Puțini am fost, mulți am rămas

Sâmbătă, 23 august, a avut loc Consiliul Politic Național al PLDM. La Palatul Republicii. Pe lângă cei din Consiliu au fost invitați președinții de organizații primare și teritoriale, așa că a fost multă lume. Mai mult de o mie două sute de oameni din toată țara.

Au avut discursuri mai mulți, dar voi scrie despre intervenția președintelui PLDM. Vlad Filat a făcut apel la memorie, la unitate și la consecvența celor cu care a început “proiectul politic PLDM”. Așa se numea pe atunci.

Vlad Filat a declarat că-și dorește ca PLDM să revină la ceea ce era în 2009. Atunci când prea puțini erau cu funcții, iar cei mai mulți trăgeam cot la cot pentru a scoate comuniștii de la guvernare. Prin această revenire la începuturi, la punctul de unde se pornește drumul nostru european, Filat nu a făcut decât să consolideze esența conservatoare a Partidului Liberal Democrat din Moldova. Conservatoare deoarece suntem conștienți că societatea noastră este precum o pânză firavă și orice schimbări făcute brusc o pot rupe, dar dacă nu mergem înainte suntem mâncați de molii. Sigur se fac reforme, se schimbă lucrurile care ne trag înapoi, dar progresele înregistrate nu trebuie să rupă din rezultatul electoral.

PLDM și-a construit echipa și apoi a câștigat încrederea oamenilor datorită modelelor oferite și promisiunilor făcute. Ceea ce s-a construit în anii de când partidul este la guvernare nu reprezintă decât un argument în plus că Moldova mai are șanse. Promisiunile pentru Moldova sunt simple: educație mai bună, integrare europeană care va aduce mai multe locuri de muncă și o justiție corectă.

Pe linie politică, entuziasmul și puterea de muncă pentru o cauză nu este dată de funcțiile obținute în stat. Rangurile mici sau mari care ne “încoronează temporar capetele” nu fac din membrii de partid oameni mai deștepți sau mai capabili. Dimpotrivă puterea corupe, iar noi ne dorim să construim o societate sănătoasă.

Pentru a oferi un exemplu de mobilizare PLDM va prezenta în fața întregii țări ce-și propune pentru perioada următoare așa că ne vedem cu toții pe 7 septembrie în Piața Marii Adunări Naționale.


Sursa
2014-08-23 20:55:46



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:43:05MĂRTURISIRI, CONFLUENȚE —» Leo Butnaru
12:28:37Adevărul despre băutura moldovenilor de Paști —» Fine Wine
06:54:33,,În lumea poveştilor lui Ion Creanga” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:18:2914 februarie 2024 - ,,Grigore Vieru poetul celor mici și mari” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
10:52:35UMBRA —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:55:52Poliția locală oprește mașina unde vrea, că nu stă mult ;) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:32:28Jocuri de cuvinte cu Ilinca la 5 ani #perleleIlincăi —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
04:33:25Povești care inspiră – Iasmina Crețoi şi Nico G. —» Curaj.TV | Media alternativă
23:50:16UN BILET PENTRU TRANAI* —» Andrei LANGA. Blogul personal
23:42:07BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:37:2610 Amazing WordPress Design Resources —» costica
09:53:02Neron/Nerón* —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:52:25AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:42:45Radacini Metier reconfirmă titlul „Best of Show Moldova” —» Fine Wine
06:36:05JURNALUL DE LA HYPERION (IV) —» Leo Butnaru
06:16:48Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2024 -2025 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
22:35:23APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:56:2714 februarie, ziua de naștere a lui Grigore Vieru —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
12:55:48Cartea – un bun prieten de viață —» BiblioCity
12:00:00Making 43% of the Web More Dynamic with the WordPress Interactivity API —» Soţii Bragaru
11:18:38ÎN MEMORIAM - Ion Aldea-Teodorovici - 7 aprilie —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:17:0121 martie 2024 - Ziua Internaţională a POEZIEI ,,Pe aripi de poezie". —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:48:55CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:47:39STELE DE MARE —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:03:57Statul încurajează agresoarea cu amendă simbolică —» Curaj.TV | Media alternativă