Republica Moldova împărtăşeşte experienţa sa în domeniul datelor deschise

Open Data Istanbul 1

În perioada 17-18 septembrie, Centrul de Guvernare Electronică a participat la trainingul regional „Open Data for Economic and Social Growth”, organizat de PNUD în colaborare cu Banca Mondială în Istanbul.

În cadrul evenimentului au participat circa 14 ţări din Asia, Europa Centrală şi de Est, ţări aflate la diferite etape de implementare a datelor deschise. Pentru a motiva şi alte ţări să adere la comunitatea datelor deschise, au fost discutate exemple de bune practici din regiune, Republica Moldova fiind prezentată drept un exemplu de succes datorită progresului pe care la înregistrat  în implementarea iniţiativei de date deschise.

În cadrul prezentării au fost discutate stimulentele care au determinat Guvernul Republicii Moldova să implementeze principiul de date deschise, la ce etapă se află în acest proces, care sunt provocările şi cum planifică să dezvolte iniţiativa în viitor. Practicile împărtăşite de Republica Moldova au trezit interes în rîndul participanţilor din celelate ţări din regiunea CSI. Republica Moldova a fost reprezentată de Livia Ţurcanu de la Centrul de Guvernare Electronică, Elena Saharnean de la Î.S. „Fintehinform” şi Alexandru Roşioru, coordonator pentru e-Transformare în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Open Data Istanbul

The post Republica Moldova împărtăşeşte experienţa sa în domeniul datelor deschise appeared first on ITMoldova.


Sursa
2014-09-18 15:38:55



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

06:36:05JURNALUL DE LA HYPERION (IV) —» Leo Butnaru
06:16:48Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2024 -2025 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
12:00:00Making 43% of the Web More Dynamic with the WordPress Interactivity API —» Soţii Bragaru
16:43:17WordPress Website Speed Build: The Masters Golf Tournament —» ada rosu
13:41:21ÎN MEMORIAM - Ion Aldea-Teodorovici - 7 aprilie —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:15:13Regulament_Concurs de postere ,,COMUNITATEA MEA ÎN OBIECTIV EUROPEAN” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
12:00:00Registering Custom Post Types in the WordPress Admin: Our CloudFest Hackathon Report —» Misterioz
09:15:43HÂRTIE DE TURNESOL/PAPEL TURNESOL* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:33:02DRUM/CAMINO* —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:00:50„Muntele Basmelor” de la Buscat s-a redeschis mai devreme —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
07:41:09Oamenii frumoși creează ocazii frumoase —» BiblioCity
07:27:34BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:56:00POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:18:34APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:38:43JURNALUL DE LA HYPERION (III) —» Leo Butnaru
06:41:35CUTUME —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:41:02RENDEZ-VOUS* —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:40:39BORȘ SAU CIORBĂ —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:39:55GÂNDITORUL LUI RODIN —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:39:41AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:54:28Magnum Innominandum —» turn up the silence
05:39:30IDEALUL?... —» Leo Butnaru
14:52:05Metoda de protecție a mafiei lemnului! Poliția Buzău în acțiune —» Curaj.TV | Media alternativă
12:35:35Atestarea personalului de specialitate din bibliotecile publice —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:00:40Concursul de fizica „IMPULS” editia a VII-a, 2024 —» Fizica pentru Moldova