Oglinda sufletului

Vorbeam cu sotia cat de mult am inceput sa evoluam si noi ca stat. Lumea a inceput sa vada multe lucurui cu alti ochii. Pana acum cativa ani eram inca un stat fost comunist cu peisaje gri, parca aveam capastru si nu prea faceam nimic pentru a ne distanta si noi cu pasi repezi de catre comunism. Pentru a privi catre occident si a incerca sa copiem si noi lucrurile bune facute de ei. Cum am primit unda verde in libera circulatie prin Europa au inceput sa se auda numai lucruri rele despre noi din cauza anumitor etnii, dar pe langa aceste lucruri rele am inceput sa ne evidentiem si cu lucuri bune.

Am trimis tineri la diverse concursuri europene de IT sau de aerospactiale sau chiar concursuri de dans. Dansul la fel ca si restul materiilor cred ca ar trebui sa fie introdus in materia scolara. Pe langa un corp sanatos am avea si o minte sanatoasa. Dar nu cred ca cei din ministerul invatamantului o sa se grabeasca ca sa faca astfel de demersuri. Pentru ei este mai important cum sa faca sa fure si ei un ban din saracitul minister educational.

Sfatul meu e ca pana se vor gandi sa introduca dansul in orarul celor mici poti incerca sa iti inscrii copilul la o scoala de dans sau pe inpasidedans.ro, aici gasesti lectii de dans Bucuresti , nu e nevoie sa iti duci copilul departe de casa cum era in cazul celor care alegeau sa devina gimnasti. Acum copilul tau poate creste alaturi de tine , dar poate face si un sport iar cultura copilului se va imbogati, o sa invete sa comunice, o sa invete sa aiba un partener de dans, o sa invete sa lucreze in echipa si sa nu fie un singuratic cu probeleme de adaptare.

Pe langa toate acestea corpul copilului tau o sa fie unul sanatos si care o sa se dezvolte mult mai bine fata de al unui copil de aceiasi varsta care nu practica nici un sport. Trebuie sa invatam sa nu ne mai gandim doar la noi si la problemele noastre. Copilul pe care l-ai conceput ca sa ii oferi un viitor frumos si sa fie oglinda sufletului tau, nu trebuie abandonat si lasat sa isi rateze viata sau sa fie un copil nesanatos. Noi trebuie sa gandim si sa actionam cand ei sunt mici, sa incercam sa le formam un viitor, sa ii invatam ce este bun in viata.

 


Sursa
2014-09-15 23:50:33



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:48:27Șase rose-uri din Moldova, medaliate la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
06:15:225 cele mai scumpe vinuri moldovenești —» Fine Wine
19:49:32Hot Off the Press: New WordPress.com Themes for March 2024 —» Adăpostul gîndurilor nerevendicate | If I enjoy the hatred of life, I do not hate life, I enjoy i
20:22:52Șantier poluant și periculos în zona Orizont —» Curaj.TV | Media alternativă
17:40:0815 WordPress Pro Developers You Should Follow in 2024 —» costica
13:49:51Sofia  — oraş vechi şi veşnic tânăr —» Biblioteca Hristo Botev
20:08:07Oana Băluță: Eu fac acordul la feminin🎙️#PurpleTalks —» Curaj.TV | Media alternativă
19:45:28Referendum, rezolutie, atentat si sondaje. Lumea incotro? #NoSugarPolitics —» Curaj.TV | Media alternativă
18:25:18CMB Rose: 1205 de vinuri rose —» Fine Wine
17:31:51Eterna mea Lumină —» Argentina Gribincea's Blog
13:57:38Festivalul Artelor „Nichita Stănescu la Echinocțiu”- ediția a 19-a —» Curaj.TV | Media alternativă
09:26:24Codebitorii solidari în procedura insolvenţei —» Drept MD
08:45:51Micile și marile bucurii ale lunii februarie 2024 —» Sunt MAMĂ!
17:35:13Noutăţi legislative – noi modificări aduse Codului Muncii —» Drept MD
12:24:42TELESCOPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:23:31HÂRTIE DE TURNESOL —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:12:25Despre hărţuire în şcoală (2 p) —» Curaj.TV | Media alternativă
13:37:23CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
10:21:09De prin Bucureşti —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
07:22:52VIEȚUITOARE-NECUVÂNTĂTOARE —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:41:37TREI POEȚI FRANCEZI —» Leo Butnaru
09:03:59ECOU PRIN ANI... / În dialog cu colegul și prietenul bulgar Ognean Stamboliev —» Leo Butnaru
17:22:55Despre relațiile de cuplu în condiții de egalitate de gen —» Curaj.TV | Media alternativă
17:22:55Camion descoperit cu lut sau nisip în traficul capitalei —» Curaj.TV | Media alternativă
14:49:29Scrum, bulane, epoleţi —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag