pară europeni, vor să fie europeni. Acestea sunt mici schimbări. De exemplu, oamenii au mai multe oportunităţi să se ducă să înveţe undeva în altă parte. E mai uşor pentru tineri să obţină o bursă.

Care a fost primul tău articol care a avut impact şi tu ai simţit că mesajul a ajuns acolo unde trebuie?

A fost un articol despre situaţia demografică din Moldova, despre ce simt oamenii când pleacă, pe care eu cred că l-am făcut un pic mai personal. Al doilea era despre cum poţi să obţii o viză pentru Moldova. Acestea-s două articole care chiar şi acum oamenii le citesc şi îmi scriu că hai trimite link la articolul acela, că eu ţin minte că tu l-ai scris şi l-am salvat, dar nu ştiu unde. După acest articol eu am început să învăţ să simt cititorul meu şi am văzut că oamenii sunt mult mai înclinaţi să creadă poveşti reale. Aceste 2 articole aveau informaţii statistice, dar eu le-am prezentat într-o formă mult mai personală. Atunci am realizat că pe înţelesul tuturor înseamnă a fi mult mai personal şi poate pe alocuri sentimental faţă de lucrurile care se întâmplă. Am simţit că una din responsabilităţile mele este să ofer informaţia într-un fel, ca oamenii s-o simtă, nu s-o citească, s-o înţeleagă, dar s-o simtă, pentru că oamenii dacă simt anumite chestii, ei sunt mai deschişi să creadă.

AL_2

Tu ai un blog, pe care în ultima perioadă nu eşti atât de activ. De ce?

Pentru că eu deja ca mine şi ca persoana mea şi ca blog, m-am mutat pe Diez. Adică lucruri interesante, mai diferite, mai de flashmob, le-am transformat în ştiri. Dar menţin blogul mai mult pentru păreri super-personale, lucruri pe care nu pot să le pun pe un site de ştiri.

Eu ţin minte când mi-ai spus despre blogul tău. Primul lucru care iese în evidenţă este că el e roz şi că se numeşte „Acasă la fluturaş”. De unde vine denumirea, care e istoria blogului? Cum l-ai început şi de ce?

Eram în anul I de facultate. Era în noiembrie. Am văzut că o prietenă, Eugenia Grosu, avea un blog. Mă gândeam că sunt foarte multe lucruri la care eu mă gândesc şi pe care aş putea să le pun pe blogul meu. Iniţial era o agendă personală. Eu mă gândeam că nu vreau să-l vadă nimeni.

L-am numit Acasă la Fluturaş, pentru că trebuia să-i dau un nume şi mă gândeam că, despre ce o să scriu? Despre ceva acasă. Fluturaş era nickname-ul meu încă de când eram în clasa a 9-a şi jucam Counter Strike. Aici am mai văzut o idee. Eu până în clasa a noua eram foarte timid. Învăţam bine, dar nu sclipeam. De vorbit, mă temeam să vorbesc ceva, de teama de a nu greşi. Adică eu nu prea aveam încredere în mine. Şi pe urmă am avut un fel de twist. Prin clasa a 10-a am început să fac psihologie ca o lecţie alternativă şi am învăţat foarte multe lucruri despre mine şi, practic, eu în perioada aceea am început să mă descopăr. Şi pentru mine era ceva de genul acesta că, de la omidă m-am transformat în fluture, care deja devenise sociabil. Am început să întâlnesc foarte mulţi oameni şi să învăţ de la ei, să-nvăţ cum să fiu eu însumi şi cum să mă cunosc pe mine mai mult. Şi atunci când eu deja mă gândeam la denumire de blog, au fost doar 2 cuvinte cheie care pe mine mă defineau: Fluturaş şi Acasă. Şi cam aşa s-a întâmplat.

Roz a fost o rebeliune, dacă sincer. Pentru că pe mine mereu m-au enervat chestiile tipizate, că iaca tu trebuie să fii aşa, tu trebuie să fii băiat bun, trebuie să înveţi bine, nu trebuie să răspunzi la nimeni, gândeşte-te de 3 ori înainte să vorbeşti. Ţin minte că eram prin clasa 10 şi am avut o discuţie cu fetele, că de ce băieţii nu au voie să poarte roz, că nu e masculin. Şi atunci eu mi-am zis, so what, şi ce dacă o să am blog roz, asta ce, o să mă facă gay, o să mă facă neom, nu ştiu, diferit. Şi el a început ca o rebeliune, ca pe urmă să se transforme într-un brand, eu nici acum nu renunţ la culoarea ceea, chiar dacă deja poate la un moment dat simt că nu mă reprezintă, că deja am evoluat în alte chestii, dar eu o păstrez.

Tu acum ce culoare ai?

Ei, nu ştiu. Eu acum sunt hipster colorat. Îmi schimb culoarea în fiecare zi. Şi prin blugii mei şi prin tricourile mele. Chiar nu mă deranjează cum sunt văzut. Uneori mama îmi spune: „Ei, deja eşti director, tre’ să fii bărbierit, la cravată…” Adică rebeliunea asta a rămas, pentru că ea este o rebeliune faţă de standardele care se impun. Nu-mi place standardul acesta în care tu, ca să fii serios, trebuie să pari serios. Pentru că eu am văzut foarte mulţi oameni care par serioşi, dar în esenţă ei nu sunt nimeni. Şi eu vreau ca oamenii din jurul meu să fie aşa cum simt ei. Eu nu vreau să fiu prieten cu toţi oamenii. Nu vreau ca toţi oamenii să mă iubească. Eu vreau ca în jurul meu să am oameni cu care eu să învăţ.

Ca să fii pozitiv şi să fii popular, e foarte greu. Dacă scrii cât e de rău în acest local, cât e de rău în Moldova, despre cum nu ţi s-a răspuns în limba română la magazin, ai mii de vizualizări. Vei avea susţinători, vor fi din cei care o să te critice, dar o să te citească. Asta tot e un lucru pe care l-am învăţat la Bloguvern: trebuie să ştii ce emoţii vrei să trezeşti la oameni: bucurie, tristeţe, răzvrătire, „dar nu-i drept asta”. Am mai învăţat să simt pentru cine scriu şi asta foarte mult contează. Pentru că dacă simţi că scrii pentru un anonim, un anonim o să te citească şi un anonim o să-ţi dea feedback. De exemplu, eu când scriu, îmi imaginez ce oameni o să mă citească sau ce oameni o să citească ştirea asta. Eu încerc să simt grupul meu şi articolele acestea le fac personale.

Eşti fondator şi director la Diez. De unde a apărut ideea de a face un site de ştiri pentru tineri?

Ideea a apărut din necesitate cred că. A pornit de la o discuţie la o bere despre de ce blogurile au devenit populare. Pentru că erau o alternativă, pentru că oamenii s-au săturat de un anumit fel de ştiri. Oamenii care vin din urmă s-au săturat să citească despre politică. Iată intri şi prima pagină toată e numai politică. Cam asta. Şi atunci a apărut o idee: „Dar de ce să nu creăm ceva care să nu fie cu titluri şocante, cu politică peste politică? Ceva foarte util, să nu dezamăgeşti cititorul prin ceea ce publici. De ce să nu creăm ştiri la care poate titlul nu impresionează, dar în text găseşti foarte multă informaţie utilă?”

Care e specificul unui site pentru tineri? Care-s părţile frumoase, interesante, şi care-s dificultăţile?

Tinerii sunt foarte schimbători. Ceea ce le place azi, nu le place mâine. Azi ce-i ok, mâine-i prea mainstream. Partea frumoasă este că trebuie să-i urmăreşti constant, să simţi trendul, să simţi unde el se duce acum, cum se duce. Dar chestia asta eu am învăţat-o în social media, că tu trebuie să simţi pulsul de pe reţele, ceea ce pentru ei acum contează.

Noi avem două grupuri mari, de la 16-25 şi de la 25 la 35. Şi uneori există lupta asta între cele două grupuri, pentru că sunt unele informaţii care sunt pentru primul grup şi care nu sunt pe placul celui de-al al doilea grup. Sunt unele materiale care sunt pentru grupul al doilea, dar primii nu le înţeleg şi pentru ei sunt poate mai complicate. Şi noi trebuie să facem prietenie între aceste 2 grupuri de oameni.

Cum te descurci în ipostaza de director, de la postura de prieten cu toată lumea – la cea de şef? Ce s-a schimbat? Cum tu te-ai schimbat?

Asta e complicat. Eu cred că la un moment dat… eu încă nu m-am schimbat foarte mult, pentru că n-a trecut aşa de mult timp. A trecut un an şi oleacă, dar deja învăţ anumite lucruri.

Eu sunt cel care învaţă alături de oameni anumite lucruri. Eu vreau să fiu un exemplu pentru colegi. Adică eu nu pot să le cer să stea toată noaptea să lucreze sau să facă anumite chestii, dacă eu asta n-am s-o fac. Ştii? Adică acum eu cu Olesea Cember, colega mea de la Diez, mă întrec cine să fie cel mai citit pe lună. E mai greu să fiu dur cu ei, dar uneori e nevoie.

Dar când trebuie să fii dur? În ce momente?

Când ar trebui. De exemplu, sunt anumite promisiuni şi responsabilităţi şi ele nu-s îndeplinite şi atunci ştii, pe de o parte, eu vreau să penalizez, dar pe de altă parte, încerc să înţeleg situaţia lor. Şi e uneori complicat. Eu nu vreau ca oamenii să lucreze numai pentru salariu, fără nici un fel de satisfacţie. Mie îmi plac oamenii care fac asta înflăcărat. Şi uneori trebuie să mai înţelegi omul, să admiţi că unele persoane nu-s matinale şi ei lucrează mai eficient seara. Adică eu pot să le dau penalizări în fiecare zi pentru că ei nu vin la birou dimineaţa, dar eu n-o să obţin nimic din asta. Şi încerc să învăţ oamenii din echipă.

AL_3

Ce trebuie să facă un tânăr ca să lucreze la Diez?

Să vrea. Eu sunt gata să iau oameni fără experienţă, dar care vor să înveţe şi sunt gata să vadă lucrurile diferit. Eu de obicei le dau un task. De exemplu, îi dau o săptămână după care să vină cu 3 materiale care n-au apărut nicăieri în media. Chiar nu contează, adică libertate totală, fiindcă eu ştiu că dacă persoana dată o să facă asta, el o să se profileze, ori pe politic, ori pe Europa. Prima perioadă e mai dificil, pentru că eu le dau foarte mult de lucru şi, într-un fel, îi arunc în apă şi las’ să înoate. Dacă înoată, e bine. Mai departe o să facă faţă.

Cum arată o zi din viaţa ta?

Eu încerc ca zilele mele să fie diferite. De aceea călătoresc mult. Joc jocuri intelectuale, îmi păstrez timp pentru citire. Din când în când mă uit la un film, asta numaidecât. Pentru că eu din cărţi şi din filme iau idei. Şi cititul mă relaxează. Pe toată perioada ceea, mă face să mă simt parte din cartea ceea. De exemplu, aseară eu am început să citesc de pe la 9 seara şi pe la 4 dimineaţa am terminat cartea.

Ce carte?

Gluma de Milan Kundera. Tare mi-a plăcut. Eu vroiam să văd cum se termină. Indiferent ce fac, în pauză verific site-ul. Mă simt foarte conectat cu site-ul. Să-i simt pulsul, să simt oamenii, ce le place, ce nu le place, ca să ştiu să nu mai repetăm sau să încercăm să oferim informaţia în diferite feluri interesante. Şi cam asta. Şi din când în când călătoresc. Eu cred că dacă n-aş călători, m-aş sufoca.

Călătoreşti destul de mult. De ce îţi place să călătoreşti?

Pentru că în felul acesta descopăr idei noi. Eu cred că fiecare persoană îşi creează un bubble în jurul ei. Fiecare ţară, cultură îşi creează un anumit bubble. Adică lucruri care sunt normale sau anormale. Şi tu trăind mereu în bubble-ul ista, tu începi să vezi că ceva e normal, pentru că asta e normal, şi ceva anormal pentru că este anormal. Asta e bine, iar asta e rău. Dar când călătoreşti, tu vezi că acest sistem de valori se schimbă. Şi cum tu te adaptezi, sau nu te adaptezi, sau vezi idei la care tu nu te-ai fi gândit sau lucruri rele care sunt bune sau lucruri bune care sunt rele. Oamenii gândesc diferit. Adică pe lângă faptul că e oraş nou şi atmosferă nouă, mie îmi plac ideile şi atmosfera care plutesc în aer, oamenii noi. Şi iată mereu în goana şi în setea asta de experienţe noi şi de oameni noi şi de idei noi, eu călătoresc.

Dă un exemplu de idee nouă. De oameni noi înţeleg, dar idei?

De exemplu, vorbeşti cu un indian sau pakistanez, care îţi povesteşte că e normal să te căsătoreşti cu o fată pe care ţi-o aleg părinţii. Şi asta e normal. O  persoană care consideră că islamul e calea corectă. Şi el foarte tare crede în chestia asta. Sau persoana care consideră că trebuie să laşi totul şi să pleci în altă parte. Şi tu vezi adevărul din fiecare om. Şi plus că asta te face mult mai tolerant şi să înţelegi omul. Când tu întâlneşti un om, tu nu vezi toate stereotipurile care există despre el. Tu vezi omul ca persoană şi nu contează dacă ţie Rusia nu-ţi place, da ai prieteni ruşi. Şi aşa te văd şi ei.

Te consideri un tânăr de succes? Ce înseamnă pentru tine succesul?

Sintagma asta e parte din răzvrătirile mele. Pentru că ea înseamnă că tu ai ajuns la autosuficienţă şi mai departe nu vrei să creşti. Eu nu cred că eu sunt tânăr de succes. Eu sunt un tânăr care încearcă şi învaţă. Mie îmi pare aşa de vagă toată chestia asta. Ce, dacă ai business, înseamnă că eşti de succes? Tu în fiecare zi ai problemele tale, pe care nu le consideri de succes. De exemplu, toţi te cred de succes, dar tu ai probleme cu fetele şi tu nu te simţi de succes. Dar tu trebuie să te ridici la înălţime. Tu ai probleme acasă cu părinţii, toţi te cred de succes, dar tu ai probleme şi te gândeşti: băi, da de ce eu am… şi într-un fel, e disonanţă cognitivă. Eu cred că trebuie să fii aşa cum eşti, să accepţi problemele pe care le ai acum şi să încerci să le rezolvi.

Ce trebuie să facă un tânăr ca să reuşească în viaţă?

Un tânăr trebuie să fie un tânăr. Să fie rebel, să vină cu anumite idei, să lupte pentru o cauză şi să înveţe mereu. Orice experienţă să n-o iei ca pe ceva bun sau rău. Să nu iei ceva ca pe o pierdere. Eu cred că oamenii trebuie să facă lucruri de care mai bine să zică: „Aha, asta o fost o perioadă din viaţa mea de care nu sunt foarte mândru, dar mă bucur că făcut asta”, decât să zică: „Ei, dacă aş fi făcut asta, ar fi fost mai bine.” Pentru că dacă tu îţi indici în capul tău că, dacă procedai altfel, lucrurile ar fi fost mai bune, intri în capcana asta şi mereu îţi pare că trăieşti o viaţă care nu este a ta. Că ai scăpat momentul. Că nu ai făcut ce trebuia să faci. Pentru că nu există momente potrivite. Există atunci când tu faci lucrul şi atunci când nu-l faci. Şi gata.

Povesteşte o istorie haioasă din bucătăria Diez.

La noi totdeauna sunt situaţii amuzante când cineva vine în birou şi încurcă cabinetele. Odată a venit un om şi intră şi spune că: „Вы не хотите французкие духи?” Şi mă gândeam: „Da de ce духи? De ce французкие? Da de ce voi nu puteţi chema alte duhuri? De ce anume французкие?” Şi el: „A, не духи (duhuri), а духи (parfumuri). Eu zic: „Aaa, nu avem nevoie.” O dată, la un interviu, intră o fată. În birou era cald. Şi se aşează. Îi zic: „Dezbracă-te.” Şi ea îşi dă jos paltonul şi stă cu fularul. Şi eu îi zic: „Dezbracă-te.” Şi ea tot stă cu haine, dar văd că îi e cald. Zic: „Dezbracă-te.” Şi ea: „Atât? Mai trebuie?” Şi atunci am înţeles: „Ha! Da eu nu asta am avut în vedere.”

Ai o relaţie aparte cu mama ta. Se creează impresia că ea te susţine în absolut tot ce faci. Au fost lucruri de care mama ta a spus vreodată: Nu, Alex, aici nu e bine?

Nu prea. Adică tot ce am decis, mama m-a susţinut. Eu zic că aşa vreau şi gata. Multe lucruri nu. Pentru că mama ştie că dacă eu tare vreau, eu o să mut şi munţii şi o să fac tot ca eu să duc lucrul cum eu îl vreau. De mic aşa a fost. Mama ştia că dacă vreau să mă duc să învăţ undeva, mă duc. Mama întotdeauna aprobă aspectul meu fizic. De exemplu, eu înainte purtam creastă şi mamei nu-i plăcea, să mori. Până a ajuns momentul când deja îmi cumpăra geluri şi mă întreba: „Da ce, azi nu-ţi faci creastă?” La început nu-i plăcea că mă îmbrac colorat, nu ca un director. Acum mama mă sună şi îmi spune: eu văd aici nişte blugi verzi, să ţi-i cumpăr? Nişte blugi galbeni, să ţi-i cumpăr? Da. Adică, ştii, mama într-un fel vede că ea nu prea are de ales şi începe să mă ajute. Acum barba nu-i place. O omoară. Că iată, copii frumoşi, când v-am născut eraţi fără barbă, da acuma umblaţi bărboşi. Dar eu cred că cu timpul ea se va obişnui. Eu mereu încerc să schimb la mine anumite lucruri. Pentru că asta mă face să ies din zona mea de confort. Şi eu simt că mama mă va susţine. Mama ştie că dacă eu am decis să fac un lucru, înseamnă că eu am decis, am analizat şi am luat decizia care cred că la moment e cea mai bună pentru mine.

AL_4

Care este modelul tău de bărbat? Ca cine ai vrea să fii?

Nu ştiu. Mie tare mi-au plăcut chestiile din sport. Adică eu mereu mi-am căutat, ok, neavând un tată care să fie alături şi să fie un exemplu pentru mine ca bărbat. Eu mereu mi-a luat exemplu de cum aş vrea să fiu din cărţile pe care le citeam. Adică nu e un tip exact de om. Sunt anumite valori pe care eu vreau să le am. Am citit Insula misterioasă, am vrut să fiu ca Cirus Smith. Sau unele cărţi le citesc şi foarte tare mă identific cu personajele. Adică eu nu pot citi o carte şi să nu mă identific cu personajele.

Dar la Bukovski?

Nu ştiu, eu n-am citit Bukovski. Eu am citit Beigbeder şi tot mă identificam cu personajul. Eu mă simţeam în pielea lui, că eu fac lucrurile care le face el. Şi unele lucruri clar că fix aşa. Unele lucruri le faci şi eşti mândru de ele, de altele nu, dar oricum le faci. Din sport, mi-au plăcut oamenii care luptă, care luptă nu doar singuri, dar şi în echipă. Şi asta a fost când am început să mă uit la ciclism, era Lance Armstrong, care şi-a învins cancerul şi pentru mine era exemplu de Never give up! Pe urmă a început să-mi placă Djokovic pentru faptul că, dacă la început putea să piardă jocul, dar el îşi aduna puterile şi câştiga. Cam asta e filozofia mea, never give up!, niciodată nu renunţa.

