Noaptea în sat
Se așternuse o noapte leneșă peste sat. Stelele tăceau, vântul încet răsufla, copacii nu se mișcau. În valea de la marginea satului un huruit de tractor spinteca liniștea.
Întunericul nopții de la sat era gros și negru precum cernoziomul. Și numai luna galbenă ca o pâine proaspătă din cuptor știa să îmblânzească acea noapte încăpățânată.
Din când în când câinii hămăiau, broaștele din coada iazului orăcăiau, iar corul greierilor țîrâiau. Ferestrele casei erau deschise.
- Ferestrele să fie deschise noaptea, să intre aer curat.
- Bun, tată.
Țăranii truditorii ațipeau deja, nu și flăcăii, nu și fetele mari. Toți țineau pasul spre club. Acolo unii dansau, alții sprijineau noaptea-ntreagă pereții, câțiva stăteau pe prag, iar restul după club. De obicei, după club, ori au loc bătăi, ori se bea în cerc dintr-un singur păhărel.
- Să nu uitați să trageți perdica, căci vor intra țânțari în casă, îi preîntâmpina mama pe flăcăii ei.
- Bun.
- Ah da, când o să vă întoarceți de la club, să nu uitați să stingeți lumina de-afară, să nu ardă toată noaptea.
- Bun.
- Să vă clătiți picioarele în taz, înaintea de-a vă băga sub ogheal.
- Bun.
- Să nu-mi umblați toată noaptea, căci mâine este mult de lucru.
- Bun.
- Să nu beți pe undeva ca a doua zi să mă grăiască lumea prin sat. Auziți, măi?
- Da, auzim.
- Să nu vă mai plângeți mereu de oboseală, căci văd că noaptea aveți putere să umbați hăisa prin sat.
- Bun, mamă.
Mama adoarmea la perete, tata la margine. Lângă pat, tata avea un scaun, iar pe scaun o cană cu apă. O cană plină cu apă rece din fântână. Nimeni nu se culca dacă nu era o căldare cu apă prospătă, să fie peste noapte. O lege de-a casei.
Fiecare cameră avea parfumul ei. La bucătărie miroasea a pâine, în camera părinților a răcoare, iar în Casa cea Mare mirosea a parfum de romaniță care se usca pe un ziar.
Flăcăii se bucurau când părinții le permiteau să doarmă vara în Casa cea Mare. Puteau veni acasă la orice oră, fără să trezească pe cineva, dar mereu îl găseau pe tata fumând pe prag.
Veneau acasă flăcăii obosiți de-atâta dans, se dezbracau prin întuneric, se culcau pe patul moale, dar nu se înveleau fiindcă era cald.
Și multe minute nu puteau adormi flăcăii fiindcă unul se gândea la sărutul cu Ileana, altul la dansul cu Anișoara lui badea Vasea. “Acum sunt și eu flăcău, acum sunt și eu mare”, își ziceau în gând băieții.
- Băieți, încă nu ați adormit?
- Încă nu, tată.
- Vedeți și voi, pentru că mâine dimineața ne trezim cu noaptea-ncap să cosim fân.
- De ce iar cu noapte-ncap?
- Pentru că-i răcoare. De-o dragoste să cosești.
- Of, așa ne-am săturat.
- Mai beți apă, bre.
- Noapte bună, tată.
- Noapte bună.
Sursa
2014-09-18 20:24:00