Profitorii de Dumnezeu
Știi, eu cu mine nu m-am clarificat. Unde merg? Și ce fac?! Nu mă pot defini. Trăiesc o singurătate cumplită. Doresc să merg la Dumenzeu, dar mi-e rușine. Nu pot îndrăzni.
- Chloe, vrei să mergem la biserică?
- Nu. Nu vreau să fiu o egoistă. Când avem greutăți, mergem la El, iar când suntem fericiți, Îl uităm.
- Toți așa suntem.
- ... niște profitori de Dumnezeu.
- Oamenii
- Oamenii.
Ultima oară când Ți-am vizitat Casa, eram rătăcită. Veneam spre Tine ca și fiul risipitor. Eram frântă, eram singură, Te căutam în fiecare lumină, Te căutam în corul de voci pure și blajine. Te așteptam. Doamne, de câte ori Te-am așteptat.
Când suntem împliniți devenim atei, ne credem zei atotputernici, creatori de universuri și de destine. Când pierdem totul, când în Cutia Pandorei mai rămâne Speranța, atunci mergem la El. Ca niște ticăloși, ca ultimii lași. Atunci suntem gata să credem în orice numai să fie din nou bine, numai să revenim din nou în bârlogul confortului și al lipsei de probleme. Fără pierderi, fără dureri.
Oamenii.
Profitorii de Dumnezeu.
Sursa
2014-09-02 10:34:00