Au fost momente când ai renunţat?

Mereu sunt. Eu ţin minte când am venit din SUA şi îmi făceam viza pentru România, ca să mă duc la ISWINT. Şi atunci o lună am umblat cu viza ceea. Şi mă gândeam: „Da mie chiar îmi trebuie chestia asta? Ajungând la ISWINT, am înţeles că toate eforturile mele nu au fost în zadar. Fix aşa, erau multe lucruri care eu simţeam că, băi, nu mai vreau. Gata! M-am săturat. Şi îmi spuneam: „Tu trebuie să termini lucrul, pe urmă deja poţi renunţa”. Chestia e că uneori poate să nu se merite, dar tu îl termini şi apoi ajungi la concluzia asta.

Dar dacă nu merită şi ai pierdut timpul în zadar?

E o lecţie câştigată prin asta. Adică, cum spun eu. Mulţi oameni cred că pierd anumite chestii, nefăcând sau făcând anumite lucruri. Eu le iau ca parte din povestea mea personală. Un alt exemplu este poezia lui Keepling – „If”. Pentru mine ea şi acum sună când mi-e greu. De exemplu, acolo este chestia asta că, dacă poţi să pariezi tot pe un singur zar şi să pierzi tot, dar să nu te îngrijorezi tare, să începi tot de la început… la mine chestia asta sună în cap uneori, ştii… Asta e poezia mea, poezie cu care eu mă identific şi sunt anumite valori pe care eu le simt acolo.

The post #diez-ul lui Alexandru Lebedev: Never give up! Pe înţelesul tuturor appeared first on Bloguvern.


Sursa
2014-09-19 12:13:47



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:48:27Șase rose-uri din Moldova, medaliate la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
06:15:225 cele mai scumpe vinuri moldovenești —» Fine Wine
19:49:32Hot Off the Press: New WordPress.com Themes for March 2024 —» Adăpostul gîndurilor nerevendicate | If I enjoy the hatred of life, I do not hate life, I enjoy i
20:22:52Șantier poluant și periculos în zona Orizont —» Curaj.TV | Media alternativă
17:40:0815 WordPress Pro Developers You Should Follow in 2024 —» costica
13:49:51Sofia  — oraş vechi şi veşnic tânăr —» Biblioteca Hristo Botev
20:08:07Oana Băluță: Eu fac acordul la feminin🎙️#PurpleTalks —» Curaj.TV | Media alternativă
19:45:28Referendum, rezolutie, atentat si sondaje. Lumea incotro? #NoSugarPolitics —» Curaj.TV | Media alternativă
18:25:18CMB Rose: 1205 de vinuri rose —» Fine Wine
17:31:51Eterna mea Lumină —» Argentina Gribincea's Blog
13:57:38Festivalul Artelor „Nichita Stănescu la Echinocțiu”- ediția a 19-a —» Curaj.TV | Media alternativă
09:26:24Codebitorii solidari în procedura insolvenţei —» Drept MD
08:45:51Micile și marile bucurii ale lunii februarie 2024 —» Sunt MAMĂ!
17:35:13Noutăţi legislative – noi modificări aduse Codului Muncii —» Drept MD
12:24:42TELESCOPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:23:31HÂRTIE DE TURNESOL —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:12:25Despre hărţuire în şcoală (2 p) —» Curaj.TV | Media alternativă
13:37:23CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
10:21:09De prin Bucureşti —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
07:22:52VIEȚUITOARE-NECUVÂNTĂTOARE —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:41:37TREI POEȚI FRANCEZI —» Leo Butnaru
09:03:59ECOU PRIN ANI... / În dialog cu colegul și prietenul bulgar Ognean Stamboliev —» Leo Butnaru
17:22:55Despre relațiile de cuplu în condiții de egalitate de gen —» Curaj.TV | Media alternativă
17:22:55Camion descoperit cu lut sau nisip în traficul capitalei —» Curaj.TV | Media alternativă
14:49:29Scrum, bulane, epoleţi —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag